Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.11.2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4214/2013

HOTĂRÂRE
27.11.2013
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4214/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința civila nr. 8100 din data de 07 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a fost anulată ca netimbrată cererea formulată de reclamantul S.E., în contradictoriu cu pârâta SC A.I.B.A.R. SA și a fost respinsă cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei sentințe, pârâta SC A.I.B.A.R. SA a declarat apel, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul obligării reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. Prin Decizia civilă nr. 477 din 4 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, a fost admis apelul pârâtei, a fost schimbată în parte sentința atacată, în sensul că a fost obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată, 8.000 lei, către pârâtă.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. În termen legal, împotriva deciziei instanței de apel, reclamantul S.E. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Cum problema timbrajului se analizează prioritar oricăror cereri, excepții sau motive de casare, Înalta Curte, conform dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, modificată și completată, și la art. 3 și 9 din O.G. nr. 32/1995, ținând cont și de prevederile art. 302 1 alin. (2) C. proc. civ.

potrivit cărora „la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru", a luat în examinare excepția netimbrării cererii de recurs și a reținut: Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice care se plătesc anticipat sau în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată. Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 „neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii", iar conform dispozițiilor art. 9 din O.G.

nr. 32/1995 privind timbrul judiciar „cererile pentru care se datorează timbru judiciar, nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător. în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru". Recurentul - reclamant S.E. a fost legal citat pentru termenul de astăzi, 27 noiembrie 2013, cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar (fila 7 dosar recurs), dar acesta, în mod nejustificat, nu și-a îndeplinit obligația legală a timbrării recursului.

Constatând că prezenta cerere de recurs nu a fost timbrată anticipat, că recurentul nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul de judecată din 27 noiembrie 2013, când procedura a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea de obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr 146/1997. respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și va anula, ca netimbrat, recursul formulat de reclamantul S.E.

D E C I D E Anulează recursul declarat de reclamantul S.E. împotriva Deciziei civile nr 477 din 4 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-04-02
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1337/2014
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 17144 din 16 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a fost respinsă excepția prema
ÎCCJ 2013-10-02
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3004/2013
Deliberând, asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin încheierea din data de 17 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost suspendată, în temeiul art
ÎCCJ 2014-01-14
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 13/2014
i de 4.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată și în temeiul art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, a fost obligată pârâta la plata către stat a sumei de 839,76 de RON, reprezentând taxa judiciară de timbru pentru care reclamantul D.I. a be
ÎCCJ 2013-11-27
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4206/2013
188/ A din 18 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apei Timișoara, secția a ll-a civilă, a fost admis apelul, a fost schimbată în tot sentința atacată, în sensul că a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC D
ÎCCJ 2013-01-30
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 311/2013
Prin Sentința comercială nr. 2405 din 8 martie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC I.E.G. SRL în contradictoriu cu pârâta SC R.C. SRL și a fost obligată pârâta
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă