ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 311/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 311/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Prin Sentința comercială nr. 2405 din 8 martie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC I.E.G. SRL în contradictoriu cu pârâta SC R.C. SRL și a fost obligată pârâta la plata sumei de 151.488,51 RON contravaloare lucrări de construcție, conform contractului de subantrepriză nr. 461 din 15 septembrie 2008. În motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii cerințelor impuse de dispozițiile art. 379 alin. (3) C. proc. civ., în sensul existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile în sumă de 151.488,51 RON, împotriva pârâtei. Împotriva acestei sentințe pârâta SC R.C.
SRL București a declarat apel, care, prin Decizia civilă nr. 112 din 5 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins ca nefondat. În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta SC R.C. SRL București a declarat recurs, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. La data de 29 ianuarie 2013 (fila 12 dosar recurs) apărătorul recurentei-pârâte a transmis, prin fax, precizare vizând faptul că recurenta nu înțelege să achite taxa judiciară de timbru aferentă recursului și, în consecință, nu mai insistă în soluționarea acestuia. Cum problema timbrajului este prioritară oricărei excepții, cereri sau motive de casare, Înalta Curte, conform art. 137 C. proc.
civ. raportat la 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997, modificată și completată, și la dispozițiile art. 302 1 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora „la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru", a luat în examinare excepția netimbrării cererii de recurs și a reținut: Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate, atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.
Recurenta-pârâtă SC R.C. SRL București a fost legal citată pentru termenul de astăzi, 30 ianuarie 2013, cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 2320,39 RON și 5 RON timbru judiciar (fila 9 dosar recurs), dar aceasta nu și-a îndeplinit obligația legală a timbrării recursului. Potrivit dispozițiilor art. 9 din Ordonanța nr. 32/1995 a Guvernului României, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau ca insuficient timbrată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul de judecată din 30 ianuarie 2013, când procedura a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală de obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și să dispună anularea recursului declarat de pârâta SC R.C. SRL București, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează recursul declarat de pârâta SC R.C. SRL București împotriva Deciziei civile nr. 112 din 5 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2013. Procesat de GGC - DG
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.