ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1482/2011

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Dâmbovița, secția comercială, la data de 20 februarie 2007 (cerere

reconvențională devenită cerere principală ca urmare a disjungerii pronunțată

prin încheierea de ședință de la 6 martie 2007), reclamanta SC D.A. SRL a

solicitat să se dispună obligarea pârâtei SC V.P. SRL să refacă un număr de 8

facturi întocmite în moneda lei, respectiv să storneze aceste facturi și să le

refacă în moneda Euro conform contractului de vânzare-cumpărare de mărfuri nr.

VP/DA 005 din 11 iulie 2004 încheiat de părți, să se constatate că în baza

acestui contract creanța pârâtei este de 248.745,89 Euro, sumă din care s-a

plătit 619.794,86 lei, să se constate nulitatea absolută a contractului de

tranzacție autentificat sub nr. 3477 din 21 septembrie 2005 la B.N.P. R.C. și,

pe cale de consecință, să se constate nulitatea absolută a contractului de

cesiune a contractului de concesiune sub condiție, contract de cesiune

autentificat sub nr. 3478 din 21 septembrie 2005 la același notar public.

Prin sentința comercială nr. 961 din

26 iunie 2007, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței sale

teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, secția a

VI-

a

comercială.

Pe rolul Tribunalului București,

secția comercială, cauza a fost înregistrată sub nr. 2825/2/2008.

Prin sentința comercială nr. 1968 din

11 februarie 2008, Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, a fost

respinsă atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională,

compensându-se cheltuielile de judecată efectuate de părți.

Împotriva acestei sentințe ambele

părți au declarat apel, apeluri ce au fost respinse, ca nefondate, prin decizia

comercială nr. 521 din 28 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a

V-a comercială.

Împotriva acestei deciziei, atât

reclamanta, cât și pârâta au declarat recurs ce a fost înregistrat pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, sub același număr unic

2825/2/2008.

Prin decizia nr. 1760 din 4 iunie

2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins, ca

nefundat, recursul declarat de reclamanta - pârâtă SC D.A. SRL împotriva

deciziei comerciale nr. 521 28 noiembrie 2008 a Curții de Apel București,

secția a

V-

a comercială.

Prin aceeași decizie, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de pârâta -

reclamantă SC V.P. SRL, a casat decizia comercială nr. 521 din 28 noiembrie

2008 a Curții de Apel București, secția a

V-

a comercială și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

În apel după casare cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a

V-

a comercială, sub nr. 2825/2/2008.

Prin decizia comercială nr. 506 din 28

octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins,

ca nefundat, apelul declarat de reclamanta-pârâtă SC D.A. SRL București și a

admis apelul declarat de pârâta-reclamantă SC V.P. SRL. Instanța de apel a

schimbat în parte sentința atacată în sensul că: a fost admisă în parte cererea

reconvențională formulată de pârâta-reclamantă, a fost obligată reclamanta -

pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 575.786 lei reprezentând

diferența dintre valoarea de circulație a terenului și debitul restant

actualizat, a fost respins primul capăt de cerere din cererea reconvențională

ca nefondat. S-au păstrat celelalte dispoziții ale sentinței referitoare la

soluționarea acțiunii principale formulată de reclamanta-pârâtă.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, reclamanta SC D.A. SRL București a declarat recurs, invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, sub nr. 137/1/2011.

La termenul din 6 aprilie 2011,

intimata-pârâtă SC V.P. SRL Ulmi a depus concluzii scrise, prin care a invocat

excepția nulității recursului în temeiul dispozițiilor art. 306 C. proc. civ.

Cum problema timbrajului se analizează

prioritar oricărei cereri, excepții, motive de casare, Înalta Curte, conform

art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 11 și 20 alin. (1) – (3) din Legea nr.

146/1997 modificată și completată și la dispozițiile art. 302' alin. (2) C.

proc. civ., potrivit cărora „la cererea de recurs se va atașa dovada achitării

taxei de timbru”, a luat în examinare excepția netimbrării cererii de recurs și

a reținut:

Recurenta-pârâtă a fost legal citată

pentru termenul din 6 aprilie 2011, cu mențiunea de a depune taxa judiciară de

timbru în cuantum de 4934,43 lei și 5 lei timbru judiciar, iar aceasta în mod

nejustificat nu și-a îndeplinit obligația legală a timbrării recursului.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia

acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor

judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de

persoanele fizice, cât și de persoanele juridice care se plătesc anticipat sau

în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul

termen de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 9 din

Ordonanța nr. 32/1995 a Guvernului României, art. 20 alin. (3) din Legea nr.

146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care

partea nu achită taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, cererea părții se

anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.

Constatând că recursul nu a fost

timbrat anticipat, că recurenta - reclamantă nu s-a conformat obligației de

timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul de judecată din 6

aprilie 2011, când procedura a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează

scutirea de obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5)

din Normele metodologice de aplicare a legii și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995

și să dispună anularea recursului reclamantei SC D.A. SRL București împotriva

deciziei comerciale nr. 506 din 28 octombrie 2010 a Curții de Apel București,

secția a V-a comercială, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de

reclamanta SC D.A. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 506 din 28

octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca

netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

6 aprilie 2011.