ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 297/2022

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., a solicitat a se dispune în temeiul dispozițiilor art. 18 punct 4 lit. a) din Legea nr. 554/2004, anularea Raportului de inspecție fiscală nr. x/27.03.2015, a Deciziei de impunere cu nr. 134/27.03.2015, întocmită în baza acestui RIF, și a Dispoziției de măsuri nr. 92/27.03.2015.

Deși prin acțiunea introductivă a solicitat anularea doar a RIF-ului, a deciziei de impunere și a dispoziției de măsuri mai sus identificate, până la primul termen de judecată și-a precizat/modificat acțiunea cerând și anularea celor două decizii pronunțate pe calea recursului grațios.

Prin sentința nr. 149/F/18.12.2015 Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea modificată de reclamantă privind anularea Deciziei nr. 263/13.08.2015 și a Deciziei nr. 4013/11.09.2015.

A reținut că prin precizarea de acțiune din 06.10.2015, reclamanta a extins cadrul procesual în sensul chemării în judecată și a pârâtei ANAF, modificând obiectul cererii, în sensul că a solicitat doar anularea Deciziei nr. 263/13.08.2015 și a Deciziei 4013/11.09.2015.

Împotriva acestei soluții reclamanta, prevalându-se de prerogativa conferită prin dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, a declarat recurs, admis prin Decizia nr. 474/05.02.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal care a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare.

Pârâta AJFP Brașov a depus întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității acțiunii având în vedere că prin Decizia nr. 263/13.08.2015 emisă de ANAF a fost soluționată contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/134/27.03.2015 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/113/27.032015 emise de AJFP Brașov, iar prin Decizia nr. 4013/11 septembrie 2015 emisă de AJFP Brașov a fost respinsă contestația administrativă formulată împotriva Dispoziției de măsuri nr. 92/27.03.2015, iar reclamanta nu a solicitat anularea actelor prin care s-au soluționat contestațiile administrative, conform art. 218 alin. (2) Codul de procedură fiscală.

La data de 6.10.2015 reclamanta S.C. A. S.R.L. a depus o precizare/modificare la acțiune, întemeiată pe dispozițiile art. 204 C. proc. civ., solicitând modificarea cererii inițiale și extinderea cadrului procesual în sensul chemării în judecată și a pârâtei ANAF, în calitate de emitentă a Deciziei nr. 263/13.08.2015 și anularea acestei decizii, precum și a Deciziei nr. 4013/11.09.2015 emisă de pârâta AJFP Brașov.

Prin sentința nr. 149/18.12.2015 a fost respinsă cererea modificată, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., cu motivarea că Decizia nr. 263/2015 emisă de ANAF este legală, atât în ce privește respingerea ca nemotivată a contestației pentru suma de 220.219 RON, cât și în ceea ce privește soluția de suspendare a contestației administrative până la soluționarea aspectelor penale, ca și Decizia nr. 4013/2015 emisă de AJFP Brașov.

Ulterior, instanța de fond, prin sentința nr. 36/9.03.2016, a respins și cererea de completare a dispozitivului sentinței nr. 149/18.12.2015, reținând că din cuprinsul cererii precizatoare rezultă că reclamanta folosește termenul de "modificare" și nu "completare" pentru a se considera că intenția acesteia a fost de a supune controlului instanței legalitatea deciziilor emise în procedura administrativă în plus față de petitele inițiale.

Prin urmare, instanța de fond a respins cererea de completare a dispozitivului sentinței nr. 149/2015, cu motivarea că prin precizarea la acțiune reclamanta a "modificat" cererea de chemare în judecată și nu a "completat-o".

Prin sentința nr. 90 din 26 septembrie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta AJFP Brașov, a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele AJFP Brașov și ANAF, având ca obiect anularea deciziilor emise în soluționarea contestațiilor administrative nr. 263/13.08.2015 și nr. 4013/11.09.2015.

Împotriva sentinței nr. 90 din 26 septembrie 2019 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B..

În opinia recurentei, instanta de fond sustine în mod nejustificat faptul că potrivit art. 218 din Codul de Procedură Fiscală din 2003, în contencios administrativ s-ar ataca doar soluțiile împotriva contestatiilor fiscale. În fapt, precizează recurenta, lipsește din textul normativ cuvantul "doar", și nicio altă formulare din actul normativ nu induce ideea unei exceptii de la principiile stabilite de legea contenciosului administrativ, respectiv că orice act administrativ poate fi supus controlului unei instanțe judecatorești.

În continuare, instanta de fond sustine, fără a face o minimă analiză a motivelor din actiune, că, recurenta nu facut dovada contrară celor susținute de inspectorii fiscali. Or, această dovadă se regăsește chiar în documentele anexate raportului de inspecție fiscală, pentru toate tranzactiile pe care inspectorii le-au atribuit societății recurente.

Recurenta mai precizează că, în ceea ce privește suspendarea solutionarii contestatiei, în speța de față nu este în discuție situația prevăzută de art. 214 din Codul de procedură fiscală care permite suspendarea soluționării contestației fiscale.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

În cauza de față, recurenta susține, în esență, că, nu suntem în situația prevăzută de art. 214 Codul de procedură fiscală care permite suspendarea contestației fiscale.

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei reiese că, dosarul de urmărire penală nr. 15D/P/2013 este anterior inspecției fiscale, iar inspecția fiscală a fost solicitată de organul de cercetare penală, astfel că nu este îndeplinită prima condiție prevăzută de art. 214 Codul de procedură fiscală privind suspendarea soluționării contestației, iar organul fiscal a dorit opinia inspecției fiscale cu privire la existența veniturilor neînregistrate și care ar fi fost supuse impozitării. Astfel, se impune o analiză corectă și atentă a principiului "penalul ține în loc civilul" pentru că dosarul nr. x/2013 are ca obiect infracțiunea de evaziune fiscală, iar existența acestei infracțiuni depinde de existența unui venit impozabil nedeclarat și, de aceea, nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiție prevăzută de art. 214 Codul de procedură fiscală, în sensul că soluționarea dosarului de urmărire penală nu poate avea vreo înrâurire asupra inspecției fiscale.

Un argument în plus în susținerea ideii că, decizia de suspendarea a soluționării contestației este nelegală, este cel referitor la faptul că inspecția fiscală în urma căreia s-au emis actele contestate, a fost demarată la cererea organelor de cercetare penală din dosarul x/2013, tocmai pentru că organele de cercetare penală aveau nevoie de clarificări cu privire la infracțiunile pe care le investigau. Prin urmare, având în vedere că organele de cercetare penală au solicitat aceste clarificări, iar actele ce cuprind clarificările sunt contestate în prezentul litigiu, este evident că pentru dezlegarea problemei penale este esențial să fie tranșat litigiul în prealabil.

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluția adoptată de judecătorul fondului este pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale aplicabile, astfel că va admite recursul, va casa, în parte, sentința recurată și, în rejudecare, va admite, în parte, acțiunea, va anula, în parte, Decizia nr. 263 din 13.08.2015, respectiv punctul 2 și Decizia nr. 4013 din 11.09.2015, va obliga pârâtele la soluționarea contestațiilor pe fond și va menține, în rest, celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinței nr. 90 din 26 septembrie 2019 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și, în rejudecare, admite, în parte, acțiunea.

Anulează, în parte, Decizia nr. 263 din 13.08.2015, respectiv punctul 2 și Decizia nr. 4013 din 11.09.2015.

Obligă pârâtele la soluționarea contestațiilor pe fond.

Menține, în rest, celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2022.