ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6763/2020

Ședința publică din data de 11 decembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 27 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanții S.C. A. S.A., Brașov, B., C., D. și E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BRAȘOV, anularea actelor administrative - Decizia de impunere nr. x/31.01.2013, Raportul de inspecție fiscală nr. x/31.01.2013, Decizia de nemodificare a bazei de impunere nr. x/31.01.2013 și a Procesului-verbal nr. x/31.01.2013, acte emise de pârâtă; totodată, s-a solicitat și anularea celorlalte acte ce privesc decizii de răspundere a administratorilor și decizia emisă de ANAF din data de 10 august 2017 prin care s-a refuzat "recercetarea rezultatului inițial de inspecția fiscală".

Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 33/F/2018 din 27 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a admis excepția lipsei calității de reprezentant a numiților B., C., D., E. pentru A. S.A., invocată din oficiu, și a respins acțiunea formulată de A. S.A., în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Brașov, ca fiind formulată de persoane fără a avea calitatea de reprezentant al societății menționate mai sus; a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților B., C., D. și E., invocată de pârâta D.G.R.F.P. Brașov prin întâmpinare și în consecință: a respins acțiunea reclamanților B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Brașov, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă; a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen, reclamanții S.C. A. S.A., Brașov, B., C., D. și E., criticând-o ca nelegală și nulă.

În recursul lor, ce poate fi încadrat în drept în prevederile pct. 3, pct. 4, pct. 5, pct. 6, pct. 7 și pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurenții-reclamanți au susținut că, în mod evident, instanța a dat sentința contestată si a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, și anume, cu privire la legalitatea rezultatului inspecției fiscale.

Astfel, au susținut aceștia, nu a fost respectat principiul aplicării unitare a legislației fiscale și a principiului rolului activ al organelor fiscale, iar judecătorul fondului nu a analizat argumentele aduse de reclamantă cu privire la acest aspect, neținând cont de calitatea de intervenient a recurentului B., cât și a celorlalți petenți, care nu au calitatea numai de simpli acționari cu drept numai de/sau la dividende (unde există creștere favorabilă) în contrapartida investiției prin achiziționarea acțiunilor (și în care cazuri, în general, Legea falimentului ar prevede un administrator special pentru reprezentarea unor astfel de acționari), ci au calitatea și de asociați în cadrul Societății Comerciale A. S.A.

Recurenții-reclamanți susțin că au calitate atât de persoane fizice, cât și de reprezentanți legali de Societate -vătămate multiplu in drepturile lor, și sunt părți cu calitate procesuală activă, din momentul în care s-a cerut și răspunderea administratorilor (în mod aberant și ilegal, având in vedere că nu putea să comită abandonul societății, sau sustragere de acte sau de impozit, când, se consideră aceștia că nu datorează A.N.A.F.-ului Brașov nimic și nu se poate impozita capital social. A fost încălcată legislația prioritară Comunitar Europeană. Astfel, cu aceste două elemente principale, deja se justifică interesul totodată dovedit indubitabil cu probele scrise la dosar, atât pentru calitatea procesuală activă, cât și pentru fond.

Motivele de recurs invocate de recurenți au fost următoarele:

Când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe.

În cazul dosarului nr. x/2017, instanța contenciosului administrativ și fiscal Brașov a încălcat Decizia Curții Europene, potrivit căreia, instanța națională care trebuie să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile de drept comunitar are obligația de a asigura efectul deplin al acestor norme, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu, aplicarea oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioare, fără a fi necesar să solicite sau să aștepte înlăturarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.

Totodată, prin neaplicarea sau ascultarea de Curtea Europeană de Justiție, a aplica jurisprudența Curții Europene de Justiție, practic, a comis și o arogare ilegală de competență. Curtea Europeană decide jurisprudența spețelor în România, și nu vreo instanță națională, sesizând și în mod expres instanța contenciosului administrativ și fiscal Brașov.

Când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Totodată, mai susțin recurenții- reclamanți, prin neaplicarea sau ascultarea de Curtea Europeană de Justiție, a aplica jurisprudența Curții Europene de Justiție, practic, a comis și o arogare ilegală de competență.

Când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În cadrul acestei critici, recurenții- reclamanți arată că în cazul dosarului nr. x/2017, instanța contenciosului administrativ și fiscal Brașov a încălcat comanda și Decizia Curții Europene potrivit căreia, instanța națională care trebuie să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile de drept comunitar are obligația de a asigura efectul deplin al acestor norme, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu, aplicarea oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioare, fără a fi necesar să solicite sau să aștepte înlăturarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.

Când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Arată recurenții că nu rezultă de nicăieri nici că instanța responsabilă a luat în considerare invocările lor multiple și sesizarea expresă, de asemenea, înaintata acestei instanțe, asupra faptului că a fost încălcată Directiva 7/2008 CE și, astfel, deci legislație prioritară și nemijlocită.

Când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.

Totodată, prin neaplicarea sau ascultarea de Curtea Europeană de Justiție, a aplica jurisprudența Curții Europene de Justiție, practic a comis și o arogare ilegală de competență, cât și o încălcare a lucrului judecat.

Când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În cazul dosarului nr. x/2017, instanța contenciosului administrativ și fiscal Brașov a încălcat comanda și Decizia Curții Europene potrivit căreia, instanța națională care trebuie să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile de drept comunitar are obligația de a asigura efectul deplin al acestor norme, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioare, fără a fi necesar să solicite sau să aștepte înlăturarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.

Totodată, prin neaplicarea sau ascultarea de Curtea Europeană de Justiție, a aplica jurisprudența Curții Europene de Justiție, practic a comis și o arogare ilegală de competență.

Astfel, recurenții-reclamanți susțin că toți se încadrează la articolele C. proc. civ., fiindu-le încălcate articolele sau intrând sub incidența articolelor, precum: art. 35, art. 33, art. 32, art. 36 (nu au cum să nu aibă calitate procesuală, în special, din momentul din momentul din care s-a cerut și s-a admis de către Tribunalul Brașov și răspunderea administratorilor), art. 37, art. 41 și urm., din C. proc. civ.

Astfel, intervenientul B., de asemenea, se arată, că nu a cerut anularea actelor administrative/impuneri fiscale în exclusivitate în baza Legii nr. 85/2006 (Legea insolvenței și falimentului), ci în speță, în baza unei combinații legislative care se bazează mai degrabă, însă tot secundar pe C. proc. civ., prin care, în mod indubitabil, are calitate procesuală activă în baza calității de proprietar părți sociale cesionate, urmat automat și de liberul acces la justiție, și a faptului că, atât acestuia, cât și administratorului C. - le-a fost cerută răspunderea patrimonială, dar: în primul rând, mai arată, a depus cererea de anulare a impunerii fiscale în baza realității că a fost încălcată legislație Europeană, precum, de asemenea, deja menționata Directivă 7/2007, care are calitate și autoritate nemijlocită, iar orice instanță națională responsabilă, este obligată de a asigura aplicarea acesteia cu celeritate chiar prin neaplicarea legislației naționale uzuale.

În cazul de față, mai susțin recurenții- reclamanți, acestea fiind legi naționale și fiind încălcată legislație europeană, aceste legi naționale nu au voie să stea în calea asigurării aplicării legislației UE, fie în fond, fie de a anula sau a nu recunoaște calitatea procesuală, doar aparent anulată de o prevedere națională precum Legea 85/2006 și prevederile naționale ale acesteia, pentru reprezentarea prin administrator special.

Într-adevăr, se mai arată, faptul de a recunoaște o anumită eficiență juridică unor acte normative naționale care încalcă domeniul în cadrul căruia Comunitatea își exercită atribuția legislativă sau care sunt incompatibile într-un alt mod cu dispozițiile de drept comunitar, ar echivala cu negarea, în această privință, a caracterului efectiv al angajamentelor asumate în mod necondiționat și irevocabil de către statele membre, în temeiul tratatului, și ar pune astfel, în discuție, înseși fundamentele Comunității.

Aceeași concepție se desprinde din economia articolului 177 din Tratat, conform căruia, orice instanță națională are dreptul de a se adresa Curții de fiecare dată când consideră că o hotărâre preliminară asupra unei probleme de interpretare sau de validitate care privește dreptul comunitar este necesară pentru a-i permite să pronunțe o hotărâre.

Din cele ce precedă, susțin recurenții-reclamanți, reiese că orice instanță națională, sesizată în cadrul competenței sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar și de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, prin neaplicarea oricărei dispoziții eventual contrare a legislației naționale, indiferent dacă aceasta este anterioară sau ulterioară normei comunitare.

Prin urmare, susțin aceștia, ar fi incompatibilă cu cerințele inerente ale înseși naturii dreptului comunitar orice dispoziție dintr-o ordine juridică națională sau orice practică legislativă, administrativă sau judiciară, ce ar avea ca efect diminuarea eficienței dreptului comunitar prin faptul de a nega instanței competente să aplice acest drept prerogativa de a face, chiar în momentul acestei aplicări, tot ceea ce este necesar pentru a înlătura dispozițiile legislative naționale care ar constitui eventual un obstacol în calea eficienței depline a normelor comunitare.

Instanța națională care trebuie să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile de drept comunitar are obligația de a asigura efectul deplin al acestor norme, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioare, fără a fi necesar să solicite sau să aștepte înlăturarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.

Recurenții-reclamanți arată că în încheierea întocmită de instanța de fond nu rezulta de nicăieri nici că instanța responsabilă a luat în considerare invocările lor multiple și sesizarea expresă, de asemenea, înaintată acestei instanțe, asupra faptului că a fost încălcată Directiva 7/2008 CE și, astfel, deci, legislație prioritară și nemijlocită, astfel, instanța contenciosului administrativ și fiscal nemenționându-le, respectiv, nearătându-le conform legii, potrivit însuși art. 482 punctul 6. din noul C. proc. civ., Hotărârea 33/2013, din această cauză sau în primul rând din aceasta cauză fiind nulă de drept, având în vedere și că Judecătorul nu este numai independent și inamovibil în luarea deciziilor, ci este obligat să cunoască, să respecte și să aplice legea vădit aplicabilă, nici judecătorul nefiind deasupra legii, ci este legat în deciziile lui de cadrul legislativ aplicabil în speță, în special, nemijlocit de Directivele CE, de Hotărârile Curții Europene de Justiție și jurisprudența acesteia.

Astfel, constată că, deși au sesizat expres această instanță cu privire la faptul că s-a încălcat legislația europeană prioritară, simplificat, instanța a ignorat comanda obligatorie a Curții Europene, potrivit căreia, orice instanță națională sesizată de încălcarea Legislației Europene este obligată să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile de drept comunitar și are obligația de a asigura efectul deplin al acestor norme, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu, aplicarea oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioare, fără a fi necesar să solicite sau să aștepte înlăturarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.

De asemenea, mai arată, din aceasta jurisprudență, o instanță națională care refuză în mod deliberat sau simulând necunoștința de cauză că s-a încălcat legislație UE, în fapt nu are voie nici să invoce vreo excepție de procedura izvorâta din dreptul intern, ca, de fapt, să nu mai ajungă sau să constate pe fond încălcarea legislației europene, ci este tocmai invers, că atunci când este invocată de către un petent, o încălcare a Legislației Europene, instanța națională responsabilă este obligată să cerceteze imediat validitatea calității procesuale și invocate a petentului, în baza unor probe scrise, care dovedesc, în cazul lor, indubitabil, încălcarea legislației europene, și în care caz, în consecință, nu se mai aplică prevederile invocate de A.N.A.F. Brașov din legislația națională.

Intimata- pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BRAȘOV a formulat întâmpinare, înregistrată la data de 17.07.2018, prin care, cu caracter prealabil, a precizat că instanța de judecată s-a pronunțat în dosarul nr. x/2013, prin sentința civilă nr. 373/sind/15.03.2018, dispunând radierea debitoarei S.C. A. S.A., Brașov din registrul comerțului, pe cale de consecință, aceasta fiind lipsită la acest moment de capacitatea de exercițiu și folosință.

Pe cale de excepție, a invocat excepția nulității recursului, având în vedere că recursul, în opinia sa, nu este motivat, astfel cum prevede C. proc. civ., iar, în ceea ce privește fondul cererii de recurs, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței de fond, ca fiind temeinică și legală.

Intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BRAȘOV a formulat, la rândul său, întâmpinare, înregistrată la data de 09.07.2018, prin care, raportat la soluția dispusă de către instanța de judecată, consideră că, în cauză, nu este justificată calitatea procesual-pasivă a A.J.F.P. Brașov.

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 26 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 11 decembrie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Față de dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., aplicabile în etapa recursului prin efectul normelor de trimitere cuprinse în art. 494 C. proc. civ.., analizând, cu prioritate, excepția lipsei capacității procesuale a recurentei- reclamante S.C. A. S.A., Brașov, invocată prin întâmpinare, raportat la dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. a) și art. 56 alin. (1) C. proc. civ.., Înalta Curte reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 373/sind din 15 martie 2018 a Tribunalului Brașov, pronunțată în dosarul nr. x/2013, s-a dispus închiderea procedurii falimentului față de debitoarea S.C. A. S.A. (recurentă- reclamantă, s.n.), precum și radierea debitoarei din Registrul Comerțului.

În contextul relevat, Înalta Curte constată că S.C. A. încetat să existe ca persoană juridică, neavând, prin urmare, nici capacitate de folosință (și de exercițiu), nici capacitate procesuală de folosință (și de exercițiu), iar excepția lipsei capacității procesuale (de folosință și, prin urmare, de exercițiu) este o excepție de fond, peremptorie, absolută, putând fi invocată în orice stare a pricinii, de către părți sau de către instanță, din oficiu.

Conform dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 31/1990, rep. "Societățile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române". Aceasta înseamnă că după îndeplinirea formalităților de constituire, în condițiile legii, societatea este "învestită" cu personalitatea juridică ce implică anumite consecințe juridice.

Printre efectele personalității juridice se înscrie și dreptul societății de a sta în justiție ca reclamantă sau pârâtă. Acest drept subzistă până la data radierii societății din Registrul Comerțului, acesta fiind în realitate și momentul încetării existenței sale ca persoană juridică. Drepturile unei societăți subzistă până la momentul radierii din Registrul Comerțului, în urma închiderii procedurii falimentului. Din acest moment, societatea nu mai beneficiază de capacitatea de a avea și de a-și exercita drepturile și obligațiile, sau, altfel spus, nu mai subzistă ca subiect de drept și nici nu mai are îndreptățirea legală de a fi parte în proces întrucât este lipsită de legitimatio ad causam.

Înalta Curte mai reține, deopotrivă, și dispozițiile art. 56 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, orice persoană care are folosința drepturilor civile poate fi parte la judecată. Per a contrario, nu poate fi parte într-un proces civil persoana care nu are capacitate personală de folosință, întrucât- cum este cazul în speță- a fost radiată.

Capacitatea procesuală de folosință este acea parte a capacității procesuale, care constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual; sancțiunea lipsei capacității procesuale de folosință este nulitatea absolută a tuturor actelor de procedură săvârșite după momentul încetării capacității de folosință.

Radierea societății comerciale- recurente- cum este cazul în speță- are drept consecință lipsirea persoanei juridice de a avea drepturi și obligații, adică, de capacitatea de folosință, precum și de capacitatea de a exercita aceste drepturi și obligații, adică, de capacitatea procesuală.

Odată cu radierea, recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. a pierdut, deopotrivă, capacitatea de folosință și capacitatea de exercițiu, încetându-și existența ca subiect de drept și nu mai poate sta în judecată, potrivit art. 56 alin. (1) C. proc. civ.

Față de cele mai sus- expuse, văzând și prevederile art. 56 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite excepția lipsei capacității procesuale a recurentei-reclamante S.C. A. S.A., invocată prin întâmpinare, și a anula acest recurs, ca fiind declarat de o persoană lipsită de capacitate procesuală.

În rest, analizând recursul formulat de recurenții- reclamanți B., C., D. și E., prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, dar și a apărărilor din întâmpinări, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În prealabil, Înalta Curte observă că recurenții- reclamanți au invocat critici ce pot fi subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., în susținerea cărora, au reiterat, cu insistență, o singură motivare, anume că, prin neaplicarea sau ascultarea de Curtea Europeană de Justiție, a aplica jurisprudența Curții Europene de Justiție, practic, instanța de fond a comis și o arogare ilegală de competență, a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, ori autoritatea de lucru judecat.

Criticile urmează a fi respinse, acestea neîncadrându-se în textul legal.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe.

Or, în cauză, recurenții susțin în cadrul acestei critici că instanța de fond a încălcat decizia Curții Europene, potrivit căreia, instanța națională care trebuie să aplice în cadrul competenței sale dispozițiile de drept comunitar, are obligația de a asigura efectul deplin al acestor norme.

Astfel, susținerea recurenților- reclamanți este nefondată, hotărârea atacată fiind pronunțată de o instanță competentă, aspectul invocat neîncadrându-se în textul pct. 3 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., în sensul încălcării competenței de ordine publică a altei instanțe.

De asemenea, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Prin sintagma depășirea atribuțiilor puterii judecătorești se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum au fost acestea delimitate de Constituție sau de alte legi organice.

Altfel spus, prin depășirea limitelor sferei puterii judecătorești, instanța de judecată a săvârșit acte care intră în atribuțiile unor alte organe aparținând unei alte autorități de stat.

În doctrină s-a constat că instanța de judecată a săvârșit un exces de putere în următoarele situații: a îndeplinit un act pe care numai un organ al puterii executive sau legislative îl poate face; a consfințit cu valoare legală texte abrogate; a contestat puterea legală a unor texte; a aplicat o lege adoptată înainte de intrarea ei în vigoare; s-a pronunțat pe cale de dispoziții generale.

Înalta Curte, analizând susținerile invocate de către recurenții-reclamanți, consideră că acestea nu se încadrează în motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., și anume depășirea limitelor puterii judecătorești ca imixtiune a puterii judecătorești în sfera autorității legislative sau executive.

Aspectele criticate de recurenți în cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă depășiri ale puterii judecătorești, ci exercitări în limitele legii tocmai a acestei puteri judecătorești, instanța fiind învestită prin lege pentru a afla adevărul într-o cauză, a analiza probele administrate în cauză în vederea formulării unei convingeri proprii.

Un alt motiv de recurs a vizat încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Argumentele invocate de recurenții-reclamanți nu se circumscriu, însă, ipotezelor prevăzute de norma legală, și această critică fiind nefondată.

În privința motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că instanța de fond a respectat principiile motivării hotărârii, precum și garanțiile care configurează dreptul la un proces echitabil, considerentele sentinței fiind structurate uniform, cu menționarea și examinarea efectivă a argumentelor părților.

În exercitarea controlului judiciar asupra hotărârii care formează obiectul recursului de față, Înalta Curte nu identifică aspecte referitoare la inserarea unor argumente străine de natura pricinii sau alte carențe ale unei motivări neadecvate cauzei, reținând că, astfel cum au fost redate considerentele ce au condus la formarea raționamentului logico-juridic avut în vedere la pronunțarea soluției, au fost respectate cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1), lit. b) C. proc. civ.. Argumentul la care au făcut referire recurenții-reclamanți este unul pe care în mod corect l-a examinat instanța de fond, nefiind, așadar, străin de natura pricinii.

Cât privește penultimul motiv de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., se constată că, în cuprinsul criticilor formulate, recurenții nu au expus împrejurări de fapt sau de drept de natură a releva încălcarea autorității de lucru judecat.

Potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care dă expresie aspectului negativ al autorității de lucru judecat, o acțiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, fiind interzisă reluarea aceleiași judecăți, în condițiile identității de părți, obiect și cauză.

Dispozițiile art. 488 pct. 7 C. proc. civ. reglementează motivul de casare referitor la încălcarea autorității de lucru judecat, iar din argumentele recurenților-reclamanți privind nelegalitatea sentinței atacate nu se poate decela nicio critică încadrabilă în acest temei de drept.

Trimiterile făcute de aceștia la aplicarea, sau neaplicarea juriprudenței Curții Europene de Justiție, nu determină analiza prezentului obiect al recursului în raport de condițiile care se verifică pentru existența unei autorități de lucru judecat a unei hotărâri anterioare celei din litigiul pendinte.

Înalta Curte constată că este nefondat și motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, se poate desprinde concluzia că recurenții- reclamanți critică soluția instanței de fond, de admitere a excepției lipsei calității de reprezentant a numiților B., C., D., E. pentru A. S.A., și, ca atare, respingerea acțiunii formulate de Societate, în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Brașov, ca fiind formultă de persoane fără a avea calitatea de reprezentant al societății menționate mai su, și de admitere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților B., C., D. și E., invocată de pârâta D.G.R.F.P. Brașov prin întâmpinare și în consecință: respingerea acțiunii reclamanților, în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Brașov, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

Soluția instanței de fond este legală, nefiind pronunțată cu încălcarea niciunei norme de drept material.

Câtă vreme lichidatorul judiciar desemnat pentru societate, F.., reprezentant legal al acesteia, a comunicat instanței că nu înțelege să-și însușească acțiunea promovată de reclamanți în cauza de față, în mod legal a fost admisă excepția lipsei calității de reprezentant a numiților B., C., D., E. pentru A. S.A., invocată din oficiu.

Apoi, față de obiectul acțiunii, prin care s-a urmărit anularea unor acte administrativ- fiscale emise cu privire la societate, și care privesc strict activitatea financiar- fiscală a acesteia, soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților B., C., D. și E., invocată de pârâta D.G.R.F.P. Brașov prin întâmpinare, este, de asemenea, corectă și legală.

Titularul unei cereri de anulare a unor acte și decizii ale organului fiscal de control, vizând analiza activității economice a societății comerciale, nu poate fi niciodată administratorul statutar sau acționarul acesteia, cum greșit susțin recurenții-reclamanți B., C., D. Și E., aceștia având, așa cum corect a reținut și instanța de fond, doar un drept de administrare, și, nicidecum, calitate de a introduce astfel de acțiune.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte, așa cum s-a arătat mai sus, ia act, încă o dată, că s-a dispus închiderea procedurii falimentului față de recurenta-reclamantă Societate și radierea acesteia din Registrul Comerțului, descărcând pe lichidator și pe celelalte persoane participante la procedură de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, pe debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.

În aceste condiții, cu atât mai mult nu se mai justifică cerința procesuală a calității active în prezenta cauză, soluția instanței de fond fiind la adăpost de orice critică.

Așa fiind, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost corect și amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât, nici motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. nu este incident în cauză, criticile recurenților- reclamanți fiind nefondate.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanți, ca fiind nefondat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va admite excepția lipsei capacității procesuale a recurentei-reclamante S.C. A. S.A., invocată prin întâmpinare, și va anula acest recurs, ca fiind declarat de o persoană lipsită de capacitate procesuală.

În aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 488 pct. 3, 4, 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B., C., D. Și E. împotriva sentinței instanței de fond, sentință ce va fi menținută astfel cum a fost pronunțată, fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei capacității procesuale a recurentei-reclamante A. S.A., invocată prin întâmpinare.

Anulează acest recurs, ca fiind declarat de o persoană lipsită de capacitate procesuală.

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți B., C., D. și E. împotriva sentinței nr. 33/F/2018 din 27 februarie 2018, a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2020.