ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1975/2024

Ședința publică din data de 05 aprilie 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov la data de 24.09.2021 reclamanta A.-în reorganizare, în contradictoriu cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea următoarelor acte administrativ-fiscale emise de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov:

a) Raportul de inspecție fiscală x din 27.11.2020 întocmit de AJFP Brașov care prezintă constatările faptice și legale ale echipei de inspecție fiscală și care a stat la baza emiterii actelor administrativ fiscale de mai jos;

b) Decizia de impunere nr. x din 27.11.2020 întocmită de AJFP Brașov, prin care au fost stabilite obligații fiscale suplimentare de plata în cuantum total de 14.448.799 de RON reprezentând impozit pe profit 10.712.314 RON, TVA 715.513 RON, CAS angajator 1.148.336 RON, CAS asigurat 10.263 RON, CAS accidente muncă 31.761 RON, șomaj angajator 33.014 RON, șomaj angajat 33.014 RON, fond garantare 16.508 RON, sănătate angajator 343.362 RON, sănătate angajat 363.172 RON, concedii și indemnizații 50.075 RON, venituri salarii 991.467 RON;

c) Decizia de modificare a bazei de impozitare ca urmare a inspecției fiscale, nr. x din 27.11.2020 întocmită de AJFP Brașov;

d) Decizia referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 520 din 10.12.2020 întocmită de AJFP Brașov prin care au fost stabilite obligații accesorii în cuantum total de 315.356 RON din care 61.794 RON dobânzi și 253.562 RON penalități de întârziere.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 17 de la data de 09.02.2023, Curtea de Apel Brașov a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. Roman S.A. prin administrator judiciar S.C. B., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană A Finanțelor Publice Brașov și ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, și, în consecință:

A anulat Raportul de inspecție fiscală xnr. x/27.11.2020, decizia de impunere nr. x/27.11.2020 întocmite de pârâta AJFP Brașov, Decizia de modificare a bazei de impozitare nr. F- BV 521/27.11.2020 și decizia referitoare la obligații fiscale accesorii nr. 520/10.12.2020.

Anulează în parte Decizia de soluționare a contestațiilor nr. 218/22.07.2021 emisă de pârâta ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, respectiv în ceea ce privește pct. 2, 3 și 4 .

Obligă pârâtele la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 12.050 RON.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței civile nr. 17 de la data de 09.02.2023 si a încheierii de ședința din data de 12.01.2023, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, invocând temeiul de drept de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii primei instanțe, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivare, părțile procesuale intimate dezvoltă critici din perspectiva încălcării de judecătorul fondului a acelorași norme de drept material motiv pentru care cele două cereri de recurs vor fi sintetizate în cele de urmează și vor fi analizate împreună.

Astfel, în esență, au susținut organele fiscale că în cauză se relevă atât interpretarea cât și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 127 alin. (7) Codul de procedură fiscală și în ipoteza reglementata de 126 alin. (2) Codul de procedură fiscală întrucât instanța a dat o interpretare neconformă sensului real al textului normativ.

Este nelegal raționamentul instanței de fond relativ la faptul ca în măsura în care s-ar reține aplicabilitatea prevederilor art. 127 alin. (7) Codul de procedură fiscală, ar fi însemnat ca legiuitorul ar fi reglementat pentru aceeași ipoteza doua durate diferite de efectuare a inspecției fiscale, una de 180 de zile iar alta de 360 de zile fără a menționa care este rațiunea coexistentei acestor termene. Iar în lipsa unor mențiuni exprese în textul art. 126 alin. (2) Codul de procedură fiscală cu privire la includerea perioadelor de suspendare legala a inspecției fiscale în perioada privind dublul perioadei prevăzut la alin. (1) este interpretata de către instanța în favoarea contribuabilului.

Instanța de control judiciar nu poate valida însă această argumentație juridică, deoarece, acceptând acest raționament ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se adauge la lege o sancțiune pe care legiuitorul nu a prevăzut-o, ceea ce nu este permis, instanța de judecată are rolul constituțional, consacrat de art. 126 din Constituție, numai de a interpreta legea și, implicit, de a verifica modul de aplicare a acesteia, iar nu de a crea norme juridice noi.

În același sens sunt și considerentele obligatorii ale Curții Constituționale din decizia nr. 608/2019, respectiv pct. 23. în care Curtea Constituțională subliniază că, potrivit art. 13 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, așa cum este exprimată în fețe.

În cazul în care voința legiuitorului nu reiese clar din textul legii, se ține seama de scopul emiterii actului normativ.

Prevederile legislației fiscale se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înțelesul ce rezultă din ansamblul legii, iar în cazul în care acestea sunt susceptibile de mai multe înțelesuri, se interpretează în sensul care corespunde cel mai bine obiectului și scopului legii, în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul.

Dacă după aplicarea regulilor de interpretare mai sus menționate prevederile legislației fiscale rămân neclare, abia atunci acestea se interpretează în favoarea contribuabilului/plătitorului.

În lipsa unei norme speciale de sancționare, devin aplicabile dispozițiile generale care reglementează nulitatea actului administrativ fiscal, neputând fi aplicată sancțiunea propusă de instanța fondului.

Or, norma generală, respectiv art. 49 Codul de procedură fiscală reglementează nulitatea actului administrativ fiscal, ca sancțiune, fiind prevăzute expres și limitativ situațiile în care aceasta se aplică.

Pentru toate celelalte neregularități legate de întocmirea actului administrativ fiscal, inclusiv pentru aspectele care țin de respectarea anumitor termene procedurale, stabilite explicit de legiuitor, sancțiunea nu poate fi decât nulitatea, parțială dacă este cazul, dar condiționată de dovedirea existenței unei vătămări care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului, în condițiile art. 175 C. proc. civ., aplicabil în lipsa unei dispoziții speciale a Codului de procedură fiscală, în temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 207/2015.

Privitor la nulitatea deciziei de impunere ca urmare a depășirii duratei maxime de desfășurare a inspecției fiscale, legea prevede că durata inspecției fiscale nu poate fi mai mare de 180 de zile pentru contribuabilii care prezintă sedii secundare, indiferent de mărime, iar în cazul în care aceasta nu se finalizează într-o perioada reprezentând dublul perioadei corespunzătoare, respectiv 360 de zile, inspecția fiscală încetează fără a se mai emite raport de inspecție fiscală și decizie de impunere.

Totodată, perioadele în care inspecția fiscală este suspendată nu se includ în calculul mai sus menționat.

Pentru intimata S.C. ROMAN S.A., s-a avut in vedere statutul fiscal, categoria de contribuabil, in funcție de care se stabilește durata inspecției fiscale, fiindu-i aplicabile prevederile art. 126, alin. (1), lit. a) coroborat cu art. 126, alin. (2) din Codul de procedură fiscală aprobat prin Legea 207/2015 cu completările și modificările ulterioare.

La data inițierii inspecției fiscale respectiv 19.12.2018, în baza avizului de inspecție fiscala nr. x/14.12.2018, S.C. ROMAN S.A. era încadrată în rândul contribuabililor mijlocii fiind înregistrat cu sedii secundare.

Din calculul duratei inspecției fiscale se exclud perioadele de suspendare a acesteia potrivit prevederilor art. 127 alin. (7) în Codul de procedură fiscală aprobat prin Legea 207/2015 cu completările și modificările ulterioare, perioade statuate de art. 127, alin. (1) la (6) din același act normativ.

Trebuie menționat ca pentru perioada 27.12.2018-08.01.2019, suspendarea inspecției fiscale s-a efectuat la solicitarea societății în temeiul art. 127, alin. (3) din Codul de procedură fiscală aprobat prin Legea 207/2015 cu completările și modificările ulterioare.

Pentru perioada 14.02.2019-22.06.2020. inspecția fiscala a fost suspendata pentru efectuarea unor controale încrucișate, conform art. 127. alin. (11. lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu completările si modificările ulterioare.

La data inițierii inspecției fiscale, în baza Avizului de inspecție fiscala nr. x/14.12.2018, la S.C. ROMAN S.A. se afla în derulare o inspecție fiscala aferenta perioadei precedente.

Stabilirea corecta a rezultatelor actualei inspecții nu se putea realiza fără stabilirea mai întâi a rezultatelor din perioada precedenta. Acțiunea de inspecție fiscala precedenta a fost începuta in data de 07.12.2012, a fost suspendata in perioada 20.06.2013 si reluata abia in data de 11.07.2017 fiind finalizata in data de 17.12.2019 si materializata prin acte administrativ fiscale emise in data de 28.01.2020.

Pentru gestionarea corespunzătoare a duratei de suspendare, organul de inspecție fiscala a solicitat, in câteva rânduri, comunicarea rezultatelor obținute.

Impozitul pe profit, chiar si TVA din PERIOADA CURENTA, potrivit prevederilor legale, se bazează în primul rând pe efectele stabilite anterior.

Demararea reluării inspecției fiscale înainte de finalizarea inspecției fiscale precedente ar fi condus la imposibilitatea stabilirii unui rezultat corect al perioadei, calculele efectuându-se pe cumulat. Așteptarea încheierii inspecției fiscale precedente, chiar în afara limitei celor 6 luni a fost obligatorie în împrejurările date.

Reluarea acțiunii de inspecție fiscala a avut loc in data de 23.06.2020, in baza adresei de Comunicare a reluării inspecției fiscale nr. x/19.06.2020 înregistrata la societate sub nr. x/22.06.2020, data la care au încetat toate motivele suspendării acțiunii, respectiv au fost primite rezultatele inspecției fiscale precedente furnizate de DGAMC București, au fost realizate controalele inopinate (încrucișate) la parteneri, iar S.C. ROMAN S.A. deținea si putea pune la dispoziția organului de inspecție fiscala toate documentele financiar contabile aferente perioadei supuse inspecției fiscale.

După data reluării inspecției fiscale, in intervalul 23.06.2020 pana la data finalizării acesteia 02.11.2020 (data programata pentru discuția finala) s-au derulat, in fapt, verificările si investigațiile organului de inspecție fiscala si întocmirea raportului de inspecție fiscala care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere FBV nr. 520/27.11.2020 si Deciziei de modificare a bazelor de impunere FBV nr. 521/27.11.2020.

Reclamanta afirma ca inspecția fiscala a durat 522 de zile (luând în considerare ca perioada de suspendare, numai 6 luni, începând cu 14.02.2019 pana la 14.08.2019).În mod inadmisibil, atât instanța de fond cât și societatea nu a ținut cont, în aceasta determinare, de propria solicitare de suspendare a inspecției fiscale respectiv cea pentru perioada 27.12.2018-08.01.2019 (13 zile de suspendare).

Un alt aspect referitor la modul de determinare a duratei inspecției fiscale, raportat la numărul de zile calendaristice din perioada 19.12.2018-02.11.2020, este acela ca totalul zilelor calendaristice din perioada menționata, respectiv 685 zile (13 zile an 2018. 365 zile an 2019 și 307 zile an 2020) din care se exclud 181 de zile acceptate de societate ca suspendare, rezultând o perioada maxima posibil calendaristic de 504 zile și nu de 522 zile așa cum au fost înscrise în cererea de chemare in judecata.

A precizat că aspectele reținute în cuprinsul actelor administrativ fiscale încheiate la S.C. ROMAN S.A., în cadrul acțiunii de inspecție fiscala care face obiectul dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel Brașov, fac obiectul dosarului penal nr. x/2016 aflat în lucru la Poliția Municipiului Brașov, secția nr. 4 Poliție, pana la reluarea si finalizarea inspecției fiscale puse in discuție nefiind lămurite aspectele consemnate in Procesul-verbal nr. x/03.10.2016 încheiat de către Direcția Regionala Antifrauda Fiscala 7 Sibiu.

În acest sens, organele de inspecție fiscala au transmis organelor judiciare, Procesul-verbal nr. x/27.11.2020, încheiat cu ocazia derulării acțiunii de inspecție fiscala în care au fost reținute constatări cu privire la care, organele abilitate, să se pronunțe dacă acestea se încadrează în situațiile prevăzute de art. 9, alin. (1), lit. a), b) și c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Rezulta ca, in mod obiectiv, derularea acțiunii de inspecție fiscala, materializata prin actele administrativ fiscale care fac obiectul chemării in judecata, a fost condiționata, in primul rând, de finalizarea acțiunii de inspecție fiscala aferenta perioadei precedente (ce a fost împiedicata la rândul ei de cercetarea penala), a cărei rezultate fiscale trebuiau luate în considerare in cadrul inspecției fiscale în curs.

În ceea ce privește taxa pe valoare adăugata era important să se cunoască soldul perioadei precedente pentru eventualele, posibile compensări.

Condițiile și împrejurările arătate privind durata inspecției fiscale nu pot fi restricționate, nu exista prevedere legala restrictiva care sa limiteze și sa sancționeze, într-un fel sau altul depășirea duratei de suspendare de 6 luni din perspectiva Codul de procedură fiscală si trebuie avute in vedere împrejurările, întregul context in care s-a inițiat, suspendat, reluat si finalizat inspecția fiscala.

In fapt, durata inspecției fiscale a fost de 177 zile calculate din data de 19.12.2018 in care a fost consemnata începerea inspecției fiscale in Registrul unic de control si pana la data de 02.11.2020 data in care a avut loc discuția finala asupra constatărilor reținute de organul de inspecție fiscala in Proiectul raportului de inspecție fiscala.

În concluzie, rezultă fără echivoc că perioadele efective de durata a inspecției fiscale au cumulat un număr de 177 de zile, (8 zile pe perioada 19.12.2018-26.12.2018. 36 zile pe perioada 09.01.2019-13.02.2019 si 133 zile pe perioada 23.06.2020-02.11.2020), adică mai puțin decât perioada maximă prevăzuta de art. 126 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare.

In conformitate cu prevederile art. 127 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, suspendarea inspecției fiscale este strict atributul conducătorului inspecției fiscale, în cazul în care apar situații care împiedica finalizarea inspecției fiscale.

Așadar, instanța de fond în mod nelegal a procedat la anularea actelor administrativ fiscale în speța RIF xnr. 404/27.11.2020, a deciziei de impunere nr. x/27.11.25020, precum și a deciziei de modificare a bazei de impozitare nr. F-BV 521/27.11.2020 și a deciziei referitoare la obligații fiscale accesorii nr. 520/10.12.2020.

În raport de cele anterior expuse, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate si, în rejudecare, să se respingă cererea de chemare in judecata astfel cum a fost formulata de către reclamanta si menținerea actelor contestate ca fiind legale.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă S.C. ROMAN S.A. a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat, pe cale de excepție, să se constate nulitatea recursului pentru nemotivare, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de recurs, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate, aceasta fiind dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.1. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Județeană A Finanțelor Publice Brașov ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte reține că excepția nulității cererilor de recurs invocată prin întâmpinarea intimatei - reclamante S.C. ROMAN S.A. a fost soluționată în partea introductivă prezentei decizii civile, cu motivarea că susținerile din cererea de recurs, așa cum au fost dezvoltate de recurentele- pârâte, pot fi subsumate motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În continuare, Înalta Curte reține că la sediul reclamantei S.C. ROMAN S.A. a fost desfășurată în perioada 19.12.2018 - 02.11.2020 o inspecție fiscală, iar în urma acesteia, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a emis Raportul de inspecție fiscală nr. x/27.11.2020, Decizia de impunere nr. x/27.11.2020, Decizia de modificare a bazei de impozitare nr. 521/27.11.2020 și Decizia referitoare la obligații fiscale accesorii nr. 520/10.12.2020.

Împotriva acestor acte administrativ fiscale reclamanta a formulat contestație, soluționată de pârâta ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor prin Decizia nr. 218/22.07.2021, decizie prin care a fost admisă în parte contestația, fiind respinsă în ceea ce privește sumele contestate prin prezenta acțiune, împrejurare în care, în condițiile art. 8 din Legea 554/2004 reclamanta a formulat prezenta acțiune.

Prima instanță a admis acțiunea reclamantei S.C. ROMAN S.A. și a dispus anularea actelor administrativ-fiscale,în integralitate, și anularea, în parte, a deciziei de soluționare a contestației administrativ - fiscale.

Împotriva acestei soluții, au formulat cerere de recurs pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, invocând motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ce vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor de drept material, respectiv a art. 126 alin. (2) Codul de procedură fiscală și a art. 127 alin. (7) Codul de procedură fiscală.

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată) prevede:

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: ... … 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."" totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Înalta Curtea reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

Acest motiv de recurs invocat de recurentele - pârâte este nefondat și urmează a fi respins ca atare.

Ca urmare a propriului demers de verificare a legalității sentinței civile atacate, Înalta Curte reține că soluția interpretativă dată de judecătorul fondului este corectă, acesta reținând că inspecția fiscală a fost începută la data de 19.12.2018 - data înregistrării în registrul unic de control și s-a finalizat la data de 02.11.2020 - data programată pentru discuția finală.

În același timp, se mai reține că inspecția fiscală a fost suspendată de două ori, după cum urmează: în perioada 27.12.2018-08.01.2019, prin Decizia de suspendare nr. 42/27.12.2018, la solicitarea contribuabilului, pe motiv ca A.-în reorganizare nu desfășoară activitate în perioada 21.12.2018-07.01.2019, întregul personal aflându-se în concediu de odihnă sau concediu fără plată, urmând să reia activitatea începând cu 08.01.2019; în perioada 14.02.2019-22.06.2020 inspecția fiscală a fost suspendată prin Decizia de suspendare nr. 7/12.02.2019, din inițiativa organelor de inspecție fiscală, pentru efectuarea unor controale încrucișate, conform art. 127 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, respectiv pentru obținerea informațiilor privind rezultatele fiscale pe fiecare perioadă fiscală în parte, așa cum au fost ele determinate în urma inspecției fiscale asupra perioadei precedente, conform art. 127 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură fiscală.

Potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (1) Codul de procedură fiscală, "Durata efectuării inspecției fiscale este stabilită de organul de inspecție fiscală, în funcție de obiectivele inspecției, și nu poate fi mai mare de:

a) 180 de zile pentru contribuabilii mari, pentru contribuabilii/plătitorii care au sedii secundare, indiferent de mărime, precum și pentru contribuabilii nerezidenți;…"

Totodată, potrivit art. 126 alin. (2), (12)6 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, "În cazul în care inspecția fiscală nu se finalizează într-o perioadă reprezentând dublul perioadei prevăzute la alin. (1) în care nu se includ perioadele de suspendare legală a inspecției fiscale, inspecția fiscală încetează, fără a se emite raport de inspecție fiscală și decizie de impunere sau decizie de nemodificare a bazei de impunere.", iar potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, "În cazul prevăzut la alin. (1), inspecția fiscală este suspendată până la data la care încetează motivul suspendării, dar nu mai mult de 6 luni de la data suspendării."

În același timp, potrivit art. 127 alin. (7) Codul de procedură fiscală " Perioadele în care inspecția fiscală este suspendată nu sunt incluse în calculul duratei acesteia."

Din analiza textelor de lege citate, rezultă că durata inspecției fiscale a fost corect stabilită de prima instanță deoarece perioada de suspendare a inspecției fiscale se scade din durata acesteia întrucât art. 127 alin. (7) din Codul de procedură fiscală prevede expres că perioadele în care inspecția fiscală este suspendată, nu sunt incluse în calculul acesteia așa încât perioada în care inspecția fiscală în ceea ce o privește pe reclamantă a fost suspendată, nu intră în calculul acesteia.

Motivul nulitate al actelor administrative fiscale a fost reprezentat de împrejurarea că organul fiscal a procedat la emiterea acestora cu depășirea în speță a dublul termenului prevăzut la art. 126 alin. (1) lit. a) raportat la alin. (2) din același articol al Legii nr. 207/2015.

Nu poate fi primită justificarea organelor fiscale, care au invocat existența unei inspecții fiscale anterioare celei care face obiect al contestației fiscale de față, care trebuia să fie finalizată, așa că au ales să suspende din nou inspecția fiscală în perioada 14.02.2019-22.06.2020 (1 an și 4 luni). Într-un asemenea caz, dublul termenului de desfășurare a inspecției fiscale a fost depășit, astfel că devin incidente dispozițiile art. 127 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, care prevăd că inspecția fiscală trebuie să înceteze iar organul fiscal nu ar mai poate proceda la emiterea actelor fiscale, respectiv RIF, decizie de impunere, decizie de modificare a bazei de impozitare și decizie de stabilire accesoriilor la debitul principal.

Prin urmare, în mod legal, a stabilit prima instanță de judecată că actele administrativ-fiscale sunt nelegale deoarece Codul de procedură fiscală nu prevede o cauză nouă de suspendare a inspecției fiscale în ipoteza în care există o inspecție fiscală precedentă care nu a fost finalizată câtă vreme prima inspecție demarată împotriva intimatei - reclamante s-a desfășurat pe o perioadă de timp de aproape 7 ani. Ca atare, o asemenea justificare pentru emiterea actelor fiscale peste termenul prevăzut de lege din partea recurentelor-pârâte este lipsită de orice temeinicie și nu poate fi avută în vedere de instanța de control judiciar ca motiv pentru reformarea soluției emise de prima instanță.

Dimpotrivă, instanța de control judiciar, ca urmare a evaluării ansamblului probator administrat în cauză, reține că actele administrativ - fiscale au fost emise fără o justificare rezonabilă peste termenul prevăzut de lege și cu încălcarea normelor de drept incidente astfel că acestea nu au trecut controlul legalității efectuat de judecătorul fondului.

La un calcul simplu, se relevă că perioada de inspecție fiscală a fost de 685 de zile din care se scad 13 zile (suspendarea solicitată de reclamantă) și cele 182 zile (aferente celor 1 an și 4 luni pentru suspendarea dispusă de organul fiscal în temeiul art. 126 alin. (2) Codul de procedură fiscală și art. 127 alin. (7) Codul de procedură fiscală), însumând un total de 490 de zile pentru derularea inspecției fiscale, fiind astfel încălcată dispoziția legală de la art. 126 alin. (2) Codul de procedură fiscală.

Așa cum recurentele-pârâte au arătat, doar în cazul în care voința legiuitorului nu reiese clar din textul legii, se ține seama de scopul emiterii actului normativ.

Prevederile legislației fiscale se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înțelesul ce rezultă din ansamblul legii, iar în cazul în care acestea sunt susceptibile de mai multe înțelesuri, se interpretează în sensul care corespunde cel mai bine obiectului și scopului legii, în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul, iar raționamentul recurentelor ar goli de conținut art. 126 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

În virtutea respectării regulilor de interpretare a normei fiscale anterior menționate, suspendarea inspecției fiscale pe o perioadă de 1 an și 4 luni, în cazul de față, nu poate fi o perioadă care să curgă în defavoarea contribuabilului câtă vreme textul de lege este clar și oferă o perioadă de extinsă de timp în care organele fiscale au posibilitatea să analizeze activitatea fiscală a contribuabilului în vederea stabilirii situației fiscale a acestuia, analiză la finalul căreia se emite RIF, decizie de impunere și/sau decizie de modificare a bazei de impozitare.

În contextul celor anterior prezentate, Înalta Curte constată că niciuna dintre criticile formulate de recurentele - pârâte nu este aptă a demonstra nelegalitatea sentinței civile de la fondul cauzei, astfel că nu se impune reformarea acesteia în calea de atac a recursului.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile formulate de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentele-pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov împotriva încheierii din 12 ianuarie 2023 și a sentinței nr. 17/2023 din 9 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.