ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3704/2021

Ședința publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată, la data de 02.07.2018, pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, anularea Deciziei nr. 2058/19.02.2018 emise de DGRFP Brașov de respingere a contestației sale, admiterea contestației și anularea în parte a actelor contestate, respectiv Decizia de impunere nr. x/30.06.2017, Raportul de inspecție fiscală nr. x/30.06.2017, Decizia de impunere nr. x/26.07.2017 și Raportul de inspecție fiscală nr. x/26.07.2017, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 83 din 11 iulie 2019, Curtea de Apel Brașov a admis acțiunea reclamantei, a anulat în totalitate Decizia nr. 2058/19.02.2018 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov.

A anulat în parte Decizia de impunere nr. x/30.06.2017 și Raportul de inspecție fiscală nr. xnr. 190/30.06.2017, cu privire la următoarele sume: 574.128 RON impozit pe profit, 184.540 RON TVA suplimentară de plată și 50.901 RON TVA respinsă la rambursare.

A anulat în parte Decizia de impunere nr. x/26.07.2017 și Raportul de inspecție fiscală nr. xnr. 226/26.07.2017, cu privire la următoarele sume: 142.826 RON TVA suplimentară de plată și 59.236 RON TVA respinsă la rambursare.

A obligat pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, în solidar, să plătească reclamantei suma de 15.219 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

2.1. Împotriva acestei hotărâri, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, atât în nume propriu cât și în numele pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii reclamantei S.C. A. S.R.L., în sensul menținerii actelor administrativ-fiscale astfel cum au fost emise.

2.2. În argumentarea recursului, recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a arătat în esență următoarele:

Consideră că, hotărârea pronunțată de către instanța de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Consideră criticabilă sentința civilă nr. 83/11.07.2019 sub aspectul temeiniciei si legalității având în vedere faptul că, instanța de fond in mod eronat si printr-o interpretare greșita a legii a admis acțiunea reclamantei.

Instanța de fond a pronunțat o hotărâre criticabilă, actele administrativ-fiscale anulate de către instanța de fond fiind legale și la adăpost de orice critică.

În ceea ce privește reținerile instanței de fond care au condus la pronunțarea hotărârii recurate, consideră că, acestea au avut în vedere numai motivele invocate de către reclamanta, reținerile expertului I (potrivit expertizei propusa de reclamanta) din expertiza întocmită, fără să fie avute în vedere motivele invocate în apărare de către parata, temeiurile legale aplicabile spetei, înscrisurile depuse in probațiune, precum si obiecțiunile la expertiza efectuata în dosar.

Cu privire la reținerile instanței de judecata, potrivit hotărârii recurate, rețineri cu care recurenta nu este de acord in totalitate, considerând-le nelegale si netemeinice, s-au arătat următoarele:

Este evident că, hotărârea pronunțată nu are la baza un raționament propriu, care sa asigure certitudinea ca susținerile si probele administrate la dosar, au fost analizate în mod corect si just.

Instanța de fond în motivarea soluției retine în ceea ce privește impozitul pe profit, în intervalul 2011- 2015 că, sunt aplicabile dispozițiile art. 19 și art. 21 alin. (1) și (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, potrivit cărora:

"profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor de aplicare", "pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare" și "următoarele cheltuieli nu sunt deductibile: m) cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul activităților desfășurate și pentru care nu sunt încheiate contracte".

Nu intră sub incidența condiției privitoare la încheierea contractelor de prestări de servicii, prevăzută la art. 21 alin. (4) lit. m) din Codul fiscal, serviciile cu caracter ocazional prestate de persoane fizice autorizate și de persoane juridice, cum sunt: cele de întreținere și reparare a activelor, serviciile poștale, serviciile de comunicații și de multiplicare, parcare, transport și altele asemenea".

Începând cu data de 01.01.2016, sunt aplicabile dispozițiile art. 19 și 25 din Legea nr. 227/2015, potrivit cărora "rezultatul fiscal se calculează ca diferență între veniturile și cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile aplicabile, din care se scad veniturile neimpozabile și deducerile fiscale și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.

Referitor la TVA se reține de către instanța că, în intervalul 2011-2015, sunt aplicabile dispozițiile art. 145 alin. (1) lit. a) și art. 146 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care stabilesc faptul că "orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operațiuni: a) operațiuni taxabile" și că "pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții: a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate ori serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să dețină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155".

Începând cu data de 01.01.2016, sunt aplicabile dispozițiile art. 297 alin. (4) și 299 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, potrivit cărora "orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operațiuni: a) operațiuni taxabile", "pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții: a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate ori serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să dețină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 319, precum și dovada plății în cazul achizițiilor efectuate de către persoanele impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, respectiv de către persoanele impozabile care achiziționează bunuri/servicii de la persoane impozabile în perioada în care aplică sistemul TVA la încasare".

În ceea ce privește interpretarea art. 281 alin. (7) din Legea nr. 227/2015, potrivit căruia "prestările de servicii care determină decontări sau plăți succesive, cum sunt serviciile de, construcții-montaj, consultanță, cercetare, expertiză și alte servicii similare, sunt considerate efectuate la data la care sunt emise situații de lucrări, rapoarte de lucru, alte documente similare pe baza cărora se stabilesc serviciile efectuate sau, după caz, în funcție de prevederile contractuale, la data acceptării acestora de către beneficiari", se reține că și această normă stabilește obligația beneficiarului serviciului, persoană impozabilă, de a justifica realitatea acestor servicii "care determină decontări sau plăți succesive", prin anumite documente expres enumerate sau "alte documente similare". Această enumerare este una cu caracter orientativ, iar nu imperativ sau limitativ, rațiunea acestei interpretări fiind identică cu aspectele evocate la momentul analizei anterioare a pct. 48 din H.G. nr. 44/2004 privind Normele de aplicare a Legii nr. 571/2003. Nu este corectă însă afirmația reclamantei că aceste dispoziții se aplică numai în privința serviciilor de construcții-montaj, legiuitorul vizând explicit "prestările de servicii care determină decontări sau plăți succesive", referirea la domeniul construcțiilor/consultanța/cercetare/expertiză reprezentând numai o enumerare exemplificați vă, iar nu limitativă.

Considerentele pe care instanța a reținut că, cererea reclamantului este întemeiata sunt complet eronate.

Față de dispozițiile instanței de fond, arătă instanței de recurs că, își menține poziția în ceea ce privește cele reținute de către organele de control prin actele de control contestate.

Prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x/30.06.2017, organele de inspecție fiscală din cadrul A.J.F.P. Brașov- Activitatea de inspecție Fiscală au stabilit în sarcina S.C. A. S.R.L. obligații fisc-ale principale suplimentare în sumă totală de 852.974 RON, din care:

- 602.751 Iei impozit pe profit, perioada verificată fiind 01.01.2011-31.03.2017;

- 198.724 RON TVA suplimentară, perioada verificată fiind 01.12.2013-30.09.2016;

- 51.499 RON TVA respinsă ia rambursare, pentru perioada 01.10.2016-30.11.2016.

Totodată, prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul Inspecției fiscale la persoane juridice nr. x/26.07.2017, organele de inspecție fiscală din cadrul A.J.F.P. Brașov- Activitatea de Inspecție Fiscală au stabilit în sarcina S.C. A. S.R.L. obligații fiscale principale suplimentare în sumă totală de 208.075 RON, din care:

1) 147.579 TVA suplimentară perioada verificată fiind 01.12.2016-28.02.2017;

2) 60.496 RON TVA respinsă la rambursare pentru perioada 01.03.2017-31.03.2017.

Conform rapoartelor de inspecție care au stat la baza emiterii deciziilor de impunere contestate, S.C. A. S.R.L. are ca obiect principal de activitate declarat, "Fabricarea încălțămintei" CAEN: 1520, iar în perioada verificată a prestat în principal servicii în sistem lohn pentru societatea afiliată B. x.

Reclamanta a contestat parțial aspectele cu influență fiscală prezentate de organele de control în Deciziile de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impunere stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x/30.06.2017 și F-BV 286/26.07.2017.

În baza prevederilor: art. 6 din Legea nr. 82/1991 a contabilității, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 11 alin. (1), art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (4) lit. -m), art. 134, art. 134A1 alin. (7), art. 145 alin. (1), art. 146 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare până la 31.12.2015, preluate la art. 11 alin. (1), art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1), art. 280 alin. (1), art. 281 alin. (7), art. 297 alin. (1), art. 299 alin. (1) lit. a) și b) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, organele de control au stabilit bază impozabilă suplimentară în sumă de 3.656.490 RON (241.266 RON în 2015, 2.764.575 RON în 2016 și 650.649 RON în trim. I 2017) pentru care au calculat impozit pe profit în sumă de 584.646 RON, au stabilit TVA de plată în sumă de 332.223 RON și au respins la rambursare TVA în sumă de 110.137 RON.

Luând în considerare constatările organului de inspecție fiscală se rețin următoarele:

În fapt, la S.C. A. S.R.L. organele de control au efectuat două inspecții fiscale parțiale, demarate urmare a solicitărilor societății de rambursare a soldului negativ al TVA, transmise cu deconturile de TVA nr. x/20.12.2016, aferent lunii noiembrie 2016 și nr. x/24.04.2017, aferent lunii martie 2017.

În acest sens, inspectorii fiscali din cadrul AJFP Brașov au emis Avizul de inspecție fiscală x/25.01.2017 având ca obiect TVA pentru perioada 01.12.2013-30.11.2016, Avizul x/21.05.2017, prin care inspecția fiscală inițială a fost extinsă și asupra impozitului pe profit aferent perioadei 01.01.2011-31.03.2017 și Avizul de inspecție fiscală nr. x/19.06.2017 având ca obiect TVA pentru perioada 01.12.2016-31.03.2017.

Inspecțiile fiscale au fost suspendate pentru efectuarea de controale încrucișate la unii dintre furnizorii de servicii declarați de S.C. A. S.R.L..

În urma verificărilor efectuate, organele de control au constatat că societatea deduce cheltuieli și TVA aferentă pentru achiziția de servicii, deși nu deține documentele necesare justificării realizării/necesității prestației.

Drept urmare, cheltuielile înregistrate în baza facturilor emise de furnizorii S.C. C. S.R.L. x, S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L. x, S.C. H. S.R.L. x, S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L. x, S.C. K., S.C. L. S.R.L. x, M., S.C. N. S.R.L., S.C. O. S.R.L. x, S.C. P. S.R.L., S.C. Q. S.R.L. și S.C. R. S.R.L. x, au fost încadrate la nedeductibile și s-a respins la deducere taxa pe valoarea adăugată aferentă.

În drept, în materia impozitului pe profit sunt incidente, prevederile art. 19 alin. (1) și art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile Normelor de aplicare aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

Potrivit acestor dispoziții imperative ale legii, se reține că, simpla înregistrare în conturile de cheltuieli a unor sume nu este suficientă pentru ca acestea să fie deductibile la calculul profitului impozabil, respectivele cheltuieli trebuind să fie efectuate în scopul realizării de venituri impozabile și să fie justificate cu documente întocmite potrivit legii, prin care se face dovada efectuării operațiunilor.

De asemenea, se reține că, pentru a deduce cheltuielile cu prestări de servicii, trebuie să fie încheiate contracte și să se îndeplinească cumulativ următoarele condiții: serviciile trebuie să fie efectiv prestate și să fie necesare.

Începând cu data de 01.01.2016 sunt incidente prevederile Legii 227/2015 privind Codul fiscal, care statuează că:

"art. 19 Reguli generale:

(1) Rezultatul fiscal se calculează ca diferență între veniturile și cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile aplicabile, din care se scad veniturile neimpozabile și deducerile fiscale și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea rezultatului fiscal se iau în calcul și elemente similare veniturilor și cheltuielilor, potrivit normelor metodologice, precum și pierderile fiscale care se recuperează în conformitate cu prevederile art. 31. Rezultatul fiscal pozitiv este profit impozabil, iar rezultatul fiscal negativ este pierdere fiscală.

art. 25 Cheltuieli:

(1) Pentru determinarea rezultatului fiscal sunt considerate cheltuieli deductibile cheltuielile efectuate în scopul desfășurării activității economice, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare, precum și taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile datorate către camerele de comerț și industrie, organizațiile patronale și organizațiile sindicale."

Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1/2016

"5. (1) în aplicarea art. 19 alin. (1) din Codul fiscal, pentru calcului rezultatului fiscal, veniturile și cheltuielile sunt cele înregistrate în contabilitate potrivit reglementărilor contabile date în baza Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte sume care, din punct de vedere fiscal, sunt elemente similare veniturilor și cheltuielilor."

În materia taxei pe valoarea adăugată sunt incidente prevederile art. 145 alin. (2) și ale art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Aceste prevederi au fost menținute și prin art. 297 alin. (4) și art. 299 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare începând cu data de 01.01.2016.

Față de prevederile legale de mai sus, se reține că dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată este condiționat de utilizarea bunurilor/serviciilor achiziționate în folosul operațiunilor taxabile ale persoanei impozabile, iar justificarea acestora ca fiind destinate operațiunilor sale taxabile/scutite cu drept de deducere revine persoanei impozabile din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată care a achiziționat bunurile/serviciile respective.

Totodată, realizarea operațiunilor trebuie să fie probată cu documente justificative care să conțină elementele minime obligatorii prevăzute expres la art. 155 alin. (19) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, respectiv ale art. 319 din Legea 227/2015.

Se reține că potrivit prevederilor legale mai sus citate, acordarea dreptului de deducere a TVA este condiționată de îndeplinirea cumulativă atât a cerințelor de fond, cât și a cerințelor de formă, îndeplinirea cerințelor de fond reglementând însăși existența dreptului de deducere, iar cele de formă condițiile de exercitare a acestuia. Astfel, pentru a deduce TVA aferentă achizițiilor, persoana impozabilă nu numai că trebuie să dețină factura care să conțină informațiile obligatorii prevăzute de lege ci trebuie să probeze că achizițiile pentru care se solicită deducerea sunt efective și sunt destinate utilizării în folosul propriilor operațiuni taxabile/scutite cu drept de deducere.

În același sens este și Decizia nr. 1325/2012, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut faptul că "urmare a prevederilor art. 145 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal, persoana impozabilă care pretinde exercitarea dreptului de deducere trebuie să justifice prestarea serviciilor cu documente din care să rezulte natura serviciilor prestate", precum și faptul că "efectuarea corespunzătoare a serviciului trebuie probată, căci legiuitorul a conceput dreptul de deducere nu ca pe o ficțiune, folosirea sintagmei serviciul să fie prestat, implică prezentarea dovezilor de prestare a realității serviciilor prestate".

Într-adevăr, proba (dovada) prestării efective a serviciilor, și necesitatea achiziționării acestora, depinde de natura serviciului prestat, de specificul activității, motive pentru care nu a fost prevăzut un anumit tip de document justificativ, lăsându-se la latitudinea/aprecierea contribuabilul (prestator) să stabilească ce documente se impun a fi întocmite. Totuși, indiferent de probele (dovezile) aduse de contribuabil, acestea trebuie să prezinte un anumit grad de exactitate și de detaliu pentru a putea permite o identificare a acestora în corelație cu serviciul prestat și cu specificul activității desfășurate.

De asemenea, se reține că, în cazul unor achiziții de servicii, pentru îndeplinirea cerințelor de fond, persoana impozabilă trebuie să facă dovada necesității achiziționării acestora în folosul operațiunilor sale taxabile și având în vedere și posibilitățile sale interne, iar indiferent de probele (dovezile) aduse de contribuabil, acestea trebuie să prezinte un anumit grad de exactitate și de detalii pentru a putea permite o identificare a acestora în corelație cu serviciul prestat și cu specificul activității desfășurate.

Se constată că aceste decizii sunt în concordanță cu aquis-ului comunitar în domeniul TVA, care recunoaște statelor membre dreptul de a solicita dovezi pentru demonstrarea dreptului de deducere al taxei pe valoarea adăugată.

Astfel, în hotărârea dată în cazul C-85/95 John Reisdorf, Curtea Europeană de Justiție a subliniat că distincția dintre exercitarea dreptului de deducere a TVA și demonstrarea acestuia la controalele ulterioare este inerentă în funcționarea sistemului comun de TVA (paragr. 19 din hotărâre), iar prevederile comunitare referitoare la exercitarea dreptului de deducere nu guvernează demonstrarea acestui drept după ce acesta a fost exercitat de către persoana impozabilă (paragr. 26 din hotărâre).

În acest sens, legislația comunitară dă statelor membre puterea de a stabili regulile pentru supravegherea exercitării dreptului de deducere a TVA, în special modul în care persoanele impozabile urmează să își stabilească acest drept (paragr. 29 din aceeași hotărâre).

De asemenea, la paragrafele 23 și 24 din cazul C-110/94 Inzo și paragraful 24 din cazul C- 268/83 Rompelman, Curtea a stabilit că este obligația persoanei care solicită deducerea taxei pe valoarea adăugată să demonstreze că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru acordarea deducerii.

Nu în ultimul rând, principiul prevalentei substanței asupra formei constituie un principiu fundamental al sistemului comun de TVA instituit de legislația comunitară, aceasta condiționând deductibilitatea TVA la achiziții de îndeplinirea cumulativă, pe lângă condițiile de formă, a condiției de fond esențiale, aceea că achizițiile pentru care se solicită deducerea să fie destinate utilizării în folosul propriilor operațiuni taxabile ale persoanei impozabile.

Dispozițiile legii fiscale, în speță ale Codul fiscal și ale normelor de aplicare, se coroborează cu reglementările contabile, legiuitorul impunând pentru prestatorul de servicii, prin prevederile pct. 446, alin. (2) din O.M.F.P. nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, cu modificările și completările ulterioare, întocmirea situațiilor de lucrări, a proceselor-verbale de recepție a lucrărilor sau alte documente care să ateste stadiul realizării și recepția serviciilor prestate. " Venituri din prestarea de servicii

(2) Stadiul de execuție al lucrării se determină pe bază de situații de lucrări care însoțesc facturile, procese-verbale de recepție sau alte documente care atestă stadiul realizării și recepția serviciilor prestate."

Pentru anul 2015, față de pierderea exercițiului declarată de reclamanta de 37.891 RON, organele de control au stabilit un profit impozabil în sumă de 264.414 RON, pentru care s-a determinat un impozit pe profit în sumă de 42.306 RON [(302.305 RON total cheltuieli încadrate la nedeductibile în urma controlului- 37.891 RON pierdere)x16%].

Având în vedere faptul că reclamanta precizează în acțiune că din total cheltuieli încadrate de organele de control la nedeductibile pentru anul 2015, nu contestă cheltuielile în sumă de 61.039 RON, se va considera că acestea au acoperit în totalitate pierderea exercițiului declarată de societate pentru acest an, rezultând astfel un impozit pe profit aferent sumelor contestate de 38.603 RON (241.266 RON cheltuieli nedeductibile aferente anului 2015 contestate conform tabel anterior x 16%).

Pentru anul 2016, față de pierderea exercițiului declarată de reclamanta de 19.941 RON, organele de control au stabilit un profit impozabil în sumă de 2.762.118 RON, pentru care s-a determinat un impozit pe profit în sumă de 441.939 RON [(2.782.059 RON total cheltuieli încadrate la nedeductibile în urma controlului-19.941 RON pierdere)x16%].

Având în vedere faptul că reclamanta precizează în acțiune că din total cheltuieli încadrate de organele de control la nedeductibile pentru anul 2016, nu contestă cheltuielile în sumă de 17.484 RON, se va considera că acestea au acoperit în parțial pierderea exercițiului declarată de societate pentru acest an, rezultând astfel un impozit pe profit aferent sumelor contestate de 441.939 Iei [(2.764.575 RON cheltuieli nedeductibile aferente anului 2016 contestate conform tabel anterior -2.457 diferență pierdere an 2015 neacoperită de sumele necontestate)x 16%].

Pentru trim. I 2017, conform datelor din Registrului de evidență fiscală societatea a înregistrat profit în sumă de 32.397 RON iar prin încadrarea la nedeductibile a cheltuielilor în sumă de 650.649 RON, organele de control au determinat un profit impozabil în sumă de 683.046 RON, pentru care s-a determinat un impozit pe profit în sumă de 109.287 RON [(650.649 RON total cheltuieli încadrate la nedeductibile în urma controlului+ 32.397 Iei)x16%].

Din această sumă, suma de 104.104 RON reprezintă impozitul pe profit aferent sumelor contestate (650.649 cheltuieli nedeductibile aferente trim. I 2017 contestate conform tabel anterior 16%).

Drept urmare, acțiunea este neîntemeiată, întrucât argumentele de fapt și de drept prezentate în susținerea acțiunii nu sunt de natură să modifice cele dispuse prin actele administrativ fiscal contestate în ceea ce privește impozitul pe profit în sumă de 584.646 RON (38.603+ 441.939+ 104.104 RON), TVA suplimentară în sumă de 332.223 RON (184.644 RON aferent perioadei 01.12.2013-30.09.2016+ 147.579 RON aferent perioadei 01.12.2016-28.02.2017) și TVA respinsă la rambursare în sumă de 110.137 RON (50.901 RON aferent perioadei 01.10.2016-30.11.2016+ 59.236 RON aferent perioadei 01.03.2017-31.03.2017).

Astfel, pentru soluționarea dispoziției de admitere a cererii de chemare in judecata, instanța de fond s-a raportat doar la enumerarea concluziilor exprimate de către expertul S. prin raportul de expertiza fara a prezenta prevederile legale aplicabile si limitându-se la interpretări subiective.

La termenul de judecata din data de 11.06.2019, instanța de judecata a respins obiecțiunile formulate de pârâta A.J.F.P. Brașov în nume propriu și pentru D.G.R.F.P. Brașov la raportul de expertiza

Prin obiecțiunile formulate în cauza a arătat că, din conținutul Raportului de expertiză contabilă rezultă că expertul s-a limitat la documentele pe care le deține reclamanta, fără a solicita documentele prevăzute de lege pentru justificarea prestației sub aspect fiscal, respectiv rapoarte de lucru sau activitate, situații de lucrări, procese-verbale, conform prevederilor, referitor la:

- impozitul pe profit pentru perioada:

- 01.11.2011-31.12.2015 sunt incidente prevederile: art. 21 alin. (4) lit. f) și lit. m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare și pct. 48 al art. 21 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare;

- 01.01.2016-31.03:2017 sunt incidente prevederile: art. 19 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pct. 5 alin. (1) din "Capitolul II-Calculul rezultatului fiscal", "Secțiunea 1 Reguli generale", din H.G. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, art. 25 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru impozitul pe profit și pct. 446 alin. (2), Secțiunea 4.17- Dispoziții speciale cu privire la contul de profit și pierdere din O.M.F.P. nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate;

- TVA pentru perioada:

- 01.12.2013-31.12.2015 sunt incidente prevederile: art. 134 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, art. 134 indice 1 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, art. 145 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare;

- 01.01.2016-31.03.2017 sunt incidente prevederile: art. 280 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, art. 281 alin. (7) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, art. 297 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, art. 299 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Lipsa acestor documente împiedică calificarea cheltuielilor ca fiind deductibile fiscal, consecința firească este nedeductibilitatea cheltuielilor și a TVA.

Documentele consemnate în Anexa 1 la Raportul de expertiză contabilă au fost verificate de organele de inspecție fiscală și consemnate în actele de inspecție fiscală atacate. Printre documentele enumerate de expertul desemnat și expertul parte nu se regăsesc rapoartele de lucru sau activitate/situații de lucrări/procese-verbale. Experții au ignorat acest fapt și nu au făcut nici un fel de precizări.

Deși, în Raportul de inspecție fiscală nr. xv. 190/30.06.2017 și respectiv, nr. F-Bv. 226/26.07.2017 și în Deciziile de impunere nr. xv. 248/30.06.2017 și respectiv, nr. F-Bv. 286/26.07.2017 cu privire la furnizorii: S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. K.-D, S.C. L. S.R.L., M., S.C. N. S.R.L, S.C. O. S.R.L., S.C. H. S.R.L, S.C. C. S.R.L, S.C. I. S.R.L., C.I.F. RO x, S.C. P. S.R.L., S.C. Q. S.R.L, S.C. R. S.R.L, S.C. G. S.R.L. S.C. N. S.R.L. organele de inspecție fiscală au consemnat starea de fapt rezultată din documentele verificate, respectiv, lipsa documentelor necesare justificării prestației, experții, cu știință, sau fără știință, au ignorat aceste aspecte.

În cazul furnizorului S.C. C. S.R.L., s-a consemnat în clar și lipsa capabilității de a realiza serviciile, motivat de lipsa salariaților pentru anul 2015.

Experții nu au prezentat probe, care să răstoarne concluzia organelor de inspecție fiscală și cu toate acestea au concluzionat că reclamanta "a avut o relație contractuală reală și a demonstrat cu documente, prestările de servicii executate de furnizorii menționați în obiectiv, așa cum rezultă din Anexa nr. 1". Opinia experților nu este fundamentată legal și în fapt.

Un alt motiv pentru care critică sentința Curții de Apel Brașov este acela că, instanța a obligat instituția recurentă pârâtă la plata cheltuielilor de judecata în suma de 15219 RON (taxa judiciara de timbru 50 RON, onorariu expert 7750 RON si onorariu expert parte 7419 RON)

Instanța de fond, la termenul de judecată din data de 11.06.2019 a respins obiecțiunile formulate de către instituția recurentă și a încuviințat onorariul definitiv de expert în cuantum de 7.750 RON.

În ceea ce privește onorariul expertului in cuantum de 7.750 RON, instanța de fond a înlăturat criticile privind diminuării onorariului solicita de către acesta.

La stabilirea definitivă a onorariului expertului, a solicitam instanței de judecata sa aibă in vedere următoarele aspecte:

Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara, cu modificările si completările ulterioare:

"(1) Onorariul definitiv pentru expertiza tehnică judiciară se stabilește de organul care a dispus efectuarea expertizei, în funcție de complexitatea lucrării, de volumul de lucru depus și de gradul profesional ori științific al expertului sau al specialistului."

Activitatea expertului s-a rezumat la preluarea datelor, la compararea acestora si la centralizarea in raport de obiectivele încuviințate de instanța de judecata;

În ceea ce privește gradul de complexitate al lucrării urmează ca instanța de judecata sa observe că, acesta nu a fost unul ridicat. Raportul de expertiza a fost admis pentru 2 obiective; expertul nu a avut decât de centralizat datele furnizate de părti, iar activitatea desfășurată de către acesta a presupus simple analize, relativ simple.

Apreciază că, onorariul încuviințat nu corespunde realității si orele solicitate a fi achitate sunt nejustificat de multe.

În ceea ce privește gradul de complexitate al lucrării urmează ca instanța sa observe ca acesta nu a fost unul ridicat.

Cu privire la tarifele orare aplicate de expert apreciază nejustificat ca pentru orele de deplasare, convocare părți, studiere dosare, studiere legislație, redactare raport pregătire dosar si predare instanța să fie aplicat același tarif cu tariful solicitat pentru prelucrarea efectiva a datelor si efectuarea calculelor.

Un onorariu de 60 1ei/ora pentru deplasare este nejustificat de mare oricare ar fi fost mijlocul de transport cu care s-ar fi deplasat expertul. Tot astfel, un onorariu de 60 RON/ora pentru studiere dosarului sau redactarea, pentru pregătirea/cercetarea dosarului este nejustificat de mare. Activitățile desfășurate în sensul arătat nu presupuneau niciun fel de complexitate, de dificultate astfel încât să justifice un tarif orar egal cu tariful solicitat pentru prelucrarea datelor si efectuarea calculelor necesare întocmirii lucrării.

În ceea ce privește volumul de munca desfășurat, respectiv numărul total de ore pe care expertul susține ca Ie-a efectuat apreciem ca si in aceasta privința desfășurătorul prezentat de expert cuprinde un număr nejustificat de mare de ore.

Astfel, apreciază ca fiind nejustificat de mare numărul de ore indicat de expert ca fiind alocat convocării părților 2 ore deplasare posta si librărie 3 ore, astfel ca 120 ore este un număr de ore care nu se justifica in raport de activitatea desfășurata de expert.

Potrivit dispozițiilor art. 23 (1) din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară "Onorariul definitiv pentru expertiza tehnica judiciara se stabilește de organul care a dispus efectuarea expertizei, în funcție de complexitatea lucrării, de volumul de lucru depus si de gradul profesional ori științific al expertului sau al specialistului"

Solicită instanței de judecată ca la stabilirea definitiva a onorariului expertului sa aibă în vedere cele prezentate mai sus si în raport de toate considerentele dezvoltate sa dispună în sensul diminuării onorariului solicitat de către expert.

În ceea ce privește dispoziția instanței de obligare la plata sumei de 7419 RON reprezentând onorariu expert parte consideră că, aceasta este nelegala având în vedere următoarele:

Referitor la onorariile experților parte urmează ca instanța de recurs să rețină că, în cauza s-a dispus efectuarea unei expertize, iar pentru plata onorariului expertului a fost îndatorat reclamantul potrivit dispozițiilor Curții de Apel Brașov .

Totodată, pentru efectuarea expertizei în cauza reclamanta a optat pentru participarea la efectuarea acesteia a unui expert parte respectiv T..

În legătură cu onorariul de expert parte in cuantum de 7419 RON solicită instanței sa constate că acestea nu reprezintă o cheltuială necesară și rezonabilă, având în vedere în primul rând faptul că litigiul în legătură cu care a fost efectuată nu a fost soluționat pe baza probelor cu expertiză, ci ca urmare a interpretării de către instanță a dispozițiilor legale si a înscrisurilor depuse de către reclamant.

Astfel, în cuprinsul sentinței civile nr. 83/11.07.2019 instanța a reținut că:

"Or in cauza, realitatea acestor operațiuni economice este pe deplin dovedita de actele depuse de către reclamanta ... ".

În consecință, proba cu expertiză nu era necesară pentru soluționarea cauzei, cu atât mai puțin nu era necesară participarea unor experți parte ale căror opinii nici nu au fost analizate de către instanța de judecată.

Soluția primei instanțe în legătură cu onorariile experților parte o apreciază ca fiind nelegală și netemeinică, cu atât mai mult cu cât, nu este în spiritul disp. art. 18 din O.G. nr. 2/2000, potrivit cu care "Partea interesată are dreptul să solicite ca pe lângă persoana numită în calitate de expert să mai participe la efectuarea expertizei, pe cheltuiala sa, și un expert sau un specialist, nominalizat de ea, din categoria persoanelor prevăzute la art. 11-14".

Astfel consideră că, asupra acestor cheltuieli - onorariu expert parte instituția recurentă nu a avut posibilitatea de a se opune, aceste cheltuieli s-au aflat sub controlul judecătorului acesta având posibilitatea de a interveni si a dispune diminuarea acestora.

Mai susține că, participarea expertului parte nu este necesara aflării adevărului, o cheltuială cu expertul parte fiind voluptorie si neopozabilă

Prin urmare, expertul parte, necontribuind la "contracararea" expertizei din dosar, cheltuielile cu plata onorariului acestuia, aceasta nu s-a dovedit în final a fi o cheltuială necesară aflării adevărului, ci, a avut un strict caracter voluptoriu, cheltuiala respectivă neputând fi pusă în sarcina părții căzute în pretenții în cauză utilitatea acesteia nerezultând din dosar.

Deși dispozițiile art. 453 C. proc. civ. reglementează abilitatea instanței de a micșora numai onorariile avocaților față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, precizând expres că "judecătorii nu pot micșora plata experților", cheltuielile de judecată constând în plata onorariilor pentru experții parte sunt altceva decât plata experților, textul de lege fiind în referire la experții desemnați de instanță, și nu experții parte, al căror statut a primit o reglementare expresă prin O.G. nr. 2/2000, care în art. 18 alin. (1) prevede:

"Partea interesată are dreptul să solicite că pe lângă expertul tehnic judiciar numit să mai participe la efectuarea expertizei, pe cheltuiala acesteia, și un expert tehnic judiciar sau specialist..."

Prin urmare, nu numai că această cheltuială, cu expertul parte nu s-a aflat sub controlul judecătorului, dar în cauză, acesta nu a fost utilă, justificată și necesară cauzei.

Consideră că, acestea nu pot fi datorate de către recurentă si, mai mult decât atât consideră că, acestea au fost acordate într-un cuantum foarte mare.

Referitor la obligarea la plata a cheltuielilor de judecata în suma de 15219 RON, invocă prevederile art. 453 C. proc. civ. partea care a pierdut procesul, poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă pentru aceasta trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle în culpa procesuala sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.

De asemenea, nici aspecte privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale, nu pot fi reținute în sarcina Administrației Județene a Finanțelor Publice Brașov si DGRFP BRAȘOV pentru ca aceasta sa poată fi obligate la plata cheltuielilor de judecată instanța de judecată admițând acțiunea doar în parte.

Cu privire la solicitarea acordării cheltuielilor de judecata consideră că, obligarea instituției sa la plata acestora ar fi injusta, atâta timp cat organul fiscal nu a făcut altceva decât s-a conformat dispozițiilor legale din legislația internă.

Solicită instanței de recurs sa primească criticile referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată și să dispună în sensul diminuării acestora pentru considerentele dezvoltate mai sus.

În sensul celor de mai sus s-a pronunțat si Înalta Curte de Casație si Justiție prin Decizia nr. 665/12.02.2014 în dosarul numărul x/2011, sens în care invocă prezenta decizie ca și practică.

Temeiul art. 453 din C. proc. civ., instituie prezumția de culpă procesuală a celui ce cade in pretenții, pentru că dacă debitorul din raportul juridic ce face obiectul judecății si-ar fi respectat obligația, creditorul obligației nu ar fi trebuit sa suporte sarcinile pecuniare ale unui proces.

Legal citată, intimata reclamantă a formulat întâmpinare la dosar, prin care a solicitat să se constate că, recursul este nefondat și să se dispună, în baza art. 20 din Legea 554/2004 și disp. art. 497 C. proc. civ. respingerea acestuia, cu consecința menținerii sentinței civile nr. 83/11.07.2019 pronunțate de către Curtea de Apel Brașov, pentru următoarele motive:

Recursul fiind o cale extraordinară de atac poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. Astfel, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Un prim motiv de respingere a recursului este dat de faptul ca recurenții pârâți au solicitat casarea sentinței civile nr. 83/11.07.2019 pronunțate de către Tribunalul Brașov iar in rejudecare, respingerea acțiunii formulate de intimată, în sensul menținerii actelor administrativ- fiscal astfel cum au fost emise, ca fiind legale si temeinice.

S-a arătat că, recursul declarat de recurentele parate este îndreptat împotriva sentinței civile nr. 83/11.07.2019 pronunțate de către Tribunalul Brașov, iar soluția pe care o critică, în sensul incidenței prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este sentința civila nr. 83/11.07.2019 pronunțată de către Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ si Fiscal, sentința pe care recurentele pârâte nu a atacat-o prin prezenta cale de atac.

Cel de-al doilea motiv de respingere a recursului îl constituie faptul ca recurenții pârâți, nu au indicat in mod concret motivele pentru care, sentința recurată a fost data cu încălcarea si aplicarea greșita a normelor de drept material, considerând la modul general ca sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata a mai arătat că, așa cum a arătat si instanței de fond, a demonstrat cu documente justificative aflate la dosarul cauzei (contracte incheiate intre parti, avize de insotire a mărfii, aviz de expediție, CMR, lista valorizata, Registrul bunurilor de transfer, facturi, etc), ca serviciile efectuate in favoarea noastră de care furnizori au fost efectiv prestate.

De asemenea, justificarea prestării efective a serviciilor am dovedit-o cu înscrisuri potrivit specificului activității.

În privința necesitații efectuării cheltuielilor prin specificul activității desfășurate, am arătat faptul ca am avut comenzi de finalizat pe care nu le puteam onora decât in baza unor colaborări cu alți furnizori ce erau specializați in același domeniu de activitate ca si intimata.

În privința necesitații achiziționării serviciilor de la diverși furnizori în România, a arătat că, obiectul principal de activitate este producția/vânzarea de încălțăminte, iar in desfășurarea activității lucrative si a obținerii de profit, a incheiat contracte de prestări servicii intracomunitare si colaborare in producție cu societatea B. - Italia, prin care, in calitate de prestator, ne-am obligat sa executam încălțăminte produs finit si/sau semifabricate, pe faze de fabircatie conform contractelor depuse la dosarul cauzei.

Intimata a mai arătat că, prin expertiza fiscal-contabila dispusa în cauza, expertul a verificat existenta documentelor contabile pentru dovedirea realizații si necesitații serviciilor prestate intimatei de către cei 16 furnizori, acesta verificând fiecare furnizor in parte, prin raportare la documentele noastre si Ia Declarațiile 300 si 394 depuse de furnizori la organele fiscale si comunicate de către recurentele parate, constatadu-se că, societățile furnizoare ale intimatei, si-au declarat tranzacțiile comerciale cu aceasta prin Declarația informativa privind livrările/prestările si achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate in scopuri de TVA, neconcordantele intre declarații fiind minore si nefiind in favoarea sa, adică nu a dedus mai mult decât au declarat furnizorii ca baza si TVA colectat

Concluzia specialistului în domeniul fiscal desemnat în cauza, a fost aceea ca intimata a avut o relație comerciala reală cu toți furnizorii menționați în speța, si că a demonstrat cu documente justificative prestările de servicii efectuate cu aceștia, declarând corect, in concordanta cu furnizorii, achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate in scopuri de TVA.

În ceea ce privește motivul de recurs, în temeiul căruia recurentele-pârâte au solicitat casarea deciziei recurate și dispunerea diminuării cheltuielilor acordate cu titlu de cheltuieli de judecata (taxa judiciara de timbru 50 RON, onorariu expert 7.750 RON si onorariu expert parte 7.419 RON), s-a solicitat respingerea acestei critici, întrucât, cuantumul cheltuielilor de judecata acordate de către instanța de fond prin sentința Curții de Apel Brașov, raportându-se la cauze similare care s-au aflat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție [Decizia nr. 665/12.02.2014 dosar x/2011]

S-a arătat că, dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că recursul urmărește să supună examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Față de motivele de recurs privind diminuarea cheltuielilor de judecată, dispozițiile legale sunt exprese și stabilesc clar că, în recurs nu pot fi invocate decât motive de nelegalitate a hotărârii atacate, reaprecierea probelor administrate în cauză neputând forma obiect de analiză în recurs, aceasta neîncadrându-se în niciunul dintre cazurile de casare reglementate expres și limitativ de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, ipotezele circumscrise acestui motiv de casare (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), se întâlnesc doar în situațiile în care instanța de fond aplică un act normativ care nu este incident în speță, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză etc, ori, din cuprinsul sentinței Curții de Apel Brașov se poate constata fără putință de tăgada, că instanța de fond, a reținut și interpretat în mod corect normele de drept aplicabile, a ținut cont de toate dovezile depuse la dosarul cauzei precum și de toate apărările formulate de părți și nu în ultimul rând, de expertiza dispusă în prezenta cauza.

În concluzie, având în vedere motivele de fapt și de drept arătate, s-a solicitat să se constate că, recursul comun este nefondat și să se dispună, în baza art. 20 din Legea 554/2004 și disp. art. 497 C. proc. civ. respingerea acestuia, cu consecința menținerii sentinței civile nr. 83/11.07.2019 pronunțate de către Curtea de Apel Brașov.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

4.1Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, excepțiile nulității în promovarea recursului, invocate prin întâmpinare de intimata-reclamantă, sunt nefondate.

Sub un prim aspect, intimata recurentă a susținut excepția nulității recursului, din prisma faptului că, recursul declarat de recurentele pârâte este îndreptat împotriva sentinței civile nr. 83/11.07.2019 pronunțată de către Tribunalul Brașov, iar soluția pe care o critică, în sensul incidenței prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este sentința civila nr. 83/11.07.2019 pronunțata de către Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ si Fiscal, sentință, pe care recurentele pârâte nu au atacat-o prin prezenta cale de atac.

Susținerile instimatei nu sunt întemeiate, urmând a fi respinse.

Din analizarea actelor și lucrărilor dosarului, reiese în mod evident că, sentința recurată avută în vedere de recurentele pârâte este sentința civilă nr. 83/11.07.2019 pronunțată de către Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, iar în cererea de recurs strecurându-se, de fapt, o eroare materială.

Neîntemeiată este excepția nulității recursului din perspectiva faptului că, recurentele pârâte, nu au indicat în mod concret motivele pentru care, sentința recurața a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, considerând la modul general că sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. .

Astfel, din lecturarea criticilor invocate de către recurente prin cererea de recurs, Înalta Curte reține că, acestea se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", recurentele susținând în esență că, instanța de fond în mod eronat și printr-o interpretare eronată a dispozițiilor legale în materia impozitului pe profit și cea a taxei pe valoare adaugată, a admis acțiunea reclamantei.

În consecință, față de toate aceste aspecte Înalta Curte va respinge excepțiile nulității recursului ca nefondate.

4.2 Pe fondul recursului promovat, instanța de