ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5926/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5926/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 8 decembrie 2023
Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul litigiului dedus judecății
Prin cererea înregistrată la data de 12.02.2020 sub nr. x/2020 pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a solicitat anularea actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia de impunere nr. xnr. 374/27.08.2019, anularea actului premergător reprezentat de Raportul de inspecție fiscală nr. x/27.08.2019, rambursarea soldului negativ al T.V.A. în sumă de 157.956 RON și a dobânzii legale calculate de la data de 20.11.2018 până la data plății efective.
Prin sentința civilă nr. 762/CA/06.08.2021, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a constatat rămasă fără obiect excepția prematurității invocată de pârâte, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și a stabilit onorariul final pentru raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză de expert B. la suma de 2.000 RON, achitată de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate iar în rejudecare anularea ca nelegală a deciziei de impunere nr. x/27.08.2019, a R.I.F.-ului premergător nr. x/27.08.2019 și a deciziei nr. 2387/16.02.2020 de soluționare a contestației prealabile; cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 367/08.06.2022 Curtea de Apel Brașov a admis recursul declarat de recurenta reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 762/CA din 06.08.2021 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care a casat-o și a reținut cauza spre rejudecare.
Prin decizia nr. 760/R/2022 pronunțată la 21 decembrie 2022 în dosar x/2020, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, ca nefondată.
În dosarul nr. x/2014
Prin sentința nr. 5928/24.10.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. C. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice, a anulat decizia nr. 481/21.07.2014 privind soluționarea contestației, a admis contestația fiscală și a anulat decizia de impunere nr. x/04.12.2013 și raportul de inspecție fiscală nr. x/04.12.2013 în ceea ce privește TVA stabilită suplimentar la plată, în sumă de 60.441 RON și 19.355 RON, aferentă facturilor fiscale seria x F nr. x/10.09.2009 și nr. x/01.04.2009, precum și accesoriile aferente acestora, a respins în rest acțiunea, a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 3.350 RON cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței nr. 5928/24.10.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2014, a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, prin care a solicitat casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii.
Prin decizia nr. 3731 pronunțată la 2 octombrie 2017 în dosar nr. x/2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată excepția nulității recursului declarat de D.G.R.F.P. București, a admis recursurile declarate de recurentele-pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în nume propriu și în reprezentarea Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr. 5928/24.10.2016 pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata-reclamanta S.C. C. S.R.L., a casat sentința recurată și rejudecând a admis în parte acțiunea, a anulat în parte decizia privind soluționarea contestației nr. 481/21.07.2014, respectiv în ceea ce privește măsura de la pct. 1 al dispozitivului acestei decizii, și obligă pârâta D.G.R.F.P. Craiova să soluționeze contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/04.12.2013, a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată și a obligat pârâta D.G.R.F.P. Craiova să plătească reclamantei suma de 50 de RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, proporțional cu pretențiile admise.
Prin decizia civila nr. 94/R pronunțată la 20 februarie 2024 de Curtea de Apel Brașov in dosar nr. x/2023, s-a respins acțiunea prin care s-a cerut, in principal, corectarea erorilor materiale din decontul de TVA -D300 nr. x/2014.
Calea de atac exercitată în cauză
Prin cererea formulată și înregistrată în data de 01 aprilie 2022, sub nr. x/2022 pe rolul Înaltei Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, A. S.R.L., a formulat o cerere de revizuire a deciziei civile nr. 760 pronunțate la 21 decembrie 2022 în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Brașov,
Printr-un amplu istoric al cauzelor, revizuenta arată următoarele:
- prin decizia civila nr. 760/21.12.2022, Curtea de Apel Brasov a dispus respingerea actiunii prin care s-a cerut anularea Deciziei de impunere nr. x/27.08.2029 emisa de Administratia Judeteana a Finantelor Publice Brasov, apreciindu-se ca actiunea dedusa judecatii ar fi nefondata.
Decizia de impunere nr. x/27.08.2009 a fost emisa de A.J.F.P. Brașov în urma acțiunii de inspecție fiscale pe linie de TVA pentru perioada fiscala cuprinsa intre 14.05.2014 - 01.02.2015. Analiza organelor fiscale a fost centrată in principal pe Decontul de TVA D 300 nr. x/25.07.2014, prin care societatea procedase la corectarea informațiilor greșit înscrise in decontul de TVA D300 nr. x/23.12.2013 respectiv de transpunere în evidentele fiscale a operațiunii de anulare a facturii nr. x/01.05.2010 prin metoda prevăzută de art. 159 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 Codul fiscal, in
Astfel, reclamanta cumpărătoare A. S.R.L. a înscris pe randul 16 de "regularizare TVA colectat" din D300 nr. x/23.12.2013 TVA in suma de 273.278 RON aferenta facturii nr. x/01.05.2010, in timp ce vanzatoarea C. S.R.L. a inscris aceeasi valoare de TVA, provenita din aceeasi factura, pe randul 30 "regularizare taxa dedusa" din decontul de TVA D 300 depus la A.S2. F.P. Bucuresti, ca organ fiscal competent in cazul său.
In reglementarea evidențierii TVA in suma de 273.278 RON aferenta facturii nr. x/01.05.2010 a intervenit pe parcurs Decizia de impunere nr. x S2- 271/04.12.2013 emisa de A.S2. F.P. Bucuresti, ca organ fiscal competent in raport cu societatea vânzătoare din tranzacția dată. Prin decizia 271/2013 s-a stabilit ca anularea acestei facturii este gresita și s-a dispus ca TVA in suma de 273.278 RON sa rămână pe colectat, ca obligatie de plata in sarcina societatii vanzatoare C. S.R.L..
Concret, din punct de vedere juridico-fiscal, prin aceasta dispozitie s-a constatat nulitatea de fapt si de drept a decontului de TVA D300 nr. x/2013 depus de reclamanta, prin care TVA aferenta facturii in cauza a fost înscrisa pe randul 16 "regularizări taxa colectata", si, prin care, deci, obligatia de plata cadea in sarcina societatii cumpărătoare, reclamanta din cauza.
Urmare acestei imprejurari, dupa emiterea si executarea Deciziei de impunere nr. x/04.12.2013, TVA in suma de 273.278 RON aferenta facturii nr. x/01.05.2010 apărea ca obligație de plata atât la vânzătorul C. S.R.L., prin efectele Deciziei de impunere nr. x/04.12.2013, cat si la cumpărătorul A. S.R.L., reclamanta din cauza, prin efectele Decontului de TVA D 300 nr. x/2013.
Decizia de impunere nr. x/04.12.2013 a rămas definitivă si executorie prin Decizia nr. 3731/02.10.2017 pronunțată de Curtea de Apel București in dosarul nr. x/2014.
Față de puterea autoritatii de lucru judecat generată de concluziile Deciziei de impunere nr. x/04.12.2013, ramasa definitiva si executorie pe cale judecatoreasca, s-a impus in sarcina reclamantei A. S.R.L. obligatia reintrarii in legalitate, prin corectarea informatiilor gresit inscrise in Decontul de TVA D300 nr. x/2013.
Aceasta operațiune de corectare s-a făcut prin Decontul TVA D 300 nr. x/25.07.2014, care apartine unei perioade fiscale ulterioare, aplicând-se in acest sens prevederile ar. 156 .2. alin. (3) din Legea nr. 571/2003 Codul fiscal, coroborate cu prev. O.P.A.N.A.F. nr. 790/2012 . Astfel, TVA in suma de 273.278 RON aferenta facturii nr. x/01.05.2010 a fost preluata de pe randul 16 "regularizare taxa colectata" din decontul D300 nr. x/2013 si a fost inscrisa pe randul 30 "regularizare taxa dedusa" din Decontul D300 nr. x/25.07.2014.
Pe cale de consecinta, rezulta, cu puterea adevărului de necontestat, ca Decizia nr. 760/21.12.2022 pronuntata de Curtea de Apel Brasov in dosarul nr. x/2020 incalca autoritatea de lucru judecat a primei hotarari definitive si executorii, respectiv Decizia nr. 3731/02.10.2017 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti in dosar nr. x/2014
II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire
Examinând cererea de revizuire, raportat la înscrisurile cauzei și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte o va respinge, pentru considerentele ce urmează.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că, în ceea ce privește revizuirea, cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.
De asemenea, conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ., constată că dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.
Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: … există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
În speță, A. S.R.L. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 760/R/2022 pronunțată la 21 decembrie 2022 în dosar x/2020, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocând contradicția acesteia cu decizia nr. 3731 pronunțată la 2 octombrie 2017 în dosar x/2014 de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Cazul de revizuire menționat vizează situația în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, iar în temeiul art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.
Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire constă în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare diferite, având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. Revizuirea nu poate fi însă admisă atunci când hotărârile a căror contrarietate se invocă nu conțin toate elementele pentru a se reține existența puterii de lucru judecat, întrucât părțile, cauza sau obiectul litigiilor sunt diferite.
În practica judiciară s-a reținut că instanța învestită cu calea de atac de retractare a revizuirii nu are atribuția să aprecieze care dintre hotărârile potrivnice conține soluția corectă, ci doar să constate dacă prin ultima hotărâre s-a nesocotit puterea de lucru judecat ce rezultă din prima hotărâre.
În examinarea motivului de revizuire care sancționează încălcarea autorității de lucru judecat a primei hotărâri, urmează a se avea în vedere și prevederile legale care dau conținut acestei instituții.
Astfel, dispozițiile art. 431 din C. proc. civ. reglementează efectele lucrului judecat, referindu-se în alin. (1) la efectul negativ al lucrului judecat, iar în alin. (2) la efectul pozitiv al lucrului judecat.
Constatând că instituția autorității de lucru judecat protejează atât efectul negativ (imposibilitatea reluării aceleiași judecăți, pentru a se statua în sens contrar), cât și efectul pozitiv al lucrului judecat (un aspect litigios, odată tranșat jurisdicțional, nu poate fi contrazis de o judecată ulterioară), se reține că motivul invocat pe calea prezentei cereri de revizuire este nefondat.
Înalta Curte apreciază că pentru a fi incident acest motiv de revizuire, este necesar ca anumite considerente care dezleagă una și aceeași chestiune litigioasă să intre în contradicție, cu precizarea că prin contrarietate nu trebuie să se înțeleagă orice diferență de argumentare, ci doar că aceeași problemă litigioasă a primit în cele două cauze rezolvări opuse.
În cauză, revizuenta invocă existența unei contrarietăți, în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., între hotărârile pronunțate în două litigii prin care s-a solicitat anularea unor acte administrativ-fiscale emise de organe diferite.
Potrivit revizuentei, prin hotărârea atacată nu s-a aplicat puterea autorității de lucru judecat generată de concluziile Deciziei de impunere nr. x/04.12.2013, rămasa definitiva si executorie pe cale judecătorească, respectiv faptul că decizia nr. 3731/2017 a impus in sarcina reclamantei A. S.R.L. obligatia reintrarii in legalitate, prin corectarea informatiilor gresit inscrise in Decontul de TVA D300 nr. x/2013.
Primul proces, soluționat definitiv prin decizia nr. 3731 pronunțată la 2 octombrie 2017 în dosar x/2014 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a avut ca obiect cererea precizată a reclamantei de anulare a Deciziei nr. 481/21.07.2014 privind soluționarea contestației, modificarea RIF nr. x/04.12.2013 în partea privitoare la TVA și modificarea Fișei privind obligațiile fiscale suplimentare nr. x/04.12.2013 și a deciziei de impunere nr. x/04.12.2013
Prin decizia 3731/2017, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. C. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice, a anulat în parte decizia privind soluționarea contestației nr. 481/21.07.2014, respectiv în ceea ce privește măsura de la pct. 1 al dispozitivului acestei decizii, și obligă pârâta D.G.R.F.P. Craiova să soluționeze contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/04.12.2013, a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.
Cel de-al doilea litigiu, a avut ca obiect cererea reclamantei A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov de anulare a Decizia de impunere nr. xnr. 374/27.08.2019, anularea actului premergător reprezentat de Raportul de inspecție fiscală nr. x/27.08.2019, rambursarea soldului negativ al T.V.A. în sumă de 157.956 RON și a dobânzii legale calculate de la data de 20.11.2018 până la data plății efective. Cauza a fost soluționată definitiv prin decizia nr. 760/R/2022 pronunțată la 21 decembrie 2022 în dosar x/2020, unde Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, ca nefondată.
Trebuie precizat că alegațiile revizuentei în sensul că decizia Curții de Apel București nr. 3731/2017 a impus in sarcina sa obligatia reintrarii in legalitate, prin corectarea informatiilor gresit inscrise in Decontul de TVA D300 nr. x/2013, reprezintă o interpretare eronată a legii fiscale cu privire la obligațiile stabilite prin decizia de impunere nr. x/04.12.2013 și la consecințele fiscale ale operațiunilor contabile efectuate în legătură cu factura fiscală nr. x/01.05.2010.
Prin decizia a cărei revizuire se solicită a fost obligată pârâta D.G.R.F.P. Craiova să soluționeze contestația formulată împotriva deciziei de impunere nr. x/04.12.2013 și a fost respinsă în rest acțiunea reclamantei S.C. C. S.R.L. În concret decizia nr. 3731/2017 a impus în sarcina reclamantei S.C. C. S.R.L. obligațiile stabilite prin decizia de impunere nr. x/04.12.2013.
Înalta Curte reține în privința celor două procese că nu există identitate de părți, obiect și cauză, în raport cu cadrul procesual al dosarelor respective și prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Contrar susținerilor revizuentei, decizia nr. 760/R/2022 pronunțată la 21 decembrie 2022 în dosar x/2020 de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal nu este potrivnică deciziei nr. 3731 pronunțată la 2 octombrie 2017 în dosar x/2014 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și nu a fost încălcat efectul pozitiv sau negativ al autorității de lucru judecat.
Înalta Curte precizează că autoritatea de lucru judecat reprezintă un principiu ce guvernează activitatea de înfăptuire a justiției și în virtutea căruia un litigiu soluționat printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu mai poate forma obiectul unui nou proces având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 760/R/2022 din 21 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 760/R/2022 din 21 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Recursul se va depune la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pronunțată astăzi, 8 decembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.