ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1872/2023

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov la data de 22.03.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 222/25.02.2021 emisă de D.G.R.F.P. Brașov privind soluționarea contestației formulată de petentul A. și a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/22.12.2020, cu cheltuieli de judecată.

Sentința instanței de fond Prin sentința nr. 109/2021 din 21 octombrie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și a anulat decizia nr. 222/25.02.2021 emisă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/22.12.2020 emisă de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov. A obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 100 RON cheltuieli de judecată.

Recursul exercitat în cauză Pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov în nume propriu și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a formulat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În opinia recurentei, instanța de fond, în mod eronat, a analizat încălcarea principiului neretroactivității legii fiscale consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție. Obligația solidară de plată a creanțelor fiscale se datorează de adminitratori/asociați până la achitarea integrală a acestora și izvorăște din lege, în speță art. 20 și art. 22 din Legea nr. 207/2015.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele și soluția instanței de recurs Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a prevederilor legale incidente, Înalta Curte reține că este nefondat, pentru următoarele considerente: Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă A., constatând că recurenta-pârâtă a formulat argumente de ordin critic care se circumscriu motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., invocându-se în concret pronunțarea hotărârii recurate cu încălcarea dispozițiilor art. 20 și art. 22 din Legea nr. 207/2015. Examinând sentința recurată prin prisma motivului de casare invocat de recurenta pârâtă prin cererea de recurs, prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În ceea ce privește contextul factual, se reține că prin Decizia nr. 43085/22.12.2020 emisă de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov s-a stabilit răspunderea solidară a reclamantei în temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (2^l) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscal. Totodată, s-a menționat că, pentru obligațiile fiscale ale debitorului pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenței răspund solidar cu acesta persoanele care au determinat cu rea-credință acumularea și sustragerea de la plata respectivelor obligații, menționându-se elementele care au fost considerate ca fiind cauze și împrejurări ce au condus la apariția stării de insolvență a B. S.R.L. Din cuprinsul deciziei de mai sus rezultă că verificarea de către organul fiscal, în perioada 03.09.2015 - 30.10.2015, a relațiilor comerciale ale B. S.R.L., a vizat perioada ianuarie 2014 - august 2015, ceea ce înseamnă că este vorba de obligații fiscale restante în sumă de 5.547.098 RON aferente operațiunilor comerciale efectuate în această din urmă perioadă . În acest sens, în decizia de soluționare a contestației nr. 222/25.02.2021 emisă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov pârâtele au precizat că obligațiile fiscale ale B. S.R.L. au fost stabilite prin Decizia de impunere nr. x/13.04.2016, respectiv Decizia de impunere nr. x/19.05.2016, fiind aferente perioadei 2014-2015 . În raport de respectivele obligații fiscale restante în sumă de 5.547.098 RON și de operațiunile comerciale care au stat la baza nașterii lor, pârâtele au făcut aplicarea art. 25 alin. (2^l) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, stabilind răspunderea solidară a reclamantului, nefiind vorba despre ipoteza prevăzută de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile vizând îndeplinirea condițiilor necesare pentru dispunerea măsurii atragerii răspunderii solidare. Cu titlu preliminar, se impune precizarea că din cuprinsul Deciziei nr. 43085/22.12.2020 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, contestată prin prezentul demers judiciar, rezultă că atragerea răspunderii solidare a recurentei-reclamante s-a făcut în temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (2)^1 din Codul de procedură fiscală, care prevăd că "Pentru obligațiile fiscale restante ale debitorului pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenței răspund solidar cu acesta persoanele care au determinat cu rea-credință acumularea și sustragerea de la plată acestor obligații". Ca urmare, sub un prim aspect, se constată că în mod greșit autoritatea pârâtă a analizat condițiile antrenării răspunderii recurentei-reclamante prin coroborare cu dispozițiile art. 25 alin. (2) lit. d) Codul de procedură fiscală, care se referă la nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale. Sub un al doilea aspect, se impune precizarea că dispozițiile art. 25 alin. (2) 1 din Codul de procedură fiscală, introduse prin O.G. nr. 30/2017, adaugă un nou motiv pentru care se poate dispune atragerea răspunderii solidare cu debitorul, distinct de toate celelalte la motive reglementate de art. 25 alin. (1) lit. a) - e) din Codul de procedură fiscală. Potrivit acestui text, răspunderea solidară poate fi antrenată dacă are ca obiect obligații fiscale pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenței și dacă există fapta de determinare a acumulării acestora, precum și cea a sustragerii de la plata lor, prin utilizarea resursele sale bănești în alte scopuri decât cele de a achita obligațiile fiscale, iar persoana căreia i se atrage răspunderea a săvârșit faptele cu rea credință. Ca urmare, antrenarea răspunderii, în baza acestui text, nu poate avea loc doar pentru fapta de sustragere de la plata obligațiilor fiscale, întrucât textul vizează ipoteza în care aceeași persoană acumulează obligații fiscale și apoi se sustrage de la plata lor, legiuitorul folosind conjuncția "și", spre deosebire de situația de la art. 25 alin. (2) lit. d) Codul de procedură fiscală, unde este folosită conjuncția "și/sau" ceea ce face posibilă antrenarea răspunderii, după caz, doar pentru nedeclararea obligațiilor fiscale, ori doar pentru neplata obligațiilor fiscale sau pentru ambele fapte. Interpretând astfel textul legal, rezultă că antrenarea răspunderii recurentei- reclamante, raportat la starea de fapt reținută, se putea face numai pentru fapta de acumulare și sustragere de la plata obligației fiscale a societății, săvârșită după data de 3.09.2017 (data intrării în vigoare a legii), dacă erau îndeplinite și celelalte condiții impuse de text. În speță, antrenarea răspunderii solidare a avut loc ca urmare a nerespectării obligației legale de plată a creanțelor fiscale ale societății debitoare pentru perioada ianuarie 2014 - august 2015. Raportat la această stare de fapt, sunt neîntemeiate criticile recurentei privind îndeplinirea condițiilor pentru a fi antrenată răspunderea sa în temeiul art. 25 alin. (2) 1 Codul de procedură fiscală, în considerarea faptului că răspunderea acesteia putea fi antrenată doar pentru creanțele fiscale acumulate în perioada de după 3.09.2017, de la a căror plată s-ar fi sustras. Însă, în speță, a fost antrenată răspunderea pentru obligații fiscale datorate pentru o perioadă anterioară datei de 3.09.2017, când a intrat în vigoare alin. (2) 1 al art. 25, ajungându-se astfel la aplicarea retroactivă a textului, în contextul în care, pentru argumentele expuse anterior, răspunderea reglementată de acest articol poate fi antrenată doar pentru fapta de acumulare și sustragere de la plata creanței fiscale, și nu numai pentru fapta de acumulare a obligațiilor fiscale sau numai pentru cea de sustragere de la plata obligațiilor fiscale. Pe de altă parte, Înalta Curte subliniază că nu se poate prezuma răspunderea administratorului în toate cazurile când pasivul social, sau o parte a acestuia, nu poate fi acoperit, ci doar când se probează, în concret, că acesta a cauzat starea de insolvabilitate a societății prin acumularea de datorii, iar ulterior s-a sustras de la plata acestora, prin declararea insolvenței. Mai mult, reaua credință a administratorului reprezintă condiția sine qua non pentru atragerea răspunderii solidare, iar această condiție care trebuie îndeplinită atât cu ocazia acumulării, cât și a sustragerii de la plata obligațiilor fiscale respective. Așadar în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că deciziile a căror anulare se solicită încalcă principiul neretroactivității legii consacrat de dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României.

Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) din același Cod, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov în nume propriu și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și va menține sentința de fond atacată.