ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5287/2021

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată, inițial, la data de 16.04.2019, pe rolul Tribunalului Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/20.03.2018 și a Deciziei nr. 2796/08.02.2019. Prin sentința civilă nr. 862 din 26 septembrie 2019, Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâte, și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 121 din 4 februarie 2019, Curtea a admis acțiunea reclamantei A., a anulat Decizia nr. 2796/08.02.2019 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/20.03.2018 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov. A obligat pârâtele, în solidar, să achite reclamantei suma de 3.050 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov în nume propriu și pentru pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii reclamantei A., ca neîntemeiată. În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta arată, în esență, că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 14 și art. 22 alin. (1) din C. proc. civ., precum și cele ale art. 47 din Legea nr. 207/2015 din Codul de procedură fiscală, singurul considerent al instanței pentru anularea Deciziei nr. 2796/8.02.2019, prin care a fost respinsă ca tardivă contestația formulată de către reclamantă împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/20.03.2018, fiind acela că lipsa procesului-verbal care să ateste comunicarea efectivă prin publicitate atrage nelegalitatea procedurii de comunicare, astfel încât contestația a fost formulată în termen. Cu privire la aceste aspecte arată că deși, din eroare, procesul-verbal întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. (14) din Legea nr. 207/2015 nu a fost depus la dosarul instanței, acesta exista la dosarul fiscal al intimatei-reclamante. Apreciază că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 14 - contradictorialitatea și cele ale art. 22 alin. (2) - rolul activ, din C. proc. civ., față de faptul că reclamanta nu a invocat problema lipsei acestui proces-verbal ca motiv de nulitate de procedurii de comunicare, iar instanța, în vederea evitării oricărei greșeli în aflarea adevărului, trebuia să pună din oficiu în discuția părților aspectul care se dovedea a fi esențial în pronunțarea hotărârii recurate. Cu toate că instanța a reținut corectitudinea procedurii de comunicare prin publicitate a actului fiscal contestat, apreciind că în mod corect s-a luat decizia comunicării prin publicitate a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/20.03.2018 în condițiile în care aceasta a fost transmisă prin poștă, cu scrisoarea recomandată cu confirmare de primire, fiind returnată de oficiul poștal cu mențiunea "avizat/reavizat, expirat termen de păstrare", în mod greșit a prezumat că procesul-verbal nu există. Arată că din înscrisurile atașate cererii de recurs rezultă că acest proces-verbal a fost întocmit și că în data de 26.07.2018, ora 14:43 a fost returnat mesajul electronic "Documentul cu titlul AJFP Brașov emite anunț colectiv nr. x/26.07.2018 privind comunicarea actului administrativ fiscal pentru 16 contribuabili din categoria Anunțuri acte administrativ fiscale apare la data de 2018-07-26 expiră la 2018-09-24 și are fișierul atașat cu numele 2018x_3624.pdf.", fiind indicat și CNP-ul reclamantei. Ca urmare, cum reclamanta nu a depus contestația administrativă în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, aceasta fiind înregistrată la data de 07.12.2018, rezultă că Decizia nr. 2796/8.02.2019 se impunea a fi menținută. În ceea ce privește aspectele vizând legalitatea deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/20.03.2018 arată că hotărârea primei instanțe este întemeiată strict pe faptul că în cauză nu este îndeplinită una din condițiile prevăzute de art. 25 din Codul de procedură fiscală, respectiv aceea că nu s-a făcut dovada relei credințe în provocarea stării de insolvabilitate a societății debitoare. Arată că reclamanta a deținut calitatea de asociat al societății S.C. B. S.R.L. în perioada 29.08.2012-2.06.2014, care înregistra la data de 20.03.2018 obligații fiscale în sumă totală de 13.779.467 RON, compuse din 8.506.670 RON debite, la care se adaugă majorări și penalități de întârziere ca urmare a neachitării acestora la scadență în sumă de 5.272.797 RON. Societatea a fost declarată insolvabilă prin procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/01.08.2017, emis de A.J.F.P. Brașov, care a fost comunicat prin poștă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, corespondența fiind returnată, motiv pentru care a fost comunicat prin publicitate, potrivit anunțului colectiv privind comunicarea actului administrativ fiscal nr. x/08.08.2017. Anterior emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare, inspectorii fiscali au procedat la o verificare a situației fiscale și patrimoniale a societății B. S.R.L., respectiv s-au deplasat la sediul social al acesteia la data de 30.03.2017, însă nu a fost găsit niciun reprezentant, sens în care a fost încheiat procesul-verbal nr. x Prin Notificarea nr. x/30.08.2017 reclamanta a fost invitată să se prezinte la organul fiscal în data de 11.10.2017, în vederea audierii în conformitate cu dispozițiile art. 9 din Legea nr. 207/2015, notificarea fiind primită la data de 13.09.2017. Prin cea de-a doua Notificare, înregistrată sub nr. x/27.12.2017, reclamanta a fost invitată la organul fiscal în vederea audierii pentru data de 30.01.2018, însă nici la acesta notificare reclamanta nu a dat curs. Apreciază că în speță sunt îndeplinite toate condițiile legale prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. b), c) și d) Codul de procedură fiscală, fiind dovedite atât starea de insolvență a societății cât și reaua credință a intimatei-reclamante, a cărei atitudine omisivă a fost determinantă pentru neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale, procedura privind emiterea deciziei de angajare a răspunderii solidare fiind derulată în conformitate cu dispozițiile OPANAF nr. 127/2014 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare reglementate de dispozițiile art. 27 și 28 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Cu privire la obligarea sa la plata de cheltuieli de judecată în sumă de 3.050 RON, arată că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 453 C. proc. civ. și nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) care prevede că instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

Apărările formulate în cauză Intimata- reclamantă A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că înscrisurile depuse odată cu cererea de recurs sunt în mod vădit întocmite pro causa și nu fac dovada publicării anunțului colectiv fiind nesemnate, neștampilate și fără număr de înregistrare, neîndeplinind astfel condițiile de formă pentru a fi considerate proces-verbal de afișare sau a îndeplinirii procedurii prevăzute de art. 47 alin. (14) din C. proc. pen. De asemenea, arată că recurenta susține cu rea-credință că nu ar fi invocat problema încălcării dispozițiilor art. 47 din Codul de procedură fiscală atât timp cât acest lucru a fost invocat prin chiar contestația formulată și apreciază că termenul de contestare a deciziei curge de la data de 21.12.2018, când, în urma cererii formulate, i-a fost comunicată Decizia nr. 359191/20.03.2018. Mai mult, textul evocat stabilește caracterul subsidiar și excepțional al comunicării actului administrativ prin publicitate, numai în măsura în care acesta nu a putut fi comunicat prin una din modalitățile principale de comunicare prevăzute de art. 47 din Codul de procedură fiscală, respectiv prin comunicare directă sub luare de semnătură sau prin poștă la domiciliul contribuabilului. În ceea ce privește fondul cauzei arată că Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/20.03.2018 este netemeinică și nelegală, întrucât a avut calitatea de asociat al S.C. B. S.R.L. în intervalul 29.08.2012-01.10.2012 și nu a cauzat starea de insolvență a societății debitoare prin săvârșirea cu rea-credință a vreunei fapte ilicite. Prin actul adițional nr. x/1.10.2019 a cesionat toate părțile sociale deținute domnului C., iar pe durata exercitării funcției, timp de o lună, a respectat legislația în domeniu, neavând nicio implicare efectivă în activitatea societății și nici acces la actele contabile. Ajungerea societății în stare de insolvabilitate este ulterioară perioadei când a exercitat funcția de asociat și nu se datorează conduitei sale, astfel că nu îi poate fi imputată. Ulterior, la data cesionării, a fost desemnat un alt administrator al societății, acesta fiind totodată și asociat, care a preluat prerogativele administrării și toate obligațiile și drepturile ce decurgeau din calitatea sa de asociat, modalitatea prin care a înțeles noul administrator să conducă și să administreze societatea, nefiindu-i imputabilă. De asemenea, apreciază că nu poate fi reținută aplicarea art. 25 alin. (2) lit. b) și d) Codul de procedură fiscală, deoarece și-a exercitat cu bună-credință funcția deținută, nu a înstrăinat sau ascuns active ale societății debitoare, nu a avut acces la actele contabile ale societății, nu a derulat nicio activitate comercială și nici nu a participat la deciziile societății. Mai mult, lit. d) a aceluiași articol, instituie condiția ca administratorul să fi determinat cu rea-credință nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale, ceea ce nu este cazul său, deoarece nu a avut calitatea de administrator, ci doar de asociat, iar pe perioada cât a fost asociat nu s-a împlinit niciun termen de declarare a situațiilor financiare ale societății. Organul fiscal se limitează la a menționa în decizie că a ascuns bunuri din activul societății, însă nu face trimitere la nicio probă din care să rezulte aceste susțineri. În plus, ultimul bilanț al societății, pentru anul 2012, trebuia depus doar în anul 2013, an în care nu a mai avut nicio calitate în societate, astfel că nedepunerea situațiilor financiare, după momentul la care a cesionat părțile sociale și nu mai avea calitatea de asociat nu îi poate fi imputată în nicun fel, obligația depunerii bilanțului anual, după momentul cesiunii din 1.10.2012, transferându-se în sarcina noului asociat și administrator.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analiza motivelor de casare Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate în raport cu actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale incidente și apărările formulate, Înalta Curte va admite recursul, reținând că din înscrisurile atașate memoriului de recurs rezultă că a fost îndeplinită condiția impusă de art. 47 alin. (14) Codul de procedură fiscală. Astfel, din actele dosarului rezultă că decizia privind angajarea răspunderii solidare nr. x/20.03.2018 a fost transmisă intimatei-reclamante prin poștă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, însă plicul a fost returnat de oficiul poștal cu mențiunea "avizat/reavizat, expirat termen de păstrare". Față de situația intervenită, organul fiscal a întocmit procesul-verbal nr. x/26.07.2018 și a procedat, conform dispozițiilor art. 47 alin. (5) Codul de procedură fiscală, la comunicarea deciziei prin publicitate, potrivit anunțului colectiv nr. x/26.07.2018, procedura de comunicare fiind considerată îndeplinită, așa cum prevăd dispozițiile alin. (7) din același articol, în termen de 15 zile de la data afișării anunțului, respectiv la data de 14.08.2018. Ca urmare, raportat la această dată a comunicării, contestația administrativă depusă de reclamanta-intimată la data de 7.12.2018 se situează în afara termenul de 45 de zile prevăzut de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, așa încât Decizia nr. 2796/08.02.2019 este legală și temeinică. Nu poate fi reținută apărarea intimatei-reclamante potrivit căreia înscrisurile depuse au fost întocmite pro cauza, pentru că mesajul generat de sistemul informatic, ce poartă mențiunea "conform cu originalul", atestă data publicării, iar procesul-verbal întocmit cu ocazia publicării poartă toate elementele externe de autenticitate, respectiv număr de înregistrare, semnătură și ștampilă. Mai mult, contrar susținerilor intimatei-reclamante, din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că aceasta nu a invocat lipsa acestui proces-verbal ca motiv de nelegalitate a procedurii de comunicare, susținând doar că procedura de comunicare prin publicitate are un caracter subsidiar și excepțional și putea fi urmată numai în măsura în care cele două modalități principale de remitere a deciziei, respectiv prin comunicare directă sub luare de semnătură sau prin poștă la domiciliul contribuabilului, nu s-au putut realiza, sens în care a citat dispozițiile art. 47 alin. (8) - (13) Codul de procedură fiscală. Ca urmare, nefiind invocată lipsa procesului-verbal reglementat de art. 47 alin. (14) Codul de procedură fiscală, o atare chestiune fiind analizată doar în hotărârea atacată, recurentele-pârâte au fost în imposibilitatea de a produce dovada contrară, însă înscrisurile care probează îndeplinirea acestei cerințe au fost atașate memoriului de recurs. Restul apărărilor invocate de către intimata-reclamantă prin întâmpinare, referitoare la nelegalitatea luării măsurii de comunicare prin publicitate, nu pot fi primite atât timp cât prin hotărârea atacată s-a reținut că "în mod corect organele fiscale au dispus comunicarea prin publicitate a actului fiscal contestat, în condițiile în care scrisoarea recomandată cu confirmare de primire adresată reclamantei nu a fost ridicată de aceasta de la oficiul poștal", aspecte care, în lipsa unui recurs cu privire la considerentele hotărârii, au intrat în autoritatea de lucru judecat, conform dispozițiilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ. Constatând astfel ca fiind legală Decizia nr. 2796/08.02.2019 emisă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, prin care a fost respinsă ca tardivă contestația formulată de intimata-reclamantă împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/20.03.2018, Înalta Curte nu va mai analiza criticile și apărările referitoare la legalitatea măsurilor dispuse prin această din urmă decizie, un atare demers fiind de prisos în actualele circumstanțe. Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, reținând că sunt întrunite motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu modificările și completările ulterioare, va admite recursul și, rejudecând, va respinge acțiunea.