ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5563/2022

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată introdusă pe rolul Curții de Apel Brașov la data de 06.10.2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. (fostă B. S.R.L.) a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 494/04.08.2016 emisă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Serviciul Soluționare Contestații 1 și anularea deciziei de impunere nr. x/18.12.2015 emisă de Administrația Pentru Contribuabili Mijlocii Brașov, prin care au fost stabilite obligații de plată în sumă de 1.659.573 RON în sarcina reclamantei, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Soluția instanței de fond în primul ciclu procesual

Prin sentința civilă nr. 34/17.02.2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. (fostă B. S.R.L.) în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov.

Prin Decizia nr. 1591/12.03.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admis recursul declarat de A. S.R.L. (fostă B. SRL) împotriva Sentinței nr. 34/2017 din 16 februarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Brașov – Secția contencios administrativ și fiscal, fiind casată sentința recurată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sub nr. x/2016*.

Reclamanta a formulat cerere adițională, prin care a solicitat, în plus față de capetele de cerere din acțiunea inițială, restituirea sumei de 918.918 RON compusă din impozit pe profit în cuantum de 297.868 RON și TVA în cuantum de 621.050 RON, obligații fiscale achitate de către subscrisa la data de 12.12.2019 și obligarea ANAF - DGRFP Brașov la plata dobânzii fiscale aferente conform dispozițiilor art. 174 Codul de procedură fiscalălă.

I.3. Hotărârea ce face obiectul prezentei căi de atac a recursului

Prin sentința nr. 93/2020 pronunțată în data de 19 noiembrie 2020 (în rejudecare după casare) Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta A. S.R.L. (fostă B. S.R.L.) în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov.

I.4. Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 93/2020 din data de 19 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. (fostă B. S.R.L.), și, încadrând în drept criticile sale în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, rejudecând, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și modificată în al doilea ciclu procesual, în sensul anulării Deciziei de soluționare a contestației nr. 492/04.08.2016 emisă de ANAF — Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, anulării în parte a Deciziei de impunere nr. x/18.12.2015 emisă de ANAF Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, restituirea sumei de 918.918 RON compusă din impozit pe profit în cuantum de 297.868 RON TVA în cuantum de 621.050 RON, obligații fiscale achitate la data de 12.12.2019, obligarea Agenția Națională de Administrare Fiscală-DGRFP Brașov la plata dobânzii fiscale aferente conform dispozițiilor art. 174 Codul de procedură fiscalălă, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea criticilor sale, a susținut, în esență, că hotărârea pronunțată este nelegală deoarece:

I.4.1. Instanța de fond, încălcând atributul exclusiv al reclamantului de a își preciza acțiunea, a susținut că prin contestația introdusă reclamanta a solicitat anularea în integralitate a Deciziei de impunere, apreciind că este lipsit de relevanță faptul că în acțiunea în contencios administrativ reclamanta a solicitat anularea în parte a Deciziei de impunere xnr. 646/18.12.2015.

Or, reclamanta nu a avut intenția de a anula în totalitate Decizia de impunere xnr. 646/18.12.2015, ci doar punctele expuse în partea introductivă. Deși reclamanta nu a contestat anumite puncte din RIF și pe cale de consecință nici din Decizia de impunere xnr. 646/18.12.2015, organul fiscal putând deduce acest lucru din modalitatea de redactare a contestației administrative, cu toate acestea DGFPBV a respins ca nemotivată contestația formulată. Organul fiscal nu a solicitat reclamantei, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (3) Codul de procedură fiscalălă, să precizeze ce sume înțelege să conteste, înțelegându-se că nu exista niciun dubiu cu privire la sumele contestate de către reclamantă.

Drept urmare, aprecierea instanței că este neîntemeiată solicitarea reclamantei de a se dispune anularea în totalitate a Deciziei de soluționare a contestației este nelegală.

I.4.2. Recurenta reiterează criticile din fața instanței de fond cu privire la nelegalitatea avizului de inspecție fiscală F BV nr. 184/28.10.2015, arătând că soluția instanței este netemeinică având în vedere că ea pleacă de la premisa greșită că reclamanta a expus pentru prima dată acest motiv de nulitate în cel de al doilea ciclu procesual, odată cu rejudecarea cauzei, deși acest motiv a fost indicat atât în contestație cât și în acțiunea în contencios administrativ.

Prin avizul FBV nr. 184/184/28.10.2015, au fost supuse verificării: taxa pe valoare adăugată pentru perioada 01.09.2010 - 30.09.2015; impozitul pe profit pentru perioada 01.01.2010 - 30.09.2015.

În cuprinsul Raportului de Inspecție Fiscală nu sunt identificate elementele de risc, în concret, deși se afirma că o astfel de constatare a avut loc anterior prelungirii perioadei de inspecție.

Potrivit art. 94 și art. 98 C. procedură fiscală 2003, aplicabil în cauza de față, perioada care putea fi verificată era aferentă anilor 2010 - (cu perioade diferite pentru TVA și impozit pe profit) 2015.

Numai pentru contribuabilii mari, inspecția fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, adică în cadrul termenului de 5 ani. Excepția este că, la celelalte categorii de contribuabili, inspecția fiscală se efectuează asupra creanțelor născute în ultimii 3 (trei) ani fiscali. Recurenta figura în anul 2015 în Lista contribuabililor mijlocii, ca urmare inspecția fiscală trebuia să se efectueze asupra creanțelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care exista obligația depunerii declarațiilor fiscale, adică 2013 - 2015. Deoarece inspecția fiscală a considerat că se impunea la acel moment extinderea acțiunii de control, prelungind astfel perioada de 3 ani la 5 ani și anume 2010 - 2015, aceasta era perioada care se putea verifica, în mod exclusiv. Perioada 2008 - 2009 nu putea fi verificată sub niciun aspect, deoarece nu exista aviz de inspecție fiscală pentru acest interval de timp. În plus, pentru acea perioadă era prescris dreptul organului fiscal de a stabili creanțe fiscale, iar societatea controlată a făcut obiectul altor controale pe linie de TVA.

În avizul de inspecție fiscală nu există nici un temei de drept al extinderii inspecției fiscale, dar nici motivul de fapt pentru care acest control a fost extins. Existența uneia dintre cele trei ipoteze prevăzute la art. 98 C. proc. civ..fisc. 2003 trebuia arătată explicit în avizul de inspecție fiscală și probată, iar nu dedusă de contribuabil, în caz contrar, inspecția fiscală neputându-se realiza, în speță, decât pentru ultimii trei ani. Lipsa în aviz a temeiului de drept în baza căruia urmează a se realiza inspecția, cu referire la art. 98 alin. (3) teza finală Codul de procedură fiscală atrage nulitatea parțială a Raportului de inspecție fiscală și a Deciziei de impunere cu privire la obligațiile fiscale suplimentare stabilite pentru următorii ani de extindere.

Avizul de inspecție fiscală nr. x/28.10.2015 nu conține nicio referire cu privire la perioada 2008 - 2009, motiv pentru care, sub acest aspect inspecția fiscală s-a desfășurat în condiții de nelegalitate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii.

Cu ocazia stabilirii stării de fapt fiscale, organul de inspecție fiscală a verificat și documente contabile care au fost emise în afara perioadei controlate și în afara termenului de prescripție a dreptului de a stabili creanțe fiscale (emise în perioada 2008 – 2009), respectiv:

- Punctul P din RIF (fila x) și din Decizia de impunere nr. x/18.12.2015, lit. b), referitor la furnizorul C. S.R.L, punctul 1 din contestație, acțiune și recurs - suma de 7.526 RON a fost asimilată cu titlu de venituri impozabile. Această sumă se compune din 7.136,09 RON (restituire garanție contract de închiriere - vom detalia la dezvoltarea pe fond a motivului de recurs aferent art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) și suma de 390,42 RON, sumă rămasă în sold. Această sumă de 390,42 RON, reprezintă în fapt o sumă aferentă facturii nr. x/01.04.2009 ce provine din perioada care excede perioadei verificate. Nici în RIF, nici în Decizia de impunere nr. xnr. 646/18.12.2015, inspecția fiscală nu identifică documentul fiscal din care provine această sumă. Depune recurenta în probațiune fișa de cont aferentă furnizorului C. S.R.L care conține și această factură.

- Punctul A din RIF și din Decizia impunere nr. x/18.12.2015 referitor la TVA, punctul 2 din contestație, acțiune și recurs, se reține că societatea recurentă a înregistrat în soldul 409 Furnizori debitori" avansuri în sumă de 2.359.416,89 RON, aferent furnizorilor S.C. D. S.R.L, S.C. E. S.R.L, S.C. F. S.R.L. în baza următoarelor facturi:

a) x/16.05.2008 emisă de S.C. E. S.R.L în sumă totală de 80.000 RON, baza 67.226,90 RON și TVA 12.773,10 RON, reprezentând avans cumpărare teren intravilan. în timpul inspecției fiscale a fost prezentat extrasul de cont 628/02.11.2015 semnat și ștampilat de societatea S.C. E. S.R.L, în care se consemnează un sold la contul 409 în sumă de 67.226,90 RON și la cont 401 "Furnizori" în sumă de 7.798,73 RON;

b) x/19.05.2008 emisă de S.C. D. S.R.L, în sumă de 525.000 RON, din care baza 441.176,47 RON și TVA 83.823,53 RON, aferent achiziționării apartamentului nr. x, ce urma să fie construit;

c) x/05.08.2009 emisă de S.C. D. S.R.L, în sumă de 865.000 RON, din care baza 726.050,42 RON și TVA 137.949,58 RON, aferent achiziționării apartamentului nr. x, ce urma să fie construit;

d) x/05.11.2009 emisă de S.C. D. S.R.L, în sumă de 100.000 RON, din care baza 84.033,62 RON și TVA 15.966,39 RON, aferent achiziționării apartamentului nr. x, ce urma să fie construit;

e) x/11.08.2009 emisă de S.C. D. S.R.L, în sumă de 1.060.000 RON, din care baza 890.756,30 RON și TVA 169.243,79 RON, aferent achiziționării apartamentului nr. x ce urma să fie construit;

f) x/05.10.2009 emisă de S.C. F. S.R.L, în sumă de 54.270,80lei, din care baza 45.605,72 RON și TVA 8.665,08 RON, aferent construcție bloc C4 Avantgarden 2;

g) x/20.10.2009 emisă de S.C. F. S.R.L, în sumă de 64.497,94 RON, din care baza 54.199,95 RON și TVA 10.297,99 RON, aferent construcție bloc G.;

h) x/20.10.2009 emisă de S.C. F. S.R.L, în sumă de 59.937,34 RON, din care baza 50.367,52 RON și TVA 9.569,82 RON, aferent construcție bloc G.. Societatea furnizoare a emis extras de cont pentru toată suma existentă în sold la data de 31.12.2014.

Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice Brașov a procedat la ajustarea integrală a TVA în sumă de 448.289.19 RON, aferentă avansurilor în sumă de 2.359.416,89 RON înregistrate în contul 409 "Furnizori debitori".

Inspecția fiscală nu a ținut cont de starea de fapt existentă, nu numai la momentul emiterii facturilor, dar și la momentul inspecției fiscale, și anume că S.C. D. S.R.L. a intrat la data de 09.11.2009 în procedura de insolvență, ca urmare a dificultăților financiare din acea vreme și a contextului general în economie care s-a reflectat și în situația financiară a societății, iar la data de 30.05.2011 a fost deschisă procedura de faliment în dosarul nr. x/2009, procedură care nu este închisă nici în prezent, dosarul având termen de judecată la data de 16.03.2020.

Cu privire la aserțiunea ANAF din cuprinsul RIF, fila x, și anume că societatea controlată nu a pus la dispoziția inspectorilor fiscali documente din care să rezulte că s-ar fi înscris la masa credală a societății debitoare, reține că acest aspect este inexact deoarece a fost prezentată dovada efectuării compensării legale efectuate în anul 2011 de către administratorul judiciar H., compensare care a privit atât suma pe care societatea debitoare în insolvență o datora către S.C. B., cât și sumele pe care S.C. B. S.R.L le datora acelei societăți. În Tabelul definitiv rectificat al creanțelor publicat în BPI nr. 8.442/28.07.2011 (anterior controlului), S.C. B. (la acea vreme S.C. B. S.R.L) apare înscrisă cu o creanță chirografară în cuantum de 989.183.38 RON, reprezentând 5,59% din total creanțe.

Prin Notificarea nr. x/03.10.2011 H. în calitate de administrator judiciar/lichidator informa S.C. B. S.R.L despre compensarea sumei de 581.610,12 RON (creanță care a făcut obiectul controlului fiscal), din suma de 989.193.38 RON, rămânând o diferență de 407.583,26 RON. Însă, având în vedere că a fost emisă de către administratorul judiciar factura nr. x/10.09.2011 (la acea vreme societatea era în faliment din data de 30.05.2011) în cuantum de 472.134,96 RON, conform contract x/2010 (încheiat prin administrator judiciar) a operat compensarea legală și astfel S.C. B. S.R.L mai are de achitat suma de 64.551,70 RON (din creditor devenind debitor).

Ca urmare, concluziile inspecției fiscale cu privire la faptul că până în anul 2015, societatea nu a recuperat aceste sume de bani, precum și faptul că obiectul contractelor nu a fost realizat sunt eronate și nu țin cont de starea de fapt fiscală reală.

I.4.3. Cu privire la prescripția dreptului de a stabili creanțe fiscale, recurenta arată că organul de inspecție fiscală a verificat perioada anilor 2008 - 2009, perioadă pentru care dreptul de a stabili creanțe fiscale era prescris.

În mod greșit instanța de fond a statuat în conținutul sentinței nr. 93/19.11.2020 faptul că organul fiscal nu a procedat în fapt la verificarea exercițiilor fiscale aferente anilor 2008-2009 și nici a situațiilor de fapt aferente acestor ani, ci a verificat efecte fiscale care s-au produs ulterior, în interiorul termenului de prescripție.

Începând cu data de 1 ianuarie 2004, termenul de prescripție de 5 ani este legat (în mod indirect, prin trimiterea expresă la art. 23 din O.G. nr. 92/2003) de momentul nașterii bazei impozabile și nu de termenul de depunere a declarației sau termenul de plată.

Instanța de fond în mod neîntemeiat nu a ținut cont de extinderea nejustificată a inspecției fiscale, după termenul de prescripție și de dispozițiile Deciziei nr. 21/14.09.2020 a Înalte Curți de Casație și Justiție.

În aplicarea dispozițiilor Deciziei nr. 21/14.09.2020, baza de impunere a obligației de plată a impozitului pe profit se constituie în chiar cursul anului fiscal pentru care se datorează, acesta fiind doar calculat cu titlu final și declarat cu titlu recapitulativ prin declarația, anuală depusă în cursul anului următor celui în cauză, așadar termenul de prescripție curge de la data de 1 ianuarie a anului următor celui pentru care se datorează obligația fiscală. În aceste condiții, pentru perioada 2008 - 2009 dreptul ANAF de a stabili creanțe fiscale, atât impozit pe profit cât și TVA este prescris.

Ca urmare, sumele în cuantum de: 448.289.19 RON - TVA suplimentar de plată, aferentă avansurilor în sumă de 2.359.416,89 RON înregistrate în contul 409 "Furnizori debitori" și 390,42 RON reprezentând contravaloarea facturii nr. x/01.04.2009, emisă de C. S.R.L au fost stabilite în mod nelegal cu încălcarea dispozițiilor legale în materia prescripției extinctive în materie fiscală.

I.4.4. Cu privire la reverificarea perioadelor fiscale aferente 2008 – 2010 și încălcarea principiului unicității inspecției fiscale, recurenta arată că sentința pronunțată este nelegală pentru următoarele aspecte:

În baza acestui principiu, contribuabilul are dreptul de a fi supus o singură dată unei inspecții fiscale privind o anumită obligație fiscală și o anumită perioadă supusă impozitării - acest drept fiind recunoscut, în mod expres, în art. 4 din Carta drepturilor și obligațiilor contribuabililor pe timpul desfășurării inspecției fiscale, aprobată prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 713/2004. Art. 105

1

Codul de procedură fiscală statuează reguli și condițiile cumulative cu privire la reverificare.

Facturile care au fost supuse verificării prin controalele anterioare demarate de către ANAF, au fost:

• x/16.05.2008- punctul A din RIF TVA emisă de S.C. E. S.R.L în sumă totală de 80.000 RON, baza 67.226,90 RON și TVA 12.773,10 RON, reprezentând avans cumpărare teren intravilan. Această factură a fost verificată prin controlul din data de 01.04.2009-31.05.2009;

• x/19.05.2008 punctul A din RIF TVA emisă de S.C. D. S.R.L, în sumă de 525.000 RON, din care baza 441.176,47 RON și TVA 83.823,53 RON, aferent achiziționării apartamentului nr. x, ce urma să fie construit. Această factură a fost verificată prin controlul din data de 01.04.2009-31.05.2009;

• x/05.08.2009 punctul A din RIF TVA emisă de S.C. D. S.R.L, în sumă de 865.000 RON, din care baza 726.050,42 RON și TVA 137.949,58 RON, aferent achiziționării apartamentului nr. x, ce urma să fie construit. Această factură a fost verificată prin controlul din data de 01.08.2009-30.09.2009;

• x/05.11.2009 punctul A din RIF TVA emisă de S.C. D. S.R.L, în sumă de 100.000 RON, din care baza 84.033,62 RON și TVA 15.966,39 RON, aferent achiziționării apartamentului nr. x, ce urma să fie construit. Această factură a fost verificată prin controlul din data de 01.10.2009-30.11.2009;

• x/11.08.2009 punctul A din RIF TVA emisă de S.C. D. S.R.L, în sumă de 1.060.000 RON, din care baza 890.756,30 RON și TVA 169.243,79 RON, aferent achiziționării apartamentului nr. x ce urma să fie construit. Această factură a fost verificată prin controlul din data de 01.08.2009-30.09.2009;

• x/05.10.2009 punctul A din RIF TVA emisă de S.C. F. S.R.L, în sumă de 54.270,80 RON, din care baza 45.605,72 RON și TVA 8.665,08 RON, aferent construcție bloc C4 Avantgarden 2. Această factură a fost verificată prin controlul din data de 01.10.2009- 30.11.2009;

•x/20.10.2009 punctul A din RIF TVA emisă de S.C. F. S.R.L, în sumă de 64.497,94 RON, din care baza 54.199,95 RON și TVA 10.297,99 RON, aferent construcție bloc G.. Această factură a fost verificată prin controlul din data de 01.10.2009-30.11.2009;

• x/20.10.2009 punctul A din RIF TVA emisă de S.C. F. S.R.L, în sumă de 59.937,34 RON, din care baza 50.367,52 RON și TVA 9.569,82 RON, aferent construcție bloc G.. Societatea furnizoare a emis extras de cont pentru toată suma existentă în sold la data de 31.12.2014. Această factură a fost verificată prin controlul din data de 01.10.2009-30.11.2009;

• x/30.07.2010 - punctul G din RIF TVA, emisă de S.C. I. S.R.L, în sumă de 5.421,06 RON, din care baza 4.371,82 RON și 1.049,24 RON TVA, rămasa în sold cu suma de 2.241,06 RON din care baza 1.952,47 RON și TVA 468,59 RON, reprezentând lucrări de construcție efectuate de S.C. I. S.R.L, nefiind achitate integral de către societatea verificată ca urmare a deficiențelor de calitate cu privire la lucrările efectuate. Totodată s-a constatat că situațiile de lucrări nu erau semnate de către prestator . ANAF a ajustat TVA dedusă în sumă de 468,59 RON. Acest document a făcut obiectul criticilor societății verificate prin contestație, punctul 2, cererea introductivă - punctul 2 și recurs - lit. B). Această factură a fost verificată prin controlul din data de 01.04.2010-31.08.2010;

• x-punctul G din RIF TVA. emise de S.C. I. S.R.L, în sumă totală rămasă în sold la data de 30.09.2015 suma de 1.190,45 RON din care baza în cuantum de 1.000,38 RON și TVA în sumă de 190,07 RON, reprezentând contravaloarea parțială a materialelor de construcție pe care această societate le-a furnizat către S.C. B. aceste materiale au fost sub calitatea solicitată de către societatea controlată, astfel că lucrările la care s-au folosit aceste materiale au început să prezinte deficiențe, motiv pentru care nu a mai fost achitat acest rest de factură. ANAF a ajustat TVA dedusă în sumă de 190,07 RON. Acest document a făcut obiectul criticilor societății verificate prin contestație, punctul 2, cererea introductivă - punctul 2 și recurs -lit. B). Aceste facturi au fost verificate prin controalele din datele de 01.01.2009-31.03.2009, respectiv 01.04.2009-31.05.2009;

• 14/04.07.2010 - punctul G din RIF TVA, emisă de S.C. J. S.R.L., în sumă de 15.582,35 RON, suma rămasă în sold la data de 30.09.2015 fiind 7.341,17 RON din care baza în cuantum de 5.920,30 RON și TVA în sumă de 1.420,87 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de curățenie a apartamentului anterior predării acestora către cumpărători, servicii care au fost prestate cu deficiențe (zgârieturi ale geamurilor și podelei), motiv pentru care suma rămasă în sold nu a mai fost achitată. ANAF a ajustat TVA dedusă în sumă de1.420,87 RON. Acest document a făcut obiectul criticilor societății verificate prin contestație, punctul 2, cererea introductivă - punctul 2 și recurs - lit. B). Această factură a fost verificată prin controlul din data de 01.04.2010-31.08.2010;

• 1064/08.04.2010 - Punctul G din RIF TVA, emisă de S.C. E. S.R.L., în sumă de 7.798,73 RON, din care baza 6.553,56 RON și TVA în cuantum de 1.245,17 RON, reprezentând lucrări de construcție și anume reparații pereți, glet tavane și lavabil pentru apartamentele 10,11,12,13,14,15 din clădirea A2. Acest document a făcut obiectul criticilor societății verificate prin contestație, punctul 2, cererea introductivă - punctul 2 și recurs - lit. B). Această factură a fost verificată prin controlul din data de 01.04.2010-31.08.2010.

Ca urmare, facturile enumerate anterior au făcut obiectul controalelor pe linie de TVA, de la momentul constituirii societății și până la data de 31.08.2010, ocazii cu care organul fiscal nu a constatat nicio abatere și nu a fost stabilită nicio sumă în plus în sarcina societății verificate.

I.4.5. Din cuprinsul Notificării nr. x/03.10.2011, emisă de lichidatorul judiciar H. reiese compensarea sumei de 581.610,12 RON, sumă datorată de către societatea B. și stabilită irevocabil prin decizia nr. 528/R/20.09.2011 cu suma în cuantum de 989.193,38 RON, reprezentând creanța cu care societatea B. a fost înscrisă în tabelul definitive rectificat al debitoarei D. S.R.L.

În cazul în care instanța de judecată considera că este necesar a fi depuse la dosarul cauzei documente suplimentare, respectiv decizia nr. 528/R/20.09.2011, aceasta avea posibilitatea de a solicita reclamantei să pună la dispoziția instanței înscrisul constând în hotărâre judecătorească. Soluția instanței de a respinge și acest punct al acțiunii este în contradicție cu normele de procedură civilă, conform cu care instanța de judecată trebuie să lămurească pricina sub toate aspectele, în acest sens putând solicita ca partea să prezinte înscrisul necesar. Pârâta nu a contestat nici Notificarea emisă de către lichidatorul judiciar H. și nici tabelul definitiv rectificat al debitoarei D. S.R.L.

I.4.6. Cu privire la suma de 448.289 RON, respectiv furnizorii F. S.R.L. și K. S.R.L. recurenta susține următoarele:

Organul fiscal de control a avut în vedere o stare de fapt neconformă cu realitatea. B. a fost înscrisă în tabelul definitiv rectificat al debitoarei S.C. D. S.R.L., cu suma de 989.183,38 RON (poz. 43 tabel), având în vedere că suma reprezentând avansuri nu putea fi recuperată decât în cadrul procedurii colective a insolvenței, procedură aflată în curs și în prezent.

Susține recurenta că, din punct de vedere fiscal, avansurile se facturează la momentul primirii lor, în acest sens fiind prevederile art. 134

2

alin. (2) lit. b) din Codul fiscal 2003, art. 138 lit. d) și art. 145 alin. (2) Codul fiscal 2003, art. 45 alin. (2) din Normele metodologice pentru aplicarea art. 145 din Codul fiscal.

Având în vedere că pentru fiecare prestare de serviciu, respectiv achiziție de bunuri, au fost emise facturi conform prevederilor legale, societatea controlată a exercitat în mod legal dreptul de deducere, sens în care invocă art. 149 alin. (1), (4) lit. e), articolul 168 litera (a) și art. 178 din Directiva 2006/112 și jurisprudența CJUE în cauza C-430/19 - C.F. S.R.L împotriva Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și în cauzele C-85/95 John Reisdorf și cauza C-268/83 Rompelman.

I.4.7. Cu privire la suma de 43.912 RON aferentă veniturilor în cuantum de 274.450 RON reprezentând diferența dintre valoarea creanței preluate și prețul din contractul de cesiune - L. - punctul A din RIF impozit pe profit, recurenta susține următoarele:

Chiar dacă modificarea OMFP 3055/2009 a avut loc începând cu data de 01.01.2014, în baza art. 32 din Directiva 78/660/CEE din 25.07.1978, cesiunea de creanță se evidențiază în contabilitate la costul de achiziție, astfel că înregistrarea din contabilitate era în perfect acord cu Directiva Uniunii în acest sens.

I.4.8. Cu privire la suma de 138.118,10 RON, recurenta susține că hotărârea pronunțată de prima instanță este nelegală pentru următoarele motive:

- Anularea datoriilor prescrise reprezintă un drept, iar nu o obligație pentru contribuabil. Organul de inspecție fiscală nu a stabilit starea de fapt în mod corect și real. Factura nr. x/30.03.2010 (dată la care societatea se afla în procedura insolvenței) în cuantum total de 581.610,12 RON, compusă din suma de 488.748,00 RON bază și 92.862,12 RON TVA a fost emisă ca urmare a contractului încheiat de către părți cu privire la închirierea de către S.C. B. a unor utilaje necesare derulării proiectelor noi începute, în cauză Avantgarden 2.

- Cu privire la susținerea că la data controlului exista în soldul contului 401 "Furnizori" suma de 581.610.12 RON, aceasta este contrară realității, având în vedere că în anul 2011 s-a realizat de către administratorul judiciar H. compensarea legală cu privire la sumele pe care societățile și le datorau conform facturilor emise de administrator judiciar (la data emiterii facturii x/01.09.2011 societatea D. era în faliment), respectiv avansurile acordate de către S.C. B.. În urma acestei compensări, S.C. B. mai datorează societății în faliment suma de 64.551,70 RON. Raportat la aceste date, rezultă că asimilarea acestei sume veniturilor impozabile este nelegală. Ca urmare, hotărârea instanței de fond este și ea nelegală, deoarece instanța de judecată nu a urmărit stabilirea în conformitate cu realitatea a stării de fapt fiscale.

- Cu privire la S.C. M. S.R.L, sentința pronunțată de instanța de fond este nelegală, condițiile pentru deductibilitate prevăzute de art. 21 alin. (4) lit. m) Codul fiscal 2003 fiind întrunite, după cum urmează:

Analizând textul art. 21 alin. (4) lit. m) Codul fiscal 2003 rezultă că aceste condiții pentru deductibilitate se referă la toate prestările de servicii, nu doar la cele de management, consultanță sau asistență, raportat la sintagma "sau alte prestări de servicii". Noțiunea de "prestări de servicii" are un sens strict, al unui raport juridic în care o parte are obligația "de a face", și nu sensul larg din materia TVA conform căruia tot ce nu este livrare de bunuri constituie prestare de servicii. Existența contractelor dintre beneficiar și prestator, condiție impusă pentru deductibilitatea cheltuielilor, este impusă nu de regimul fiscal, ci, în primul rând, la contractele ce au o bază reală și nu simulată, de cerința cunoașterii cu exactitate a drepturilor și obligațiilor părților, care, în raporturile juridice de o anumită importanță, se concretizează în înscrisuri a căror respectare este esențială pentru viața economică. Pentru a admite deductibilitatea costului acestor servicii, trebuie ca ele să fie făcute în scopul obținerii (realizării) de venituri, așa cum dispune principiul afirmat la art. 19 și art. 21 Codul fiscal 2003. Se poate observa că această condiție a fost îndeplinită, între părți existând un contract scris care reglementează drepturile și obligațiile fiecăreia.

Cu privire la necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităților desfășurate, recurenta susține că aceasta nu poate fi justificată și nici verificată de către niciun organ de control, întrucât a aprecia asupra necesității unui serviciu contractat înseamnă a încălca principiul libertății de gestiune a agentului economic, care conține următoarele drepturi: dreptul de a-și diminua sarcina fiscală, contribuabilul evitând să creeze materie impozabilă; dreptul de a opta în favoarea soluției care generează cel mai mic impozit; dreptul de a greși, de a face erori, de a se implica în afaceri inerente soldate cu pierderi, rezultate economice negative etc.. Aceasta înseamnă că un contribuabil poate contracta orice servicii ce au "legătură" cu "scopul activităților desfășurate". Or, în cazul de față S.C. M. S.R.L. executa lucrări de instalații sanitare, care erau în legătură directă cu activitatea prestată de către societatea controlată și anume lucrări de construire clădiri rezidențiale. Instanța nu a analizat dacă această condiție este îndeplinită în sensul legăturii dintre lucrările care au fost prestate de către acest furnizor și activitatea desfășurată în mod constant de către societatea recurentă.

Cu privire la proba prestării efective a serviciilor, recurenta susține că dovada că acest furnizor a prestat serviciile la care s-a angajat prin contract este realizată chiar de faptul că societatea recurentă a făcut dovada că ea însăși a trebuit să efectueze din resurse proprii remedierea deficiențelor constatate la lucrările efectuate de către societatea furnizoare, acest aspect fiind reținut de către ANAF în chiar cuprinsul RIF - fila x. Odată făcută proba prestării efective a serviciilor, organul de inspecție nu are căderea de a analiza raportul dintre serviciile prestate și prețul plătit, deoarece s-ar încălca în această situație în mod flagrant principiul libertății de gestiune. La dosarul cauzei, există: în fila x. 224. 225 documente intitulate "Situații de lucrări" întocmite de către S.C. M. S.R.L și semnate atât de către prestator, cât și de către beneficiar; la fila x, documentul intitulat "Deviz ofertă modificare executare la solicitarea clientului", document care face dovada celor susținute de către societatea controlată potrivit cu care serviciile prestate de către acest furnizor nu erau la standardele de calitate solicitate de către beneficiar; un deviz ofertă privind lucrări de amenajare alei, parcări si drumuri, din partea aceluiași furnizor, deviz semnat de către beneficiar - fila x.

- Cu privire la celelalte societăți, se poate observa că stabilirea unor sume impozabile în plus în sarcina societății recurente a avut la bază aceeași aplicare greșită a legii. Ca urmare și în ceea ce privește furnizorii S.C. I. S.R.L. (finisaje la fațada clădirilor, suma de 1.952,47 RON - considerată ca nedeductibilă fiscal), S.C. I. S.R.L (livrare materiale de construcții, polistiren, adeziv, plase, a morse, tencuieli, suma de 1.000,38 RON considerată ca nedeductibilă fiscal) sunt pe deplin aplicabile susținerile expuse anterior, cu precizarea că în cazul S.C. I. S.R.L.. au fost prezentate și situații de lucrări care nu au fost acceptate de către ANAF deoarece nu erau semnate de către prestator.

Această condiție impusă de instanța de judecată și de către organul de inspecție fiscală este excesivă și abuzivă, deoarece legislația specifică în construcții nu prevede necesitatea semnării acestor situații de către prestator. Mai mult, un alt aspect de care instanța de judecată nu a ținut cont a fost faptul că, începând cu data de 01.08.2010, societatea S.C. I. S.R.L. și-a încetat activitatea, iar în data de 11.04.2012 a fost declarată inactivă, aspecte care îngreunau obținerea confirmărilor de sold pe care le solicită organul de inspecție fiscală.

- În ceea ce privește S.C. N. S.R.L, această societate avea calitatea de cesionar, ca urmare a preluării creanței de la S.C. O. S.R.L., creanță în cuantum de 152.595,30 RON, din care baza 123.060,73 RON și 29.534,57 RON TVA. Și în acest caz sunt pe deplin aplicabile cele susținute anterior, motiv pentru care în mod nelegal instanța a considerat că această cheltuială nu este deductibilă fiscal.

- Sunt pe deplin aplicabile cele reținute anterior, iar instanța a pronunțat o soluție nelegală considerând ca sume nedeductibile fiscal cheltuielile cu privire la S.C. J. S.R.L (societatea presta servicii de curățenie, fiind constatat modul deficitar de executare a acestora fiind zgâriate geamurile și podelele ca urmare a curățirii acestora - suma rămasă în sold 7.341,17 RON, din care baza 5.920,30 RON și TVA 1.420,87 RON), S.C. P. S.R.L (societatea a furnizat materiale de construcție care s-au dovedit a fi necorespunzătoare calitativ, suma rămasă în sold la data de 30.09.2015 fiind în cuantum de 4.599,71 RON, din care baza în sumă de 3.709,45 RON și TVA 890,26 RON), S.C. E. (societatea a prestat lucrări de reparații pereți, tavane glet și lavabil conform situației de lucrări nr. x/08.04.2010, pentru apartamentele 10,11,12,13,14 și 15 din clădirea A2, suma rămasă în sold la data de 30.09.2015 fiind de 7.798,73 RON din care baza în sumă de 6.553,56 RON și TVA în sumă de 1.245,17 RON) serviciile prestate și bunurile achiziționate au prezentat deficiențe, respectiv nu aveau calitatea solicitată de către societatea recurentă, motiv pentru care au fost sistate plățile către acești furnizori.

I.4.9. Cu privire la suma de 65.407 RON stabilită cu titlu de TVA suplimentar, aferentă sumei de 863.238 RON, corespunzătoare furnizorilor menționați anterior, instanța de judecată, a considerat în mod nelegal că "baza de impunere se reduce în caz de refuz total sau parțial privind cantitatea, calitatea ori prețul bunurilor livrate/serviciilor prestate, cu consecința ajustării TVA".

Din punct de vedere al TVA, scoaterea din gestiune a unei datorii prescrise sau dacă creditorul este declarat în stare de faliment nu reprezintă o operațiune impozabilă. Astfel, la anularea unei datorii față de un furnizor nu se colectează TVA deoarece această operațiune nu este asimilată unei livrări de bunuri sau prestări de servicii pentru a fi considerată impozabilă. Ca urmare, în mod total nelegal a respins instanța de judecată cererea de chemare în judecată sub acest aspect.

I.4.10. Cu privire la suma de 168.402 RON (159.325 RON - S.C. Q. S.R.L și 9.077 RON - R. S.R.L), punctele G si O din RIF impozit pe profit și punctul I din RIF TVA, recurenta susține următoarele:

- Cu privire la S.C. Q. S.R.L, în mod greșit instanța reține că aceste servicii au fost refacturate în "doar la data de 26.01.2015". Refacturarea s-a efectuat cu mult anterior controlului. Această factură a fost achitată de către S.C. S. S.R.L la data de 13.11.2015, conform ordinului de plată care face dovada în acest sens. Instanța de fond nu a analizat si acest aspect al plății sumei refacturate, sub acest aspect hotărârea fiind nelegală.

Cu privire la faptul că nu s-a făcut dovada de către societatea controlată a prestării efective a serviciilor de consultanță, recurenta susține că la dosarul cauzei s-au depus contractul de consultanță și intermediere imobiliară nr. 2/10.05.2013 încheiat între S.C. B. S.R.L și S.C. Q. S.R.L., facturile fiscale întocmite de către furnizor 881/14.05.2013-32.215,20 RON, 884/17.06.2013-55.291,60 RON, 887/18.07.2013-55.139,08 RON, 892/27.08.2013 - 54.917,12 RON - filele x împreună cu anexele I, II, III și IV care însoțeau aceste facturi și care specifică serviciile care au fost prestate de către Furnizor, servicii refacturate la data de 26.01.2015 către S.C. S. S.R.L, prețul acestei facturi fiind achitat către S.C. B.

Recurenta invocă Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată la data de 3 septembrie 2015 în cauza C-463/14 în procedura Asparuhovo Lake Investment Company OOD (ALIC) și susține că interpretarea dată de către instanță este una nelegală având în vedere că această hotărâre, care constituie izvor de drept, a statuat faptul că nu este necesar să se dovedească faptul că plata privește o prestare individualizată și punctuală efectuată la cererea unui beneficiar.

O prestare de servicii care constă, în esență, în faptul de a se afla în permanență la dispoziția clientului pentru a-i furniza servicii de consultanță și care este remunerată prin plata periodică a unor sume forfetare, trebuie considerată efectuată în perioada la care se raportează plata, indiferent dacă prestatorul a furnizat sau nu a furnizat efectiv servicii de consultanță clientului său în această perioadă. În consecință, la sfârșitul fiecărei perioade la care se referă plățile, prestarea trebuie considerată efectuată, în sensul articolului 64 alin. (1) din Directiva TVA, întrucât faptul generator și exigibilitatea taxei depind de momentul la care sunt prestate serviciile, aceste două evenimente -faptul generator al taxei și exigibilitatea acesteia - intervin la sfârșitul fiecăreia dintre aceste perioade, fără să prezinte importanță dacă beneficiarul a apelat efectiv sau cât de des a apelat la serviciile prestatorului.

La dosarul cauzei erau suficiente probe care să ateste faptul că aceste servicii au fost prestate de către furnizor. Serviciile prestate de către furnizor au fost refacturate, iar suma prevăzută în factură a fost achitat către societatea controlată. În acest context, hotărârea pronunțată este nelegală.

- Cu privire la S.C. R. S.R.L, cu toate că a constatat că în timpul inspecției fiscale aceste servicii au fost refacturate către S.C. T. S.R.L., instanța a respins cererea și sub acest aspect. Recurenta reiterează cele afirmate în cazul societății Q. S.R.L., considerând că și sub acest aspect hotărârea pronunțată este nelegală.

I.4.11. Cu privire la suma de 89.307 RON, reprezentând facturi emise de un furnizor declarat inactiv U. (punctul E RIF impozit pe profit), soluția pronunțată este nelegală în raport de jurisprudența constantă a CJUE în materia TVA (cauzele C-642711 - Stroy Trans EOOD contra Bulgariei și C-643/11 - LVK EOOD contra Bulgariei), pe care instanța de judecată a ignorat-o. Organul de inspecție fiscală nu a făcut dovada că societatea controlată ar fi participat la o fraudă fiscală alături de furnizorul său, motiv pentru care cheltuielile aferente trebuiau să fie considerate deductibile, iar dreptul de deducere TVA recunoscut.

I.4.12. Cu privire la suma de 91.360,03 RON și 18.965 RON reprezentând servicii de medicina muncii (punctul H din RIF impozit pe profit)

Recurenta arată că atât S.C. V. cât și S.C. W. S.R.L. desfășurau activitate de brokeraj, în sensul că prestau o activitate de intermediere între societatea controlată și X. S.A, clinica ce acorda serviciile medicale. Aceste pachete medicale reprezentau un avantaj oferit de către angajator angajaților, în sensul că aceștia puteau apela la nevoie, la serviciile medicale prestatale de către X., prin intermediul S.C. V.. Astfel, serviciile prestate de către X. salariaților S.C. B. S.R.L nu erau constante, ci doar în limita nevoilor angajaților. Ca urmare, în anii 2011 - 2014, salariații au beneficiat de aceste servicii, prin intermediul celor două societăți care realizau programarea salariaților în vederea efectuării controalelor medicale incluse în Anexa la contractul încheiat. Sumele facturate de către cele două societăți variau, deoarece numărul salariaților care apelau la servicii medicale nu era constant.

Recurenta invocă art. 21 alin. (1) și art. 21 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal 2003, precum și art. 6, art. 24 și art. 25 din Legea 319/2006 cu privire la obligația angajatorilor de a asigura accesul salariaților la serviciul medical de medicină a muncii, stipulată și la art. 186 din Codul Muncii.

Prin urmare, cheltuiala aferentă serviciilor medicale facturate este deductibilă în măsura în care acestea se referă la servicii de medicină a muncii pentru proprii salariați (control medical la angajare, control medical periodic, examen medical la reluarea muncii, examen medical de adaptare, evaluarea și comunicarea riscului de sănătate etc).

I.5. Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantă, intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legal pronunțată.

În ceea ce privește cele reținute de instanța de fond, pârâtele consideră că acestea sunt corecte și legale și solicită ca sentința să fie menținută de către instanța de recurs. Instanța de fond a avut în vedere toate motivele invocate de către părți, dispozițiile legale, practica aplicabilă, înscrisurile existente la dosar și admise în probațiune, precum și soluția dispusă de către ICCJ prin decizia nr. 1591/12.03.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2016.

Cu privire la motivele invocate de către recurenta-reclamantă în cererea de recurs, intimata formulează următoarele apărări:

I.5.1. Intimata solicită respingerea susținerii recurentei-reclamante ce vizează reținerea instanței de fond privitoare la constatarea ca fiind neîntemeiată susținerea reclamantei în sensul că organul fiscal s-a pronunțat asupra unul lucru ce nu s-a cerut.

Astfel, deși petitul contestației viza toate sumele din RIF și Decizia de impunere, în motivare s-au contestat anumite puncte din RIF, respectiv din Decizia de impunere.

În atare situație, intimata nu este de acord cu susținerea recurentei că prin contestație nu s-au contestat toate sumele stabilite suplimentar prin decizia de impunere x/18.12.2015. Pârâta DGRFP Brașov a analizat exact ceea ce a solicitat a fi analizat de către reclamantă prin contestația formulată și, față de motivele invocate a emis decizia 492/04.08.2016, corect si legal.

Împrejurarea că reclamanta nu a prezentat motive cu privire la anumite sume stabilite suplimentar prin decizia de impunere nu poate conduce la concluzia că aceasta nu a contestat toate obligațiile stabilite suplimentar prin decizia de impunere x/18.12.2015.

- Recurenta-reclamanta consideră eronat că organul fiscal trebuia să facă aplicabilitatea dispozițiilor art. 269 alin. (3) Codul de procedură fiscalălă.

Organul de soluționare al contestației prealabile avea această obligație doar în măsura în care din conținutul contestației nu reieșea cuantumul sumei contestate - distinct pe tipuri de obligații - debite, accesorii.

I.5.2. Cu privire la nelegalitatea Avizului de inspecție fiscală x.184/28.10.2015, respectiv invocarea de către recurenta-reclamantă a netemeiniciei reținerii instanței de fond, solicită instanței de judecată să respingă motivele invocate si să constate corectă analiza instanței de fond privitoare la nelegalitatea avizului de inspecție fiscală.

Chiar și în situația în care, atât prin contestația prealabilă cât și prin cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a adus critici referitoare la avizul de inspecție fiscală, aceste critici nu puteau fi analizate de către instanța de fond întrucât acest act nu a fost contestat. Avizul de inspecție fiscală nr. x/28.10.2015 a fost însușit de către recurenta-reclamantă astfel cum a fost emis de către organele de inspecție fiscală din cadrul intimatei-pârâte AJFP Brașov, așa cum rezultă și din capitolul VI - Discuția finală cu contribuabilul din cuprinsul Raportului de inspecție fiscală nr. x/18.12.2015, respectiv din concluziile asupra analizei punctului de vedere al contribuabilului.

În atare situație, corect retine instanța de fond faptul că reclamanta nu a invocat aspecte legate de faptul ca în avizul de inspecție fiscală nu există indicat niciun temei de drept al extinderii inspecției fiscale, dar nici motivul de fapt pentru care acest control a fost extins, aspecte invocate doar ulterior, în cadrul cererii de modificare depuse de reclamantă în rejudecarea dispusă de ICCJ, situație față de care reține instanța că instanțele de judecată nu pot răspunde în locul autorităților sau instituțiilor publice, ci doar verifica legalitatea răspunsului dat de acestea petentului.

Astfel, consideră corectă și legală soluția instanței de fond conform căreia, în privința acestui aspect se retine lipsa contestației prealabile respectiv, neformularea contestației privitor la mențiunile avizului de inspecție fiscala și astfel imposibilitatea valorificării acestora direct în instanța.

I.5.3. În ceea ce privește perioada supusă inspecției fiscale, respectiv cu privire la criticile recurentei-reclamante conform cărora acesteia nu i se aplica termenul de prescripție de 5 ani întrucât aceasta a fost contribuabil mijlociu în anul 2015, respectiv faptul că pentru anul 2008-2009 nu putea fi verificată sub niciun aspect și astfel greșita soluție dispusă de către instanța de fond, intimata arată că inspecția fiscală a fost efectuată în mod corect, cu respectarea termenului de prescripție, respectiv cu respectarea dispozițiilor privitoare la extinderea inspecției fiscale, neindicarea în avizul de inspecție a perioadei verificate nereprezentând un motiv de anulare a deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală emise de AJFP Brașov și, implicit, a deciziei emise de către DGRFP Brașov.

Nu prezintă relevanță dacă recurenta-reclamantă era "contribuabil mijlociu" sau nu, întrucât dispozițiile reglementate de O.G. nr. 92/2003 rep. privind Codul de procedură fiscală precizau durata de timp în care se efectuează controlul fiscal (art. 104 din O.G. nr. 92/2003).

Intimata solicită a se reține corecta și legala întocmire și emitere a avizului de inspecție, perioada pentru care a fost efectuată inspecția fiscală, extinsa, încadrându-se în termenul de prescripție de 5 ani reglementat de Codul de procedura fiscală.

Nu reprezintă un motiv de nulitate al avizului și nici de nulitate a raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere împrejurarea ca, în cuprinsul avizului a fost menționat temeiul legal art. 98 din O.G. nr. 92/2003, nefiind indicat și un alineat distinct al acestui articol.

Așa cum în mod corect s-a reținut de către instanța de fond, organele de inspecție fiscală au verificat efecte fiscale care s-au produs ulterior anilor 2008-2009, în interiorul termenului de prescripție. Dreptul organului fiscal de a stabili o stare de fapt din care să rezulte anumite obligații fiscale nu se putea naște la un moment anterior epuizării respectivei stări de fapt.

Instanța de fond a avut în vedere Decizia nr. 21/2020 a ICCJ, precum și perioadele supuse inspecției fiscale 01.01.2020-30.09.2015 pentru impozitul pe profit și 01.09.2010-30.09.2015 pentru TVA, raportat la facturile analizate aferente anilor 2009-2009, reținând ca fiind vorba despre operațiuni aferente unor antecontracte și facturi fiscale emise în anii 2008 și 2009, dar al căror efect nu s-a epuizat în acești ani, ci au produs și ulterior efecte, respectiv în perioada în care dreptul organului fiscal de a efectua inspecția fiscală și de a emite decizia de impunere nu era prescris.

Analiza instanței de fond a fost una corectă, câtă vreme efectele rezultate din antecontractele și facturile emise în anii 2008 și 2009 au continuat să se producă și ulterior acestor ani. În același sens reține instanța de fond, corect și legal și cu referire la factura x/01.04.2009.

I.5.4. De asemenea, în ceea ce privește reverificarea unor perioade fiscale aferente anilor 2008-2010 care au mai fost controlate anterior și astfel încălcarea principiului unicității inspecției fiscale, consideră ca fiind neîntemeiate criticile aduse de către recurenta-reclamantă reținerilor instanței de fond, aspectele menționate in cererea de recurs fiind de fapt o reluare a motivelor invocate la fondul cauzei prin explicitarea cererii de chemare in judecată.

Intimata susține că în speță nu este vorba despre încălcarea principiului unicității inspecției fiscale, organele fiscale procedând în conformitate cu dispozițiile art. 105 alin. (3) din O.U.G. nr. 92/2003, aspect reținut, de altfel, și de către instanța de fond. Corect reține aceasta că verificările fiscale aferente facturilor în discuție nu se puteau efectua în condițiile în care acestea urmau să producă efecte ulterior, iar perioada pentru care inspecția fiscală a fost stabilită a se realiza era până la data de 31.08.2010.

I.5.5. În ceea ce privește invocarea nelegalității hotărârii privitor la suma cu care recurenta-reclamantă s-a înscris la masa credală a societății D. S.R.L. aflată in insolvență cu sumele plătite cu titlu de avans, intimata consideră că se impune respingerea criticilor aduse de către aceasta față de reținerile instanței de fond și menținerea acestora. Orice susținere a reclamantei trebuia dovedită de către aceasta cu înscrisurile considerate ca fiind relevante nefiind necesară solicitarea de către instanțăa a depunerii acestora.

Nu prezintă nicio relevanță în prezenta cauză împrejurarea că "pârâta" nu a contestat notificarea emisă de către lichidatorul judiciar H. și nici tabelul definitiv rectificat al debitoarei D. S.R.L..

- Cu privire la suma de 448.289 RON, respectiv furnizorii - F. S.R.L. și K. S.R.L., intimata consideră criticile aduse de către recurenta-reclamantă neîntemeiate, iar soluția instanței de fond legală prin raportare la actele și lucrările dosarului, situația de fapt expusă ș