ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2021/2024

Ședința publică din data de 9 aprilie 2024

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Primul ciclu procesual

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 21.07.2015, sub nr. de dosar x/2015, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov anularea deciziei nr. 5031M/05.01.2015 de atragere a răspunderii solidare emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și a deciziei nr. 434/24.02.2015de soluționare a contestației emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, cu consecința înlăturării răspunderii sale solidare, alături de debitoarea B. S.R.L., în limita sumei de 6.827.364 RON, precum și a înlăturării acestei mențiuni din cazierul fiscal.

I.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1899 din data de 3 iunie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și pe cale de consecință, a anulat Decizia nr. 434/24.02.2015 emisă de D.G.R.F.P. Brașov și Decizia nr. 5031M/05.01.2015 emisă de A.J.F.P. Brașov și a dispus înlăturarea mențiunii privind plata sumei de 6.827.364 RON din cazierul fiscal al reclamantei.

I.3. Calea de atac exercitată și hotărârea instanței de recurs

Împotriva sentinței civile menționate anterior, a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 2056 din data de 11 aprilie 2019, a admis recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov împotriva sentinței civile nr. 1899 din 3 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost înregistrată, în rejudecare, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. de dosar x/2019

II. Al doilea ciclu procesual

II.1. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 2067 din data de 9 noiembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de majorare a onorariului de expert cu suma de 4084 RON și a pus în sarcina reclamantei obligația de plată a diferenței de onorariu în cuantum de 4084 RON către expert; a respins acțiunea privind pe reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, ca neîntemeiată.

II.2. Calea de atac exercitată în cauză

Reclamanta A. S.R.L. în reorganizare prin C., în calitate de administrator judiciar a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

II.2.1. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu referire la încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 501 alin. (1) si alin. (3) C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., dezlegarea data de instanța de recurs problemelor de drept este obligatorie pentru instanța de fond, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, după casare, instanța de fond va judeca din nou, in limitele casării, însă ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

In cauza de fata, prevederile legale mai sus menționate au fost nesocotite de instanța de fond, care, cu ocazia rejudecării, nu a avut in vedere dispoziția Înaltei Curți de a analiza toate motivele acțiunii sale, dispoziție ce a constituit motivul determinant al casării cu trimitere, având in vedere imperativul respectării dublului grad de jurisdicție.

Judecătorul fondului a omis sa analizeze (o parte din) motivele invocate de recurenta prin acțiune, care rămăseseră viabile după soluția de admitere a recursului si înlăturare a unor critici, analiza vizând exclusiv legătura dintre actele suspendate si adresa de înființare a popririi si stabilirea (in)existentei unei legături intre sumele pentru care s-a angajat răspunderea solidara si cele pentru care s-a dispus suspendarea.

Or, recurenta a invocat si nemotivarea ambelor decizii atacate, atât in fapt cat si in drept, arătând ca organul emitent nu a indicat faptele pe care se bazează aplicarea procedurii, respectiv legătura de cauzalitate intre faptele prezentate si dispozițiile legale aplicate, ceea ce contravine obligațiilor instituite de pct. 8.4 lit. f) si h din Ordinul Președintelui ANAF nr. 127/2014, respectiv de art. 28 alin. (2) si de 43 alin. (2) lit. e) si f din vechiul Codul de procedură fiscală.

Aceasta critica este deosebit de importanta in economia dosarului, întrucât motivarea trebuie sa fie adecvată actului administrativ emis si trebuie sa prezinte de o maniera clara si univoca algoritmul urmat de instituția care a luat măsura atacata, astfel încât sa li se permită persoanelor vizate sa cunoască motivele măsurii dispuse si sa permită instanțelor judecătorești sa efectueze cercetarea legalității si temeiniciei actului, in lipsa motivării sau motivarea sumara (care valorează tot nemotivare) produce o vătămare incontestabila contribuabilului care se vede lipsit de posibilitatea exercitării dreptului la apărare (neputând combate ceea ce nu cunoaște).

In opinia sa, aceasta omisiune a instanței de fond de a se pronunța asupra criticii referitoare la nemotivarea deciziei de angajare a răspunderii solidare si a deciziei de soluționare a contestației constituie o greșeală de judecare care face incidente atât dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cat si motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Întrucât unul din argumentele centrale ale raționamentului propus de reclamanta prin acțiune (nemotivarea actului administrativ atacat si a deciziei de respingere a contestației) nu a fost analizat de instanța de fond, care nu a făcut nicio referire la aceasta chestiune in cuprinsul motivării, este evident ca exigentele impuse de art. 6 parag. 1 din CEDO, respectiv de art. 425 alin. (1) lit. b) Codul de procedură fiscală nu sunt îndeplinite, astfel încât hotărârea este afectata de viciul nemotivarii, ceea ce face incident cazul de casare mai sus menționat.

II.2.2. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu referire la greșita interpretare si aplicare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a dispozițiilor art. 148 din vechiul Codul de procedură fiscală, respectiv a dispozițiilor art. 27 din vechiul Codul de procedură fiscală.

In ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, recurenta a invocat faptul că raționamentul instanței de fond pleacă de la susținerea ca suspendarea titlului fiscal nu suspenda de plano executarea adresei de înființare a popririi daca partea nu a formulat contestație la executare in cadrul căreia sa solicite suspendarea popririi executorii.

Or, aceasta susținere este evident greșita, fiind contrara prevederilor art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, conform cărora:

"Suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până ia expirarea duratei suspendării".

Aplicând corect aceste prevederi legale la prezenta cauza, rezulta ca din momentul in care Tribunalul Brașov, secția Civila, de Contencios Adm. si Fiscal, prin sentința civila nr. 4332/CA din 18.09.2013 a admis cererea de suspendare a executării deciziilor nr. 122824/12.07.2013, nr. 111191/4.06.2013, nr. 11129/04.06.2013, nr. 706/07.06.2013 si a nr. 1107/11.07.2013 emise de AJFP Brașov a încetat orice executare împotriva debitorului B. S.R.L. pentru sumele menționate in cuprinsul acestor decizii, ope legis, indiferent de conduita organului fiscal. Încetând orice acte de executare silita a debitorului, in mod evident a încetat si obligația recurentei, in calitate de terț poprit, de a vira in conturile ANAF sumele datorate B..

Mai trebuie avut in vedere ca in dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Făgăraș, prin încheierea de ședința de la termenul din 25.09.2013, a fost admisa cererea de suspendare a executării silite declanșate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov împotriva B. S.R.L. pentru întreaga suma (17.613.325 RON) înscrisa in titlurile executorii. Prin urmare, fiind suspendata executarea silita impotriva debitorului, in mod evident, a încetat (pentru viitor) obligația recurentei, in calitate de terț poprit, de a vira in conturile ANAF sumele datorate B..

Nu in ultimul rând, trebuie avut in vedere ca, la data de 16.10.2013, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a transmis o adresa prin care a menționat ca se suspenda parțial poprirea instituita in baza adresei de înființare a popririi din 25.06.2013 (primita de A. S.R.L. in data de 08.07.2013) pentru suma de 1.017.941 RON, ceea ce înseamnă ca recurenta putea efectua plati in limita sumei mai sus menționate. Prin urmare, având in vedere cele doua hotărâri de suspendare, precum si adresa de sistare a popririi transmisa chiar de creditorul fiscal in data de 16.10.2013, reiese ca recurenta era îndreptățită sa efectueze plati către parata, in limita sumelor pentru care se dispusese suspendarea executării, ulterior datei de 18, respectiv 25.09.2013.

A contesta acest lucru înseamnă a încălca prevederile art. 148 alin. (2) lit. a) din vechiul Codul de procedură fiscală, care au următorul conținut:

"Executarea silită se suspendă: a) când suspendarea a fost dispusă de instanță sau de creditor, în condițiile legii.".

Or, recurenta a făcut o singura plata către B. S.R.L., in valoare de 700.000 RON, la data de 2 iunie 2014, împrejurare care reiese de altfel din procesul-verbal din 2.12.2015 încheiata de inspector din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili. Ceea ce a reținut instanța de fond ca recurenta ar fi plătit către B. S.R.L. (2.626.362,10 RON) in realitate nu sunt plați pe care recurenta le-am efectuat către B. S.R.L., cu încălcarea prevederilor art. 149 alin. (9) C. proc. civ., ci plati pe care recurenta le-a efectuat către creditorii societăți B. S.R.L., in contul acestei societăți. De altfel, aceasta împrejurare este recunoscută si de expertul desemnat in Suplimentul la raportul de expertiza contabila judiciara, care, in Răspunsul la obiectiunea nr. 1 al reclamantei A. S.R.L. menționează expres ca "nu s-au efectuat plați cu numerar tranzactionate prin casa sau banca după data de 08.07.2013".

Legat de greșita interpretare a dispozițiilor art. 27 alin. (1) lit. b) din vechiul Codul de procedură fiscală, se arată că ca judecătorul fondului a apreciat ca "fapta ilicita consta in platile efectuate de reclamanta după înființarea popririi, pentru sume mult mai mari decât cele suspendate, chiar si in perioada suspendării popririi, deși aceasta confirmase poprirea si primise si adresa organului fiscal prin care acesta a indicat suspendarea popririi numai pentru suma de 1.017.941 RON din totalul debitului pentru care s-a înființat poprirea care era in cuantum de 3.835.057 RON.

Intre fapta ilicita si prejudiciu exista legătura de cauzalitate intrucat ulterior debitorul principal a intrat si in insolventa, iar forma de vinovăție nu poate fi decât intenția întrucât organul fiscal a suspendat voluntar poprirea înființată începând cu data de 09.10.2013 si numai pentru suma de 1.017.941 RON de 3.835.057 RON (...) aspect adus la cunoștința reclamantei".

Or, raționamentul instanței de fond încalcă dispozițiile art. 149 alin. (14), respectiv dispozițiile art. 148 alin. (2) lit. a) si alin. (2) Codul de procedură fiscală; interpretând coroborat textele mai sus menționate, rezulta clar ca pe perioada suspendării executării silite terțul poprit nu mai este ținut de obligațiile prevăzute de art. 149 alin. (9) din vechiul C. proc. civ., astfel încât efectuarea unor eventuale plați nu poate fi considerata o încălcare a dispozițiilor legale anterior menționate, care sa conducă la angajarea răspunderii solidare in condițiile art. 27 alin. (1) lit. b) din vechiul Codul de procedură fiscală.

Nu in ultimul rând, chiar adevărata de ar fi susținerea ca recurenta ar fi efectuat plați către B. S.R.L. in suma de 2.626.362,10 RON, instanța de fond a făcut o greșita interpretare a prevederilor art. 27 alin. (1) lit. b) din vechiul Codul de procedură fiscală, respingând in tot acțiunea recurentei, întrucât prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 5031 M/05.01.2015 s-a atras răspunderea in limita sumei de 6.827.364 RON.

Or, conform prevederilor art. 27 alin. (1) lit. b) din vechiul Cod de procedura, fiscala, "răspund solidar cu debitorul terții popriți, în situațiile prevăzute la art. 149 alin. (9), (10), (12) și (15), în limita sumelor sustrase indisponibilizării".

Prin urmare, simpla constatare de către instanța de fond ca recurenta a efectuat plăti într-un cuantum mai mic decât cel reținut prin decizia de angajare a răspunderii solidare ar fi trebuit sa conducă automat la soluția admiterii (in parte) a acțiunii, făcând dovada caracterului netemeinic (in parte) al deciziei de angajare a răspunderii solidare si, implicit, a deciziei de soluționare a contestației.

II.2.3. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu referire la încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., prin aceea ca nu a lămurit care este legătura dintre actele suspendate si adresa de infiintare a popririi si nici nu a stabilit daca exista suprapunere intre sumele pentru care s-a angajat răspunderea solidara si cele pentru care s-a dispus suspendarea

Instanța de fond, prin hotărârea atacata, nici nu a lămurit care este legătura dintre actele suspendate (prin cele doua hotărâri judecătorești mai sus menționate) si adresa de înființare a popririi, respectiv daca actele suspendate includ întreaga creanța sau o parte din ea si nici nu a stabilit daca exista suprapunere intre sumele pentru care s-a angajat răspunderea solidara si cele pentru care s-a dispus suspendarea, ceea ce in mod evident reprezintă o nesocotire a dispozițiilor instanței de control judiciar care face incident cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Susținerea instanței de fond în sensul ca nu se mai impune verificarea existentei suprapunerii sumelor pentru care s-a angajat răspunderea solidara cu cele pentru care s-a dispus suspendarea este greșita, întrucât provine dintr-un raționament care nu are in vedere dispozițiile art. 149 si 148 din vechiul Codul de procedură fiscală. In realitate, clarificarea pe baza de probe a celor doua chestiuni constituie problema centrala a prezentului dosar: in măsura in care au fost suspendate titlurile de creanța care sunt menționate ca si titluri executorii in adresa de înființare a popririi, este evident ca nu se poate angaja răspunderea răspunderea solidara a terțului poprit care efectuează plați după suspendarea executării acestora.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

II.3. Apărările formulate în cauză

Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, în nume propriu si pentru intimata-parata Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Brașov a formulat întâmpinare la recurs, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Hotărârea instanței de fond nu a fost pronunțata cu incalcarea regulilor de procedura si nici nu a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, asa cum se susține de către recurenta-reclamanta.

Instanța de fond a făcut o analiza clara, concreta, precisa, întemeiata si fundamentata a spetei deduse judecații, prin raportare la toate motivele invocate de către parti, înscrisurile admise in probațiune si dispozițiile legale aplicabile precum si in limitele in care a fost investita. De asemenea, instanța a avut in vedere si raportul de expertiza intocmit in cauza, raport care a fost omologat in ansamblul probator. Instanța de fond a reținut situația de fapt si de drept a reclamantei, prin raportare la obiectul cauzei, dispozițiile legale aplicabile, actele si lucrările dosarului, soluția acesteia fiind una corecta, legala si la adăpost de orice critica.

Instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu respectarea indicațiilor deciziei de casare nr. 2056/11.04.2019 pronunțata de ICCJ in soluționarea caii extraordinare de atac a recursului declarat de AJFP Brașov.

Contrar celor invocate prin cererea de recurs de către recurenta-reclamanta, instanța de fond a reținut starea de fapt si de drept dedusa judecații, analiza efectuata de către aceasta fiind una corecta si care se impune a fi menținută de către instanța de recurs.

Contrar celor susținute de către recurenta-reclamanta, instanța de fond, în rejudecare, a analizat cauza în limitele casării și fata de reținerile, cu titlu de lucru judecat, ale instanței supreme.

Instanța de judecată nu a omis sa analizeze parte din motivele invocate de către recurenta-reclamanta prin acțiune și nici nu a încălcat normele de drept material aplicabile, contrar celor susținute prin cererea de recurs.

Astfel, prin Decizia nr. 2056/11.04.2019 pronunțata de către ICCJ în dosar x/2015, ca instanța de recurs, aceasta, urmare a analizei recursului declarat de parata AJFP Brașov în nume propriu și pentru parata DGRFP Brașov, fata de apărările formulate de intimata-reclamanta, a dispus în sensul admiterii recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Curtea de apel a procedat la rejudecarea cauzei, în limitele casării, reținând și aspectele analizate de instanța suprema, cu putere de lucru judecat; aceasta nu era obligata sa reanalizeze motivele invocate de către recurenta-reclamanta privitoare la nemotivarea deciziilor respectiv cele privitoare la executarea silita prin poprire, în sensul celor dorite de către aceasta.

Instanța de fond nu a omis să se pronunțe cu privire la critica referitoare la nemotivarea deciziei de angajare a răspunderii solidare și a deciziei de soluționare a contestației respectiv, instanța nu a greșit în niciun fel, susținerile recurentei-reclamante nefiind intemeiate și justificate. Instanța de fond nu avea de ce să se pronunțe asupra acestor critici în situația în care, cu putere de lucru judecat, s-a reținut de către instanța suprema ca, în speța, sunt aplicabile prevederile art. 27 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, analiza instanței supreme fiind în mod evident corecta și legala, punctuala privitor atât la aplicabilitatea textului de lege, persoanelor cărora li se aplica, precum și în ceea ce privește incidența art. 36 din Legea nr. 85/2006.

De altfel, din cuprinsul deciziei de angajare a răspunderii solidare, rezulta faptul ca, AJFP Brașov (organ fiscal) a întreprins demersuri pentru audierea recurentei-reclamantei, anterior atragerii răspunderii solidare in conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) Codul de procedură fiscală si cap. VI din Ordinul 127/29.01.2014 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare reglementate de dispozițiile art. 27 si 28 din 0. G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, însă aceasta nu a dat curs acestor convocări, potrivit Notei de constatare nr. x/03.12.2014.

Din punctul său de vedere, nu poate fi vorba nici despre încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 148 din vechiul Codul de procedură fiscală respectiv ale art. 27, așa cum se susține și se motivează de către recurenta-reclamanta și solicita a se reține contrariul.

În speța, instanța de fond nu a aplicat greșit dispozițiile legale și, mai mult decât atât, la pronunțarea hotărârii aceasta a avut în vedere și raportul de expertiza contabila întocmit în cauza (la solicitarea recurentei-reclamante), fiind evident ca recurenta-reclamanta a nesocotit prevederile legale aplicabile acesteia în calitate de terț poprit (astfel cum au fost reglementate prin O.G. nr. 92/2003 și sunt reglementate, în prezent, prin Legea nr. 207/2015), aceasta efectuând plați către debitorul B. S.R.L..

Recurenta-reclamanta se afla în eroare cu privire la titlul de creanța care a fost inscris în adresa de infiintare a popririi în atare situație, critica adusă de către aceasta fata de reținerile instanței de fond privitoare la executarea adresei de infiintare a popririi nu sunt intemeiate.

Relevant în speța, este faptul ca, in cadrul expertizei intocmite (asupra căreia recurenta-reclamanta a înțeles sa formuleze obiectiuni) expertul a avut in vedere "plățile" efectuate intre A. S.R.L. si B. S.R.L. in perioada 05.06.2013-08.03.07.2013 in condițiile in care titlul executoriu nr. x/05.06.2013 a fost inserat in cadrul Adresei de infiintare a popririi nr. 1/25.06.2013, in concret si acest titlu a stat la baza înființării popririi.

Prin raportare la data emiterii somației nr. x/05.06.2013 si a titlului executoriu nr. x/05.06.2013, avute in vedere de către expert, considera ca instanța de judecata a dorit sa se "identifice" care au fost plățile efectuate ulterior acestei date si pana la înființarea popririi respectiv, pana la data primirii adresei de infiintare a popririi nr. 1/25.06.2013.

In ceea ce privește adresa de infiintare a popririi nr. 1/25.06.2013, aceasta a fost emisa in baza art. 149 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, rep., poprirea considerandu-se infiintata din momentul primirii adresei de infiintare.

Expertul a indicat, ca dată a popririi, data emiterii titlului executoriu nr. x si a somației nr. x/2013/29110 in condițiile in care, titlul executoriu nr. x/05.06.2013 a stat la baza emiterii adresei de infiintare a popririi nr. 1/25.06.2013. De la data emiterii titlului executoriu nr. x/05.06.2013 respectiv a somației nr. x/05.06.2013 pentru debitoarea B. S.R.L. erau aplicabile dispozițiile Codul de procedură fiscală, aceleași dispoziții fiind aplicabile si pentru reclamanta ca urmare a emiterii adresei de infiintare a popririi nr. 1/25.06.2013.

Suspendarea executării deciziilor nr. 122824/12.07.2013, nr. . 111191/4.06.2013, nr. 11129/04.06.2013, nr. 706/07.06.2013 si a nr. 1107/11.07.2013 emise de AJFP Brașov pentru debitorul B. S.R.L., a fost dispusa parțial, recurenta-reclamanta fiind evident in eroare, atunci când susține si prin cererea de recurs ca poprirea înființata de către AJFP Brașov a încetat si fata de aceasta, pentru viitor.

De altfel, intimata a arătat in toate apărările formulate in prezenta cauza împrejurarea ca, la emiterea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 5O31M/05.01.2015 a fost avuta in vedere si soluția dispusa de către instanțele de judecata prin sent.civ. 4332/CA/18.09.2013 a Tribunalului Brasov (procedându-se la suspendarea parțiala a popririi înființata asupra sumelor datorate debitorului de către terți nr. 1/25.08.2013 precum si prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006. În atare situație, nu poate fi vorba despre nesocotirea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, așa cum în mod total neîntemeiat se susține prin cererea de recurs.

Nu poate fi vorba nici despre încălcarea de către instanța de fond a prevederilor art. 148 alin. (2) lit. a) din vechiul Codul de procedură fiscală în condițiile în care AJFP Brașov a emis o noua adresa de înființare a popririi, aspecte, de altfel, reținute de către instanța de fond.

Mai mult decât atât, nu pot fi reținute nici criticile recurentei-reclamante conform cărora instanța de fond nu ar fi lămurit legătura dintre actele suspendate și adresa de infiintare a popririi, respectiv aceasta nu ar fi stabilit dacă exista suprapunere intre sumele pentru care s-a angajat răspunderea solidara și cele pentru care s-a dispus suspendarea. În acest sens, se arată ca analiza instanței de fond, conform hotărârii, este clara și corecta, aceasta analizând și lămurind ca nu se impune o astfel de analiza, in condițiile în care sumele pentru care s-a înființat poprirea sunt mult mai mari decât cele pentru care s-a suspendat măsura popririi și ca, deși reclamanta nu era împiedicată sa achite suma de 1.017.941 RON pentru care s-a înființat poprirea, aceasta a achitat cu 1.608.421,10 RON în plus decât suma pentru care interdicția de plata era suspendata, aspect ce probează reaua-credinta a acesteia și justifica atragerea răspunderii solidare pentru întreaga suma. Relevant, în speța, este faptul ca, recurenta-reclamanta a efectuat plați către debitorul B. S.R.L., după data comunicării adreselor de infiintare a popririi - deci cu nerespectarea prevederilor art. 149 din O.G. nr. 92/2003 rep.

În concluzie, instanța de fond a respectat indicațiile deciziei de casare la pronunțarea hotărârii și, contrar celor susținute prin cererea de recurs, hotărârea acesteia este motivata în fapt și în drept, la pronunțarea acesteia fiind avute în vedere toate actele și lucrările dosarului, criticile aduse hotărârii fiind neîntemeiate și nelegale.

II.4. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare, deși aceasta i-a fost comunicată în termenul legal.

III. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs

III.1. Elemente de fapt și de drept relevante reținute de prima instanță (i)Prin Decizia privind stabilirea răspunderii solidare nr. 5031M/05.01.2015, A.J.F.P. Brașov a decis atragerea răspunderii solidare a S.C. A. S.R.L. în vederea realizării, în tot/în parte, a creanțelor fiscale datorate de către debitoarea S.C. B. S.R.L. Brașov, în limita sumei de 6.827.364 RON.

La emiterea acestei decizii, au fost avute in vedere obligațiile înregistrate de către debitoarea S.C. B. S.R.L. Brașov la bugetul general consolidat al statului, respectiv la data de 05.01.2015, obligații fiscale in cuantum total de 25.344.433 RON, din care debite în suma de 16.874.800 RON si accesorii in suma de 8.469.633 RON, împrejurarea ca aceasta societate a fost declarat insolventă prin sent. civ. nr. 2578/sind/26.09.2014 de către Tribunalul Brașov in dosar nr. x/2013

De asemenea, s-a reținut în cuprinsul deciziei ca, în baza relațiilor comerciale existente cu debitorul reclamantei S.C. B. S.R.L., S.C. A. S.R.L. - reclamanta din prezenta cauza - a efectuat plăți către S.C. B. S.R.L., după data de 08.07.2013, data confirmării primei adrese de înființare a terțului poprit nr. 1/25.06.2013 (emisa de către AJFP Brașov) - aspecte care, potrivit art. 27 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003 rep. privind Codul de procedură fiscală cu modificările si completările ulterioare, constituie temei pentru atragerea răspunderii solidare cu debitorul.

Din cuprinsul deciziei de angajare a răspunderii solidare rezultă faptul că organul fiscal a întreprins demersuri pentru audierea reclamantei, anterior atragerii răspunderii solidare, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) Codul de procedură fiscală si cap. VI din Ordinul 127/29.01.2014 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare reglementate de dispozițiile art. 27 si 28 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, însă aceasta nu a dat curs acestor convocări, potrivit Notei de constatare nr. x/03.12.2014.

In procedura de executare silita a debitoarei S.C. B. S.R.L., terțul poprit a efectuat plați, după data comunicării adreselor de înființare a popririi asupra sumelor datorate debitorului de către terți, către S.C. B. S.R.L. - potrivit fisei analitice comunicata de către S.C. A. S.R.L. prin adresa nr. x/25.09.2014, nereținând și nevirând sumele datorate debitorului în conturile indicate în adresele de înființare a popririi față de tertul poprit.

(ii)Prin Decizia nr. 434/24.02.2015 emisă de DGRFP Brașov, a fost respinsă ca neîntemeiata contestația pentru suma de 6.827.364 RON stabilita prin Decizia nr. 5031M/05.01.2015 privind atragerea răspunderii solidare a S.C. A. S.R.L..

În motivarea acestei decizii, s-au reținut următoarele:

"În vederea stingerii creanțelor fiscale restante datorate de către B. S.R.L., s-a procedat de către organul fiscal la înființarea popririi, fiind emise în sarcina terțului poprit A. S.R.L. mai multe adrese, comunicare cu mandat poștal cu confirmare de primire:

- adresa de înființare a terțului poprit nr. 1/25.06.2013 în sumă de 3 835 057 RON;

- adresa de înființare a terțului poprit nr. 805/08.05.2014 în sumă de 210 596 RON;

- adresa de înființare a terțului poprit nr. 1006/10.06.2014 în sumă de 201 734 RON;

- adresa de înființare a terțului poprit nr. 1007/10.06.2014 în sumă de 269 736 RON;

- adresa de înființare a terțului poprit nr. 3007/30.06.2014 în sumă de 631 891lei;

- adresa de înființare a terțului poprit nr. 209/02.09.2014 în sumă de 1 687 350 RON".

Din documentele puse la dispoziția organului fiscal de către terțul poprit, atașate contestației, s-a reținut că în perioada 08.07.2013-28.10.2014, contestatoarea a efectuat plăți către debitorul fiscal, ignorând astfel obligația legală, nereținând și nevirând sumele datorate debitorului în conturile indicate în adresele de înființare a terțului poprit.

III.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurentă și a apărărilor intimatelor

III.2.1. Analiza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu referire la invocarea încălcării de către instanța de fond a dispozițiilor art. 501 alin. (1) si alin. (3) C. proc. civ.

Recurenta a invocat faptul că prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor obligatorii ale instanței de casare din primul ciclu procesual, care a dispus analizarea tuturor motivelor acțiunii sale, acesta fiind motivul determinant al casării cu trimitere; astfel, se arată că judecătorul fondului a omis sa analizeze o parte din motivele invocate de recurenta prin acțiune, care rămăseseră viabile după soluția de admitere a recursului si de înlăturare a unor critici, analiza din sentința recurată vizând exclusiv legătura dintre actele suspendate si adresa de înființare a popririi si stabilirea (in) existentei unei legături între sumele pentru care s-a angajat răspunderea solidara si cele pentru care s-a dispus suspendarea.

Or, recurenta a arătat că a invocat si nemotivarea ambelor decizii atacate, atât in fapt cat si in drept, arătând ca organul emitent nu a indicat faptele pe care se bazează aplicarea procedurii, respectiv legătura de cauzalitate intre faptele prezentate si dispozițiile legale aplicate, ceea ce contravine obligațiilor instituite de pct. 8.4 lit. f) si h din Ordinul Președintelui ANAF nr. 127/2014, respectiv de art. 28 alin. (2) si de 43 alin. (2) lit. e) si f din vechiul Codul de procedură fiscală. In opinia sa, aceasta omisiune a instanței de fond de a se pronunța asupra criticii referitoare la nemotivarea deciziei de angajare a răspunderii solidare si a deciziei de soluționare a contestației constituie o greșeală de judecare care face incidente atât dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cat si motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedura.

Înalta Curte constată că prin sentința dată în primul ciclu procesual, prima instanță, deși a admis acțiunea reclamantei, a considerat ca fiind nefondat motivul de nulitate referitor la nemotivarea celor două acte atacate, reținând că "decizia de atragere a răspunderii solidare a fost motivata atât in fapt cat si in drept, fiind prezentat raționamentul paratei care justifica emiterea acestei decizii; de aceea, argumentul reclamantei cu privire la nemotivarea deciziei nu este întemeiat."

Mai constată Înalta Curte că decizia de casare cu trimitere spre rejudecare a fost pronunțată ca urmare a recursurilor declarate de părâte, astfel că orice motive de nulitate invocate de reclamantă prin acțiune care au fost considerate nefondate de prima instanță în primul ciclu procesual, în lipsa unui recurs al reclamantei pe acest aspect, au fost respinse definitiv si nu mai pot fi reluate în al doilea ciclu procesual; având în vedere și principiul neagravării situației în propria cale de atac, nu s-ar justifica necesitatea reanalizării motivului de nulitate referitor la nemotivarea deciziei de atragere a răspunderii solidare (considerat nefondat de prima instanță) în rejudecarea acțiunii ca urmare a recursurilor pârâtelor.

Se mai observă, de asemenea, că rațiunile invocate în susținerea nemotivării deciziei de atragere a răspunderii solidare sunt aceleași cu rațiunile invocate în susținerea nemotivării deciziei de soluționare a contestației, astfel că implicit, prima instanță din primul ciclu procesual a soluționat acest motiv de nulitate cu privire la ambele decizii.

Prin urmare, indiferent de încadrare (art. 488 alin. (1) pct. 5 sau pct. 6 din C. proc. civ.), acest motiv de casare este nefondat, instanța de trimitere neavând obligația de a reanaliza motivul de nulitate referitor la nemotivarea deciziilor contestate.

III.2.2. Recurenta a mai invocat, tot în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ. prin aceea ca nu a lămurit care este legătura dintre actele suspendate si adresa de înființare a popririi si nici nu a stabilit daca exista suprapunere intre sumele pentru care s-a angajat răspunderea solidara si cele pentru care s-a dispus suspendarea.

Înalta Curte constată că, prin decizia de casare cu trimitere, s-au reținut următoarele:

"Toate aceste aspecte au fost ignorate de instanța de fond care nu a făcut o analiză reală a acestui motiv de contestație, nelămurind care este legătura dintre actele suspendate și adresa de înființare a popririi și omițând să stabilească dacă există suprapunere între sumele pentru care s-a angajat răspunderea solidară și cele pentru care s-a dispus suspendarea. De asemenea, nu a stabilit care sun efectele suspendării executării titlurilor de creanță principale asupra adresei de înființare a popririi.

Cât privește dosarul x/2013, acesta a avut ca obiect contestație la executare formulată de debitoarea S.C. B. S.R.L. împotriva unor acte de executare silită prin vânzare la licitație a unor imobile, neavând legătură cu adresa de înființare a popririi.

În concluzie, Înalta Curte constată că acțiunea a fost admisă de instanța de fond pentru motive care, în parte s-au dovedit nefondate și, în parte, nu au fost analizate în mod corespunzător, impunându-se reanalizarea lor în raport de probatoriul de la dosar și, eventual, de alte probe care se dovedesc utile pentru soluționarea cauzei.

De asemenea, se constată că în cadrul acțiunii au fost formulate mai multe apărări între care și aceea că nu au fost efectuate plăți către debitorul principal după data înființării popririi, iar instanța de fond s-a limitat la cele menționate mai sus, apreciind că motivele de nulitate reținute fac inutilă analizarea celorlalte argumente.

Având în vedere faptul că nu au fost analizate de instanța de fond toate motivele din contestație și pentru respectarea dublului grad de jurisdicție se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță."

Prin sentința recurată cu prezentul recurs, prima instanță învestită cu rejudecarea pricinii a reținut că "pentru a respecta indicațiile deciziei de casare, Curtea reține că deși suspendarea titlului fiscal nu suspenda de plano executarea adresei de înființare a popririi dacă partea nu a formulat contestație la executare în cadrul căreia să solicite suspendarea popririi executorii, însă organul fiscal a suspendat voluntar poprirea înființată începând cu data de 09.10.2013 și numai pentru suma de 1.017.941 RON din totalul de 3.835057 RON pentru datoriile stabilite prin titlul executoriu nr. x/05.06.2013. - dosar inițial."

În continuare, prima instanță a analizat aspectele de fapt legate de popririle înființate și de plățile efectuate de reclamantă.

De asemenea, prima instanță a mai reținut următoarele:

"În ceea ce privește suprapunerea sumelor, Curtea reține că a analiza dacă există suprapunere între sumele pentru care s-a angajat răspunderea solidară și cele pentru care s-a dispus suspendarea nu se mai impune în aceste condiții, întrucât sumele pentru care s-a înființat poprirea sunt mult mai mari decât cele pentru care s-a suspendat măsura popririi, astfel că deși reclamanta nu era împiedicată să achite suma de 1.017.941 RON pentru care s-a înființat poprirea, aceasta a achitat cu 1.608.421,10 RON în plus decât suma pentru care interdicția de plată era suspendată, aspect ce probează reaua credință a reclamantei și justifică atragerea răspunderii solidare pentru întreaga sumă."

Astfel, prima instanță a analizat cele două aspecte impuse prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare; modalitatea concretă de rezolvare și concluzia dedusă din această analiză pot fi cenzurate numai în cadrul unui motiv de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., dar nu se poate reține neconformarea indicațiilor obligatorii ale instanței de casare și nerespectarea prevederilor art. 501 din C. proc. civ.

III.2.3. Analiza motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu referire la greșita interpretare si aplicare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a dispozițiilor art. 148 din vechiul Codul de procedură fiscală, respectiv a dispozițiilor art. 27 din vechiul Codul de procedură fiscală.

(i)In ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, recurenta a invocat faptul că raționamentul instanței de fond pleacă de la susținerea ca suspendarea titlului fiscal nu suspenda de plano executarea adresei de înființare a popririi, dacă partea nu a formulat contestație la executare in cadrul căreia sa solicite suspendarea popririi executorii, susținere care este contrara prevederilor art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, conform cărora:

"Suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării."

Cu privire la acest aspect, prima instanță a reținut că, prin adresa nr. x/25.06.2013, s-a înființat măsura popririi față de reclamanta A. S.R.L. cu privire la debitul datorat societății B. S.R.L. până la concurența sumei de 3.835.057 RON pentru datoriile stabilite prin titlul executoriu nr. x/05.06.2013; reclamanta a confirmat înființarea popririi la 08.07.2013.

Ulterior, organul fiscal a emis adresa nr. x/09.10.2013, prin care a adus la cunoștința a patru terți popriți, printre care și reclamanta, că în urma soluțiilor dispuse de către instanță în dosarul nr. x/2013, suspendă parțial poprirea înființată asupra sumelor datorate potrivit adresei de înființare a popririi nr. 1/25.06.2013 pentru suma de 1.017.941 RON.

A reținut prima instanță că, deși suspendarea titlului fiscal nu suspenda de plano executarea adresei de înființare a popririi dacă partea nu a formulat contestație la executare în cadrul căreia să solicite suspendarea popririi executorii, organul fiscal a suspendat voluntar poprirea înființată începând cu data de 09.10.2013 și numai pentru suma de 1.017.941 RON din totalul de 3.835057 RON pentru datoriile stabilite prin titlul executoriu nr. x/05.06.2013.

Or, din această perspectivă, Înalta Curte nu poate concluziona asupra existenței unei greșite aplicări a legii de către prima instanță.

După cum a constatat și instanța de casare cu trimitere, prin sentința nr. 4332/18.09.2013 pronunțata de Tribunalul Brașov in dosarul nr. x/2013, au fost suspendate efectele deciziilor nr. 11119/04.06.2013, nr. 111191/04.06.2013, nr. 122824/12.07.2013, nr. 11129/04.06.2013, nr. 706/07.06.2013 și nr. 1107/11.07.2013 emise de AJFP Brașov împotriva debitorului B. S.R.L., iar nu efectele deciziei de înființare a popririi nr. 1/25.06.2013 cu privire la reclamantă.

Or, a mai reținut instanța de casare cu trimitere că poprirea reprezintă, într-adevăr, o modalitate de executare silită a unei obligații a debitorului principal dar, toate actele referitoare la poprire au fost emise anterior datei la care a fost deschisă procedura insolvenței în ceea ce privește pe debitorul principal S.C. B. S.R.L.; în schimb, în cazul angajării răspunderii solidare a terțului poprit, acesta răspunde în nume propriu pentru un act al său prin care a zădărnicit sau a îngreunat urmărirea debitorului principal, astfel încât nu mai este incident articolul 36 din Legea nr. 85/2006, nemaifiind vorba de o acțiune pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

Prin urmare, în mod corect a reținut prima instanță că suspendarea titlului fiscal (împotriva debitorului principal) nu suspenda de plano executarea adresei de înființare a popririi față de terțul poprit, dacă partea nu a formulat contestație la executare în cadrul căreia să solicite suspendarea popririi executorii; astfel, nu se poate reține o greșită aplicare de către prima instanță a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

(ii)Recurenta a mai invocat încălcarea de către prima instanță a prevederilor art. 148 alin. (2) lit. a) din vechiul Codul de procedură fiscală, care au următorul conținut:

"Executarea silită se suspendă: a) când suspendarea a fost dispusă de instanță sau de creditor, în condițiile legii.".

Prima instanță a constatat, omologând raportul de expertiză întocmit în cauză, că în perioada 19.03.2014 - 02.06.2014, când poprirea inițială era suspendată pentru suma de 1.017.941 RON, reclamanta în calitate de terț poprit a efectuat plăți în cuantum de 2.626.362,10 RON, cu mult mai mult decât debitul pentru care se suspendase poprirea. Astfel, a reținut expertul că, în perioada 19.03.2014 - 02.06.2014, reclamanta a efectua plăți cu ordine de plată prin bancă conform Anexei 5 la raportul de expertiză în cuantum total de 2.626.362,10 RON. În concluzie, reclamanta a efectuat plăți în cuantum de 2.626.362,10 RON către debitorul B. S.R.L. în perioada înființării popririi aderente adresei de înființare a popririi nr. 1/25.06.2013, după suspendarea acesteia pentru suma de 1.017.941 RON, achitând cu 1.608.421,10 RON mai mult decât suma pentru care poprirea fusese suspendată.

Suspendarea parțială a popririi trebuie înțeleasă în sensul că terțul poprit poate face plăți către debitor în limita sumei suspendate la executarea popririi numai după ce acesta execută restul sumei ce încă este supusă popririi; or, terțul poprit a efectuat plăți către debitoare în cuantum de 1 926 362,10 RON în perioada 19.03.2014-29.04.2014, precum și în cuantum de 700.000 RON, la data de 2 iunie 2014 (împrejurare care reiese din procesul-verbal din 2.12.2015 încheiata de inspector din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili și care este recunoscută prin recurs de către recurentă), plăți efectuate ulterior primirii adresei nr. x/25.06.2013 și fără a demonstra executarea popririi în partea care era încă supusă executării. O interpretare diferită a textului legal ar permite terțului poprit să evite executarea popririi prin efectuarea prioritară de plăți către debitorul supus executării; suspendarea parțială a popririi trebuie înțeleasă în sensul că terțul poprit este ținut în a executa poprirea asupra sumei reduse pe durata suspendării, putând face plăți către debitor pentru ceea ce depășește suma poprită astfel cum a fost redusă. Or, în situația dată, suma care era în continuare supusă executării popririi din perspectiva terțului poprit era aceea de 2 626 362 RON, sumă pe care acesta avea obligația de a o achita cu prioritate organului fiscal.

Recurenta contestă prin motivele de recurs caracterul de plăți al sumei reținute de către expert, susținând că acestea sunt plati pe care recurenta le-a efectuat către creditorii societăți B. S.R.L. in contul acestei societăți, împrejurare care ar fi recunoscută si de expertul desemnat in Suplimentul la raportul de expertiza contabila judiciară.

Or, Înalta Curte constată că la fila x (supliment la raportul de expertiză), expertul a menționat expres că "anterior primirii notificării x/08.05.2014, cu data de primire 16.05.2014 A. S.R.L. a efectuat plăți prin bancă în perioada 19.03.2014-29.04.2014 către B. S.R.L. în sumă de 1 926 362,10 RON"; această reținere de fapt a expertului nu mai poate fi combătută în cadrul recursului, axat exclusiv pe chestiuni de nelegalitate.

Prin urmare, susținerile recurentei legate de greșita aplicare a prevederilor art. 148 alin. (2) lit. a) din vechiul Codul de procedură fiscală, sunt nefondate.

(iii)Recurenta a mai susținut că raționamentul instanței de fond încalcă dispozițiile art. 149 alin. (14), respectiv dispozițiile art. 148 alin. (2) lit. a) si alin. (2) din Codul de procedură fiscală, deoarece interpretând coroborat textele mai sus menționate, pe perioada suspendării executării silite terțul poprit nu mai este ținut de obligațiile prevăzute de art. 149 alin. (9) din vechiul C. proc. civ., astfel încât efectuarea unor eventuale plați nu poate fi considerata o încălcare a dispozițiilor legale anterior menționate, care sa conducă la angajarea răspunderii solidare in condițiile art. 27 alin. (1) lit. b) din vechiul Codul de procedură fiscală.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte a constatat deja în cadrul motivului de casare anterior că terțul poprit poate face plăți către debitor în limita sumei suspendate la executarea popririi numai după ce acesta execută restul sumei ce încă este supusă popririi; or, terțul poprit a efectuat plăți către debitoare în cuantum de 1 2 626 362,10 RON în perioada 19.03.2014- 2.06.2014, plăți ulterioare primirii adresei nr. x/25.06.2013 și fără a demonstra executarea popririi în partea care era încă supusă executării.

(iv)Înalta Curte constată că este însă fondat motivul de casare referitor la greșita interpretare a prevederilor art. 27 alin. (1) lit. b) din vechiul Codul de procedură fiscală dintr-o altă perspectivă, invocată tot de către recurentă.

Astfel, prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 5031 M/05.01.2015 s-a atras răspunderea in limita sumei de 6.827.364 RON.

Or, conform prevederilor art. 27 alin. (1) lit. b) din vechiul Cod de procedura, fiscala, "răspund solidar cu debitorul terții popriți, în situațiile prevăzute la art. 149 alin. (9), (10), (12) și (15), în limita sumelor sustrase indisponibilizării".

Prin probatoriul administrat în fața primei instanțe și în cadrul situației de fapt reținute de aceasta, s-a constatat că terțul poprit a efectuat plăți către debitoare în cuantum de 2 626 362,10 RON în perioada 19.03.2014- 2.06.2014, cu încălcarea obligației de executare a înștiințării de poprire nr. 1/25.06.2013.

Or, cum textul invocat se referă la răspunderea solidară a terțului poprit cu debitorul în limita sumelor sustrase indisponibilizării, în mod greșit a validat prima instanță decizia de atragere a răspunderii solidare pentru ceea ce depășește suma de 2.626.362,10 RON, sumă dovedită în fața primei instanțe a fi fost sustrasă de către recurentă prin plățile directe către debitor.

Ca urmare, din această perspectivă, se impune admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, rejudecând, admiterea în parte a acțiunii, cu anularea deciziei atacate în limita efectivă a sumelor sustrase indisponibilizării.

III.3. Temeiul procesual al soluției date recursului

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curta va dispune admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, rejudecând, admiterea în parte a acțiunii anularea în parte a Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. 5031M/05.01.2015 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și a Deciziei de soluționare a contestației nr. 434/24.02.2015 emisă de Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Brașov, pentru ceea ce depășește suma de 2.626.362,10 RON; menținerea în rest a sentinței recurate (cu menținerea dispozițiilor din sentință referitoare la onorairul de expert).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2067 din data de 9 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:

Admite în parte acțiunea formulată de A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și anulează în parte Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. 5031M/05.01.2015 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Decizia de soluționare a contestației nr. 434/24.02.2015 emisă de Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Brașov, pentru ceea ce depășește suma de 2.626.362,10 RON.

Menține în rest sentința recurată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 9 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.