ÎCCJ, Decizia nr. 29/2025

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 12.02.2020 sub nr. x/62/2020 pe rolul Tribunalului Brașov - Secția a II a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, reclamanta A S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, a solicitat anularea actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia de impunere nr. F-BV nr.374/27.08.2019, anularea actului premergător reprezentat de Raportul de inspecție fiscală nr. F-BV 317/27.08.2019, rambursarea soldului negativ al T.V.A. în sumă de 157.956 lei și a dobânzii legale calculate de la data de 20.11.2018 până la data plății efective.

Prin Sentința civilă nr. 762/CA/06.08.2021, Tribunalul Brașov, Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal a constatat rămasă fără obiect excepția prematurității invocată de pârâte, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și a stabilit onorariul final pentru raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză de expert B la suma de 2.000 lei, achitată de reclamantă.

Prin Decizia civilă nr. 367 din 8 iunie 2022, Curtea de Apel Brașov a admis recursul declarat de recurenta reclamantă A SRL împotriva Sentinței civile nr. 762/CA din 06.08.2021 a Tribunalului Brașov, pe care a casat-o și a reținut cauza spre rejudecare.

Prin Decizia nr. 760/R/2022 pronunțată la 21 decembrie 2022 în dosar x/62/2020, Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A SRL în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, ca nefondată.

Cererea de revizuire

Prin cererea formulată și înregistrată în data de 1 aprilie 2022, sub nr. x/1/2022 pe rolul Înaltei Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, A SRL, a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 760 pronunțate la 21 decembrie 2022 în dosarul nr. x/62/2020 de Curtea de Apel Brașov, întrucât încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri definitive si executorii, respectiv Decizia nr. 3731/02.10.2017 a Curții de Apel București în dosarul nr. x/3/2014.

Decizia recurată

Prin Decizia nr. 5926 din 8 decembrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta SC A SRL împotriva Deciziei nr. 760/R/2022 din 21 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/62/2020.

În motivare, s-a arătat că nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat invocată de parte.

Aceasta deoarece, a arătat instanța, verificând cele două decizii, a constatat că nu există identitate de părți și că nici identitatea de obiect nu se identifică în speță, chestiunea litigioasă dezlegată în dosarul nr. x/3/2014 al Curții de Apel București nefiind identică cu cea din dosarul nr. x/62/2020 al Curții de Apel Brașov.

Recursul

Împotriva acestei decizii, revizuenta SC A SRL a formulat recurs, întemeiat în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În susținerea căii de atac, a arătat că sunt pe deplin îndeplinite prevederile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.̆.

Astfel, atât în dosarul nr. x/3/2014, cât și în dosarul nr. x/62/2020 a fost judecată una și aceeași chestiune de drept, respectiv stabilirea drepturilor și obligațiilor fiscale reprezentând taxă pe valoare adăugată aferentă uneia și aceleași facturi fiscale, respectiv factura fiscală cu nr. 00721/2010.

Revizuenta a detaliat parcursul ambelor procese, concluzionând că efectele juridice ale acestora, definitive, au tranșat diferit situația fiscală pe linie de TVA a facturii mai sus indicate.

Așadar, arată recurenta, în cele două dosare este întrunită condiția triplei identități de părți obiect și cauză devenind aplicabile prevederile art. 431 din C. proc. civ.̆ privind efectele lucrului judecat: părțile sunt identice, obiectul comun al celor două dosare este reprezentat de TVA aferent facturii, iar cauza comună constă în stabilirea drepturilor și obligațiilor fiscale privind TVA aferentă facturii nr. 00721/2010.

Apreciază recurenta că argumentele instanței sunt motive contradictorii și străine de natura cauzei deduse judecății, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecarea.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte constată că recursul a fost întemeiat în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.; din analiza criticilor, instanța reține că acest temei de drept a fost formal indicat, câtă vreme nu se arată care sunt chestiunile contradictorii sau străine de natura pricinii.

Înalta Curte va analiza motivele de recurs din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât se susține că instanța de revizuire a aplicat/interpretat greșit cerințele de admisibilitate a cererii de revizuire privind efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Înalta Curte reține că cererea de revizuire a fost întemeiată pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Astfel, potrivit dispozițiilor invocate, „Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri”.

Invocarea normei de drept menționate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Conform art. 430 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este reglementată astfel: ,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre”.

Prin norma citată s-a urmărit înlăturarea încălcării autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., ,,Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă”.

În acest context, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), în măsura în care există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

Conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Așadar, autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, și anume aceea de excepție procesuală [conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ.].

Aplicând aceste considerente teoretice cauzei, se constată că prin cererea de revizuire s-a susținut că Decizia nr.760/R/2022 pronunțată la 21 decembrie 2022 în dosarul nr. x/62/2020 al Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal este contrară Deciziei nr. 3731/02.10.2017 pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/3/2014, cu privire la nulitatea de fapt și de drept a decontului de TVA D300.

Înalta Curte reține că dosarul nr. y/62/2020 a avut ca obiect cererea formulată de reclamanta societatea A SRL, prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, anularea actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia de impunere nr. F-BV nr.374/27.08.2019, anularea actului premergător reprezentat de Raportul de inspecție fiscală nr. F-BV 317/27.08.2019, rambursarea soldului negativ al T.V.A. în sumă de 157.956 lei și a dobânzii legale calculate de la data de 20.11.2018 până la data plății efective.

Prin Sentința civilă nr. 762/CA/06.08.2021, Tribunalul Brașov, Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea, soluție ce a fost menținută prin Decizia nr. 760/R/2022 pronunțată la 21 decembrie 2022 în dosar x/62/2020, de către Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal.

La rândul său, dosarul nr. x/3/2014 a avut ca obiect acțiunea formulată la 15.12.2014 de reclamanta S.C. C SRL în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice a Municipiului București, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Administrația Finanțelor Publice Sector 2 București, solicitând obligarea acestora să îndeplinească toate procedurile necesare, fiecare în raport cu competențele funcționale în baza cărora își desfășoară activitatea, pentru soluționarea în termeni legali a contestației nr. 1291/09.12.2013 îndreptate împotriva R.I.F. nr. F-S2 - 239/04.12.2013, Fișa privind obligațiile suplimentare nr. F-S2 - 271/04.12.2013 și Decizia de impunere nr. F-S2-271/04.12.2013 întocmite de A.F.P. Sector 2 București, cu valoare contestată în sumă de 980.074 lei reprezentând T.V.A. de rambursat; să clarifice în termeni concreți temeiul de fapt și de drept al punctului 2 din decizia nr. 481/21.07.2014 a D.G.R.F.P. Craiova privind respingerea parțială a contestației; să suporte consecințele și sancțiunea legii pentru întârzierea și tergiversarea nejustificată a soluționării contestației nr. 1291/09.12.2013 îndreptate împotriva actelor administrative fiscale; plata despăgubirilor egale cu dobânda legală aplicată la suma 980.074 lei revendicată prin contestație, pentru întreaga perioadă de timp scursă de la depunerea contestației până la soluționarea ei efectivă, în sumă de 143.090 lei calculată până la data de 10.12.2014, precum și daune morale în sumă de 100.000 de euro.

Prin Sentința nr. 5928/24.10.2016 pronunțată în dosarul nr. x/3/2014, Tribunalul București-Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea, a anulat decizia nr. 481/21.07.2014 privind soluționarea contestației, a admis contestația fiscală și a anulat decizia de impunere nr. F-S2 271/04.12.2013 și raportul de inspecție fiscală nr. F-S2 239/04.12.2013 în ceea ce privește TVA stabilită suplimentar la plată, în sumă de 60.441 lei și 19.355 lei, aferentă facturilor fiscale seria DON F nr. 599/10.09.2009 și nr. 197/01.04.2009, precum și accesoriile aferente acestora, a respins în rest acțiunea, a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 3.350 lei cheltuieli de judecată.

Însă, prin Decizia nr. 3731 din 2 octombrie 2017 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/3/2014, prin care s-a soluționat în mod definitiv această cauză și în raport de care s-a invocat contrarietatea de hotărâri, s-au admis recursurile declarate de recurentele-pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în nume propriu și în reprezentarea Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr. 5928/24.10.2016, a fost casată sentința recurată și, în rejudecare, a fost admisă în parte acțiunea, a fost anulată în parte decizia privind soluționarea contestației nr. 481/21.07.2014, respectiv în ceea ce privește măsura de la pct. 1 al dispozitivului acestei decizii, și a fost obligată pârâta D.G.R.F.P. Craiova să soluționeze contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. F-S2271/04.12.2013; s-a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Prin cererea de recurs, revizuenta a arătat că soluția instanței de revizuire este greșită, pentru că cele două litigii anterior evocate ar fi soluționat contradictoriu chestiunea litigioasă a titularului obligației de plată a TVA (taxa pe valoare adăugată).

Din analiza acestor hotărâri judecătorești, Înalta Curte desprinde aceeași concluzie ca și instanța de revizuire, în sensul că în dosarul nr. x/3/2014 instanța nu a analizat legalitatea deciziei de impunere invocate, ci doar a obligat pârâta să soluționeze contestația formulată împotriva acestei decizii de impunere.

În deplin acord cu instanța de revizuire, Înalta Curte constată că este legală interpretarea dată prevederilor art. 430 C. proc. civ., întrucât în cele două dosare invocate de revizuentă nu a fost tranșată diferit aceeași chestiune litigioasă, a legalității deciziei de impunere.

Din această perspectivă, nu se poate reține încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, fiind nefondate criticile recurentei pe aceste aspecte, câtă vreme cele două hotărâri nu au analizat diferit legalitatea deciziei de impunere.

În concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători constată că este legală concluzia instanței de revizuire, în sensul că nu sunt îndeplinite condițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neexistând o chestiune litigioasă, interpretată diferit de cele două instanțe de judecată și care să necesite retractarea în temeiul salvgardării prezumției de lucru judecat .

Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători reține că, din această perspectivă, este edificatoare jurisprudența CEDO în care s-a arătat, cu referire la cererea de revizuire, că „unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu, citată mai sus, § 61).

Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei.

Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […].

O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.855 din 21 decembrie 2010)”.

Ca urmare, se observă că în mod corect instanța de revizuire, în cadrul analizei realizate în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., a constatat că, în raport cu circumstanțele cauzei, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct.8 C. proc. civ.

Pentru toate aceste argumente, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A SRL împotriva Deciziei nr. 5926 din 8 decembrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/1/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 februarie 2025.