ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3464/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Federația Națională de Mediu, în numele și pentru membrii de sindicat menționați în cerere, a solicitat obligarea pârâtei Agenția pentru Protecția Mediului Prahova la calculul și plata despăgubirilor bănești stabilite ca diferență între salariul de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanții prin raportare la principiile de bază regăsite în Legea nr. 248/2010, art. 2 din Legea nr. 285/2010 precum și ca urmare a eliminării posibilității de a avansa în interiorul treptelor și drepturile efective plătite de pârât începând cu 01.01.2011 și în continuare, pe toată perioada în care reclamanții sunt funcționari publici ai unității pârâte; obligarea pârâtei la actualizarea sumelor solicitate prin primul capăt de cerere, cu indicele de inflație, aferent perioadei de la care trebuiau acordate drepturile solicitate și până la data plății lor efective; anularea deciziilor de încadrare emise în anul 2011; emiterea unor noi decizii care să conțină noile salarii de încadrare.

2.1. Prin sentința civilă nr. 3685 din 07.06.2016, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, că este vorba de o competență teritorială alternativă, avându-se în vedere domiciliul membrilor de sindicat și sediul pârâtei.

Astfel, a apreciat că în cauză nu este aplicabilă Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ci prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

2.2. Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1525 din 25 octombrie 2016, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, și, constatând existența unui conflict negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a sesizat instanța competentă pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prezenta acțiune a fost formulată în temeiul art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, care recunoaște în mod expres sindicatului legitimarea procesuală activă, astfel că în cauză figurează însăși organizația sindicală și nu membrii săi în numele cărora a formulat acțiunea.

În cauză, Federația Națională de Mediu a acționat în calitate de organizație sindicală, prin urmare, pentru determinarea competenței teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) din C. muncii, se va ține seama de sediul sindicatului, care este în municipiul București, și nu de domiciliul membrilor săi în numele cărora a formulat acțiunea, având în vedere Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 privind recursul în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, a reținut că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 544/2004, întrucât acțiunea formulată nu este o acțiune în contencios administrativ propriu-zisă, ci un litigiu privind funcționarii publici, în sensul prevăzut de art. 109 din Legea nr. 188/199, raportul de serviciu al funcționarilor publici fiind asimilat raportului de muncă, așa încât, în ceea ce privește competența urmează să fie aplicate prevederile din Codul muncii.

Prin art. 109 din Legea nr. 188/199 este stabilită doar instanța competentă din punct de vedere material, însă, art. 117 din Legea nr. 188/1999 prevede în mod expres că dispozițiile acestei legi, se completează cu prevederile legislației muncii (…), în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice, în speță fiind incidente prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (1), art. 134 și 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.

Obliectul cererii deduse judecății vizează, în principal, obligarea autorității publice pârâte la calculul și plata despăgubirilor bănești stabilite ca diferență între salariul de care ar fi trebuit să beneficieze membrii de sindicat reprezentați în cauză de organizația sindicată, pe toată perioada în care aceștia sunt funcționari publici ai unității pârâte.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât membrii de sindicat sunt funcționari publici, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".

În cauză, se reține că cererea dedusă judecății a fost formulată de Federația Națională de Mediu, în numele membrilor de sindicat menționați în cerere, în temeiul art. 28 din Legea sindicatelor, nr. 54/2003.

Așa fiind, se constată că este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

Prin urmare, întrucât reclamanta Federația Națională de Mediu are calitate procesuală activă, se constată că, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanța de la sediul său din Municipiul București, aflat în circumscripția Tribunalului București.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Federația Națională de Mediu, în numele și pentru membrii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD. în contradictoriu pârâta Agenția pentru protecția mediului Prahova în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2016.