ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3360/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Federația Națională de Mediu Ecologistul, în numele membrilor de sindicat, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Protecția Mediului Miercurea Ciuc obligarea acesteia la calculul și plata despăgubirilor stabilite ca diferență între salariul de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanții prin raportare la principiile de bază regăsite în Legea nr. 284/2010, Legea nr. 285/2010 precum și ca urmare a eliminării posibilității de a avansa în interiorul treptelor și drepturile efectiv plătite de pârâtă începând cu data de 01.01.2011 și în continuare, actualizarea sumelor cu indicele de inflație, anularea deciziilor de încadrare emise în anul 2011 și emiterea unei noi decizii care să conțină noile salarii de încadrare.

Prin sentința nr. 3263 din data de 18 mai 2016 Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat în favoarea Tribunalului Harghita cauza privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K., prin Federația Națională de Mediu Ecologistul, în contradictoriu cu pârâta Agenția Pentru Protecția Mediului Miercurea Ciuc.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că acțiunea vizează raporturile de serviciu ale funcționarilor publici reprezentați de sindicatul reclamant, raportat la dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, competența de soluționare aparține secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, iar din punct de vedere al competenței teritoriale sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

A apreciat, totodată, că nu este aplicabilă decizia Î.C.C.J. nr. 1 din 21 ianuarie 2013, întrucât problema de drept dezlegată privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din C. muncii, republicat, care au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicției muncii și a asigurărilor sociale. Recursul în interesul legii privește un caz de competență teritorială exclusivă, motiv pentru care s-a reținut că instanța competentă teritorial cu soluționarea conflictelor de muncă, în cazul acțiunilor formulate de organizațiile sindicale, este cea de la sediul sindicatului reclamant.

În materia contenciosului administrativ însă, competența teritorială este alternativă, este competentă inclusiv instanța de la sediul pârâtului și, având în vedere și împrejurarea că sindicatul nu are calitate de reclamant unic, ci acționează potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, în numele membrilor săi de sindicat, care au domiciliul în județul Harghita, s-a stabilit că Tribunalul Harghita este competent să judece cauza.

Hotărârea celei de-a doua instanțe

Prin sentința nr. 1362 din data de 11 octombrie 2016, Tribunalul Harghita, secția civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată de federația reclamantă, a declinat la Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cererii formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Protecția Mediului Miercurea Ciuc, a constatat existența conflictului negativ de competență, în temeiul art. 134 C. proc. civ. a suspendat din oficiu judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ Fiscal în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că dispozițiile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 dau sindicatului legitimare procesuală, astfel încât în cauză calitatea de reclamant o are organizația sindicală și nu membrii săi în numele cărora s-a formulat acțiunea.

Fiind învestită cu soluționarea unui litigiu privind funcționarii publici, în sensul prevăzut de art. 109 din Legea nr. 188/1999, iar raportul de serviciu al funcționarilor publici fiind asimilat raportului juridic de muncă, instanța a apreciat că art. 269 alin. (2) din C. muncii instituie o competență teritorială exclusivă, în favoarea "instanței

În a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul", reținând și incidența interpretării date prin decizia Î.C.C.J. nr. 1/2013.

Pe de altă parte, chiar dacă în cauză competența teritorială ar fi una alternativă, așa cum se arată în hotărârea prin care s-a declinat cauza, în conformitate cu prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Tribunalul Harghita a constatat că necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, excepția necompetenței teritoriale relative fiind lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu și la aprecierea instanței.

Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Reclamanta Federația Națională de Mediu Ecologistul a învestit instanța de judecată cu o acțiune vizând, în principal, obligarea autorității publice pârâte la calculul și plata despăgubirilor bănești stabilite ca diferență între salariul de care ar fi trebuit să beneficieze membrii de sindicat reprezentați în cauză de organizația sindicală.

Acțiunea este formulată în temeiul art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, care prevede că organizațiile sindicale au dreptul de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege având calitate procesuală activă.

Prin acest text de lege i se recunoaște în mod expres sindicatului legitimarea procesuală activă, astfel încât, având în vedere și mandatele de reprezentare depuse la filele 41-51 dosar Tribunal București, reclamantă în cauză este însăși organizația sindicală și nu membrii săi, în numele cărora a formulat acțiunea.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât membrii de sindicat sunt funcționari publici, sunt incidente normele speciale de competență reglementate în cuprinsul art. 109 din Legea nr. 188/1999 - "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."

Art. 117 din același act normativ prevede în mod expres că dispozițiile acestei legi, se completează cu prevederile legislației muncii, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din C. muncii, "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) (conflicte de muncă) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul." Competența astfel reglementată este una teritorială exclusivă, menită să asigure o protecție mai eficientă a drepturilor și intereselor reclamanților.

Federația Națională de Mediu Ecologistul a acționat în calitate de reclamant, iar pentru determinarea competenței teritoriale, potrivit textului de lege sus-menționat, urmează a fi avut în vedere sediul sindicatului (din Municipiul București) și nu domiciliul membrilor săi, în numele cărora a formulat acțiunea.

Această soluție se impune și prin prisma dezlegării obligatorii date de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii - Decizia nr. 1/2013, potrivit căreia:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Federația Națională de Mediu Ecologistul, în numele și pentru membrii de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Protecția Mediului Miercurea Ciuc, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2016.