ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3883/2017

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 13 februarie 2017, sub nr. x/3/2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., Ș. și T., prin Federația Națională de Mediu Ț., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Protecția Mediului Buzău, au solicitat:

- obligarea pârâtei la calculul și plata despăgubirilor bănești stabilite ca diferență între salariul de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanții prin aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015 și drepturile efectiv plătite de pârâtă, actualizate cu indicele de inflație;

- emiterea deciziilor de încadrare salarială, cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență.

Prin sentința civilă nr. 3825 din data de 19 iunie 2017, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că, în cauză, organizația sindicală nu are calitatea de reclamant, acționând doar ca un reprezentant al membrilor de sindicat. Competența materială de soluționare a cauzei se determină potrivit dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, iar competența teritorială se stabilește potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în funcție de domiciliul reclamanților sau sediul pârâților.

În ceea ce privește decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție Completul competent să judece recursul în interesul legii, luarea în considerare a sediului sindicatului se realizează doar pentru determinarea competenței teritoriale a instanței în cazul unui conflict de muncă, rezultat din aplicarea dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, nu și în privința litigiilor privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, pentru care se aplică normele speciale ale Legii nr. 188/1999 și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, din ambele perspective ale competenței teritoriale, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului de la domiciliul/sediul părților.

Prin sentința civilă nr. 1200 din data de 12 octombrie 2017, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

În argumentarea hotărârii astfel pronunțate, Tribunalul Buzău a reținut că litigiului îi sunt aplicabile dispozițiile art. 28 din Legea nr. 62/2011, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum și art. 1 și art. 109 din Legea nr. 188/1999.

Tribunalul Buzău a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii, prin decizia nr. 1/2013, a statuat că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă, indiferent de natura litigiilor deduse judecății, astfel încât instanța competentă este instanța de la sediul Federației reclamante, în speță, Tribunalul București.

Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra conflictului negativ de competență:

Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea privind obligarea pârâtei la calculul și plata despăgubirilor bănești, cu titlu de diferențe salariale, precum și emiterea de decizii de încadrare salarială, cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Înalta Curte constată că acțiunea a fost formulată de Federația Națională de Mediu Ț., în numele membrilor săi de sindicat, care au fost menționați nominal în cuprinsul cererii.

Instanțele aflate în conflict s-au considerat necompetente teritorial în raport cu sediul/domiciliul reclamantului/reclamanților, apreciind diferit asupra problemei legitimității procesuale a organizațiilor sindicale, respectiv dacă acestea acționează în calitate de reclamanți sau doar ca reprezentanți ai membrilor săi.

Problema calității procesuale active a organizațiilor sindicale a fost semnalată prin recursurile în interesul legii declarate în conformitate cu prevederile art. 329 C. proc. civ., modificat prin art. I pct. 32 din Legea nr. 202/2010, de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, apreciindu-se că nu există un punct de vedere unitar în cazul acțiunilor în justiție promovate de organizațiile sindicale în numele membrilor lor, în temeiul dispozițiilor art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 54/2003, anterior abrogării acestui act normativ prin art. 224 lit. a) din Legea nr. 62/2011, practica judiciară având un caracter neunitar sub aspectul stabilirii legitimării procesuale active a organizațiilor sindicale.

Prin decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea acestor recursuri în interesul legii, publicată în M. Of. , Partea I, nr. 118/01.03.2013, s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea nr. 62/2011), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat și că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Așadar, prin decizia invocată s-a constatat că textul art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a configurat elementele legitimării procesuale extraordinare a acestor organizații, depășind limitele unui simplu drept de reprezentare legală, fiind recunoscută calitatea de reclamant în conflictele colective de muncă, iar potrivit principiului "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", și în cazul conflictelor individuale de muncă, unde poate acționa chiar și fără un mandat expres.

Înalta Curte apreciază că, deși prin decizia dată în soluționarea recursului în interesul legii s-au pus în discuție aspecte privind interpretarea unor prevederi ale C. muncii, argumentele juridice privind calitatea procesuală de reclamante a organizațiilor sindicale depășesc cadrul litigiilor de muncă, fiind aplicabile, pentru identitate de rațiune, și în cauze de altă natură în care au fost formulate acțiuni de către organizațiile sindicale.

În cauza de față acțiunea a fost promovată de organizația Federația Națională de Mediu Ț., în numele membrilor săi de sindicat, menționați în cuprinsul acțiunii, cu respectarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, în privința litigiilor ivite în legătură cu raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, acestora le sunt aplicabile dispozițiile speciale ale art. 109 din Legea nr. 188/1999, care stabilesc competența funcțională și materială de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, iar din punct de vedere teritorial sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ce reglementează o competență alternativă, în funcție de voința reclamantului.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte constată că, în cauza de față, competența de soluționare a acțiunii în primă instanță revine Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, Federația reclamantă având sediul în circumscripția acestei instanțe.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., Ș. și T., prin Federația Națională de Mediu Ț. și pe pârâta Agenția pentru Protecția Mediului Buzău, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 decembrie 2017.