ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3090/2016

Decizia nr. 3090/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28 ianuarie 2016, sub nr. x/3/2016, reclamanta Federația Națională de Mediu A., în numele și pentru membrii de sindicat: B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., Ș., T., Ț., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu, a solicitat obligarea pârâtei la calculul și plata despăgubirilor stabilite ca diferență între salariul de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanții prin raportare la principiile de bază regăsite în Legea nr. 284/2010, Legea nr. 285/2010 și ca urmare a eliminării posibilității de a avansa în interiorul treptelor și drepturilor efectiv plătite începând cu data de 01.01.2011, precum și actualizarea sumelor, anularea deciziilor de încadrare emise în anul 2011 și emiterea unei noi decizii care să conțină salariile de încadrare.

2.1. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 3527 din 30 mai 2016, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Sibiu.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a constatat că acțiunea vizează raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, reprezentați de sindicatul reclamant (în baza unei împuterniciri scrise din partea mai multor membri), competența materială de soluționare aparține secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, potrivit dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, iar din punct de vedere al competenței teritoriale sunt aplicabile dispozițiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

A apreciat instanța că aplicarea prin analogie a considerentelor deciziei pronunțată în recurs în interesul legii (decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curți) nu este admisibilă în cauză, întrucât situația premisă este diferită, nefiind un caz de competență teritorială exclusivă, ci alternativă (în materia contenciosului administrativ, competența teritorială este alternativă, fiind competentă inclusiv instanța de la sediul pârâtului). Având în vedere împrejurarea că sindicatul nu are calitate de reclamant unic, ci acționează potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, în numele membrilor săi de sindicat, care au domiciliul în județul Sibiu, iar sediul pârâtei Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu este, de asemenea, în județul Sibiu, instanța a apreciat că, din ambele perspective ale competenței teritoriale alternative, Tribunalul Sibiu este competent să judece cauza.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 4.07.2016, sub același număr de dosar.

2.2. Hotărârea Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 715 din 9 septembrie 2016, Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, întrucât acțiunea formulată nu este o acțiune în contencios administrativ propriu-zisă, ci un litigiu privind funcționarii publici, în sensul prevăzut de art. 109 din Legea nr. 188/1999. Raportul de serviciu al funcționarilor publici este asimilat raportului juridic de muncă, astfel că, în ceea ce privește competența, urmează a fi aplicabile prevederile din C. muncii, reținând și incidența interpretării date de Înalta Curte prin decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 privind recursul în interesul legii.

Având în vedere că reclamant în cauză este însăși organizația sindicală (și nu membrii săi în numele cărora a formulat acțiunea), iar sediul sindicatului reclamant este în municipiul București, instanța a admis excepția de necompetență teritorială exclusivă a Tribunalului Sibiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., republicat, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Reclamanta Federația Națională de Mediu A. a învestit instanța de judecată cu o acțiune vizând, în principal, obligarea autorității publice pârâte la calculul și plata despăgubirilor bănești stabilite ca diferență între salariul de care ar fi trebuit să beneficieze membrii de sindicat reprezentanți în cauză de organizația sindicală.

Acțiunea este formulată în temeiul art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, care prevede că organizațiile sindicale au dreptul de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege având calitate procesuală activă. Prin acest text de lege i se recunoaște în mod expres sindicatului legitimarea procesuală activă, astfel încât, având în vedere și mandatele de reprezentare depuse la dosar Tribunal București, reclamant în cauză este însăși organizația sindicală și nu membrii săi, în numele cărora a formulat acțiunea.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât membrii de sindicat sunt funcționari publici, sunt incidente normele speciale de competență reglementate în cuprinsul art. 109 din Legea nr. 188/1999.

Federația Națională de Mediu A. a acționat în calitate de reclamant, iar pentru determinarea competenței teritoriale, potrivit textului de lege menționat, coroborat cu art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a fi avut în vedere sediul sindicatului (din municipiul București) și nu domiciliul membrilor săi, în numele cărora a formulat acțiunea.

Această soluție se impune și prin prisma dezlegării obligatorii date de Înalta Curte de Casație și Justiție - completul competent să judece recursul în interesul legii, prin decizia nr. 1/2013, potrivit căreia:

„În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2) C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare], instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.”

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Federația Națională de Mediu A., în numele și pentru membrii de sindicat, B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., Ș., T., Ț., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE. și pârâta Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 noiembrie 2016.