ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2677/2016

Decizia nr. 2677/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii și procedura derulată în fața primei instanțe sesizate

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/3/2014 la data de 19.09.2014, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor Locali, în numele membrilor de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. și Ș. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Public de Poliție Locală al Municipiului Sibiu a solicitat obligarea acestuia din urmă la emiterea actului administrativ nominal de majorare a salariului de bază al membrilor de sindicat, polițiști locali cu 3 clase succesive de salarizare și la calcularea, precum și plata către membrii de sindicat a sumelor reprezentând diferența dintre salariile cuvenite potrivit încadrării salariale majorate cu 3 clase succesive de salarizare și salariile plătite efectiv, începând cu data de 01.01.2011 și până la data plății efective a sumelor datorate, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței fiecăruia.

În drept, a invocat Constituția României, Legea nr. 554/2004, art. 998-999 C. proc. civ., Legea nr. 31/1998, Legea nr. 53/2003.

Hotărârile care au generat conflictul de competență

Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 48 din 26 ianuarie 2016, a admis excepția de necompetenta materială a Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Sindicatul Național al Polițistilor Locali, A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. și Ș. toți prin Sindicatul Național al Polițiștilor Locali în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Public de Poliție Locală al Municipiului Sibiu, în favoarea Tribunalului Sibiu, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

Mai reține instanța că acest articol nu prevede care este instanță competentă teritorial, astfel că devin aplicabile dispozițiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

A precizat că în cauză nu este aplicabilă decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece problema de drept dezlegată privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, republicat, care au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicției muncii și a asigurărilor sociale. Recursul în interesul legii privește un caz de competență teritorială exclusivă, motiv pentru care s-a reținut că instanța competentă teritorial cu soluționarea conflictelor de muncă, în cazul acțiunilor formulate de organizațiile sindical, este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Concluzionează instanța în sensul că aplicarea prin analogie a considerentelor deciziei de recurs în interesul legii nu este admisibilă, deoarece situația premisă este diferită, nefiind un caz de competență teritorială exclusivă, ci alternativă, iar în cauză sindicatul acționează în baza unei împuterniciri exprese din partea membrilor de sindicat, în numele acestora.

Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 448 din 3 mai 2016, a admis excepția de necompetenta materială a Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Sindicatul Național al Polițiștilor Locali, ș.a.m.d în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Public de Poliție Locală al Municipiului Sibiu, în favoarea Tribunalului Sibiu, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut, din analiza lucrărilor în dosar, că în cauza de față este aplicabil art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 care prevede că „în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă”.

Mai reține instanța că în speță competența teritorială este alternativă și că reclamantul, cu sediul în București, a ales ca instanța competentă Tribunalul de la sediul sau, astfel că Tribunalul București este instanța competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauza în funcție de opțiunea exprimata de către reclamant.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, obiectul prezentei cereri de chemare în judecată privește obligarea Serviciul Public de Poliție Locală al Municipiului Sibiu la emiterea actului administrativ nominal de majorare a salariului de bază al membrilor de sindicat, polițiști locali cu 3 clase succesive de salarizare și la calcularea precum și plata către membrii de sindicat a sumelor reprezentând diferența dintre salariile cuvenite potrivit încadrării salariale majorate cu 3 clase succesive de salarizare și salariile plătite efectiv, începând cu data de 01.01.2011 și până la data plății efective a sumelor datorate, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței fiecăruia.

Este de menționat că reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor (cu sediul în București, sector 6, înregistrat la poziția nr. 1 din 7 martie 2011 în Registrul special, aflat la grefa Judecătoriei sector 6 București, cu personalitate juridică, conform sentinței civile nr. 1714 din 7 martie 2011 pronunțată de Judecătoria sector 6), a învestit instanța cu o acțiune formulată în numele membrilor de sindicat prevăzuți în tabelul anexat cererii de chemare în judecată.

Astfel, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă, putând introduce orice acțiune în justiție în numele membrilor lor, în scopul apărării drepturilor acestora, decurgând din raporturile de serviciu.

Prin urmare, în astfel de situații în care sindicatului i se recunoaște calitatea nu doar de reprezentant al reclamantului, ci legitimare procesuală activă care se verifică în persoana reclamantului, pentru determinarea competenței teritoriale se va ține seama de sediul sindicatului-reclamant.

În acest sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție, completul competent să judece recursul în interesul legii, prin decizia nr. 1/2013.

În egală măsură, art. 2 alin. (1) lit. a) teza finală din Legea nr. 554/2004 reglementează calitatea procesuală activă a organismelor sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate, în speță membrii sindicatului.

Art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 prevede că reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

Astfel, în materia contenciosului administrativ, competența teritorială este o competență alternativă, stabilindu-se un beneficiu în favoare reclamantului, pentru considerații care urmăresc o protecție mai bună a drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor, de a opta între cele două instanțe la momentul formulării cererii.

Opțiunea reclamantului se exercită în momentul introducerii cererii de chemare în judecată și, odată exercitat, acest drept de opțiune produce efectul învestirii instanței, reclamantul neavând posibilitatea de a reveni asupra opțiunii făcute, nici pârâtul și nici instanța,din oficiu, nemaiputând invoca necompetența teritorială.

În speță, prin introducerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Sindicatul National al Polițiștilor și Vameșilor a făcut alegerea de domiciliu, în sensul dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor Locali, în numele membrilor de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. și Ș. și pe pârâtul Serviciul Public de Poliție Locală al Municipiului Sibiu, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 octombrie 2016.