ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1817/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată, pe rolul Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 03.03.2016 sub nr. x/3/2016, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "X." în calitate de reprezentant al membrilor A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., a solicitat în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție Județean Cluj obligarea pârâtului să acorde gradația corespunzătoare vechimii în muncă prin luare în considerare a perioadei de studii în instituțiile de învățământ pentru formarea polițiștilor și să plătească reclamanților diferența dintre drepturile salariale cuvenite corespunzător gradației stabilite prin luarea în considerare a perioadei de studii în unitatea de învățământ pentru formarea polițiștilor și cele efectiv plătite, începând cu trei ani anteriori formulării cererii până la încetarea raporturilor de muncă și proporțional cu perioada efectiv lucrată.

2.1. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin Sentința civilă nr. 5383 din 4 octombrie 2016 pronunțată în Dosar nr. x/2016, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale.

În considerentele acestei sentințe s-a reținut că cererea introductivă de instanță a fost formulată de către Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "PRO LEX" în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat persoane fizice, care nu au domiciliul în Municipiul București, motiv pentru care, în considerarea competenței teritoriale alternative în materia contenciosului administrativ, a apreciat că revine tribunalului de la domiciliul părților, competența de soluționare a cauzei.

De asemenea, s-a reținut că în cauză nu este aplicabilă Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii declarate de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, deoarece problema de drept dezlegată privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din C. muncii, cu caracter special și aplicabilă numai jurisdicției muncii și asigurărilor sociale.

Ca urmare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, sub același număr x/3/2016.

2.2. Hotărârea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale

Prin Sentința civilă nr. 1473 din 15 martie 2017, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj, secția mixtă, de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale; s-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "PRO LEX" în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal; s-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Cluj, secția mixtă, de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale și Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, și s-a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului de competență.

În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal, a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe, iar în ceea ce privește instanța competentă teritorial, devin aplicabile dispozițiile art. 117 din Legea nr. 188/1999, ce prevăd că dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.

Așadar, dispozițiile legii privind statul funcționarilor publici se completează cu cele din legislația muncii, iar în această legislație, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat Decizia nr. 1/2013, prin care s-a stabilit competența teritorială exclusivă în cazul acțiunilor introduse de sindicat în numele membrilor, cu referire la calitatea procesuală activă a organizațiilor sindicale în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat și la instanța competenta teritorial să judece aceste cereri.

S-a mai reținut că prezenta cauză se încadrează în situația de excepție avută în vedere de art. 109 teza finală din Legea nr. 188/1999 și Decizia nr. 1/2013, iar câtă vreme legea îi recunoaște sindicatului calitate procesuală activă, chiar în situația reprezentării membrilor săi, nu are importanță că sindicatul este mandatar al reclamanților, iar pe de altă parte, s-a reținut că Decizia 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu se aplică numai jurisdicției muncii și asigurărilor sociale, având în vedere că privește tot raporturi de muncă/serviciu, în speță, sindicatul în discuție având calitate procesuala activă, recunoscută de lege și sediul în București.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două tribunale, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că, în cauză, acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "PRO LEX", în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat, funcționari publici cu statut special indicați în cererea introductivă, și sunt aplicabile, în stabilirea competenței materiale și teritoriale a litigiului, așa cum corect au reținut și instanțele sesizate, dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât membrii de sindicat sunt funcționari publici, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd:

"Art. 109 - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal, a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".

În cauză, este de observat faptul că acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de sindicatul reclamant în temeiul art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, conform cărora:

"Art. 28 - (1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres".

În condițiile în care prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011 își aveau corespondentul în dispozițiile art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (reglementarea anterioară care a fost abrogată de Legea nr. 62/2011), este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

Astfel fiind, este necontestat faptul că Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro Lex" are calitate procesuală activă, iar, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanța de la sediul său situat în Municipiul București, Sector 1, în raza teritorială de competență a Tribunalului București.

Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor Pro Lex și pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor Pro Lex și pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 mai 2017.

Procesat de GGC - CL