ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2324/2017

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ fiscal, sub nr. x/3/2016, reclamantul Sindicatul National al Politistilor și Vamesilor, pentru membrii săi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova au solicitat obligarea acestuia la acordarea gradației corespunzătoare vechimii în muncă, prin luarea în considerare a perioadei de studii în instituțiile de învățământ pentru formarea polițiștilor, obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite corespunzător gradației stabilite la art. 9 alin. (1) și (5) din O.G. nr. 38/2003 sau art. 11 din Anexa VII, Capitolul II, Secțiunea a 2-a din Legea nr. 284/2010, după caz, în funcție de data absolvirii, prin luarea în considerare a perioadei de studii în cadrul unităților de învățământ și drepturile salariale efectiv plătite, începând cu ultimii trei ani de la data formulării acțiunii și până la încetarea raporturilor de serviciu, proporțional cu perioada efectiv lucrată.

2.1. Prin sentința nr. 7277/2016, Tribunalul București a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999.

2.2. Prin sentința nr. 781 din 27 aprilie 2017 a Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul National al Politistilor și Vamesilor, pentru membrii săi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., N., M., în contradictoriu cu pârâtul I.P.J. Prahova, în favoarea Tribunalului București.

Constatând ivit conflictul negativ de competență dintre Tribunalul București și Tribunalul Prahova, a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Prahova a reținut că sediul organizației sindicale, iar nu domiciliul membrilor de sindicat, prezintă relevanță pentru stabilirea competenței de soluționare a cauzei.

Astfel, având în vedere că sediul organizației sindicale se află în municipiul București și că art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 prevede că reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul reclamantei, instanța a apreciat că Tribunalul București este instanța competentă să soluționeze această cauză, având în vedere alegerea de competență care a fost exprimată, prin raportare și la disp. art. 109 din Legea nr. 188/1999 care prevăd că cauzele având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât membrii de sindicat în numele și pentru care a fost introdusă acțiunea sunt funcționari publici cu statut special - polițiști din cadrul I.P.J. Vrancea - sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora "Art. 109 - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".

În cauză, este de observat faptul că acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de sindicatul reclamant în temeiul art. 28 din Legea nr. 62/2011, conform cărora:

"

Art. 28 - (1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres".

În condițiile în care prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011 își aveau corespondentul în dispozițiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 (reglementarea anterioară care a fost abrogată de Legea nr. 62/2011), este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată prin decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele:

"

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2)] C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

Astfel fiind, este necontestat faptul că Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor are calitate procesuală activă, iar, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanța de la sediul său situat în mun. București, sector 1, în raza teritorială de competență a Tribunalului București.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. prin Sindicatul National al Polițiștilor și Vameșilor în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2017.