ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2030/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2030/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 2030/2017
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Cererea dedusă judecății
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor, pentru și în numele membrilor de sindicat A., B., C., D., E., F., G. și H., a chemat în judecată pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova, solicitând obligarea pârâtului:
(i) să includă în salariu sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 și să-l achite reclamanților persoane fizice;
(ii) să plătească drepturile salariale reprezentând diferența între salariile cuvenite ca urmare a includerii în salariu a sumelor corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 și salariile efectiv achitate reclamanților persoane fizice, începând cu luna iulie 2013 și până la data rămânerii definitive a hotărârii, actualizate cu indicele inflației;
(iii) să plătească dobânda legală aferentă drepturilor salariale aferente diferenței rezultate dintre salariile cuvenite și cele efectiv achitate reclamanților, de la data scadenței lunare până la data plății efective;
(iv) la plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență.
Prin sentința civilă nr. 6983 din 06.12.2016, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocate din oficiu, și a declinat competența soluționării acțiunii în favoarea Tribunalului Prahova.
Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că, în materia contenciosului administrativ, competența teritorială este alternativă, fiind competentă inclusiv instanța de la sediul pârâtului, în speță Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova. De asemenea, sindicatul nu are calitate de reclamant unic, ci acționează potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, în numele membrilor de sindicat, care au domiciliul în județul Prahova.
S-a apreciat că nu se pot invoca în adoptarea unei soluții contrare, argumentele cuprinse în decizia 1 din 21 octombrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, situația premisă fiind diferită, nefiind un caz de competență teritorială exclusivă, ci alternativă, iar în cauză sindicatul acționează în baza unei împuterniciri exprese din partea membrilor de sindicat, în numele acestora.
Prin sentința nr. 464 din data de 16.03.2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu; s-a declinat în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a acțiunii; s-a constatat conflict negativ de competență și s-a dispus suspendarea din oficiu a cauzei.
S-a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Prahova a reținut că Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor a acționat în calitate de reclamant, astfel că pentru determinarea competenței teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii, urmează să se țină seama de sediul sindicatului, aflat în București, și nu de domiciliul membrilor săi în numele cărora a formulat acțiunea.
Prin decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 privind recursul în interesul legii, publicat în M. Of. nr. 118/01.03.2013, Înalta Curte a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, instanța competentă teritorială în soluționarea conflictelor de muncă, în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul reclamantului.
Competența stabilită de art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - C. muncii este una teritorială exclusivă, prin aceasta asigurându-se o protecție mai eficientă a drepturilor și intereselor reclamanților.
Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Înalta Curte, sesizată cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc. civ. și analizând obiectul cauzei deduse judecății precum și dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea privind obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova la acordarea premiului anual pentru anul 2010.
În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât obiectul litigiului privește raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, sunt incidente normele speciale de competență reglementate în cuprinsul art. 109 din Legea nr. 188/1999 - „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.”
Înalta Curte constată că, în cauză, acțiunea a fost formulată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor, în interesul membrilor săi de sindicat, care au fost menționați în tabelul anexat cererii, cu respectarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Se reține că, în materia contenciosului administrativ, sindicatele au calitate procesuală activă recunoscută în virtutea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) teza finală din Legea nr. 554/2004, ca „organisme sociale interesate” care acționează în vederea protejării drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate.
În ceea ce privește instanța competentă teritorial, devin aplicabile dispozițiile dreptului comun în materia contenciosului administrativ, respectiv cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, iar în speță reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor a optat pentru instanța de la sediul său, anume Tribunalul București.
În cauză nu este aplicabilă decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece problema de drept dezlegată privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, republicat, care au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicției muncii și a asigurărilor sociale.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul National al Politiștilor și Vamesilor pentru și în numele membrilor de sindicat A., B., C., D., E., F., G. și H., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova, în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 mai 2017.