ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4051/2018

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal la data de 29 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, astfel cum a fost modificată prin cererea înregistrată la data de 28 martie 2018, reclamanta A., prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor B., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 4511 din 22 septembrie 2017, privind reîncadrarea reclamantei;

- obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând diferența între salariile cuvenite ca urmare a încadrării salariale la nivelul funcțiilor de stat și salariile efectiv achitate, începând cu data de 1 iulie 2017 și până la 1 noiembrie 2017, urmând ca sumele să fie actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței lunare până la data plății efective;

- obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale reprezentând diferența între sporurile cuvenite ca urmare a încadrării salariale la nivelul funcțiilor de stat, începând cu data de 1 iulie 2017 și până la 1 noiembrie 2017, urmând ca sumele să fie actualizate cu indicele inflației de la data scadenței lunare până la data plății efective;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 1964 din 28 martie 2018, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că, în cauză, organizația sindicală nu are calitatea de reclamant, acționând doar ca un reprezentant al membrilor de sindicat, potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011. Competența materială de soluționare a cauzei se determină potrivit dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, iar competența teritorială se stabilește potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În cauză nu este aplicabilă Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, deoarece problema de drept dezlegată privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, care au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicției muncii și asigurărilor sociale.

În materia contenciosului administrativ, competența teritorială este alternativă, fiind competentă inclusiv instanța de la sediul pârâtei, situat în județul Prahova, iar domiciliul reclamantei este situat tot în județul Prahova.

Prin urmare, Tribunalul București a apreciat că, în cauză, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului de la domiciliul/sediul părților, respectiv Tribunalul Prahova, neavând relevanță sediul organizației sindicale

2.2. Prin Sentința civilă nr. 1652 din 12 octombrie 2018, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

În argumentarea hotărârii astfel pronunțate, Tribunalul Prahova a reținut că litigiului îi sunt aplicabile dispozițiile art. 28 din Legea nr. 62/2011, care conferă sindicatelor calitate procesuală activă pentru acțiunile formulate în numele membrilor de sindicat.

În aceste condiții, în stabilirea competenței de soluționare a cauzei prezintă relevanță sediul organizației sindicale și nu domiciliul membrilor de sindicat, iar sediul sindicatului este situat în municipiul București.

Tribunalul Prahova a reținut că Tribunalul București este competent teritorial să soluționeze cauza și prin raportare la prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora cauzele având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

Prin cererea dedusă judecății, Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor B., în numele membrului său de sindicat, a solicitat obligarea pârâtei la reîncadrarea reclamantei A., din punct de vedere salarial, la nivelul funcțiilor publice de stat, conform Legii nr. 153/2017, Anexa nr. VIII, precum și plata diferențelor salariale cuvenite ca urmare a reîncadrării, pentru perioada 1 iulie 2017 - 1 noiembrie 2017.

Instanțele aflate în conflict s-au considerat necompetente să soluționeze litigiul din punct de vedere teritorial, în raport cu sediul/domiciliul reclamantului, apreciind diferit asupra problemei legitimității procesuale a organizațiilor sindicale, respectiv dacă acestea acționează în calitate de reclamanți sau doar ca reprezentanți ai membrilor săi.

Problema calității procesuale active a organizațiilor sindicale a fost semnalată prin recursurile în interesul legii declarate în conformitate cu prevederile art. 329 din C. proc. civ., modificat prin art. I pct. 32 din Legea nr. 202/2010, de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, apreciindu-se că nu există un punct de vedere unitar în cazul acțiunilor în justiție promovate de organizațiile sindicale în numele membrilor lor, în temeiul dispozițiilor art. 28 alin. (1) și (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, anterior abrogării acestui act normativ prin art. 224 lit. a) din Legea dialogului social nr. 62/2011, practica judiciară având un caracter neunitar sub aspectul stabilirii legitimării procesuale active a organizațiilor sindicale.

Prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea acestor recursuri în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 118 din 1 martie 2013, s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat și că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Așadar, prin decizia invocată s-a constatat că textul art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 a configurat elementele legitimării procesuale extraordinare a acestor organizații, depășind limitele unui simplu drept de reprezentare legală, fiind recunoscută calitatea de reclamant în conflictele colective de muncă, iar potrivit principiului "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", și în cazul conflictelor individuale de muncă, unde poate acționa chiar și fără un mandat expres.

Înalta Curte apreciază că, deși prin decizia dată în soluționarea recursului în interesul legii s-au pus în discuție aspecte privind interpretarea unor prevederi ale Codului muncii, argumentele juridice privind calitatea procesuală de reclamante a organizațiilor sindicale depășesc cadrul litigiilor de muncă, fiind aplicabile, pentru identitate de rațiune, și în cauze de altă natură în care au fost formulate acțiuni de către organizațiile sindicale.

În cauza de față acțiunea a fost promovată de organizația Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor B., în numele membrului său de sindicat, cu respectarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Această interpretare este conformă soluției de unificare a jurisprudenței adoptate în ședința judecătorilor secției contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți din data de 22 mai 2017, conform căreia, în materia contenciosului administrativ, în acțiunile formulate de sindicate în numele membrilor lor, competența de soluționare a cauzei se stabilește în funcție de dispozițiile speciale prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu exercitarea dreptului de opțiune al reclamantului.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că, în cauza de față, competența de soluționare a acțiunii în primă instanță revine Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sindicatul reclamant având sediul în circumscripția acestei instanțe.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor B. și pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM