ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2232/2018
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2232/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "A." în numele membrilor de sindicat B., C., D., E., F., G., H., I., J. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Orașul Urlați prin Primar și Primarul Orașului Urlați, obligarea pârâților la stabilirea nivelului maxim de salarizare în favoarea reclamanților funcționari publici, în funcție de nivelul maxim de salarizare, existent în cadrul categoriei profesionale, respectiv familiei ocupaționale, pentru aceeași funcție și grad profesional; obligarea pârâților la plata drepturilor salariale începând cu data de 09.04.2015 și până la data rămânerii definitive a hotărârii, urmând ca sumele să fie actualizate cu indicele de inflație de la data scadeței lunare până la data plății efective; obligarea pârâților la plata dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 5222 din 20.09.2017 a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat în favoarea Tribunalului Prahova competența de soluționare a cauzei, reținându-se că sindicatul nu este reclamant unic, ci acționează, potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 în numele membrilor de sindicat care au domiciliul în județul Prahova.
A mai reținut Tribunalul București că în cauză nu este aplicabilă decizia nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece problema de drept dezlegată privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, fiind aplicabilă numai jurisdicției muncii și a asigurărilor sociale.
2.2. Prin sentința nr. 562 din 9 martie 2018 a Tribunalului Prahova, secția a II- civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Prahova și Tribunalul București, s-a suspendat din oficiu judecata și s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Prahova a reținut, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ și Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, că Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor A. are calitatea de reclamant în numele membrilor de sindicat, are sediul în mun. București și, potrivit textului de lege anterior menționat, poate să aleagă instanța de la domiciliul/sediul său ori instanța de la domiciliul/sediul pârâtului, astfel că prima instanță învestită nu putea să invoce, din oficiu, această excepție a necompetenței teritoriale.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.
Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "A.", în numele membrilor de sindicat menționați în cererea introductivă de instanță - funcționari publici în cadrul Primăriei Orașului Urlați - a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal, de la sediul său, respectiv Tribunalul București, cu o acțiune având ca obiect acordarea drepturilor bănești menționate la pct. I.1al prezentei hotărâri.
În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât reclamanții sunt funcționari publici, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora "Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".
Fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".
În cauză, este de observat faptul că acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "A.", în numele membrilor de sindicat, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, conform cărora:
"Art. 28. - (1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.
(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres".
În condițiile în care prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011 își aveau corespondentul în dispozițiile art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (reglementarea anterioară care a fost abrogată de Legea nr. 62/2011), este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele:
"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat."
Chiar dacă decizia a fost pronunțată cu privire la litigiile de muncă, ea este pe deplin aplicabilă, în ceea ce privește calitatea procesuală a sindicatelor, și în cazul raporturilor de serviciu, legitimarea procesuală a acestor entități având același izvor.
Astfel fiind, întrucât Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "A." are calitate procesuală activă, iar prezentul litigiu vizează raportul de serviciu al reclamanților, se constată că, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanța de la sediul său din Municipiul București, str. x nr. 36-38, aflat în circumscripția Tribunalului București.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții B., C., D., E., F., G., H., I., J., toti prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor A. în contradictoriu cu pârâții Orașul Urlați prin Primar și Primarul Orașului Urlați în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 mai 2018.