ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4087/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4087/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra conflictului negativ de competență de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 08.12.2016, sub nr. x/3/2016, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor Pro Lex, în numele membrilor de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I., în contradictoriu cu pârâții Orasul Urlați prin Primar și Primarul Orașului Urlați, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună:
- obligarea pârâților la stabilirea nivelului de salarizare, în favoarea reclamanților funcționari publici, în funcție de nivelul maxim de salarizare existent în cadrul pârâtei, pentru aceeași funcție și grad profesional;
- obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând diferența între salariile cuvenite ca urmare a aplicării nivelului maxim de salarizare din cadrul pârâtului, pentru aceeași funcție și grad profesional și salariile efectiv achitate reclamanților, începând cu data de 09.04.2015 și până la data rămânerii definitive a hotărârii, urmând ca sumele să fie actualizate cu indicele inflației de la data scadenței lunare, până la data plății efective;
- obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale rezultând din diferența dintre salariile cuvenite și cele efectiv achitate reclamanților, de la data scadenței lunare, până la data plății efective.
Hotărârea primei instanțe sesizate
Prin sentința nr. 3440 din 31 mai 2017, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.
Hotărârea celei de-a doua instanțe
Prin sentința nr. 2219 din 17 octombrie 2017 Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și a constatat ivit conflictul negativ de competență.
Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ. din 2010, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.
Din cuprinsul cererii introductive de instanță rezultă calitatea reclamanților de funcționari publici, membrii ai Sindicatului Național al Polițiștilor și Vameșilor Pro Lex.
În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât reclamanții sunt funcționari publici cu statut special, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora "Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".
Fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".
În cauză, este de observat faptul că acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro Lex", în numele membrilor de sindicat, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, conform cărora:
"Art. 28. - (1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.
(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres".
În condițiile în care prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011 își aveau corespondentul în dispozițiile art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (reglementarea anterioară care a fost abrogată de Legea nr. 62/2011), este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele:
"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."
Astfel fiind, întrucât Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro Lex" are calitate procesuală activă, se constată că, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanța de la sediul său din Municipiul București,, aflat în circumscripția Tribunalului București.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. - prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor Pro Lex în contradictoriu cu pârâții Orașul Urlați prin Primar și Primarul Orașului Urlați în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2017.