ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3063/2017

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal la data de 27 ianuarie 2017, sub nr. x/3/2017, reclamanții A., B., C., D. și E., reprezentați de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro Lex", au chemat în judecată pârâții Orașul Oțelu Roșu, prin Primar și Primarul Orașului Oțelu Roșu, solicitând:

- obligarea pârâților la stabilirea nivelului de salarizare în favoarea reclamanților funcționari publici, în funcție de nivelul maxim de salarizare, existent în cadrul pârâtei, pentru aceeași funcție și același grad profesional;

- obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând diferența între salariile cuvenite ca urmare a aplicării nivelului maxim de salarizare din cadrul pârâtei, pentru aceeași funcție și grad profesional, și salariile efectiv achitate reclamanților, începând cu data de 09 aprilie 2015 și până la data rămânerii definitive a hotărârii, urmând ca sumele să fie actualizate cu indicele inflației de la data scadenței lunare până la data plății efective;

- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale rezultând din diferența dintre salariile cuvenite și cele efectiv achitate reclamanților, de la data scadenței lunare până la data plății efective;

- plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 3146 din data de 18 mai 2017, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că, în cauză, sindicatul nu are calitatea de reclamant, acționând doar ca un reprezentant al membrilor de sindicat. Competența materială de soluționare a cauzei se determină potrivit dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, iar competența teritorială se stabilește potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în funcție de domiciliul reclamanților sau sediul pârâților.

În ceea ce privește decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul competent să judece recursul în interesul legii, luarea în considerare a sediului sindicatului se realizează doar pentru determinarea competenței teritoriale a instanței în cazul unui conflict de muncă, rezultat din aplicarea dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, nu și în privința litigiilor privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, pentru care se aplică normele speciale ale Legii nr. 188/1999 și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente și ținând seama de faptul că reclamanții sunt încadrați ca funcționari publici - polițiști locali la Serviciul Poliția Locală al Primăriei Orașului Oțelul Roșu, județul Caraș-Severin, Tribunalul a apreciat ca fiind competentă instanța de la domiciliul reclamanților și, totodată, sediile pârâților, Tribunalul Caraș-Severin.

2.2. Prin Sentința civilă nr. 955 din data de 10 iulie 2017, Tribunalul Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

În argumentarea hotărârii astfel pronunțate, Tribunalul Caraș-Severin a reținut că litigiului îi sunt aplicabile dispozițiile art. 28 din Legea nr. 62/2011, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum și art. 117 din Legea nr. 188/1999, coroborate cu dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii.

Tribunalul Caraș-Severin a constatat că Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 1/2013, a statuat că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă, astfel încât instanța competentă în soluționarea conflictelor de muncă este instanța de la sediul sindicatului reclamant, în speță Tribunalul București.

Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea privind obligarea pârâților la stabilirea nivelului salariului, în favoarea membrilor de sindicat având calitatea de funcționari publici, în funcție de nivelul maxim de salarizare existent în cadrul pârâtei, pentru aceeași funcție și același grad profesional, precum și obligarea pârâților la plata drepturilor salariale rezultate din diferența dintre salariile cuvenite și cele efectiv achitate reclamanților, inclusiv a dobânzii legale aferentă acestor sume.

Înalta Curte constată că, în cauză, acțiunea a fost formulată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro Lex", în numele membrilor săi de sindicat, care au fost menționați în tabelul anexat cererii.

Instanțele aflate în conflict s-au considerat necompetente teritorial în raport cu sediul/domiciliul reclamantului/reclamanților, apreciind diferit asupra problemei legitimității procesuale a sindicatelor, respectiv dacă acestea acționează în calitate de reclamanți sau doar ca reprezentanți ai membrilor săi.

Problema calității procesuale active a organizațiilor sindicale a fost semnalată prin recursurile în interesul legii declarate în conformitate cu prevederile art. 329 C. proc. civ., modificat prin art. I pct. 32 din Legea nr. 202/2010, de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, apreciindu-se că nu există un punct de vedere unitar în cazul acțiunilor în justiție promovate de organizațiile sindicale în numele membrilor lor, în temeiul dispozițiilor art. 28 alin. (1) și (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, anterior abrogării acestui act normativ prin art. 224 lit. a) din Legea dialogului social nr. 62/2011, practica judiciară având un caracter neunitar sub aspectul stabilirii legitimării procesuale active a organizațiilor sindicale.

Prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea acestor recursuri în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 118/01.03.2013, s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat și că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Așadar, prin decizia invocată s-a constatat că textul art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 a configurat elementele legitimării procesuale extraordinare a acestor organizații, depășind limitele unui simplu drept de reprezentare legală, fiind recunoscută calitatea de reclamant în conflictele colective de muncă, iar potrivit principiului "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", și în cazul conflictelor individuale de muncă, unde poate acționa chiar și fără un mandat expres.

Înalta Curte apreciază că, deși prin decizia dată în soluționarea recursului în interesul legii s-au pus în discuție aspecte privind interpretarea unor prevederi ale C. muncii, argumentele juridice privind calitatea procesuală de reclamante a organizațiilor sindicale depășesc cadrul litigiilor de muncă, fiind aplicabile, pentru identitate de rațiune, și în cauze de altă natură în care au fost formulate acțiuni de către organizațiile sindicale.

În cauza de față acțiunea a fost promovată de organizația Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro Lex", în numele membrilor săi de sindicat, menționați în tabelul anexat acțiunii, cu respectarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, cât privește litigiile ivite în legătură cu raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, acestora le sunt aplicabile dispozițiile speciale ale art. 109 din Legea nr. 188/1999, care stabilesc competența funcțională și materială de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, iar din punct de vedere teritorial sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ce reglementează o competență alternativă, în funcție de voința reclamantului.

Pentru toate aceste motive Înalta Curte constată că, în cauza de față, competența de soluționare a acțiunii în primă instanță revine Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sindicatul reclamant având sediul în circumscripția acestei instanțe.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D. și E., reprezentați de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro Lex" și pe pârâții Orașul Oțelu Roșu, prin Primar și Primarul Orașului Oțelu Roșu, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2017.

Procesat de GGC - CT