ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1412/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/27.04.2017, reclamantul Corpul Național al Polițiștilor, în numele membrului de sindicat A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova a solicitat obligarea acestuia la plata ajutorului prevăzut de art. 20 alin. (1) și alin. (2) din anexa VII cap. II Secțiunea a II-a din Legea nr. 284/2010, ajutor stabilit în funcție de vechimea efectivă ca polițist și salariul de bază net din luna anterioară pensionării, actualizat cu indicele de inflație, la data ieșirii la pensie.

2.1. Prin sentința nr. 5034 din 13 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a fost declinată competența în favoarea Tribunalului Prahova.

Pentru a pronunța această soluție, instanța, în contextul reținerii dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 62/2011, art. 109 din Legea nr. 188/1999, art. 111 C. proc. civ., precum și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a apreciat, pe de o parte, că în materia contenciosului administrativ competența teritorială este alternativă, fiind competentă inclusiv instanța de la sediul pârâtului, respectiv Tribunalul Prahova, iar, pe de altă parte, că sindicatul nu are calitate de reclamant unic, acționând potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, în numele membrului de sindicat, care are domiciliul în județul Prahova.

2.2. Prin sentința nr. 202 din 23 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetentei teritoriale a Tribunalului Prahova, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

S-a constatat intervenit conflict negativ de competență.

A fost suspendată soluționarea cauzei în baza art. 134 C. proc. civ.

S-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Prahova a reținut că prezenta acțiune este formulată în temeiul art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, prin care i se recunoaște în mod expres sindicatului legitimarea procesuală activă, astfel că reclamant în cauză este însăși organizația sindicală și nu membrii săi în numele cărora a formulat acțiunea, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ci prevederile din Codul Muncii.

S-a mai reținut că reclamant în cauză este Corpul Național al Polițiștilor, astfel că pentru determinarea competenței teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, se ține seama de sediul sindicatului și nu de domiciliul membrilor săi în numele cărora a formulat acțiunea, sindicat care are sediul în București, făcându-se trimitere în acest sens și la Decizia nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind recursul în interesul legii.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul Corpul Național al Polițiștilor, în numele membrului de sindicat A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova a solicitat obligarea acestuia la plata ajutorului prevăzut de art. 20 alin. (1) și alin. (2) din anexa VII cap. II Secțiunea a II-a din Legea nr. 284/2010, ajutor stabilit în funcție de vechimea efectivă ca polițist și salariul de bază net din luna anterioară pensionării, actualizat cu indicele de inflație, la data ieșirii la pensie.

Instanțele aflate în conflict s-au constatat necompetente teritorial în raport cu sediul/domiciliul reclamantului.

Legea nr. 188/1999 - la art. 1 alin. (1) "reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu".

Potrivit soluției de principiu adoptată la data de 22 mai 2017 în ședința secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit cu titlu de principiu că în materia contenciosului administrativ, în acțiunile formulate de sindicate în numele membrilor lor, competența de soluționare a cauzei se stabilește în funcție de dispozițiile speciale prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu exercitarea dreptului de opțiune al reclamantului.

În ceea ce privește Decizia nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, instanța precizează aceasta se referă strict la interpretarea art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, respectiv a unei norme de competență reglementată de codul muncii și la recunoașterea calității procesuale active a organizației sindicale.

Însă, argumentele deciziei pronunțate în interesul legii se referă la ocrotirea interesului membrului de sindicat prin recunoașterea legitimității procesuale a organizației de sindicat și, pe cale de consecință, stabilirea competenței, în această ipoteză, la sediul sindicatului.

De altfel, în materia contenciosului administrativ, sindicatele au calitate procesuală recunoscută în virtutea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) teza finală din Legea nr. 554/2004, ca "organism social" interesat, astfel că nu se pune problema unei neconcordanțe cu decizia pronunțată în recursul în interesul legii.

Astfel, Înalta Curte apreciază că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale."

Constatând că prezenta acțiune a fost promovată de reclamantul Corpul Național al Polițiștilor, în numele membrului de sindicat A., la instanța în a cărei circumscripție își are sediul sindicatul, apreciază că se impune a se acorda prioritate atât principiului asigurării protejării mai eficiente a drepturilor și intereselor salariaților, cât și principiul disponibilității părților în procesul civil.

II. Temeiul legal al regulatorului de competență

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Corpul Național al Polițiștilor și A. prin Corpul Național al Polițiștilor în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 martie 2018.