ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 160/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 5.06.2014, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând obligarea pârâtului la luarea măsurilor legale pentru a proceda la eliberarea reclamantului din funcția de magistrat, prin pensionare, retroactiv, cu începere de la data solicitării, respectiv, 16.01.2013, în condițiile prev. de art. 82 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu aplicarea ratei inflației la data plății sumelor de bani cuvenite cu titlu de pensie de serviciu; restituirea către reclamant a sumei de 1700 RON - cu aplicarea coeficientului de inflație, la data restituirii sumei, reprezentând cheltuieli de deplasare în interesul serviciului pe baza unui ordin de deplasare.

Prin sentința nr. 1001 din data de 7 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția rămânerii fără obiect a acțiunii și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii ca rămasă fără obiect.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului, recurentul a susținut, în esență, următoarele:

Instanța de fond în mod greșit a reținut autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 356/30.01.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014 prin care s-a respins contestația sa împotriva Hotărârii nr. 877/03.07.2014.

Făcând referire la prevederile art. 431, art. 32 alin. (1) lit. c) și art. 245 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța de fond nu a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale, încălcând regulile de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității.

În opinia recurentului, în cauză nu poate fi opusă autoritatea de lucru judecat a deciziei menționate, de vreme ce instanța a analizat legalitatea Hotărârii nr. 877/2014 la data emiterii acesteia, respectiv 03.07.2014.

Prezenta cauză are ca obiect obligarea pârâtului la luarea măsurilor de eliberare din funcție prin pensionare raportat la data formulării cererii, respectiv 16.01.2013, independent de evenimentele ulterioare.

În opinia recurentului, acțiunea nu este rămasă fără obiect, iar Decizia nr. 356/30.01.2015 a Înaltei Curți nu are putere de lucru judecat, pentru motivul că prezenta cerere vizează nelegalitatea măsurii pârâtei de a nu soluționa cererea sa la momentul depunerii acesteia, fără legătură cu soluționarea ulterioară.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și admiterea acțiunii, astfel cum a fost completată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 15 februarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 20 septembrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen pentru judecarea în fond.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea formulată de intimată și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum și în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

Instanța de fond a fost învestită cu o cerere de obligare a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la luarea măsurilor legale pentru a proceda la eliberarea reclamantului din funcția de magistrat, prin pensionare, retroactiv, cu începere de la data solicitării, respectiv, 16.01.2013, în condițiile prev. de art. 82 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu aplicarea ratei inflației la data plății sumelor de bani cuvenite cu titlu de pensie de serviciu; restituirea către reclamant a sumei de 1700 RON - cu aplicarea coeficientului de inflație, la data restituirii sumei, reprezentând cheltuieli de deplasare în interesul serviciului pe baza unui ordin de deplasare.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Hotărârea secției pentru procurori nr. 18 din 30.01.2013, s-a dispus suspendarea reclamantului din funcția de procuror, începând cu data de 30.01.2013, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, iar prin Hotărârea nr. 484 din 04.06.2013, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a luat act de solicitarea reclamantului de renunțare la cererea sa de eliberare din funcția de procuror, prin pensionare.

Prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 877/3.07.2014 s-a propus Președintelui României eliberarea din funcția de procuror a reclamantului, ca urmare a condamnării definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni și a fost respinsă cererea sa de eliberare cererea sa de eliberare din funcție, prin pensionare.

Reclamantul a contestat această hotărâre, dar contestația a fost respinsă de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 356/30.01.2015, astfel că prin Decretul nr. 274/18.02.2015 al Președintelui României s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a condamnării definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni.

Instanța de control judiciar constată că sunt neîntemeiate alegațiile recurentului potrivit cărora Decizia nr. 356/30.01.2015 a Înaltei Curți nu are putere de lucru judecat, pe motiv că prezenta cerere vizează nelegalitatea măsurii pârâtei de a nu soluționa cererea sa la momentul depunerii acesteia, întrucât, așa cum corect a stabilit și instanța de fond, prin Decizia nr. 356/30.01.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit în mod definitiv că eliberarea reclamantului din funcția de procuror se face ca urmare a condamnării definitive pentru o infracțiune și nu prin pensionare, iar eliberarea din funcție a fost dispusă prin decret al Președintelui României.

În acest context, Înalta Curte constată în acord cu judecătorul fondului, că nu se mai poate da curs cererii deduse judecății prin care recurentul-reclamant a solicitat luarea măsurilor legale pentru a proceda la eliberarea sa din funcția de magistrat, prin pensionare, retroactiv, începând cu data de 16.01.2013, în condițiile prevăzute de art. 82 din Legea nr. 303/2004.

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a normelor de procedură, dând eficiență, în considerarea prevederilor art. 413 alin. (2) din C. proc. civ., prezumției legale a lucrului judecat, ce reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat ce poate fi invocată într-un litigiu ulterior în care este adusă în discuție o chestiune litigioasa care are legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior și care nu mai poate fi contrazisă, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerentele hotărârii.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, motivele de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. fiind nefondate.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 1001 din 7 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2018.