ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 142/2013

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul București, secția a

IV

-a civilă, la 13 noiembrie 2007,

reclamanții M.J.T., H.A.M., C.E. și G.A. au contestat decizia nr. 324 din 15

octombrie 2007 emisă de Ministerul Internelor și Reformei Administrative,

solicitând modificarea în sensul admiterii notificărilor și restituirii în

natură a imobilului situat în comuna I.C.B., județul Tulcea, compus din teren

în suprafață de 1556 m.p. și construcții în suprafața totală de 159,21 m.p., în

care funcționează în prezent postul de poliție al comunei, cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au

susținut că imobilul menționat a aparținut mătușii lor, C.N. (fostă B.) conform

actului dotai din 19 iunie 1926 și actului de partaj voluntar din 23 august

1940 și a fost preluat abuziv de stat, fiind expropriat în anii 1945 și 1948,

când familiei fostei proprietare i s-a stabilit domiciliu forțat pentru o

perioadă de 10 ani.

S-a precizat că prin decizia nr. 343

din 14 septembrie 1974, emisă de fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular

al Județului Tulcea, o suprafață de 525 m.p. din teren a fost transmisă fără

plată în administrarea Ministerului de Interne, în vederea amenajării postului

de poliție care, însă, s-a extins în mod abuziv, ocupând în prezent întregul

teren ce a aparținut autoarei reclamanților.

S-a susținut că, deși s-au depus toate

actele doveditoare ale calității de persoană îndreptățită, pârâtul a dispus

prin decizia contestată respingerea notificărilor, reținând în mod nelegal

lipsa identității dintre imobilul solicitat prin notificare și cel care a aparținut

autoarei reclamanților.

Ca urmare a decesului reclamantei G.A.,

survenit la 7 aprilie 2009, au fost citați în cauză succesorii acesteia, G.N.

și G.S.C., care au înțeles să-și însușească și să continue acțiunea formulată

de autoarea lor.

Prin sentința civilă nr. 1293 din 27

septembrie 2010 Tribunalul București, secția a

IV

-a civilă, a admis în parte contestația, a anulat decizia

nr. 324 din 15 octombrie 2007, emisă de Ministerul Internelor și Reformei

Administrative, a constatat calitatea contestatorilor de persoane îndreptățite

la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit legii speciale,

pentru imobilul teren în suprafață de 775 m.p. situat în Comuna I.C.B., județul

Tulcea, identificat conform raportului de expertiză efectuat de expert G.P.,

precum și pentru construcțiile demolate ce au aparținut autoarei

contestatorilor, C.N. și a fost obligat intimatul să emită dispoziție prin care

să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile legii

speciale.

Prin aceeași sentință a fost obligat

pârâtul să restituie în natură reclamanților terenul în suprafață de 763 m.p.

situat la aceeași adresă și identificat conform aceluiași raport de expertiză.

A fost obligat pârâtul la 1.400 RON cheltuieli de judecată către reclamanți.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că terenul ce a aparținut autoarei reclamanților în baza actului dotai

din 9 iunie 1926 avea o suprafață totală de 1538 m.p. și este în prezent ocupat

în totalitate de intimat, parțial în baza deciziei menționate, iar restul fără titlu.

S-a constatat că, potrivit expertizei efectuate

în cauză este liberă o suprafață de 763 m.p., restul de 775 m.p. fiind ocupați de

construcții nedemontabile, edificate de pârât după demolarea construcțiilor ce au

aparținut autoarei reclamanților.

În consecință, tribunalul a apreciat că,

potrivit art 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001,

reclamanții au probat calitatea de persoane îndreptățite la restituirea în natură

a terenului liber și la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul

ocupat de construcții și pentru construcțiile care au fost demolate.

Împotriva sentinței menționate a declarat

apel pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, criticând-o ca nelegală și

netemeinică pentru greșita omologare a expertizei, în condițiile în care expertul

a identificat imobilul în baza actului dotai din 9 iunie 1926, vecinătățile reținute

în raport fiind altele decât cele consemnate în acest act, iar suprafața totală

diferind.

Apelantul a mai susținut că expertul desemnat

de instanță nu a răspuns în totalitate obiectivelor stabilite, făcând referire doar

la construcțiile existente pe teren, nu și la eventualele servituti legale sau lucrări

de utilitate publică care afectează imobilul.

La termenul de judecată din 26 martie 2012,

intimații-reclamanți au depus la dosar certificatul de moștenitor din 10 februarie

2012, din care rezultă că intimatul G.N. a decedat în noiembrie 2011, unica succesoare

a acestuia fiind minora G.S.C., în calitate de fiică, reprezentată de curator C.E.,

care a înțeles să continue demersul judiciar făcut de tatăl său.

Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 132A din

26 martie 2012, a respins ca nefundat apelul declarat de pârâtul Ministerul Administrației

și Internelor, reținând, în esență, că obiecțiunile aduse de acesta raportului de

expertiză tehnică efectuat în cauză, ce vizau vecinătățile terenului, determinarea

gradului de ocupare cu lucrări de utilitate publică și servituti legale, delimitarea

terenului primit în administrare și specificarea caracterului construcțiilor aflate

pe teren au fost analizate de prima instanță și încuviințate în parte, astfel cum

rezultă din încheierea de ședință de la 26 ianuarie 2010.

S-a considerat, totodată, că menționarea

în raportul de expertiză a altor vecinătăți ale terenului decât cele specificate

în actul dotai nu poate reprezenta motiv de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței

primei instanțe, având în vedere perioada lungă de timp care a trecut de la momentul

încheierii actului până la data efectuării expertizei, în care vecinătățile se puteau

modifica și concluzia clară a expertului în sensul identității de imobile.

Prin încheierea ședinței din camera de

consiliu de la 23 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a dispus din oficiu rectificarea erorii materiale

strecurate în decizia civilă nr. 132A din 26 martie 2012 a aceleiași instanțe, în

sensul scoaterii din practica și dispozitiv a intimatului contestator G.N., decedat

anterior pronunțării deciziei.

Împotriva deciziei menționate a declarat

recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, criticând-o

ca nelegală și netemeinică și solicitând modificarea în tot în sensul admiterii

apelului și respingerii acțiunii reclamanților.

Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul

a susținut că nu există identitate între imobilul care a aparținut autorilor intimaților

și cel aflat în administrarea Ministerului Administrației și Internelor.

Astfel, s-a precizat că din actul dotai

reiese, cu evidență, faptul că imobilul se învecina doar pe o parte cu șoseaua,

restul vecinilor fiind M.A., Ș.C., G.P. și moștenitorii lui Ț.C.G., pe când din

situația concretă de la fața locului rezultă că locuința lui M.A. (în prezent a

moștenitorilor săi) nu este și nu a fost niciodată riverană drumului județean, ci

drumului comunal.

S-a susținut că un alt aspect neglijat

de expert îl reprezintă faptul că actualele și fostele vecinătăți nu sunt identice,

precum și acela că aria suprafețelor măsurate nu este de 1538 m.p., ci de 1559 m.p.

Intimații reclamanți M.J.T., H.A., G.S.C.

și C.E. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

La prima zi de înfățișare în recurs, Curtea,

din oficiu, a invocat excepția nulității recursului declarat de pârât, față de dispozițiile

art. 302

1

alin. (1) lit c) și art. 306 C. proc. civ..

Examinând cu prioritate excepția invocată,

Curtea va constata că aceasta este întemeiată pe considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 301

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază această cale de atac și

dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu

separat.

Curtea va constata că, deși recurentul

a invocat prin concluziile formulate de consilierul său motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu a adus deciziei recurate decât critici

de netemeinicie, reiterând lipsa de identitate dintre fosta proprietate deținută

de autoarea intimaților, C.N., de pe raza comunei I.C.B., județul Tulcea și terenul

ocupat în prezent de postul de poliție din această localitate.

Niciunul dintre motivele invocate de recurent

nu poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9, chestiunile la care s-a referit

acesta vizând exclusiv modul în care instanța a stabilit situația de fapt în funcție

de probele administrate.

Nu s-a precizat de către recurentul pârât

care este textul de lege încălcat sau greșit aplicat, care să atragă incidența dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aprecierea instanței cu privire la utilizarea, concludenta

ori pertinența unei probe, (în speță a expertizei tehnice și răspunsului la obiecțiuni)

nereprezentând o chestiune de legalitate, care să poată fi cenzurată în recurs.

Aceste critici de netemeinicie nu mai pot

face obiectul analizei instanței de recurs, în condițiile în care motivul prevăzut

de art 304 pct. 11 C. proc. civ. era abrogat la data pronunțării deciziei atacate.

Pentru toate aceste considerente, Curtea,

în temeiul art. 306 alin. ultim C. proc. civ., va constata nulitatea recursului

declarat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor (actualul Minister al

Afacerilor Interne) împotriva deciziei nr. 132A din 26 martie 2012 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Constată

nul recursul declarat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor (actual

Ministerul Afacerilor Interne) împotriva deciziei nr. 132A din 26 martie 2012 a

Curții de Apel București, secția IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2013.