ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 142/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, secția a IV -a civilă, la 13 noiembrie 2007, reclamanții M.J.T., H.A.M., C.E. și G.A. au contestat decizia nr. 324 din 15 octombrie 2007 emisă de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, solicitând modificarea în sensul admiterii notificărilor și restituirii în natură a imobilului situat în comuna I.C.B., județul Tulcea, compus din teren în suprafață de 1556 m.p. și construcții în suprafața totală de 159,21 m.p., în care funcționează în prezent postul de poliție al comunei, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că imobilul menționat a aparținut mătușii lor, C.N.

(fostă B.) conform actului dotai din 19 iunie 1926 și actului de partaj voluntar din 23 august 1940 și a fost preluat abuziv de stat, fiind expropriat în anii 1945 și 1948, când familiei fostei proprietare i s-a stabilit domiciliu forțat pentru o perioadă de 10 ani. S-a precizat că prin decizia nr. 343 din 14 septembrie 1974, emisă de fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular al Județului Tulcea, o suprafață de 525 m.p. din teren a fost transmisă fără plată în administrarea Ministerului de Interne, în vederea amenajării postului de poliție care, însă, s-a extins în mod abuziv, ocupând în prezent întregul teren ce a aparținut autoarei reclamanților. S-a susținut că, deși s-au depus toate actele doveditoare ale calității de persoană îndreptățită, pârâtul a dispus prin decizia contestată respingerea notificărilor, reținând în mod nelegal lipsa identității dintre imobilul solicitat prin notificare și cel care a aparținut autoarei reclamanților.

Ca urmare a decesului reclamantei G.A., survenit la 7 aprilie 2009, au fost citați în cauză succesorii acesteia, G.N. și G.S.C., care au înțeles să-și însușească și să continue acțiunea formulată de autoarea lor. Prin sentința civilă nr. 1293 din 27 septembrie 2010 Tribunalul București, secția a IV -a civilă, a admis în parte contestația, a anulat decizia nr. 324 din 15 octombrie 2007, emisă de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, a constatat calitatea contestatorilor de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit legii speciale, pentru imobilul teren în suprafață de 775 m.p. situat în Comuna I.C.B., județul Tulcea, identificat conform raportului de expertiză efectuat de expert G.P., precum și pentru construcțiile demolate ce au aparținut autoarei contestatorilor, C.N.

și a fost obligat intimatul să emită dispoziție prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile legii speciale. Prin aceeași sentință a fost obligat pârâtul să restituie în natură reclamanților terenul în suprafață de 763 m.p. situat la aceeași adresă și identificat conform aceluiași raport de expertiză. A fost obligat pârâtul la 1.400 RON cheltuieli de judecată către reclamanți. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că terenul ce a aparținut autoarei reclamanților în baza actului dotai din 9 iunie 1926 avea o suprafață totală de 1538 m.p. și este în prezent ocupat în totalitate de intimat, parțial în baza deciziei menționate, iar restul fără titlu.

S-a constatat că, potrivit expertizei efectuate în cauză este liberă o suprafață de 763 m.p., restul de 775 m.p. fiind ocupați de construcții nedemontabile, edificate de pârât după demolarea construcțiilor ce au aparținut autoarei reclamanților. În consecință, tribunalul a apreciat că, potrivit art 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, reclamanții au probat calitatea de persoane îndreptățite la restituirea în natură a terenului liber și la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul ocupat de construcții și pentru construcțiile care au fost demolate.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru greșita omologare a expertizei, în condițiile în care expertul a identificat imobilul în baza actului dotai din 9 iunie 1926, vecinătățile reținute în raport fiind altele decât cele consemnate în acest act, iar suprafața totală diferind. Apelantul a mai susținut că expertul desemnat de instanță nu a răspuns în totalitate obiectivelor stabilite, făcând referire doar la construcțiile existente pe teren, nu și la eventualele servituti legale sau lucrări de utilitate publică care afectează imobilul. La termenul de judecată din 26 martie 2012, intimații-reclamanți au depus la dosar certificatul de moștenitor din 10 februarie 2012, din care rezultă că intimatul G.N.

a decedat în noiembrie 2011, unica succesoare a acestuia fiind minora G.S.C., în calitate de fiică, reprezentată de curator C.E., care a înțeles să continue demersul judiciar făcut de tatăl său.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 132A din 26 martie 2012, a respins ca nefundat apelul declarat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, reținând, în esență, că obiecțiunile aduse de acesta raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, ce vizau vecinătățile terenului, determinarea gradului de ocupare cu lucrări de utilitate publică și servituti legale, delimitarea terenului primit în administrare și specificarea caracterului construcțiilor aflate pe teren au fost analizate de prima instanță și încuviințate în parte, astfel cum rezultă din încheierea de ședință de la 26 ianuarie 2010. S-a considerat, totodată, că menționarea în raportul de expertiză a altor vecinătăți ale terenului decât cele specificate în actul dotai nu poate reprezenta motiv de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței primei instanțe, având în vedere perioada lungă de timp care a trecut de la momentul încheierii actului până la data efectuării expertizei, în care vecinătățile se puteau modifica și concluzia clară a expertului în sensul identității de imobile.

Prin încheierea ședinței din camera de consiliu de la 23 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus din oficiu rectificarea erorii materiale strecurate în decizia civilă nr. 132A din 26 martie 2012 a aceleiași instanțe, în sensul scoaterii din practica și dispozitiv a intimatului contestator G.N., decedat anterior pronunțării deciziei. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, criticând-o ca nelegală și netemeinică și solicitând modificarea în tot în sensul admiterii apelului și respingerii acțiunii reclamanților. Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul a susținut că nu există identitate între imobilul care a aparținut autorilor intimaților și cel aflat în administrarea Ministerului Administrației și Internelor.

Astfel, s-a precizat că din actul dotai reiese, cu evidență, faptul că imobilul se învecina doar pe o parte cu șoseaua, restul vecinilor fiind M.A., Ș.C., G.P. și moștenitorii lui Ț.C.G., pe când din situația concretă de la fața locului rezultă că locuința lui M.A. (în prezent a moștenitorilor săi) nu este și nu a fost niciodată riverană drumului județean, ci drumului comunal. S-a susținut că un alt aspect neglijat de expert îl reprezintă faptul că actualele și fostele vecinătăți nu sunt identice, precum și acela că aria suprafețelor măsurate nu este de 1538 m.p., ci de 1559 m.p. Intimații reclamanți M.J.T., H.A., G.S.C. și C.E. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

La prima zi de înfățișare în recurs, Curtea, din oficiu, a invocat excepția nulității recursului declarat de pârât, față de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit c) și art. 306 C. proc. civ.. Examinând cu prioritate excepția invocată, Curtea va constata că aceasta este întemeiată pe considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 301 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază această cale de atac și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Curtea va constata că, deși recurentul a invocat prin concluziile formulate de consilierul său motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., nu a adus deciziei recurate decât critici de netemeinicie, reiterând lipsa de identitate dintre fosta proprietate deținută de autoarea intimaților, C.N., de pe raza comunei I.C.B., județul Tulcea și terenul ocupat în prezent de postul de poliție din această localitate. Niciunul dintre motivele invocate de recurent nu poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9, chestiunile la care s-a referit acesta vizând exclusiv modul în care instanța a stabilit situația de fapt în funcție de probele administrate. Nu s-a precizat de către recurentul pârât care este textul de lege încălcat sau greșit aplicat, care să atragă incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aprecierea instanței cu privire la utilizarea, concludenta ori pertinența unei probe, (în speță a expertizei tehnice și răspunsului la obiecțiuni) nereprezentând o chestiune de legalitate, care să poată fi cenzurată în recurs.

Aceste critici de netemeinicie nu mai pot face obiectul analizei instanței de recurs, în condițiile în care motivul prevăzut de art 304 pct. 11 C. proc. civ. era abrogat la data pronunțării deciziei atacate. Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 306 alin. ultim C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor (actualul Minister al Afacerilor Interne) împotriva deciziei nr. 132A din 26 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Constată nul recursul declarat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor (actual Ministerul Afacerilor Interne) împotriva deciziei nr. 132A din 26 martie 2012 a Curții de Apel București, secția IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2013.