ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7100/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7100/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând în condițiile

art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față reține următoarele.

Prin cererea înregistrată la data de 08

august 2006 pe rolul Tribunalul București, secția a V-a civilă, reclamantul P.N.

a formulat contestație, în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției

nr. D1. din 05 iulie 2006 emisă de Ministerul Administrației și Internelor, obligarea

pârâtei să îi restituie în natură terenul în suprafață de 1.200 mp situat în comuna

S.M., județul Dâmbovița, urmând ca pentru construcția amplasată pe acest teren să

se dispună ca reclamantul să plătească pârâtei despăgubiri la valoarea de piață,

în baza dispozițiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată.

Prin sentința

civilă nr. 1343 din

02 noiembrie 2007 a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată.

Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamant,

a admis calea de atac; a schimbat sentința atacată și a admis în parte contestația.

Drept urmare, a modificat dispoziția și a dispus restituirea în natură către reclamant

a următoarelor suprafețe de teren: suprafața de 360 mp delimitată între punctele

2-3-6-5-2 și suprafața de teren de 122,50 mp delimitată între punctele a-b-3-4-a,

delimitări făcute pe planul de situație anexa 9 la suplimentul de expertiză întocmit

de expert D.P. depus la data de 28 martie 2011; a respins cererea de restituire

în natură pentru diferența de teren de 717,50 mp și a constatat dreptul reclamantului

la măsuri reparatorii prin echivalent pentru această suprafață de teren, măsuri

reparatorii stabilite la valoarea de piață potrivit standardelor internaționale

de evaluare și acordate în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 și a obligat

intimata la 1500 RON cheltuieli de judecată către apelantul-reclamant, pentru considerentele

ce urmează.

Prin actul de vânzare-cumpărare

nr. V1., numitul G.P.A. a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 18.119

mp teren arabil în comuna S.M., județul Dâmbovița, în cuprinsul actului menționându-se

vecinătățile acestui teren, dintre care semnificative sunt cele cu Sos. R. și cu

Sos. B.P. A.G. a decedat la data de 15 ianuarie 1946, potrivit certificatului de

deces depus la dosar fond.

Potrivit certificatului

de moștenitor nr. M1. din 21 iunie 1972, de pe urma defunctei A.S., soția lui A.G.

(decedata la 27 septembrie 1971) a rămas ca unic moștenitor A.Ș., întrucât ceilalți

fii, A.N., A.C. și P.M. (mama reclamantului) au renunțat la succesiune. În masa

succesorală este menționată suprafața de teren de 800 mp. loc de casă și casa de

locuit.

Potrivit adreselor nr.

A1. din 20 aprilie 2002 și nr. A2. din 12 aprilie 2002 emise de Primăria Comunei

S.M., numita A.S. (soția lui A.G.) a formulat cerere de înscriere în GAC, înregistrată

sub nr. 271/1961- cerere care însă nu se găsește în evidențe, numărul acesteia fiind

doar consemnat în registrul agricol, cu toate suprafețele de teren existente în

registrul agricol din perioada anilor 1959-1963, respectiv cu 2,55 ha, din care

0,10 curți.

Conform adresei nr.

A3./ 31 ianuarie 2002 emisă de Primăria comunei S.M., numita A.S. a figurat între

anii 1961-1971 în registrul agricol cu suprafața de 0,30 ha. teren. Conform registrului

agricol depus la dosar apel, A.S. a figurat la nivelul anului 1971 cu 0,20 ha. teren

arabil.

Potrivit actului de schimb

încheiat la data de 11 octombrie 1971, CAP S.M. a dat în deplină proprietate Consiliului

Popular al comunei Slobozia terenul în suprafață totală de 1200 mp, având următoarele

vecinătăți: la nord A.N., la sud - A.Ș., la vest Șoseaua națională, la est loturile

personale ale lui A.N. și A.Ș.

Prin decizia nr. 860

din 20 decembrie 1971, fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular al județului

Ilfov transmite în administrarea Inspectoratului Miliției județului Ilfov, printre

altele, și terenul în cauză, în vederea construirii postului de poliție din comuna

S.M., suprafața terenului fiind menționată ca fiind de 1.200 mp., cu dimensiuni

ale laturilor de 30x40 ml. și vecinătățile indicate în cuprinsul tabelului anexa.

Pe acest teren a fost edificat postul de poliție, care funcționează ca atare și

în prezent.

Au fost depuse la dosar

fișa terenului propus pentru construirea postului de poliție și schița acestuia,

care indică aceleași dimensiuni și aceleași vecinătăți (la nord A.N., la est Consiliul

S.M., la vest Sos. Națională și la sud A.Ș.).

S-a depus la dosar fond

și procesul verbal de amplasare a postului de poliție încheiat la 16 martie 1973,

care menționează din nou suprafața de 1200 mp.

Prin adresa nr. A1./ 02

iulie 2007 emisă de Primăria comunei S.M. se arată că succesorii defunctei A.S.

au primit prin reconstituirile efectuate conform Legii nr. 18/ 1991 tot terenul

care li se cuvenea de la autoarea lor, susținându-se chiar că au primit o suprafață

mai mare în punctul „B.”. În același sens sunt și alte adrese comunicate de către

aceeași instituție (adresa nr. A3./ 2006 dosar apel).

Curtea a constatat că,

urmare a cererilor formulate în baza Legii nr. 18/1991, au fost emise următoarele

titluri de proprietate: 1. titlul nr. T1. din 08 decembrie 1999 prin care s-a dispus

reconstituirea dreptului de proprietate pentru moștenitorii defunctei A.S., respectiv

A.Ș., P.M. (mama reclamantului), A.I., A.V. și A.G. pentru suprafața de 2 ha și

1800 mp., din care 8.200 mp. teren intravilan, învecinat la sud cu terenul ocupat

de postul de poliție și A.Ș.; 2. titlul de proprietate nr. T2. din 30 ianuarie 1995

pe numele A.N. pentru suprafața totală de 1000 mp. intravilan, din care 500 mp.

prin reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma defunctei A.S.); 3. titlul

nr. T3. din 04 august 2003 pe numele A.G. pentru suprafața de 1000 mp. intravilan;

200 mp., din care 1.800 intravilan, prin reconstituirea dreptului de proprietate;

A.M., numiții A.V., A.E., A.G. și A.I., pentru suprafața de 1 ha și 2700 mp., prin

reconstituire, dintre care 2643 mp. în intravilan; 6. titlul nr. T6. din 04

august 2003 emis pe numele A.E., pentru suprafața de 979 mp. intravilan, prin reconstituire;

de 1 ha și 9100 mp., din care 2.219 mp. teren intravilan, prin reconstituire; 8.

titlul de proprietate nr. T8. din 15 iulie 2004 pe numele moștenitorilor lui A.N.,

numiții A.G., A.I., A.I. și A.V., pentru suprafața de 1 ha și 1600 mp. teren, din

care 3.130 mp. teren intravilan, prin reconstituire.

Se retine și că, la emiterea

titlului de proprietate nr. T1. din 1999 s-a aplicat o cotă de reducere de 15%,

astfel cum a comunicat

Primăria

comunei S.M. prin adresele depuse la dosar apel.

Prin raportul de expertiza

întocmit de expertul desemnat P.D., la care s-au efectuat mai multe suplimente au

fost identificate următoarele suprafețe de teren: suprafața de teren de 18.119 mp.

cumpărată de autorul reclamantului prin actul de vânzare cumpărare din anul 1919

(suprafață evidențiată în schiță); suprafața de 1.200 mp. astfel cum aceasta figura

cu dimensiunile de 30x40 ml. și vecinătăți în actele de atribuire pentru construirea

postului de poliție menționate mai sus (actul de schimb și celelalte acte din anul

1971); suprafața deținută în fapt, efectiv, de către postul de poliție la momentul

actual, suprafața de teren care nu mai respectă dimensiunile și amplasamentul indicat

la momentul preluării în anul 1971, anume nu mai are dimensiunile de 30 x 40 ml.,

ci dimensiunile de 24 x 50 ml.; suprafața de 8.200 mp. restituită în baza titlului

de proprietate nr. T1. din 1999 conform Legii nr. 18/1991, care se învecinează cu

terenul ocupat de postul de poliție la nord; terenurile restituite conform Legii

nr. 18/ 1991 prin titlurile de proprietate nr. T3./ 2003, T4./1999, T5./ 2001, T8./

2004, T8./ 1999, T2./ 1995, T7./ 1999.

Din raportul de expertiză

și din precizările date prin adresa nr. A1. din 02 februarie 2011 emisă de Primăria

S.M. rezulta că: titlurile de proprietate nr. T2./ 1995 și T3./ 2003 privesc terenuri

acordate celor doi titulari, respectiv A.V. și A.G., în cu totul alt amplasament

decât cel în litigiu în prezenta cauză, respectiv terenul obiect al titlului T2./

1995 este situat pe cealaltă parte a Sos. B.P., conform schiței întocmită de expert

depusa la dosar apel, iar terenul obiect al titlului nr. T3./ 2003 este situat în

cu totul alta zonă, conform adresei depusă, aceste terenuri aparținând anterior

altor persoane (conform adresei menționate).

Titlurile de proprietate

nr. T2./ 1995 , T3./ 2003, T8./ 2004, T5./ 2001, T4./1999, T6./ 2003 nu au fost

emise pentru terenuri obținute prin reconstituire de pe urma defuncților A.G. și

S., astfel cum rezultă din adresa depusă la dosar, emisă de Primăria S.M., ci în

condițiile art. 22, 23 și 24 din Legea nr. 18/1991, anume prin atribuire către deținătorii

de fapt ai acelor loturi, fiind vorba de terenuri aferente casei de locuit și anexelor

gospodărești, atribuite de fostele CAP-uri către deținători și, ca efect al Legii

nr. 18/1991, intrate în proprietatea acestora.

Se mai precizează în adresa

emisă de Primăria S.M. că, cu excepția a două poziții care nu interesează în cauză,

celelalte terenuri au fost reconstituite pe vechile amplasamente.

S-au comunicat de către

Primăria S.M. și actele care au stat la baza emiterii acestor titluri de proprietate,

din care rezultă că în registrul agricol numiții A.S., A.M., A.C., A.N. figurau

ei înșiși, distinct de autorii lor A.G. și S., cu anumite suprafețe de teren, reconstituirile

făcute conform Legii nr. 18/ 1991 făcându-se în baza acestor extrase din registrele

agricole, care priveau proprietățile lor la momentul cooperativizării, iar nu în

calitate de moștenitori ai A.S. pentru suprafețele cu care aceasta figura în registrul

agricol.

Coroborând aceste probe,

Curtea a reținut că, din faptul că amplasamentul fostului teren de 18.119 mp. cumpărat

de autorul reclamantului în anul 1919 se suprapune (parțial) cu cel ocupat în prezent

de postul de poliție rezultă cu evidență probată împrejurarea că această suprafață

de teren ocupată în prezent de postul de poliție este parte din fosta proprietate

a lui G. și A.S.

Tot restul acestei suprafețe

de 18.119 mp. teren a fost restituită către membrii familiei A., fie prin reconstituire

de la A.S., fie în condițiile art. 22 și 23 din Legea nr. 18/1991, fie direct către

succesorii A.S., aceasta suprafață ocupată în prezent de postul de poliție rămânând

singura care nu aparține în prezent familiei A. (constituind o „enclava” în întregul

terenului restituit către membrii familiei A.).

Rezultă din aceasta, că

această suprafață de teren nu a fost reconstituită/restituită către succesorii fostului

proprietar conform Legii nr. 18/ 1991.

Curtea a constatat că

nu rezulta că această suprafață de teren ar fi fost restituită pe un alt amplasament,

deci ca s-ar fi operat o restituire către succesorii S. și ai lui G. A., dar pe

alt amplasament.

Singurele titluri de proprietate

emise în altă locație decât cea în discuție în cauză în favoarea membrilor familiei

A. (succesori ai S. și ai lui G. A.) sunt următoarele terenuri: terenul extravilan

de 3600 mp. obiect al titlului de proprietate nr. T1. din 1999 emis într-adevăr

moștenitorilor lui A.S., terenul obiect al titlului de proprietate T2./ 1995 emis

în favoarea lui A.V., situat pe cealaltă parte a DN 7, și terenul obiect al titlului

de proprietate nr. T3./ 2003 de pe urma defunctului A.G., situat în cu totul alta

zonă decât cel în litigiu.

Conform adresei emisa

de Primăria S.M., terenurile obiect al tuturor celor 8 titluri de proprietate emise

conform Legii nr. 18/1991 au fost emise pe vechiul amplasament, în sensul că s-au

restituit exact amplasamentele pe care beneficiarii acestor titluri erau îndreptățiți

la restituire, cu excepția a două poziții, care nu vizează terenul ocupat de postul

de poliție (pozițiile G. de la autori A.S. și A.C.).

Toate restituirile făcute

în temeiul Legii nr. 18/ 1991 (fie că aceste restituiri au avut loc prin reconstituire

sau atribuire în condițiile art. 22, 23 și 24 din Legea nr. 18/1991) s-au făcut

pe vechile amplasamente, sau terenurile deținute și atribuite în condițiile art.

22 și 23 din Legea nr. 18/ 1991 (cu excepția a 2 poziții nerelevante în analiza

cauzei, pentru că privesc alte suprafețe de teren - poz. G. în registrele agricole).

Din aceasta, rezultă că

suprafața de teren în prezent ocupată de postul de poliție nu a fost restituită

în condițiile Legii nr. 18/1991.

Curtea a reținut că nu

este întemeiata apărarea intimatului pârât că prin reconstituirile făcute în temeiul

Legii nr. 18/1991 reclamantul sau membrii familiei sale ar fi primit deja aceasta

suprafață de teren.

Curtea a constatat că

terenul ocupat de postul de poliție este în mod evident intravilan și era intravilan

și la data notificării adresată de reclamant, de vreme ce acesta este situat în

V. satului, fapt confirmat și de expertiza tehnică efectuată, și de faptul că toate

terenurile învecinate cu deschidere spre DN7 sunt intravilane, conform titlurilor

de proprietate emise conform Legii nr. 18/ 1991.

Așa fiind, Curtea a constatat

că în mod greșit atât instanța fondului, cât și prin decizia atacată în prezenta

cauză emisă de intimatul pârât, s-a reținut aplicabilitatea Legii nr. 18/1991, în

cauză neoperând art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Curtea a mai constatat

că preluarea terenului a fost abuzivă, în înțelesul art. 2 lit. i) din Legea

nr. 10/ 2001, căci nu s-a făcut dovada existenței unui act de preluare a terenului

de către stat.

Preluarea de fapt a terenului

este probată prin simplul fapt că acest teren, care a fost dovedit că a aparținut

autorului reclamantului, este ocupat începând cu anul 1971 de postul de poliție.

S-a invocat faptul că

de fapt terenul a fost înscris în CAP de către A.S. și CAP l-ar fi predat cu titlu

de schimb pentru edificarea postului de poliție.

Curtea a constatat că

nu poate fi reținută ca probată această împrejurare a preluării de către fostul

CAP ca urmare a cererii de înscriere făcută de proprietarul A.S., atâta timp cât

nu s-a depus la dosar aceasta cerere de înscriere din care să rezulte că aceasta

a vizat și acest teren.

Existența pe marginea

filei registrului agricol a mențiunii că a fost preluat de CAP în urma cererii

nr. 271/1961 nu poate fi reținută de către Curte drept probă a preluării în acest

mod, iar încheierea ulterioară a actului de schimb între CAP și CP S.M. încheiat

în anul 1971 iarăși nu poate fi considerată o proba a acestei modalități de preluare,

atâta timp cât acest act emana de la alte persoane decât proprietarul, deci nu reprezintă

un înscris opozabil acestuia și succesorilor lui în drepturi.

În privința calității

de succesor în drepturi al reclamantului în raport de fostul proprietar al terenului,

Curtea a constatat că reclamantul are calitatea de succesor al lui G. A. (bunicul

sau), proprietarul inițial al terenului, conform actelor de stare civilă depuse

la dosar, că mamei reclamantului, numita P.M., alături de alți moștenitori, i s-a

reconstituit dreptul de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991 în calitate

de moștenitor al A.S., prin titlul de proprietate nr. T1. din 08 decembrie 1999.

Prin acest titlu s-a soluționat

cererea mamei reclamantului (depusă la dosar apel) prin care acesta, reclamând calitatea

de moștenitor al defunctei A.S., solicită restituirea vechii proprietăți a autoarei

ei, în condițiile Legii nr. 18/1991.

Prin acest titlu, s-a

stabilit că mama reclamantului are calitatea de moștenitor al defunctei A.S., chiar

dacă în certificatul de moștenitor de pe urma acesteia apare ca renunțător.

Față de acest titlu, Curtea

a apreciat că în cauză chestiunea calității reclamantului de succesor în drepturi

al A.S. trebuie surmontată, aceasta având în vedere necesitatea asigurării unei

judecăți care să nu infirme cele stabilite în mod irevocabil într-o altă procedură

care se bucura de prezumția de veridicitate, aceasta din perspectiva dreptului consacrat

de art. 6 din C.E.D.O., care implică drept componentă ca cele constatate și stabilite

printr-un act al unei autorități statale să nu fie contrazise în esență printr-un

alt act emanând de la autoritățile statului.

Din interpretarea coroborată

a art. 10 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 10/ 2001, se desprinde concluzia că

nu se pot restitui în natură, ci se acordă masuri reparatorii prin echivalent, pentru

terenurile ocupate de construcții noi edificate după preluarea imobilelor de către

statul comunist, cu excepția situației în care aceste construcții noi au fost edificate

după anul 1990 fără autorizație de construcție.

Este greșită interpretarea

dată de apelantul reclamant în sensul că nu poate fi restituit în natură terenul

ocupat de construcții noi, numai dacă acestea au fost edificate cu autorizație de

construire. În realitate, din interpretarea coroborată a art. 10 alin. (2) și

(3) rezultă că numai în cazul construcțiilor edificate ulterior anului 1990 este

necesară existența autorizației de construire pentru a opera imposibilitatea de

restituire în natură, în situația construcțiilor edificate anterior anului 1990

această cerință nefiind impusă.

Nu a fost găsit incident

nici art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 invocat de apelantul reclamant, întrucât

acest text are în vedere cazul în care clădirea nu ar mai fi necesară unității deținătoare,

situație care nu se regăsește în cauză, postul de poliție funcționând în acel spațiu

și în prezent.

Potrivit schiței la suplimentul

la raportul de expertiză depusă la dosar apel expertul a demarcat o suprafață de

360 mp. situată în spatele terenului, care poate fi restituită în natură, și a delimitat

totodată o suprafață de 122,50 mp. situată pe lateralul acestei suprafețe care poate

fi restituită de asemenea în natură și care să servească accesului la terenul din

spate.

Reclamantul nu s-a opus

de principiu unei asemenea modalități de restituire în natură a unei fâșii laterale

care să îi asigure accesul spre terenul din spate, solicitând însă prin notele depuse

la dosar apel că această fâșie să fie mult mai lată, până foarte aproape de zidul

lateral al clădirii postului de poliție, cerând de asemenea să îi fie restituită

o asemenea fâșie laterală și pe partea cealaltă a clădirii.

Curtea nu a primit propunerea

reclamantului legat de lățimea acestor fâșii laterale, apreciind că, în raport de

natura specifică a activității publice desfășurate de poliție în clădirea în discuție,

trebuie să se asigure un spațiu suficient de lat pe laturile clădirii (trebuie să

se aibă în vedere eventuala necesitate a accesului cu mașini sau alte necesitați

ale activității poliției).

Curtea a luat în considerare

varianta propusă de expert și a dispus restituirea în natură către reclamant a suprafeței

de teren aflată în spatele clădirii, de 360 mp., ca și a suprafeței de 122,50 mp.

aflată în partea laterală a clădirii și care asigură accesul.

Curtea a avut în vedere

și faptul că această modalitate de restituire este convenabilă din perspectiva că

suprafață de 360 mp. teren este alipită suprafeței de 8200 mp. teren deja restituiți

prin titlul de proprietate T1./ 1999, servind așadar unei întregiri a acestei proprietăți.

Reclamantul a solicitat

inițial, prin notificarea formulată și prin cererea depusă la instanța de fond,

suprafața de 1200 mp. teren.

Ulterior, datorită modului

în care a fost întocmită inițial expertiza în apel (expertul precizând inițial că

postul de poliție ocupa de fapt 1.440 mp.), reclamantul a insistat asupra faptului

că solicită restituirea întregii suprafețe de 1.440 mp. teren.

Curtea a constatat că

expertul a considerat în mod total nejustificat că postul de poliție ocupă suprafața

de 1.440 mp. teren, din două perspective: terenul ocupat de poliție nu este îngrădit

în partea din spate, înspre terenul de 8.200 mp. restituit familiei A., iar expertul

a considerat suprafața ocupată de poliție prin luarea în considerare a lungimii

gardurilor laterale, considerând că dacă aceste garduri au anumite lungimi, atunci

aceasta semnifică faptul că până la sfârșitul gardurilor se întinde deținerea postului

de poliție. Această logica este greșită, caci aceste garduri laterale delimitează

terenul pe laturile de nord, respectiv sud, iar nu pe latura de est, care interesează,

iar pe de altă parte, astfel cum a precizat chiar reclamantul, aceste garduri nu

au fost ridicate de organele de poliție, ci de proprietarii persoane particulare

vecini, deci organele de poliție nu și-au manifestat prin edificarea acestor garduri

poziția de a lua în stăpânire o suprafață egală cu lungimea gardurilor.

Pe de alta parte, moștenitorilor

lui A.S. (printre care și reclamantul, dar nu numai el) le-a fost restituit prin

titlul de proprietate nr. T1./ 1999 terenul din spate, în suprafață de 8.200 mp.,

pentru 240 mp. din aceștia existând suprapunere cu terenul aflat în interiorul celor

două garduri laterale. Așadar, pentru acești 240 mp. teren (diferența de la 1.200

mp. și 1.440 mp.) există deja emis un titlu de proprietate în condițiile Legii

nr. 10/2001. Aceasta face să nu mai poată fi repusă în discuție restituirea acestora

în condițiile Legii nr. 18/1991, din două motive: pentru acești 240 mp. ar opera

excepția de la aplicarea Legii nr. 10/ 2001 instituită de art. 8 din lege, de vreme

ce au făcut deja obiectul Legii nr. 18/ 1991; pe de altă parte, în mod absolut subsidiar

față de primul argument expus, nu poate beneficia de restituire în condițiile Legii

nr. 10/2001 în prezenta cauză (care are ca obiect o contestație întemeiata pe

art. 26 din Legea nr. 10/2001 în contradictoriu cu intimatul pârât Ministerul de

Interne) doar reclamantul, în condițiile în care pentru acest teren și alte persoane,

alături de reclamant, au drepturi de proprietate recunoscute legal.

Curtea a avut în vedere

doar suprafața de 1.200 mp., a cărei restituire urmează a fi făcuta după cum urmează:

cele doua suprafețe de 360 mp. și respectiv 122,50 mp. teren urmează a fi restituite

în natură. Pentru diferența de 717,50 mp. va constata dreptul reclamantului la măsuri

reparatorii prin echivalent, măsuri reparatorii care vor fi stabilite la valoarea

de piață potrivit standardelor internaționale de evaluare și vor fi acordate în

condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, conform art. 10 alin. (9) din

Legea nr. 10/ 2001.

Împotriva deciziei au

declarat recurs ambele părți.

Reclamantul, prin recursul

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică decizia pentru

considerentele ce urmează.

Instanța a greșit când

stabilește modalitatea de restituire, acordând intimatei - parate dreptul asupra

unei suprafețe de teren le 717,50 m.p.

Recurentul a solicitat

restituirea integrală a suprafeței de 1200 mp, iar subsidiar, dacă se consideră

că postul de Poliție din comuna S.M. funcționează pe terenul proprietatea sa, să-i

fie restituită suprafața de 1093 mp liberă de construcție.

În atare situație intimatei-parate

i se creează o cale de acces pe suprafața de la drumul public de 11,32 mp lungime

și 12,12 mp lățime.

Interpretarea dată de

Curte dispozițiilor art. 10 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 este greșită,

pentru că nu se poate acorda intimatei - pârâte mai mult decât ocupa construcția

ridicată fără autorizație de construire, și terenul care oferă cale de acces de

la drumul public, atâta vreme cât nu a avut decât în folosință suprafața de teren

de 1200 mp care a făcut parte din suprafața de 0,20 ha ce a aparținut autoarei sale

A.S.

Instanța apreciază că

numai pentru construcțiile ridicate după anul 1990 autorizației, cele construite

în regimul comunist nefiind supuse obligatoriu aceluiași regim juridic ce derivă

din Decretul nr. 144/1958.

Critica pe care o aduce

instanței, ține de aprobarea unui supliment la expertiza făcută de expertul P.D.

Astfel, la pct. 9 din

suplimentul la expertiza judiciară fila, expertul răspunde că, distanța de la clădire

până la limitele laterale ale terenului pe toate laturile este: din dreptul clădirii

spre vest (la drumul public) =11,32 m.p.; din dreptul clădirii spre nord =4,54 m.p.;

din dreptul clădirii spre sud=8,40 m.p.; din dreptul clădirii spre est nu este împrejmuita.

Aceste date corespund

în totalitate cu cele inserate la dosar și anume: lățime 24 ml; lungime 60 ml.

Lățimea se compune din:

distanta de la clădire spre nord- 4,54 ml; lățimea clădirii - 4,09+6,03= 10,12 ml;

distantele de la clădire la sud - 8,40 ml, în total - 23,06 ml.

Apare astfel o diferență

de 0,94 ml, pe care deși expertul nu a justificat-o, instanța a considerat-o într-o

egalitate perfectă. Ori, lățimea de 24 ml nu poate să fie egală cu 23,06 ml, și

ca atare, s-a ignorat această diferență de 0,94 ml.

De asemenea, în suplimentul

la expertiză pct. 7 și 11 expertul nu clarifică cele solicitate de instanță considerând

că dimensiunile date de Ministerul Administrației și Internelor de 24 ml x50 ml-

sunt cele reale, deși în raportul de expertiză stabilise situația din prezent pe

laturile de N-S 60m iar pe laturile E-V 24 m greșind doar vecinătățile.

Instanța nu cenzurează

opinia eronată a expertului cristalizată la pct. 11 la suplimentul de expertiză,

în sensul că, acesta își menține punctul de vedere greșit de la pct. 7 din supliment,

susținând că intimata - pârâtă a depus la dosarul cauzei planuri pentru suprafața

de 1440 mp. În realitate nu există niciun plan depus de intimatul - pârât.

Instanța nu a cenzurat

nici pct. 12 din suplimentul la expertiză, unde expertul a trecut 1200 mp în loc

de 1440 mp.

Terenul solicitat ocupat

de intimata-pârâtă, este în suprafață de 1440 mp și este îngrădit pe 3 laturi: la

N, S, V astfel; la V cu deșeuri din scândură; la N plasă de sârmă; la sud cu deșeuri

de lemn degradate; la E nu este împrejmuită.

În atare situație, dacă

terenul nu este împrejmuit, fără să se facă o nouă expertiză, expertul întocmește

schița de la apel pe care instanța în mod greșit și-a însușit-o acordând un drept

intimatei - pârâte pe care nu l-a avut niciodată și o întindere de teren de 717,50

mp, mult peste ceea ce aceasta ocupă prin construcția nelegală și calea de acces.

Pârâtul, prin recursul

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică decizia pentru

cele ce urmează.

Prin cererea din data

de 15 ianuarie 1998 adresată Primăriei comunei S.M. înregistrată sub nr. 199, P.N.

a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, în

calitate de moștenitor al defunctei A.S., anexând ca act doveditor al dreptului

de proprietate actul de vânzare-cumpărare nr. T1. din 30 iunie 1919, același act

pe care P.N. și-a întemeiat notificarea.

Cu adresa nr. A3. din

31 ianuarie 2002 Primăria comunei S.M. a comunicat recurentului faptul că numita

A.S. este trecută în registrul agricol comunal volumul 1, fila nr. 172, perioada

1959-1960 cu suprafața de 2,55 ha. din care 0,10 ha curți și clădiri (suprafață

care nu se referă la terenul atribuit Postului de Poliție S.M.).

În urma cererilor de reconstituire

a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, numiților A.Ș., P.M., A.I.,

A.V. și A.G. (moștenitorii lui A.S.), li s-a reconstituit dreptul de proprietate

pentru terenul situat în comuna S.M., județul Dâmbovița, așa cum reiese din titlul

de proprietate nr. T2. din 08 decembrie 1999.

În conformitate cu prevederile

Legii nr. 18/1991, comisia comunală de fond funciar a aplicat un procent de diminuare

la nivelul localității de 15%, astfel că moștenitorii lui A.S. au primit suprafața

totală reconstituită de 2,18 ha conform titlului de proprietate.

Prin aceeași adresă Primăria

comunei S.M. a comunicat că în perioada 1961-1971 A.S. era înregistrată cu suprafața

de 0.20 ha teren, din care: 0,10 ha curți și clădiri, așa cum rezultă din registrul

agricol volumul nr. 1, perioada 1961-1963, volumul nr. 1, perioada 1964-1970 și

volumul nr. II perioada 1971-1975.

În acest sens, au fost

emise titlurile de proprietate nr. T3. din 04 august 2003 și T2. din 30

ianuarie 1995 prin care numiților A.V. și A.G. (moștenitorii lui A.S. și A.G.) li

s-a reconstituit dreptul de proprietate, aceștia primind câte un teren în suprafață

de 1000 m.p.

De asemenea, din adresa

sus-menționată rezultă că în anul 1971 proprietarul terenului în suprafață de 1200

m.p. amplasat în punctul „G." V. satului, cu vecinătățile: N-A.N., S-A.Ș.,

V-D.N.7, E-lot în folosință personală A.N., era C.A.P.S.M.

Raportul de expertiză

tehnică judiciară întocmit de expertul tehnic judiciar P.D. stabilește, în urma

măsurătorilor topografice realizate, că terenul deținut în prezent de Postul de

Poliție din comuna S.M. are o suprafață de 1.440 mp., având laturile de 24 m, deschidere

la șosea și 60 m lungime.

Având în vedere faptul

că terenul preluat de la C.A.P. S.M. avea dimensiunile 30m x 40m, respectiv 1.200

m.p., se consideră că nu s-a stabilit cu certitudine că terenul pe care este amplasat

în prezent postul de poliție este același cu cel preluat de la C.A.P. S.M. Aceste

aspecte nu au fost lămurite de instanța de apel, deși s-a insistat inclusiv în faza

de apel pe formularea unor concluzii clare.

Instanța de apel nu a

ținut cont de obiecțiunile formulate la raportul de expertiză tehnică judiciară

efectuată în cauză, expertul se contrazice la punctele a și b din expertiză, întrucât

menționează că nu a găsit planurile cadastrale anterior anului 1970, necesare identificării

terenului în suprafață de 18.119 m.p. care a aparținut lui A.G.; identificarea terenului

a fost făcută doar în baza vecinătăților din contractul de vânzare-cumpărare, vecinătăți

care nu corespund în totalitate din punct de vedere al punctelor cardinale cu realitatea

din teren; copiile titlurilor de proprietate transmise nu au și pagina 2 în care

ar fi fost menționate suprafețele restituite conform Legii nr. 18/1991 și în consecință

nu se pot pronunța asupra suprafețelor reconstituite; expertul se contrazice și

la punctul g: „Titlurile de proprietate emise proprietarilor A.Ș., A.N. și A. N.

G. nu se referă la restituirea terenurilor din interiorul suprafeței de 18.119 m.p.

în titlul de proprietate al lui A.Ș. din suprafața primită în intravilan de 1800

m.p., 800 m.p. au legătură cu terenul de 18119 m.p.”

De asemenea, din studierea

suplimentului la raportul de expertiză judiciară depus la dosar în fața instanței

de apel, rezultă că expertul menționează la punctul 5 lit. a) că „deoarece nu am

găsit planurile cadastrale din anii menționați, nu am putut să identific terenul

în suprafață de 18.119 mp care a aparținut lui A.G.”.

Se face precizarea că

expertul nu revine asupra concluziilor din raportul de expertiză, care, în mod evident,

nu sunt fundamentate. Cu toate acestea, instanța de apel, în mod neîntemeiat, reține

că „amplasamentul fostului teren de 18.119 mp, cumpărat de autorul reclamantului

în anul 1919 se suprapune parțial cu cel ocupat în prezent de postul de poliție

..." susținere neîntemeiată pe probe.

Instanța de apel nu a

ținut seama de adresa nr. A3./06 februarie 2006, a Primăriei comunei S.M., înscris

care precizează, la alin. (3), „suprafața de 1.7200 m.p. pe care o solicită domnul

P.N. spre a i se reconstitui - nici aceasta nu face obiect al revendicării, întrucât

celor doi moștenitori ai defuncților A.S. și G., după cum reiese din adresa dvs.,

respectiv A.V. și A.G., li s-au reconstituit teren - loc de casă câte 1000 mp de

fiecare în imediata apropiere, dovedit prin cele două titluri de proprietate emise

pe numele celor doi, anexate în copie xerox". O adresă având același conținut,

purtând nr. A4. din 02 mai 2007, a fost înaintată și Tribunalului București, aflându-se

la dosarul de fond.

Prin decizia recurată,

instanța de apel a constatat faptul că, în temeiul Legii nr. 18/1991 au fost emise

un număr de 8 titluri de proprietate, succesorilor lui A.G.. Din însumarea suprafețelor

de teren, așa cum sunt ele enumerate în hotărârea judecătorească, rezultă o suprafață

totală de aproape 9 hectare de teren, aspect în totală discordanță cu solicitarea

intimatului-reclamant și cu situația de fapt.

Înalta Curte, analizând

decizia prin prisma criticilor formulate,a probatoriilor administrate în toate etapele

procesuale și a temeiurilor de drept incidente cauzei reține caracterul fondat al

recursului declarat de pârât și caracterul nefondat al recursului declarat de reclamant

pentru argumentele ce succed:

Prioritar, Înalta Curte

va constata că recursul declarat de pârât întrunește exigențele art. 303 C.

proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 306 C. proc.

civ. Astfel, deși criticile formulate nu sunt bine structurate și argumentate cu

referire la considerentele deciziei recurate, din dezvoltarea motivelor invocate

reiese faptul că recurentul invocă, pe de o parte, reconstituirea terenului ce a

aparținut autorilor reclamantului în procedura Legii nr. 18/1991, iar pe de altă

parte nestabilirea pe deplin a situației de fapt cu referire la includerea terenului,

pe care se află postul de poliție, în suprafața de 18119 m.p. ce a făcut obiectul

contractului de vânzare-cumpărare din 1919, prin care autorul reclamantului a dobândit

dreptul de proprietate asupra nemișcătorului.

Curtea de Apel reține

ca situație de fapt, necontestată de niciuna dintre părți, că A.G. a dobândit dreptul

de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 18119 m.p. (aproape 2 ha de teren)

în temeiul actului de vânzare-cumpărare nr. V1. situat în comuna S.M.

Tot ca situație de fapt

necontestată, se reține că A.S., soția lui A.G., a figurat în registrul agricol

în perioada 1959-1968 cu 2,55 ha, din care 0,10 curți.

Instanța superioară de

fond arată că din cele 8 titluri de proprietate acordate succesorilor lui A. GG.

și A.S., doar titlurile cu nr. T1. din 8 decembrie 1999 și T8. din 8 decembrie 1999

au fost emise prin reconstituire a dreptului de proprietate ce a aparținut defuncților.

Prin titlul de proprietate

nr. T1. s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru moștenitorii defunctei

A.S., respectiv A.Ș., P.M. (mama reclamantului), A.I., A.V. și A.G. pentru suprafața

de 2 ha și 1800 m.p., adică 21800 m.p.

Prin titlul de proprietate

nr. T4. din 8 decembrie 1999 s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate

pe numele A.Ș. pentru suprafața de 2 ha și 200 m.p., adică 20200 m.p.

Adiționând cele două suprafețe,

rezultă un total de 42000 m.p.

Față de împrejurarea că

situația de fapt reținută de instanța superioară de fond nu a fost contestată, rezultă

că suprafața de teren de 18119 m.p., proprietatea bunicului reclamantului, la care

acesta se raportează în motivarea cererii de chemare în judecată, a făcut obiectul

reconstituirii în procedura Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar.

Art. 8 din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, prevede că nu intră sub incidența acestei legi de reparație

terenurile solicitate potrivit prevederilor legilor fondului funciar.

Drept urmare, critica

formulată de recurentul Ministerul Administrației și Internelor, în sensul că terenul

solicitat a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, este întemeiată.

În consecință, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (3) cu referire la art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recursul va fi admis, decizia atacată va fi modificată în tot, în sensul

că apelul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat.

Dat fiind considerentele

admiterii recursului declarat de pârât, și anume incidența art. 8 din Legea nr.

10/2001, Înalta Curte constată că nu se mai impune analiza recursului declarat de

reclamant care vizează chestiuni ce țin de modalitatea aleasă de Curtea de Apel

pentru restituirea parțială în natură a terenului solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul P.N. împotriva deciziei nr. 482A din data de 10

mai 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Admite recursul declarat

de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor împotriva aceleiași decizii.

Modifică în tot decizia

atacată în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul P.N.

împotriva sentinței nr. 1343 din data de 2 noiembrie 2007 a Tribunalului București,

secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie

2012.