ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5283/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

SC L.I. SRL Craiova a formulat

contestație împotriva procesului verbal de licitație din data de 22 mai 2003,

solicitând în contradictoriu cu C.J.T. și SC C.P. SRL Tulcea să se anuleze

licitația întrucât activele supuse executării silite care au aparținut SC P. SA

fac obiectul unui contract de asociație în participațiune încheiat de

contestatoare cu această societate. A mai susținut contestatoarea că, activele

supuse licitației se află pe terenul pe care îl deține conform contractului de

concesiune din 12 ianuarie 2001, încheiat cu C.J.T. pe o perioadă de 30 de ani

și că prin nerecunoașterea dreptului de preemțiune, licitatorul i-a produs o

vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea licitației.

Contestatoarea a chemat în garanție SC

P. SA și a precizat că deși a înștiințat în termen comisia despre faptul că

activele supuse executării silite și adjudecate de intimata SC C.P. SRL Tulcea

aparțineau SC P. SA Tulcea și făceau obiectul contractului de asociație în

participație, comisia de licitație nu a ținut seama de aceste înștiințări.

Judecătoria Tulcea, după examinarea

probelor dosarului, prin sentința nr. 618 din 4 martie 2004 a respins

contestația formulată de reclamanta SC L.I. SRL Craiova și cererea de chemare

în garanție formulată împotriva SC P. SA Tulcea, cu motivarea că bunurile

puteau fi executate silit întrucât asocierea în participație nu constituie în

favoarea celui de-al treilea o persoană juridică distinctă, iar cel de-al

treilea potrivit art. 253 C. com., nu are nici un drept și nu se obligă decât față

de cel cu care a contractat.

În acest context, bunurile

debitoarei au fost urmărite silit prin vânzare la licitație fiind adjudecate de

SC C.P. SRL.

S-a mai reținut că SC L.I. SRL are

un drept real asupra terenului în suprafață de 446 ha., pe care se află

activele executate silit în baza unui contract de concesiune însă

contestatoarea nu avea înscrise eventuale drepturi sau sarcini asupra

activelor, și că în cauză nu a fost făcută nici dovada prevăzută de art. 21 din

contractul de concesiune din 12 ianuarie 2001, în sensul înregistrării

contractului de concesiune în registrele de publicitate imobiliară, în termen

de 30 de zile de la data înregistrării lui.

În ce privește dreptul de preemțiune

la cumpărare invocat de contestatoare, instanța de fond a apreciat că aceasta

nu a solicitat aplicarea art. 96 din O.G. nr. 1/2001, potrivit căruia,

valorificarea bunurilor prin vânzare directă se poate realiza în cazul în care,

înaintea începerii procedurii de valorificare prin licitație, pe parcursul ei

sau după finalizare, dacă bunul nu a fost vândut, persoana a oferit cel puțin

prețul de evaluare prevăzut de art. 97 și 98 din ordonanța citată.

Cererea de chemare în garanție a

fost respinsă ca nefondată pentru motivul că după organizarea licitației de

către C.J.T., prin actul adițional din 1 iulie 2003 la contract, mijloacele

fixe vândute aparținând SC P. SA au fost scăzute din anexa la contractul de

asociație în participație.

Sentința nr. 618/2004 a Judecătoriei

Tulcea a fost apelată de contestatoarea SC L.I. SRL Craiova, iar Curtea de Apel

Constanța prin decizia nr. 273 din 30 septembrie 2004 a admis apelul și a

schimbat în tot sentința în sensul respingerii contestației la executare ca

tardiv formulată.

Pentru a decide astfel, Curtea a

luat în examinare excepția tardivității declarării contestației formulată de

intimatele C.J.T., SC C.P. SRL Tulcea și SC P. SA Tulcea și a reținut că nu au

fost respectate prevederile art. 125 alin. (2) din O.G. nr. 61/2002, care

stipulează un termen de 15 zile socotit de la executarea silită, respectiv de

la data ținerii licitației. Sancțiunea încălcării termenului de 15 zile, a mai

reținut instanța de apel, este decăderea, stipulată expres de art. 125 alin.

(1) din același act normativ. În fine, în considerente, instanța s-a referit și

la prevederile art. 125 alin. (3) din O.G. nr. 61/2002, potrivit cărora

contestatoarea are deschisă calea acțiunii de drept comun, separată pentru

valorificarea dreptului său. Celelalte susțineri ale apelantei referitoare la

aplicarea Legii nr. 137/2002 și aspectele legate de dreptul de preemțiune și

contractul de asociație în participație nu au mai fost examinate fiind

subsidiare excepției privind tardivitatea declarării contestației la executare.

Împotriva deciziei nr. 273 din 30

septembrie 2004 a declarat recurs, contestatoarea SC L.I. SRL, prin care a

invocat motivele prevăzute de art. 304 alin. (6-10) C. proc. civ., fără să le

argumenteze în fapt și în drept așa cum prevede art. 302

1

lit. c) C.

proc. civ.

Recurenta a susținut, în esență, că

în propria cale de atac i s-a creat o situație mai grea întrucât contestația la

executare a fost respinsă ca tardiv declarată în timp ce prima instanță a

respins cererea sa pe fond.

Față de acest considerent recurenta

a apreciat că au fost încălcate dispozițiile art. 296 C. proc. civ., pentru că

a analizat excepția invocată de intimate și nu motivele de apel pe care le-a

formulat SC L.I. SRL în calitate de apelantă.

În ce privește excepția

tardivității, recurenta a considerat că cererea prin care a contestat licitația

a fost introdusă mai întâi la C.J.T. la data de 22 mai 2003, în 15 zile, așa

cum dispune O.G. nr. 61/2002 și că în raport de data respectivă nu existau

motive pentru admiterea excepției de tardivitate a introducerii contestației la

executare.

Recurenta a reluat și susținerile pe

fond cu privire la dreptul de preemțiune, precum și cu privire la drepturile

rezultate din contractele de asociație în participație și de concesiune.

La data de 21 martie 2005, recurenta

a invocat dispozițiile art. 125 alin. (2) din O.U.G. nr. 61/2002 și art. 104 C.

proc. civ., și a considerat că sunt motive suficiente și temeinice pentru

repunerea în termenul de contestație în conformitate cu art. 83.4 din ordonanța

citată. Pentru acest motiv argumentat și pe faptul că cererea de repunere în

termen se referă la o stare de fapt și nu la o stare de drept, a solicitat

admiterea recursului și trimiterea cauzei primei instanțe pentru a se pronunța

pe cererea sa de repunere în termenul pentru exercitarea contestației la executare

prevăzută de O.G. nr. 61/2002.

Recursul este nefondat.

Din examinarea criticilor aduse

deciziei nr. 273 din 30 septembrie 2004, având în vedere că recursul nu a fost

motivat în drept prin invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304

C. proc. civ., Înalta Curte în conformitate cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.,

se va opri asupra motivului prevăzut de pct. (9) potrivit căruia modificarea

hotărârii se poate cere „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal

ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Prin critica potrivit căreia în

propria cale de atac i s-a creat o situație mai grea, recurenta a susținut în

alți termeni că s-au încălcat dispozițiile art. 296 C. proc. civ., privind

judecata în apel care prevăd că „Instanța de apel poate păstra ori schimba, în

tot sau în parte hotărârea atacată. Apelantului nu i se poate însă crea în

propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată”.

După cum rezultă din conținutul

considerentelor deciziei acest aspect al principiului non reformatio in pejus,

prevăzut de art. 296 teza II C. proc. civ., a fost avut în vedere de instanța

de apel. Mai mult, în legătură cu O.G. nr. 61/2002 instanța a subliniat și un

alt aspect și anume că apelanta contestatoare are deschisă și calea prevăzută

de art. 125 alin. (3) din ordonanța citată, pentru realizarea dreptului său pe

calea unei acțiuni separate de drept comun.

Prin urmare, prin admiterea

excepției tardivității contestației la executare, apelantei, recurenta din acest

dosar, nu i s-a creat o situație mai grea în propria cale de atac.

Al doilea argument în legătură cu

nelegalitatea deciziei pronunțată în apel care privește termenul de promovare a

contestației ar putea viza aplicarea art. 125 alin. (2) din O.G. nr. 61/2002.

Potrivit acestor dispoziții „contestația prin care o terță persoană pretinde că

are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate

fi introdusă, cel mai târziu în termen de 15 zile după efectuarea executării”.

Recurenta a susținut inițial că nu a

depășit termenul de 15 zile întrucât a înregistrat contestația mai întâi la C.J.T.,

dată în raport de care contestația a fost formulată în termen.

Această susținere va fi înlăturată

întrucât contestația se introduce la instanța competentă cel mai târziu în

termen de 15 zile, din textul anterior citat fiind evident că partea se

adresează instanței și nu C.J.T.

În cele din urmă, prin memoriul

depus la data de 31 martie 2005, recurenta a reluat problema depășirii

termenului de sesizare a instanței cu contestație împotriva procesului verbal

de licitație invocând imposibilitatea de a acționa în cele 15 zile prevăzute de

ordonanță datorită unui motiv independent de voința administratorului

societății. În sprijinul acestui motiv, recurenta a invocat prevederile art. 103

alin. (1) C. proc. civ. și a cerut casarea cu trimitere pentru examinarea

cererii de repunere în termen.

Solicitarea recurentei nu se

încadrează în prevederile motivului de recurs luat în examinare, cu atât mai

mult cu cât această excepție a fost analizată într-o cale de atac, instanță în

fața căreia nu a fost pusă problema repunerii în termen.

Mai este de reținut că textul la

care s-a referit recurenta are în vedere un termen de 15 zile socotit de la

data încetării împiedicării, termen în care se formulează atât cererea de

repunere în termen cât și cererea pentru exercitarea căii de atac, desigur în

măsura în care se admite că o cerere în contestație este o cale de atac în

sensul legii.

În consecință, față de caracterul

normelor care reglementează dreptul terțului de a contesta licitația prin

invocarea unui drept propriu, instanța de apel a aplicat corect sancțiunea

decăderii care are drept consecință pierderea dreptului procedural care nu a

fost exercitat în termenul imperativ.

Celelalte motive, care constituie

argumente subsidiare motivului analizat, urmează să fie înlăturate întrucât

primează analiza termenului legal peremptoriu fixat de lege așa cum corect a

reținut în alți termeni instanța de apel.

În consecință potrivit art. 312 C.

proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

contestatoarea SC L.I. SRL Craiova, împotriva deciziei nr. 273/ COM din 30

septembrie 2004 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 4 noiembrie 2005.