ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8085/2005

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanții C.I., I.C. și S.M. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local Drobeta Turnu Severin, RA L. Drobeta Turnu Severin, SC C. SA și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Mehedinți, pentru a fi obligați la restituirea terenului de 1083,31 mp, situat în Drobeta Turnu Severin, și la plata contravalorii imobilului compus din 3 camere, bucătărie și dependințe cu o suprafață construită din 151,31 mp. Ulterior, a fost introdus în cauză și F.P.S. După parcurgerea unui prim ciclu procesual, rejudecând cauza, Tribunalul Mehedinți, prin sentința civilă nr.1091 din 17 octombrie 2003, a admis acțiunea reclamanților cu obligarea pârâtei SC C. SA și chemata în garanție A.P.A.P.S.

(fostă F.P.S.) să plătească acestora suma de 310.411.978 lei despăgubiri. S-a admis implicit cererea de chemare în garanție a A.P.A.P.S. Totodată, a fost respinsă acțiunea față de pârâții Consiliul Local Drobeta Turnu Severin, RA L. Drobeta Turnu Severin, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Mehedinți. Din motivarea hotărârii se reține că, în raport cu îndrumările și dezlegările Curții Supreme, pârâta SC C. SA are obligația să plătească reclamanților contravaloarea imobilului, proprietatea reclamanților, pe care l-a demolat, iar terenul îl ocupă și în prezent. Totodată, A.P.A.P.S. care a vândut acest imobil pârâtei are obligația să garanteze a plăti suma în calitate de vânzător.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel pârâta SC C. SA, precum și chemata în garanție A.P.A.P.S. București. Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr.163 din 12 februarie 2004, a respins ca nefondate apelurile, menținând, astfel, soluția instanței de fond. Împotriva acestei decizii, a formulat recurs chemata în garanție A.P.A.P.S., în prezent A.V.A.S. Prin recursul declarat, A.V.A.S. a susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost dată fără ca instanța să se pronunțe asupra unei dovezi administrate care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, și anume faptul că suma reprezentând contravaloarea despăgubirilor solicitate a fost achitată reclamantului C.I. În al doilea rând, s-a susținut că, în ipoteza în care despăgubirile nu au fost achitate de Ministerul Finanțelor Publice, așa cum a afirmat reclamantul C.I., atât sentința, cât și decizia sunt pronunțate cu aplicarea greșită a legii.

De asemenea, în cuprinsul celui de-al doilea motiv de recurs, s-a mai susținut excepția de prematuritate a cererii de chemare în garanție a F.P.S., formulată de SC C. SA, întrucât instituțiile publice implicate în privatizare vor plăti societăților comerciale o despăgubire drept echivalent bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deținute, prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive sau irevocabile, ceea ce nu e cazul în speță. S-a mai reiterat și excepția lipsei calității procesuale pasive a A.P.A.P.S., întrucât nu a avut niciodată calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul SC C. SA și nici nu a transmis cumpărătorilor acest drept. Recursul este nefondat.

Referitor la primul motiv de recurs, respectiv nepronunțarea instanței asupra faptului că despăgubirile au fost achitate reclamantului C.I. de către Ministerul Finanțelor Publice, acesta nu poate fi primit, fiind invocat omisso medio , direct în recurs. În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, susținerea recurentei cu privire la faptul că instanțele au judecat cauza fără a avea viziunea de ansamblu a speței și fără a dezlega pricina prin prisma oferită de alte reglementări speciale, cum ar fi O.U.G. nr. 88/1997, modificată și completată de Legea nr. 99/1999 și Legea nr. 137/2002, de asemenea, nu poate fi primită. Curtea de apel a reținut, în baza art. 32 4 alin. (1), (4), (5) din O.U.G.

nr. 88/1997 și a Legii 99/1999 că persoanele lipsite abuziv de dreptul lor de proprietate imobiliară trebuie despăgubite de către societățile privatizate în al căror patrimoniu sunt evidențiate bunurile. De asemenea, în mod corect a stabilit instanța de apel că aceleași dispoziții normative arată că instituția publică implicată în privatizare va plăti societății comerciale prejudiciul cauzat prin restituirea în natură sau echivalent a bunurilor către foștii proprietari. SC C. SA, în calitate de proprietară, deținătoare a bunurilor de care au fost deposedați abuziv reclamanții, are obligația de a le plăti acestora contravaloarea bunurilor, pe care le deține prin cumpărare de la A.P.A.P.S.

A.P.A.P.S., la rândul său, ca instituție implicată în privatizare și în calitate de vânzător, răspunde material pentru prejudiciul cauzat cumpărătorului, pentru restituirea contravalorii imobilului proprietatea reclamanților, deținut nelegal de stat și implicit vândut nelegal de A.P.A.P.S. Corect a reținut instanța de apel existența a două raporturi juridice distincte: cel dintre proprietarul deposedat și societatea deținătore a bunului și alt raport juridic între A.P.A.P.S., în calitate de vânzător al bunului și societatea cumpărătoare evinsă de proprietarul real. În mod evident, A.P.A.P.S. nu poate fi obligată să plătească direct fostului proprietar, între ei neexistând raporturi juridice, temeiul obligației de evicțiune a A.P.A.P.S.

bazându-se pe contractul de vânzare-cumpărare cu societatea comercială, față de care răspunde conform obligației rezultate din calitatea sa de vânzătoare, conform art. 1336 C. civ. Susținerea A.P.A.P.S. că despăgubirile se plătesc de către aceasta doar în situația în care hotărârea a devenit definitivă și irevocabilă este neîntemeiată. Cele două obligații ale societății comerciale către proprietar și apoi a A.P.A.P.S. către societatea cumpărătoare, pot fi stabilite în același cadru juridic, societatea comercială având posibilitatea, din punct de vedere procedural, de a chema în garanție pe vânzător. Evident că aceste obligații au deplină relevanță doar în momentul rămânerii irevocabile a hotărârii de obligare la plată.

În ceea ce privește susținerea referitoare la lipsa calității procesuale pasive a A.P.A.P.S., instanța reține că aceasta are deplină calitate procesuală, deoarece ea este vânzătorul patrimoniului către cumpărătorul societatea comercială. Deși patrimoniul s-a vândut sub formă de acțiuni, acestea conțin toate caracteristicile juridice ale bunurilor pe care le reprezintă, iar diminuarea patrimoniului presupune diminuarea valorii acțiunilor, de unde rezultă și responsabilitatea vânzătorului pentru prejudiciul cauzat cumpărătorului. Față de cele mai sus exprimate, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 163 din 12 februarie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2005.