ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8085/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Reclamanții C.I., I.C. și S.M. au

chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local Drobeta Turnu Severin, RA L.

Drobeta Turnu Severin, SC C. SA și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, prin D.G.F.P. Mehedinți, pentru a fi obligați la restituirea terenului

de 1083,31 mp, situat în Drobeta Turnu Severin, și la plata contravalorii

imobilului compus din 3 camere, bucătărie și dependințe cu o suprafață

construită din 151,31 mp.

Ulterior, a fost introdus în cauză

și F.P.S.

După parcurgerea unui prim ciclu

procesual, rejudecând cauza, Tribunalul Mehedinți, prin sentința civilă nr.1091

din 17 octombrie 2003, a admis acțiunea reclamanților cu obligarea pârâtei SC

C. SA și chemata în garanție A.P.A.P.S. (fostă F.P.S.) să plătească acestora

suma de 310.411.978 lei despăgubiri.

S-a admis implicit cererea de

chemare în garanție a A.P.A.P.S.

Totodată, a fost respinsă acțiunea

față de pârâții Consiliul Local Drobeta Turnu Severin, RA L. Drobeta Turnu

Severin, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P.

Mehedinți.

Din motivarea hotărârii se reține

că, în raport cu îndrumările și dezlegările Curții Supreme, pârâta SC C. SA are

obligația să plătească reclamanților contravaloarea imobilului, proprietatea

reclamanților, pe care l-a demolat, iar terenul îl ocupă și în prezent.

Totodată, A.P.A.P.S. care a vândut acest imobil pârâtei are obligația să

garanteze a plăti suma în calitate de vânzător.

Împotriva acestei hotărâri au

formulat apel pârâta SC C. SA, precum și chemata în garanție A.P.A.P.S.

București.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

civilă nr.163 din 12 februarie 2004, a respins ca nefondate apelurile,

menținând, astfel, soluția instanței de fond.

Împotriva acestei decizii, a

formulat recurs chemata în garanție A.P.A.P.S., în prezent A.V.A.S.

Prin recursul declarat, A.V.A.S. a

susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost dată fără ca instanța să se

pronunțe asupra unei dovezi administrate care era hotărâtoare pentru dezlegarea

pricinii, și anume faptul că suma reprezentând contravaloarea despăgubirilor

solicitate a fost achitată reclamantului C.I.

În al doilea rând, s-a susținut că,

în ipoteza în care despăgubirile nu au fost achitate de Ministerul Finanțelor

Publice, așa cum a afirmat reclamantul C.I., atât sentința, cât și decizia sunt

pronunțate cu aplicarea greșită a legii.

De asemenea, în cuprinsul celui

de-al doilea motiv de recurs, s-a mai susținut excepția de prematuritate a

cererii de chemare în garanție a F.P.S., formulată de SC C. SA, întrucât

instituțiile publice implicate în privatizare vor plăti societăților comerciale

o despăgubire drept echivalent bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea

în natură a imobilelor deținute, prin efectul unei hotărâri judecătorești

definitive sau irevocabile, ceea ce nu e cazul în speță.

S-a mai reiterat și excepția lipsei

calității procesuale pasive a A.P.A.P.S., întrucât nu a avut niciodată

calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul SC C. SA și nici nu a

transmis cumpărătorilor acest drept.

Recursul este nefondat.

Referitor la primul motiv de recurs,

respectiv nepronunțarea instanței asupra faptului că despăgubirile au fost

achitate reclamantului C.I. de către Ministerul Finanțelor Publice, acesta nu

poate fi primit, fiind invocat

omisso medio

, direct în recurs.

În ceea ce privește al doilea motiv

de recurs, susținerea recurentei cu privire la faptul că instanțele au judecat

cauza fără a avea viziunea de ansamblu a speței și fără a dezlega pricina prin

prisma oferită de alte reglementări speciale, cum ar fi O.U.G. nr. 88/1997,

modificată și completată de Legea nr. 99/1999 și Legea nr. 137/2002, de

asemenea, nu poate fi primită.

Curtea de apel a reținut, în baza

art. 32

4

alin. (1), (4), (5) din O.U.G. nr. 88/1997 și a Legii

99/1999 că persoanele lipsite abuziv de dreptul lor de proprietate imobiliară

trebuie despăgubite de către societățile privatizate în al căror patrimoniu

sunt evidențiate bunurile.

De asemenea, în mod corect a

stabilit instanța de apel că aceleași dispoziții normative arată că instituția

publică implicată în privatizare va plăti societății comerciale prejudiciul

cauzat prin restituirea în natură sau echivalent a bunurilor către foștii

proprietari.

SC C. SA, în calitate de

proprietară, deținătoare a bunurilor de care au fost deposedați abuziv

reclamanții, are obligația de a le plăti acestora contravaloarea bunurilor, pe

care le deține prin cumpărare de la A.P.A.P.S.

A.P.A.P.S., la rândul său, ca

instituție implicată în privatizare și în calitate de vânzător, răspunde

material pentru prejudiciul cauzat cumpărătorului, pentru restituirea

contravalorii imobilului proprietatea reclamanților, deținut nelegal de stat și

implicit vândut nelegal de A.P.A.P.S.

Corect a reținut instanța de apel

existența a două raporturi juridice distincte: cel dintre proprietarul deposedat

și societatea deținătore a bunului și alt raport juridic între A.P.A.P.S., în

calitate de vânzător al bunului și societatea cumpărătoare evinsă de

proprietarul real.

În mod evident, A.P.A.P.S. nu poate

fi obligată să plătească direct fostului proprietar, între ei neexistând

raporturi juridice, temeiul obligației de evicțiune a A.P.A.P.S. bazându-se pe

contractul de vânzare-cumpărare cu societatea comercială, față de care răspunde

conform obligației rezultate din calitatea sa de vânzătoare, conform art. 1336

C. civ.

Susținerea A.P.A.P.S. că

despăgubirile se plătesc de către aceasta doar în situația în care hotărârea a

devenit definitivă și irevocabilă este neîntemeiată.

Cele două obligații ale societății

comerciale către proprietar și apoi a A.P.A.P.S. către societatea cumpărătoare,

pot fi stabilite în același cadru juridic, societatea comercială având

posibilitatea, din punct de vedere procedural, de a chema în garanție pe

vânzător.

Evident că aceste obligații au

deplină relevanță doar în momentul rămânerii irevocabile a hotărârii de

obligare la plată.

În ceea ce privește susținerea

referitoare la lipsa calității procesuale pasive a A.P.A.P.S., instanța reține

că aceasta are deplină calitate procesuală, deoarece ea este vânzătorul

patrimoniului către cumpărătorul societatea comercială.

Deși patrimoniul s-a vândut sub

formă de acțiuni, acestea conțin toate caracteristicile juridice ale bunurilor

pe care le reprezintă, iar diminuarea patrimoniului presupune diminuarea

valorii acțiunilor, de unde rezultă și responsabilitatea vânzătorului pentru

prejudiciul cauzat cumpărătorului.

Față de cele mai sus exprimate,

recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 163 din 12 februarie 2004 a

Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 18 octombrie 2005.