Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.10.2005
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8541/2005

HOTĂRÂRE
28.10.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8541/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 8 mai 2002, reclamanții V.D. și V.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC T. SA să se dispună restituirea terenului în suprafață de 294,03 mp situat în localitatea Turnu Severin. În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că terenul în litigiu a fost dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat la data de 8 iulie 1966 și că imobilul construcție aflat pe acesta a fost demolat cu ocazia edificării hotelului T. Pe terenul ce constituie obiectul acțiunii, se află o copertină demontabilă, ce susține terasa de vară a hotelului, astfel încât acesta poate fi restituit în natură.

Prin urmare cererea pe care au formulat-o prin notificarea comunicată pârâtei, deși întemeiată a fost soluționată în mod nelegal, în temeiul prevederilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 125 din 23 februarie 2004 a Tribunalului Mehedinți a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive și a tardivității introducerii plângerii invocate de pârâtă, s-a luat act de renunțarea la judecata cererii de intervenție în interesul pârâtei formulat de intervenienta SC U. SA și a fost obligată pârâta să restituie reclamanților în natură suprafața de 210 mp, teren situat în localitatea Drobeta Turnu Severin. Au fost obligați reclamanții să restituie Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice suma de 1.040.523 lei despăgubiri încasate pe teren și reactualizate cu indicele de rată a inflației.

În esență, prima instanță a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 11 pct. 2, 3 din Legea nr. 10/2001, astfel încât, terenul în litigiu, neocupat de construcții și detalii de sistematizare urmează a fi restituit reclamanților. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel SC T. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sens în care au arătat că tribunalul a aplicat trunchiat dispozițiile legale incidente în cauză, inaplicabilă situației de fapt rezultată din materialul probatoriu. Nu au fost avute în vedere prevederile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora calitatea de unitate deținătoare aparține unei autorități de stat sau entitate cu personalitate juridică, cu excluderea societăților comerciale privatizate integral, cum este și situația pârâtei, astfel încât calitate procesuală pasivă în prezenta cauză are A.P.A.P.S.

București. În mod greșit a fost rezolvată și excepția tardivității cererii în raport de dispozițiile art. 24 pct. 7 din Legea nr. 10/2001. Deficitar a fost rezolvat și fondul cauzei, față de materialul probatoriu administrat în cauză și de prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 3698 din 4 octombrie 2004 a Curții de Apel Craiova, a fost admis apelul pârâtei, a fost schimbată sentința atacată, în sensul că a fost respinsă acțiunea introductivă. Instanța de control judiciar a reținut în considerentele deciziei că societatea pârâtă s-a privatizat integral, astfel încât, cererea reclamanților se circumscrie dispozițiilor art. 27 și nu art. 11 din Legea nr. 10/2001.

În atare situație, reclamanții sunt îndreptățiți numai la măsuri reparatorii prin echivalent. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs părțile, criticând-o pentru nelegalitate, încadrate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. Recursurile sunt fondate. La termenul de judecată din 28 octombrie 2005, părțile au solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri de expedient, care să consfințească învoiala acestora, materializată în înscrisul intitulat „Tranzacție”, autentificat sub nr. 2145 din 12 octombrie 2005 de B.N.P. O.V. Față de înțelegerea părților, astfel cum este materializată în înscrisul depus la dosarul cauzei, de prevederile art. 271 C. proc. civ., Curtea va admite recursurile declarate și va casa cele două hotărâri, urmând ca în conformitate cu aceste dispoziții să ia act de tranzacția intervenită între părți și să procedeze în conformitate cu prevederile art. 272 C. proc.

civ.

DECIDE: Admite recursurile declarate de reclamanții V.D. și V.M. și de pârâta SC T. SA Casează decizia civilă nr. 3698 din 14 octombrie 2004 a Curții de Apel Craiova și sentința civilă nr. 125 din 23 februarie 2004 a Tribunalului Mehedinți. Ia act de tranzacția intervenită între părți și autentificată sub nr. 2145 din 12 octombrie 2005 de B.N.P. O.V. „T r a n z a c ț i e. S ubsemnații: 1. V.D. și V.M., soți, ambii cu domiciliul în municipiul Drobeta Turnu Severin, județ Mehedinți, în calitate de recurenți-reclamanți, pe de o parte și 2. SC T. SA, cu sediul în municipiul Drobeta Turnu Severin, înregistrată la Registrul Comerțului, prin reprezentantul Cireașă Ion, director, împuternicit în baza hotărârii consiliului de administrație nr. 908 din 27 septembrie 2005, în calitate de recurent-pârât.

Părți în procesul civil, dosarul nr. 3184/2005, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, cu termen de judecată la data de 28 octombrie 2005, având ca obiect, Recurs-legea nr. 10/2001, în vederea terminării acestui proces, a intervenit această înțelegere, care are următorul cuprins: Noi, V.D. și V.M., reclamanți-recurenți, renunțăm la calea de atac formulată (recursul) și la dreptul pretins-dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 294,03 mp, situat în mun. Drobeta Turnu Severin, județ Mehedinți, cu vecinii: la N-SC H.T.; la E - str. S.; la S - SC H.T. și V - SC H.T., primind în schimb de la subscrisa societate comercială, contravaloarea terenului revendicat, respectiv suma de 13.000 Euro, echivalentul a 46.755,80 RON, sumă ce urmează a fi depusă de societate în contul nostru personal, deschis la B.T.

SA,- sucursala Drobeta Turnu Severin, prin Ordin de Plată nr. 307 din 12 octombrie 2005. Subscrisa SC T. SA, reprezentată prin dl. director C.I., în calitate de recurent-pârât, plătește recurenților-reclamanți suma de 13.000 Euro, echivalentul a 46.755,80 RON, reprezentând contravaloarea terenului revendicat de aceștia, în schimb recurenții-reclamanți renunțând la calea de atac a recursului și la dreptul de proprietate asupra terenului ce face obiectul litigiului. Această înțelegere scrisă reprezintă voința noastră liberă, neviciată, act pe care îl vom depune la instanța judecătorească cu rugămintea de a fi consfințit printr-o hotărâre judecătorească definitivă (fără drept de apel), în temeiul art. 271-273 C. proc.

civ. Tehnoredactat și autentificat, astăzi 12 octombrie 2005, la Biroul notarului public V.O. cu sediul în Drobeta Turnu Severin, județ Mehedinți, în 4 (patru) exemplare, câte unul pentru fiecare parte și unul pentru instanța de judecată. Recurenți-reclamanți, ss/V.D., ss/V.M., Recurent-pârâtă, SC T. SA reprezentant-director ss/C.I”. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-11-08
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7545/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 3 iulie 2006, reclamanta P.C.A. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Drobeta Turnu-Severin pentru ca, prin hotărârea
ÎCCJ 2005-10-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8085/2005
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanții C.I., I.C. și S.M. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local Drobeta Turnu Severin, RA L. Drobeta Turnu Severin, SC C. SA și Stat
ÎCCJ 2005-04-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3201/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 3749 din 16 aprilie 2003 pe rolul Tribunalului Mehedinți, reclamantul P.I. a contestat decizia nr. 3494 din 11 martie 2
ÎCCJ 2012-05-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3403/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 627 din 9 noiembrie 2010 Tribunalul Mehedinți, secția civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Prefectura Mehedinți față de care a respins
ÎCCJ 2008-09-29
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5286/2008
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 11 iunie 2004 la Tribunalul Mehedinți, reclamanții M.M.L. și F.R.S. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiulu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă