ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3403/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 627 din 9 noiembrie 2010 Tribunalul Mehedinți, secția civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Prefectura Mehedinți față de care a respins acțiunea pentru lipsa calității procesual pasive. A respins excepțiile invocate de Autoritatea Națională pentru restituirea Proprietăților. A respins în fond acțiunea civilă formulată de reclamantele A.A. - N. și A.C.R. în contradictoriu cu pârâtele Primăria Drobeta Turnu Severin și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților având ca obiect Legea nr. 10/2001.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin acțiunea formulată reclamantele au solicitat obligarea pârâților Prefectura Mehedinți, Primăria Drobeta Turnu Severin și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata despăgubirilor actualizate pe care le-au încasat în anul 2002, pentru imobilul situat în Municipiul Drobeta Turnu Severin, conform adresei nr. 3727 din 26 martie 2002, cât și pentru suprafața de teren de 55,84 mp aferentă imobilului. Au mai arătat că, imobilul în litigiu a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, că au uzat de prevederile Legii nr. 112/1995, însă nu i s-a acordat suma de 52.156.973 lei vechi, iar pentru suprafața de 55,84 mp, nu s-au calculat despăgubiri.

Ulterior, au uzat de prevederile Legii nr. 10/2001 promovând prezenta acțiune, pentru ca la data de 29 iunie 2010, reclamantele și-au completat acțiunea solicitând ca valoarea despăgubirilor să fie calculată potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Prin dispoziția nr. 1828 din 14 aprilie 2009, scrisă de Primarul Municipiului Drobeta Turnu Severin a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului în litigiu, ca fiind imposibil de restituit, propunându-se măsuri reparatorii în echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafață de 264 mp , și construcții în suprafață de 133,575 mp.

Întrucât prin modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, instanța nu mai are competența de a stabili valoarea despăgubirilor, aceasta fiind atributul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pretențiile reclamantelor vor fi soluționate prin decizia emisă de această din urmă instituție, astfel încât acțiunea a fost respinsă. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele susținând în esență, că dosarul a fost soluționat după 11 luni de tergiversări, într-o singură ședință, în care Primăria, Prefectura și A.N.P.R. au dat răspunsuri ambigue, că actele și relațiile comunicate sunt necomplete, că dispoziția nr. 1828/2009 a fost emisă după circa 8 ani, respingându-se cererea de restituire în natură a imobilului, fără a se face referire la valoarea acestuia.

Au mai arătat că nu s-a avut în vedere Decizia XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, și că dosarul A.N.R.P. conține date incorecte. Prin decizia civilă nr. 253 din 19 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins apelul formulat de reclamantele A.C.R.D. și A.A.N. reținându-se în considerentele hotărârii următoarelor argumente: Reclamantele au învestit instanța de fond, în temeiul Legii nr. 10/2001, cu o cerere în despăgubiri pentru imobilul situat în Drobeta Turnu Severin, preluat abuziv în temeiul Decretului nr. 92/1950 de către Statul Român.

Cu privire la modul de soluționare a notificării reclamantelor, s-a stabilit, pe parcursul derulării procesului că, prin dispoziția nr. 1828 din 14 aprilie 2009 emisă de Primarul Municipiului Drobeta Turnu Severin a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului în litigiu, propunându-se, măsuri reparatorii în echivalent în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, urmând să se calculeze cuantumul acestora de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, decizie ce poate fi atacată în justiție în condițiile prevăzute în cap. VI, art. 19-20, din Legea nr. 247/2005. În speță, fiind vorba despre o dispoziție emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, măsurile reparatorii în echivalent se stabilesc numai în condițiile prevăzute de această lege și nu printr-o dispoziție emisă de pârâte sau de către instanța de judecată, cum au solicitat reclamantele.

În ceea ce privește criticile referitoare la actele emise de instituțiile cu atribuții în procedura de stabilire a cuantumului despăgubirilor, a modului de comunicare a acestora, între ele sau cu reclamantele, precum și conținutul dosarului A.N.R.P., instanța de apel le-a apreciat ca fiind irelevantă în cauza de față, întrucât vizează recunoașterea dreptului nu și întinderea acestuia, sub aspectul cuantumului despăgubirilor. Referitor la tergiversarea soluționării cauzei, Curtea a constatat că nu există motive de nelegalitate sau netemeinicie a unei hotărâri judecătorești și mai mult decât atât, față de complexitatea cauzei, litigiul a fost soluționat în primă instanță, într-un termen rezonabil, de circa 9 luni de zile.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamantele A.C.C.R. și A.A.N. criticând-o ca nelegală întrucât dispoziția nr. 1828 din 14 aprilie 2009, nu a fost comunicată pentru a putea fi contestată, decât după trecerea unui an de la data promovării acțiunii ce formează obiectul dosarului de față, solicitând ca în decizia ce se va pronunța să se specifice, explicit, nu în considerente, că pentru imobilul în litigiu nu a fost încasată suma de 52.156.973 lei vechi – 5.215 RON, că nu au fost calculate în baza Legii nr. 112/1995 despăgubirile pentru suprafața de 55,84 mp , aferente imobilului și diferența de valoare a imobilului conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 247/2005. În dezvoltarea acestor critici reclamantele au susținut că, notificarea nr. 72/E/2001 a fost soluționată după trecerea a 8 ani, cu încălcarea art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dispoziția nr. 1828 din 14 aprilie 2011, fiind trimisă A.N.R.P.

după 11 luni de la emiterea ei, cu dosar necomplet și acte nelizibile. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Prin dispoziția nr. 1828 din 14 aprilie 2009 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Drobeta Turnu Severin a fost respinsă cererea de restituire în natură formulată de recurentele – reclamante pentru imobilul situat în Drobeta Turnu Severin, ca fiind imposibil de restituit, propunându-se acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru terenul în suprafață de 133,575 mp.

Recurentele – reclamante nu au contestat faptul că imobilul a fost înstrăinat chiriașilor în temeiul Legii nr. 112/1995, pentru care au primit o parte din despăgubiri, cum rezultă din hotărârile nr. 144/1996 și nr. 578/2000. Critica recurentelor-reclamante privește refuzul instanțelor de a stabili cuantumul despăgubirilor potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și faptul că a fost omisă suprafața de 55,84 mp, și nu a fost încasată nici suma de 52.156.973 Rol. Contrar celor susținute de recurente, adoptarea Legii nr. 247/2005 a scindat procedura stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent (cu referire la despăgubiri) în două etape distincte, obligatorii: cea prevăzută de Legea nr. 10/2001, al cărei punct final îl reprezintă decizia sau dispoziția motivată cu propunere de acordare a despăgubirilor emisă în procedura administrativă ori în cea judiciară și procedura derulată în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Prin decizia nr. LII/2007 pronunțată de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că „Prevederile cuprinse în art. 16 și urm. din Legea nr. 247/205 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 247/2005”. În sens contrar, deciziile sau dispozițiile emise ulterior adoptării Legii nr. 247/2005 sunt supuse prevederilor art. 16 din Titlul VII, cum este cazul de față. În aceste condiții, recursul formulat de către recurentele – reclamante va fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantele A.A.N. și A.C.C.R. împotriva deciziei civile nr. 253 din 19 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2012.