ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3788/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3788/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune, reclamanții V.A., ș.a. au chemat în judecată Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin, D.G.F.P.C.F.S. Mehedinți și Statul Român prin Ministerul Finanțelor, solicitând a se constata ilegalitatea naționalizării în baza Decretului nr. 92/1950 a imobilelor proprietatea autorului I.B.Ș., situate în str. T. și str. S. 4-5, a obliga pârâtele la plata despăgubirilor pentru terenul ocupat și casa demolată. Tribunalul Mehedinți, prin sentința civilă nr. 67 din 8 mai 2001, a admis acțiunea, a constatat inaplicabilitatea Decretului nr. 92/1950 privind imobilele situate în orașul Drobeta Turnu Severin, str. T. (fostă V.I.L.) și str. S. 4-5, și au fost obligate pârâtele să plătească reclamanților despăgubiri de 319.559.480 lei pentru primul imobil și de 627.728.895 lei pentru cel de al doilea imobil.
S-a reținut că imobilele în litigiu, ce au aparținut în proprietate autorilor reclamanților B.Ș. și B.A., au fost preluate nelegal de stat în baza Decretului nr. 92/1950, ulterior construcțiile fiind demolate conform Decretului nr. 36/1986, în vederea realizării planului de sistematizare a orașului. Prin decizia nr. 45 din 3 aprilie 2002, Curtea de Apel Craiova, a admis apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, prin D.G.F.P.C.F.S. Mehedinți și a schimbat sentința, respingând acțiunea. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel, cercetând calitatea procesuală a reclamanților care aveau obligația de a face dovada calității lor de moștenitori ai foștilor proprietari ai imobilelor cu privire la care s-a solicitat acordarea despăgubirilor, apreciază că aceștia, cu actele de filiație anexate cererii de chemare în judecată au dovedit numai raporturile de rudenie cu autorii B.Ș.
și B.A., nu și calitatea de moștenitori legali sau testamentari, singura în măsură să le confere legitimarea procesuală activă. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, susținând în esență, că în mod greșit instanța de apel a apreciat asupra lipsei de calitate procesuală activă. Recursul este întemeiat. În această fază de judecată, recurenții reclamanți au depus la dosar, acte din care rezultă, neechivoc, nu numai raporturile de rudenie cu autorii lor (cum a reținut instanța) ci și calitatea de succesori în drepturi a acestora, inclusiv aceea de moștenitori. Așa fiind, cum această chestiune a constituit unicul considerent avut în vedere de instanță, ce apare deci ca neîntemeiat, recursul urmează a fi admis, a se casa hotărârea atacată cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru judecarea apelului pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții V.A., P.G.O.M., S.A.M., C.P.D., C.Ș.A. și C.A. Casează decizia civilă nr. 45 din 3 aprilie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția civilă și trimite cauza aceleiași instanțe pentru judecarea apelului pe fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.