ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1566/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1097 din 22

august 2000, Tribunalul Dolj, secția comercială și de contencios administrativ,

a respins acțiunea, reținând, în esență, în fundamentarea acestei soluții, că

înțelegerea încheiată între cele două părți, la 10 august 1995, este perfect

valabilă, întrucât îndeplinește toate condițiile prevăzute la art. 948 C. civ.,

astfel că, în cauză, nu se poate reține că ar fi vorba de o nulitate absolută

pe motiv de cauză ilicită, din moment ce obiectul convenției l-a constituit obligația

unei părți față de cealaltă, ca, în cazul câștigării licitației de către una dintre

acestea, să-i vândă celeilalte spațiul dobândit la licitație.

A mai reținut instanța, că

reclamanta nu poate să-și invoce propria sa culpă în scopul desființării

convenției, deoarece, în acest caz, ar trebui să plătească pârâtei, daune egale

cu contravaloarea prejudiciului încercat de aceasta.

Apelul declarat împotriva acestei

sentințe de reclamanta SC P.G. SA Dolj, a fost respins, ca nefondat, prin

decizia civilă nr. 1641 (1642) din 4 decembrie 2000, pronunțată de Curtea de

Apel Craiova, secția comercială.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a reținut, în esență, că înțelegerea din 10 august 1995,

exprimă acordul de voință al părților și că nici o clauză din aceasta nu apare

ca fiind ilegală, iar convenția a fost semnată de reprezentanții legali ai acestora.

A mai reținut instanța că este

inexact faptul că pârâta nu a participat, așa cum s-a obligat, la licitație,

deoarece probele dosarului dovedesc că, în realitate, aceasta a participat,

însă, nu la toate fazele acesteia, determinat probabil de faptul că nu putea supralicita.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs, reclamanta SC P.G. SA Dolj, care a reluat, sub forma criticilor, susținerile

făcute la fond și care au constituit ulterior și motiv de apel.

Se susține, în esență, că soluțiile pronunțate

în cauză, cu referire specială la decizia instanței de apel, sunt nelegale și netemeinice,

deoarece instanțele nu au luat în considerație, la soluționarea pricinii,

dispozițiile legale, care atrăgeau nulitatea înțelegerii, datorită faptului că,

prin aceasta, au fost eludate dispozițiile imperative, care reglementau desfășurarea

licitațiilor publice, cuprinse în H.G. nr. 634/1991, cu modificările

ulterioare, cum, de asemenea, au înlăturat aplicarea în cauză a prevederilor art.

948 C. civ., care stabilesc condițiile esențiale pentru validitatea

convențiilor.

Or, în speță, Convenția din 10 august

1995, conținea o cauză ilicită, deoarece, prin încheierea acesteia, părțile au

urmărit fraudarea organizatorului licitației și a concurenților la aceasta, prin

participarea împreună, care a avut un caracter secret și care a avut ca

principal scop scăderea prețului în cadrul strigărilor pentru activul scos la

licitație.

De asemenea, se mai susține că, în

mod, eronat, instanțele au ignorat lipsa împuternicirii legale, pe care

trebuiau s-o aibă reprezentanții părților, pentru a proceda la încheierea

convenției, ca și a vizei oficiului juridic, obligatorie în cazul înstrăinării unui

imobil, situații care, la rândul lor, justificau constatarea nulității Convenției

din 10 august 1995.

În consecință, reclamanta solicită

admiterea recursului, casarea hotărârilor, și pe fond, admiterea acțiunii, așa

cum a fost formulată.

Ca temei de drept au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 8 – 11 C. proc. civ.

Recursul reclamantei nu este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar

rezultă că, prin actul încheiat între reclamanta SC P.G. SA și pârâta SC S.C.C.

SRL, intitulat „înțelegere”, iar în subsidiar, contract de vânzare-cumpărare,

s-a hotărât ca cele două societăți să participe „împreună” la licitația organizată

de SC A. SA, privind vânzarea unui spațiu comercial.

Conform acestei înțelegeri, în cazul

în care spațiul scos la licitație era adjudecat de către una dintre părțile

semnatare ale convenției, aceasta era obligată să vândă celeilalte, la schimb,

un alt spațiu pe care-l ocupa la data organizării licitației.

Cum spațiul scos la licitație a fost

adjudecat, iar ulterior cumpărat de reclamantă, aceasta a invocat, prin acțiune,

nulitatea Convenției din 10 august 1995, pentru că, în situația în care s-ar fi

admis cererea, aceasta ar fi rămas cu folosința spațiului pe care îl deținea cu

chirie la data organizării licitației și, în plus, nu ar mai fi fost obligată

să vândă, conform înțelegerii, spațiul dobândit la licitație către pârâtă, ceea

ce ar echivala cu invocarea propriei turpitudini, după cum corect au reținut și

instanțele de fond și apel.

Pe de altă parte, este de reținut că

părțile au intitulat înțelegerea lor, contract de vânzare-cumpărare, ceea ce,

din punct de vedere juridic, înseamnă, în mod necesar, că, în cazul

îndeplinirii condiției – realizată în speță – reclamanta era obligată să vândă

spațiul dobândit la licitație către pârâtă, așa cum s-a convenit expres, prin actul

încheiat la 10 august 1995.

Or, a veni și a invoca nulitatea convenției

după adjudecarea spațiului, fără nici un motiv întemeiat, așa cum a procedat

reclamanta, în scopul de a rămâne, eventual, proprietara spațiului, pe care se

obligase să-l vândă pârâtei, în cazul câștigării licitației, constituie o

încălcare gravă a dispozițiilor art. 969 C. civ., care statuează forța

obligatorie a contractelor, ca și a celor ale art. 970 din același cod, care prevăd

că, în executarea obligațiilor asumate, părțile trebuie să acționeze cu bună

credință.

Plecând de la aceste dispoziții

legale de principiu, este evident că nu pot fi primite susținerile reclamantei,

în sensul că înțelegerea, încheiată la data de 10 august 1995, ar fi lovită de

nulitate, pe lângă faptul că la încheierea acesteia, ar fi fost încălcate

dispozițiile art. 948 și 968 cod civil) și pentru împrejurarea că pârâta nu ar

fi participat „împreună” la toate etapele licitației, deoarece, din actele

dosarului, rezultă că licitația din 14 august 1995, care constituie prima etapă,

a fost anulată de Comisia de licitație din motive străine de orice culpă din partea

pârâtei, și, ca atare, în speță, imobilul s-a adjudecat la unica etapă a

licitației, care a fost organizată la 29 august 1995, când aceasta a

participat, oferind suma de 223.683.000 lei.

În plus, mai este de reținut, tot cu

privire la acest aspect, că părțile nu au prevăzut în convenția lor vreo

sancțiune de natură a atrage nulitatea actului, pentru situația în care, una

dintre ele nu ar participa, împreună cu cealaltă, la toate etapele licitației.

De asemenea, nu pot fi reținute nici

celelalte susțineri ale reclamantei, în sensul, că înțelegerea din 10 august

1995, ar fi nulă în lipsa împuternicii, pe care trebuia s-o aibă părțile semnatare,

pentru înstrăinarea imobilului, ca și cele referitoare la faptul că actul nu a

fost avizat în prealabil de către oficiul juridic, situație, care, de asemenea,

ar atrage nulitatea acestuia, deoarece împrejurările invocate pot, cel mult, să

determine angajarea răspunderii materiale pentru persoanele care au semnat convenția

în astfel de condiții și, în nici un caz, constatarea nulității acesteia.

În concluzie, în măsura în care reclamanta considera că

înțelegerea din 10 august 1995 ar conține o cauză ilicită, deoarece, prin participarea

„împreună” la licitație, care a avut un caracter de act ocult (secret), părțile

semnatare, adică reclamanta și pârâta, au urmărit fraudarea organizatorului licitației

și, implicit, a concurenților la aceasta, și a avut ca scop reducerea prețului

activului scos la licitație, atunci aceasta trebuia să atace convenția cu o

acțiune în simulație, în cadrul căreia să facă dovezile corespunzătoare, în

sensul celor afirmate, ceea ce nu a făcut.

Pe de altă parte, se mai constată

că, deși fosta proprietară a activului vândut la licitație publică, SC A. SA

Craiova, a fost sesizată cu anumite aspecte, care, în opinia reclamantei,

puneau la îndoială valabilitatea procesului-verbal de licitație din 29 august

1995, care a constituit fundamentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare

a activului, totuși, aceasta nu a formulat nici un răspuns, ceea ce demonstrează,

fără putință de tăgadă, că, chiar, dacă părțile în litigiu au hotărât să

participe „împreună” la licitația din 29 august 1995, aspect care a avut un

caracter secret, această situație nu a avut nici o influență asupra, nivelului

prețului obținut de vânzător, care constituie motivul esențial pe care își întemeiază

reclamanta cererea de constatare a nulității Convenției din 10 august 1995.

Așa fiind recursul reclamantei,

urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta SC P.G. SA Craiova, împotriva deciziei nr. 1641

din 4 decembrie 2000 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 13 martie 2003.