- Dosarul nr.
- 673/63/2006
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 2 octombrie 2009
Decizia nr. 2253/2009 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă · Dosar nr. 673/63/2006 — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC F.S. SA Craiova, pârât în dosarul nr. 673/63/2006 a formulat cerere reconvențională împotriva reclamantei SC M.C. SRL solicitând instanței ca prin sentința pe care o va pronunța să constate inexistența dreptului de creanță invocat de SC M.C. SRL în baza contractului de cesiune de creanță din 10 august 2004 încheiat cu Sindicatul L.S. S-a motivat că SC M.C. SRL nu a preluat în mod valabil nicio creanță întrucât sindicatul L., la data de 10 august 2004, când s-a încheiat contractul de cesiune, nu o avea în patrimoniu. Cererea reconvențională a fost disjunsă la data de 26 iunie 2007, apoi s-a format dosarul nr. 12644/63/2007 în cadrul căruia SC M.C.
SRL și-a formulat prin întâmpinare apărări în sensul respingerii cererii reconvenționale. Ulterior formulării acestor apărări, SC M.C. SRL și-a precizat cererea reconvențională solicitând ca în situația în care se consideră că prin constatarea nulității absolute a contractului de cesiune de creanță a avut loc o desființare retroactivă a actului să se constate inexistența dreptului de a utiliza în executarea silită actele întocmite în dosarul de executare silită nr. 336/E/2003. În cauză, reclamanta reconvențională a formulat și cerere de chemare în garanție a D.G.F.P. Dolj. Sentința Tribunalului Dolj. Examinând cererea reconvențională disjunsă și apărările formulate de SC M.C. SRL Alexandria prin sentința nr. 406 din 18 aprilie 2008, Tribunalul Dolj a respins acțiunea reconvențională formulată de SC F.S.
SA și cererea de chemare în garanție formulată împotriva reclamantului SC F.S. SA Craiova. Prima instanță a reținut că prin sentința nr. 2243 din 16 februarie 2004, Tribunalul București a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanță încheiat între sindicatul L.S. al SC F.S. SA Stoina și SC C.M.I. SRL, că la 10 august 2004 s-a încheiat contractul de cesiune de creanță între sindicatul L. al SC S. și SC M.C. SRL. A conchis instanța că după constatarea nulității absolute, părțile au fost repuse în situația anterioară, astfel că, la data încheierii contractului, sindicatul L. al SC F.S. SA Stoina a putut transmite creanța sa către SC M.C. SRL. Examinând și apărarea prin care s-a invocat excepția autorității de lucru judecat și a lipsei de interes, instanța a stabilit că nu sunt îndeplinite cerințele art. 1201 C. civ., iar în privința interesului s-a apreciat că prin cererea care face obiectul dosarului nr. 673/63/2006, SC F.S.
SA a invocat un drept de proprietate asupra bunurilor care au făcut obiectul executării și că interesul în promovarea cererii este justificat. Sentința nr. 406 din 18 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială, a fost menținută prin decizia nr. 269 din 9 octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova care a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă SC F.S. SA Craiova. Motivele de apel. Considerentele deciziei de respingere a apelului. SC F.S. SA Craiova a invocat nelegalitatea și netemeinicia soluției pronunțată în primă instanță întrucât în dosarul prin care s-a constatat nulitatea contractului de cesiune a creanțelor nu s-a dispus repunerea în situația anterioară, astfel că în lipsa unei cereri de repunere în situația anterioară nu se putea transmite creanța prin contractul încheiat la data de 10 august 2004. De asemenea a criticat și aplicarea art. 111 C. proc.
civ. precum și respingerea cererii de chemare în garanție arătând că dacă ar cădea în pretenții față de SC M.C. SRL Aexandria, D.G.F.P. ar trebui să răspundă, bunurile fiind cumpărate cu bună credință în procedura de executare silită desfășurată de D.G.F.P. Dolj. Curtea de Apel Craiova examinând criticile apelantei a stabilit că SC F.S. SA Craiova nu se poate prevala de inexistența unei dispoziții de repunere în situația anterioară ca urmare a constatării nulității primului contract de cesiune de creanță încheiat de sindicatul L.S. și nici nu poate invoca separat de contestația la executare, care a fost promovată de SC F.S. SA Craiova, apărări care țin de executarea silită, întrucât acestea au fost analizate printr-o soluție rămasă definitivă.
Prin sentința nr. 2483 din 27 octombrie 2006, în cadrul executării s-a respins și cererea de intervenție formulată în interes propriu de SC F.S. SA Craiova, apreciindu-se că aceasta are caracterul unei cereri principale, conform art. 401 alin. (2) C. proc. civ. și că nu este întemeiată. În privința cererii de chemare în garanție, Curtea a suplinit motivarea în sensul că cererea de chemare în garanție poate fi formulată doar în ipoteza în care partea ar cădea în pretenții și ar putea să solicite despăgubiri. Recursul. Motivele de recurs. Împotriva deciziei nr. 269 din 9 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs SC F.S. SA Craiova care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc.
civ. pentru a solicita Înaltei Curți, modificarea hotărârilor anterior pronunțate în sensul admiterii acțiunii și a cererii de chemare în garanție. O primă critică a fost argumentată cu referire la aplicarea dispozițiilor art. 1201 C. civ., autoarea apreciind că reținerea instanței de apel cum că prin raportare la sentința nr. 2483 din 27 octombrie 2006 ar exista autoritate de lucru judecat este greșită întrucât prin decizia din 23 septembrie 2008 a fost casată decizia nr. 18/2008 prin care respectiva sentință rămăsese definitivă iar cauza a fost trimisă spre rejudecare. În mod greșit, a susținut recurenta, s-a reținut prin decizia atacată faptul că nu este proprietara mijloacelor fixe din moment ce acestea se aflau în evidența contabilă a societății.
A mai susținut recurenta că hotărârea privind constatarea nulității unui act juridic nu poate fi pusă în executare iar pentru a produce efecte juridice era necesară formularea unei cereri pentru repunerea în situația anterioară astfel că bunurile în discuție nu puteau să revină în patrimoniul sindicatului L.S. al SC F.S. SA Stoina. De aceea recurenta a considerat că cererea sa privind constatarea inexistenței dreptului de creanță al SC F.S. SA Craiova este întemeiată. Pe cale de consecință, a mai arătat recurenta, devine admisibilă constatarea inexistenței dreptului de a utiliza în executarea silită acte întocmite în dosarul de executare nr. 336/E/2003 inițiat pe numele creditoarei SC C.M.I.
SRL. Din punctul său de vedere nu pot fi utilizate în vederea executării silite acte inițiate de SC M.C. SRL în dosarul de executare nr. 267/2004 care a fost conexat cu dosarul de executare mai sus indicat. O altă critică se referă la aplicarea greșită a art. 111 C. proc. civ., determinată de neobservarea interesului în constatarea inexistenței dreptului în condițiile în care bunurile sale au fost executate nelegal în dosarele de executare nr. 336/E/2003, respectiv dosarul nr. 267/E/2004. Potrivit recurentei s-au aplicat greșit și prevederile art. 60 C. proc. civ. întrucât era în drept să cheme în garanție D.G.F.P. Dolj care a dispus înstrăinarea bunurilor dobândite de SC F.S. SA Craiova în procedura executării silite.
Recursul este nefondat. Art. 304 C. proc. civ. stabilește că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, iar pct. 9 pe care s-a întemeiat recursul, vizează situația când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Față de temeiul invocat, Înalta Curte va lua în examinare numai aspectele care au fost argumentate în drept prin citarea dispozițiilor legale, care, în opinia recurentei au fost greșit aplicate.
Dispozițiile art. 1201 C. civ. nu au fost încălcate, recurenta însăși citând faptul că instanța de apel a reținut că nu există tripla identitate cerută de aceste dispoziții între contestația la executare în care recurenta a promovat cerere de intervenție în interes propriu prin care a susținut aceleași apărări urmărind același scop și acțiunea în constatare care face obiectul dosarului de față. Raportarea instanței de apel la sentința nr. 2483 din 27 octombrie 2006, rămasă definitivă prin decizia nr. 18 din 28 ianuarie 2008 pronunțată în contestația la executare a constituit un argument avut în vedere de instanța a cărei decizie a fost criticată care se referă la chestiunile dezlegate prin judecata contestației la executare, intrate în puterea lucrului judecat. Faptul că ulterior, reținerii acestei situații de fapt și de drept de către instanța de apel, decizia nr. 18/2008 a fost casată cu trimitere pentru rejudecare, nu poate să ducă la concluzia că s-au încălcat prevederile art. 1201 C. civ. De altfel recurenta nu a argumentat pe textul articolului menționat arătând în concret în ce constă încălcarea legii de vreme ce instanța de apel nu a reținut autoritatea de lucru judecat.
Instanța de apel, ca instanță devolutivă, în raport de criticile formulate de apelanta recurentă a examinat cauza raportat la temeiul legal al acțiunii în constatare – art. 111 C. proc. civ. – și, ca urmare, raportând intervenția în interes propriu pronunțată în contestația la executare de SC F.S. SA Craiova, recurenta din acest dosar, a stabilit în mod corect că, pe cale separată, se încearcă valorificarea apărărilor și susținerilor care au fost formulate în contestația la executare. În adevăr, prin acțiunea de față se încearcă reconsiderarea acelorași apărări pe o cale promovată în mod distinct deși toate chestiunile care formează obiectul acțiunii în constatare sunt de esența contestației la executare. În acest context suplinirea motivării și reconsiderarea unor aspecte care vizează situația de fapt reținută de prima instanță cu păstrarea soluției din dispozitiv, nu constituie o contradicție între considerentele și dispozitivul sentinței examinată de instanța de apel. În plus, recurenta nu a invocat un motiv de nelegalitate, argumentat în drept conform art. 304 C. proc. civ., care să vizeze o astfel de contradicție, argumentele evocate în sprijinul acestei critici urmând să fie înlăturate ca nefiind susținute de o dispoziție legală.
În conformitate cu motivul de nelegalitate invocat, art. 304 alin. (9) C. proc. civ. recurenta a pus în discuție aplicarea greșită a dispozițiilor art. 111 C. proc. civ. prin prisma interesului de a formula o astfel de cerere. Art. 111 C. proc. civ. stabilește că „Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu va fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului”. Din conținutul reconvenționalei care face obiectul cererii de primă instanță rezultă că acțiunea în constatare neagă dreptul de creanță al intimatei, scopul acestei acțiuni negatorii fiind în realitate de a-l constrânge pe intimat să nu-și valorifice imediat acest drept. Întrucât dreptul de creanță derivă din cesiunea realizată la data de 10 august 2004, se constată că recurenta tinde la desființarea pe calea acțiunii în constatare a contractului de cesiune încheiat între sindicatul L.S. al SC F.S. SA Stoina și SC M.C. SRL sau altfel spus se urmărește lipsirea acestuia de conținut din moment ce se cere să se constate inexistența dreptului de creanță transferat printr-un contract a cărei legalitate nu a fost contestată. Faptul că anterior acestui contract aceleași creanțe au fost transferate prin contractul de cesiune din 25 octombrie 2002, contract constatat nul prin sentința nr. 2243/2004 nu justifică susținerea recurentei prin care apreciază că în lipsa acțiunii de repunere în termen, creanțele nu puteau fi transferate printr-un nou contract de cesiune. Raportul juridic dintre cedent și cesionar nu poate fi negat pe calea acțiunii în constatare întrucât nu poate fi obținut efectul constrângerii și anume provocarea intimatului de a-și valorifica pretențiile respectiv de a-și dovedi dreptul sub sancțiunea de a nu-l mai putea invoca. În alte cuvinte dreptul intimatului izvorăște dintr-un contract a cărui valabilitate nu a fost discutată printr-o acțiune în realizare.
Recurenta și-a afirmat un drept de proprietate asupra unor mijloace fixe care au constituit obiect de executare silită conform dosarelor de executare nr. 336/E/2003 și 267/E/2004 prin care intimata SC M.C. SRL a trecut la executarea creanțelor. În aceste condiții în care procedura de executare era declanșată, recurenta a avut la îndemână prevederile art. 401 alin. (2) C. proc. civ., astfel că nu poate ataca pe cale separată, prin acțiune în constatare, executarea silită. Din actele dosarului și susținerile părților mai rezultă că în cadrul contestației la executare formulată de debitor, reclamanta a formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care a fost dedusă judecății, și cerința de a nu se utiliza actele de executare înfăptuite de primul creditor cesionar. Prin urmare, dreptul de a utiliza în executare acte întocmite în dosarul de executare nr. 336/E/2003 nu poate fi valorificat pe calea acestei acțiuni, interesul de a formula această cerere nefiind suficient pentru aplicarea art. 111 C. proc. civ.
Și critica privind aplicarea art. 60 C. proc. civ. este nefondată. Potrivit art. 60 C. proc. civ. „partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții”. Analiza acestei critici poate fi abordată sub aspectul scopului și naturii cererii de chemare în garanție. Scopul cererii de chemare în garanție rezultă din enunțul art. 60 C. proc. civ. și anume „cel care a căzut în pretenții are posibilitatea de a fi despăgubit de persoana împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o astfel de cerere”. Pentru atragerea în proces a terțului, chemarea în garanție apare ca o adevărată acțiune grefată pe cererea principală. Faptul că legea oferă o astfel de posibilitate nu scapă controlului instanței sub aspectul legăturii dintre cererea principală și chemarea în garanție, raportul juridic dedus judecății fiind de esența acestei verificări. Din acest punct de vedere instanța de apel, ținând seama de poziția procesuală a SC F.S. SA în contextul dreptului valorificat a reținut corect că acțiunea principală (cererea reconvențională) s-a întemeiat pe art. 111 C. proc. civ., astfel că, în cauză, nu se poate pretinde o garanție sau o despăgubire de la D.G.F.P. Dolj în contextul procesual ales. În alte cuvinte litigiul fiind analizat prin prisma art. 111 C. proc. civ. și a condițiilor cerute de aceste dispoziții în mod corect s-a respins și cererea de chemare în garanție, critica dovedindu-se nefondată. Față de cele ce preced, recursul, potrivit art. 312 C. proc. civ. va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de reclamanta SC F.S. SA Craiova împotriva deciziei nr. 269 din 9 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2009.