ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1833/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1833/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă 875 din 8 martie 2007, Tribunalul Dolj, secția comercială, respinge acțiunea formulată de reclamanții A.R. și A.J.D., în contradictoriu cu pârâții R.R.V. și SC J.C. SRL, reprezentată în proces prin curator special B.V. Admite cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant R.R.V. în contradictoriu cu pârâta SC J.C. SRL. Constată nulitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți la data de 12 octombrie 2005, înregistrat la Cab. Av. M.M. sub nr. 222/2005. Dispune repunerea părților în situația anterioară în sensul că obligă pârâta SC J.C. SRL la plata sumei de 360000 lei către pârâtul-reclamant R.R.V.
, reactualizată începând cu data de 12 octombrie 2005 până la data achitării integrale. Respinge cererea reconvențională formulată în contradictoriu cu reclamanții A.R. și A.J.D. Obligă pârâta SC J.C. SRL la plata sumei de 13051,02 lei către pârâtul R.R.V., reprezentând cheltuieli de judecată. Respinge cererea reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată. Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 185 din 11 septembrie 2007. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanții A.R. și A.J.D., de către pârâta SC J.C. SRL, împotriva sentinței nr. 875 din 28 martie 2007, pronunțate de Tribunalul Dolj, secția comercială, în dosarul 969/63/2006 (nr. în format vechi 3544/COM/2006).
Ia act că apelantul R.R.V., renunță la judecata apelului. Obligă apelanții-reclamanți A.R. și A.J.D. și apelanta-pârâtă SC J.C. SRL Craiova la plata sumei de 5.950 RON, onorariu de avocat în apel către apelantul-pârât R.R.V. Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs, în termen legal reclamanții A.R. și A.J.D. și pârâta SC J.C. SRL. Recursul reclamanților este netimbrat, iar recursul pârâtei este insuficient timbrat. Potrivit art. 11 din Legea nr. 146/1997 și art. 3 2 din O.G. nr. 32/1995, astfel cum au fost modificate, recursul reclamanților trebuia timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar, iar al pârâtei cu suma de 3397,26 lei și 3,15 lei, recurenta-pârâtă achitând doar suma de 4 lei taxă judiciară de timbru, cu suma de 0,15 lei timbru judiciar, iar recurenții-reclamanți nu și-au îndeplinit obligația de plată.
Constatând că taxele de timbru nu au fost plătite anticipat s-a pus în vedere recurenților-reclamanți și recurentei-pârâte, în condițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, să plătească taxele de timbru datorate până la primul termen de judecată, fiind citați cu această mențiune. Alin. (3) din art. 20 din legea menționată, sancționează cu anularea cererii neîndeplinirea obligației de plată a taxelor de timbru până la primul termen de judecată stabilit de instanță. Cum recurenții nu s-au conformat dispozițiilor legale și ale instanței, recursul reclamanților va fi anulat ca netimbrat, iar recursul pârâtei va fi anulat ca insuficient timbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanții A.J.D., A.R. împotriva deciziei nr. 185 din 11 septembrie 2007 a Curții de Apel Craiova. Anulează, ca insuficient timbrat, recursul declarat de pârâta SC J.C. SRL împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.