ÎCCJ, decizie (scj.ro #83159)

.

Cesiune de creanță. Acțiune în constatarea inexistenței

dreptului de creanță.

Cuprins pe materii

: Drept procesual civil. Procedura în fața primei instanțe.

Index alfabetic :

cesiune de creanță

-

cedent

-

cesionar

-

contestație la executare

-

acțiune în constatare

C.

proc

.

civ

., art.111

Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea

existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu va fi primită

dacă partea poate cere realizarea dreptului.

Prin acțiunea în constatare se neagă dreptul de creanță

al cesionarei, solicitându-se să se constate inexistența dreptului de

creanță transferat printr-un contract a cărui legalitate nu a

fost contestată.

Raportul juridic dintre cedent și cesionar nu poate fi negat pe calea

acțiunii în constatare, întrucât nu poate fi obținut efectul

constrângerii, și anume provocarea cesionarului de a-și valorifica

pretențiile, respectiv de a-și dovedi dreptul, sub sancțiunea de

a nu-l mai putea invoca.

Secția Comercială, Decizia

nr.2253 din 2 octombrie 2009

SC F.S. SA Craiova a formulat cerere reconvențională disjunsă

împotriva reclamantei SC M.C. SRL solicitând să se constate

inexistența dreptului de creanță invocat de SC M.C. SRL în baza

contractului de cesiune de creanță din 10 august 2004 încheiat cu

Sindicatul Liber S.. S-a motivat că SC M.C. SRL nu a preluat în mod

valabil nici o creanță, întrucât Sindicatul Liber, la data de 10

august 2004, când s-a încheiat contractul de cesiune, nu o avea în patrimoniu.

Cererea reconvențională a fost disjunsă la data de 26 iunie

solicitând ca, în situația în care se consideră că, prin

constatarea nulității absolute a contractului de cesiune de

creanță, a avut loc o desființare retroactivă a actului,

să se constate inexistența dreptului de a utiliza în executarea

silită actele întocmite în dosarul de executare din 2003. În cauză,

reclamanta reconvențională a formulat și cerere de chemare în

garanție a D.G.F.P. Dolj.

Prin sentința nr.406 din 18 aprilie 2008, Tribunalul Dolj a respins

acțiunea reconvențională formulată de SC F.S. SA și

cererea de chemare în garanție formulată împotriva reclamantului SC

F.S. SA Craiova.

Instanța a reținut că prin sentința nr.2243 din 16

februarie 2004, Tribunalul București a constatat nulitatea absolută a

contractului de cesiune de creanță încheiat între Sindicatul Liber S.

al SC F.S. SA S. și SC C.M.I. 94 SRL, că la 10 august 2004 s-a

încheiat contractul de cesiune de creanță între Sindicatul Liber al

SC S. și SC M.C. SRL. A conchis instanța că, după

constatarea nulității absolute, părțile au fost repuse în

situația anterioară, astfel că, la data încheierii contractului,

Sindicatul Liber al SC F.S. SA S. a putut transmite creanța sa către

SC M.C. SRL.

S-au invocat excepția autorității de lucru judecat și a

lipsei de interes, instanța stabilind că nu sunt îndeplinite

cerințele art.1201 C.

civ

., iar în privința

interesului s-a apreciat că, prin cererea sa, SC F. S. SA a invocat un

drept de proprietate asupra bunurilor care au făcut obiectul

executării și că interesul în promovarea cererii este

justificat.

Sentința nr.406 din 18 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul

Dolj Secția Comercială a fost menținută prin decizia nr.269

din 9 octombrie

2008 a

Curții de Apel

Craiova.

Prin motivele de apel, SC F.S. SA Craiova a invocat

nelegalitatea

și netemeinicia soluției pronunțată în primă

instanță, întrucât în dosarul prin care s-a constatat nulitatea

contractului de cesiune a creanțelor nu s-a dispus repunerea în

situația anterioară, astfel că, în lipsa unei cereri de repunere

în situația anterioară, nu se putea transmite creanța prin

contractul încheiat la data de 10 august 2004. De asemenea a criticat și

aplicarea art.111 C.

proc

.

civ

.

precum și respingerea cererii de chemare în garanție. S-arătat

că, dacă ar cădea în pretenții față de SC M.C.

SRL, D.G.F.P. ar trebui să răspundă, bunurile fiind cumpărate

cu bună credință în procedura de executare silită

desfășurată de D.G.F.P. Dolj.

Curtea

de Apel Craiova a stabilit că SC F.S. SA Craiova nu se poate prevala de

inexistența unei dispoziții de repunere în situația

anterioară ca urmare a constatării nulității primului

contract de cesiune de creanță încheiat de Sindicatul Liber S.

și nici nu poate invoca separat de contestația la executare, care a

fost promovată de SC F.S. SA Craiova, apărări care țin de

executarea silită, întrucât acestea au fost analizate printr-o

soluție rămasă definitivă.

Prin

sentința nr.2483/27 octombrie 2006, în cadrul executării s-a respins

și cererea de intervenție formulată în interes propriu de SC

F.S. SA Craiova, apreciindu-se că aceasta are caracterul unei cereri

principale, conform art. 401 alin.2 C.

proc

.

civ

., și că nu este întemeiată.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs SC F.S. SA Craiova care a invocat motivul de

nelegalitate

prevăzut de art.304 alin.9 C.

proc

.

civ

..(…)

O

critică se referă la aplicarea greșită a art.111 C.

proc

.

civ

., determinată de

neobservarea interesului în constatarea inexistenței dreptului în

condițiile în care bunurile sale au fost executate nelegal în dosarele de

executare menționate. Potrivit recurentei s-au aplicat greșit și

prevederile art.60 C.

proc

.

civ

.,

întrucât era în drept să cheme în garanție D.G.F.P. Dolj care a

dispus înstrăinarea bunurilor dobândite de SC F.S. SA Craiova în procedura

executării silite.

Recursul este nefondat.(…)

În

conformitate cu motivul de

nelegalitate

invocat –

art.304 alin.

9 C

.

proc

.

civ

., recurenta a pus în discuție aplicarea

greșită a dispozițiilor art.111 C.

proc

.

civ

., prin prisma interesului de a formula o astfel

de cerere.

Art.111

C.

proc

.

civ

.

stabilește că „Partea care are interes poate să facă cerere

pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu

va fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului”. Din

conținutul reconvenționalei, care face obiectul cererii de primă

instanță, rezultă că acțiunea în constatare neagă

dreptul de creanță al intimatei, scopul acestei acțiuni

negatorii fiind în realitate de a-l constrânge pe intimat să nu-și

valorifice imediat acest drept.

Întrucât

dreptul de creanță derivă din cesiunea realizată la data de

10 august 2004, s-a constatat că recurenta tinde la desființarea pe

calea acțiunii în constatare a contractului de cesiune încheiat între

Sindicatul Liber S. al SC F.S. SA S. și SC M.C. SRL, sau altfel spus, se

urmărește lipsirea acestuia de conținut, din moment ce se cere

să se constate inexistența dreptului de creanță transferat

printr-un contract a cărei legalitate nu a fost contestată.

Faptul

că, anterior acestui contract, aceleași creanțe au fost

transferate prin contractul de cesiune din 25 octombrie 2002, contract

constatat nul prin sentința nr.2243/2004, nu justifică

susținerea recurentei prin care apreciază că, în lipsa

acțiunii de repunere în termen, creanțele nu puteau fi transferate

printr-un nou contract de cesiune. Raportul juridic dintre cedent și cesionar

nu poate fi negat pe calea acțiunii în constatare, întrucât nu poate fi

obținut efectul constrângerii, și anume provocarea intimatului de

a-și valorifica pretențiile, respectiv de a-și dovedi dreptul,

sub sancțiunea de a nu-l mai putea invoca

.

În alte cuvinte, dreptul

intimatului izvorăște dintr-un contract a cărui valabilitate nu

a fost discutată  printr-o acțiune în realizare.

Recurenta

și-a afirmat un drept de proprietate asupra unor mijloace fixe care au

constituit obiect de executare silită conform dosarelor de executare prin

care intimata SC M.C. SRL a trecut la executarea creanțelor. În aceste

condiții, în care procedura de executare era declanșată,

recurenta a avut la îndemână prevederile art.401 alin.2 C.

proc

.

civ

., astfel că nu

poate ataca pe cale separată, prin acțiune în constatare, executarea

silită.

În

cadrul contestației la executare formulată de debitor, reclamanta a

formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care a fost

dedusă judecății și cerința de a nu se utiliza actele

de executare înfăptuite de primul creditor cesionar. Prin urmare, dreptul

de a utiliza în executare acte întocmite în dosarul de executare din 2003 nu

poate fi valorificat pe calea acestei acțiuni, interesul de a formula

această cerere nefiind suficient pentru aplicarea art.111 C.

proc

.

civ

..(…)

Față de cele ce preced,

recursul a fost respins ca nefondat.