ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1633/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC F.Î.S.E.E.S. SA în

contradictoriu cu pârâta SC B.R.C. SRL a solicitat instanței constatarea

nulității absolute a dispozițiilor art. 5 din contractul de cesiune de creanță

din 16 mai 2008.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că acest contract a fost semnat în numele său de către dl. R.M. după ce

acesta fusese înștiințat cu privire la încetarea mandatului său începând cu

data de 1 iunie 2008 în condiții dezavantajoase pentru societate, prețul

cesiunii urmând a fi achitat după data încasării creanței, fără a exista o

obligație de plată pentru sumele nerecuperate, cheltuielile necesare

recuperării creanței, inclusiv cele de executare silită, în cuantum de 20% din

valoarea executată fiind suportate anticipat de cedent și achitate de debitorul

cedat.

În continuare, reclamanta a susținut

că aceste prevederi sunt lovite de nulitate absolută deoarece încalcă

dispozițiile art. 21 din Constituția României privind liberul acces la justiție

și implică o obligație în sarcina cedentei lipsită de cauză juridică. De

asemenea, reclamanta a mai susținut că este contrar ordinii publice și bunelor

moravuri actul unilateral de renunțare la dreptul de a invoca încetarea,

nulitatea sau rezoluțiunea contractului pe cale de excepție sau de acțiune, o

asemenea clauză fiind sancționată cu nulitatea absolută pentru cauză ilicită.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe

dispozițiile art. 5, 966 C. civ. și art. 21 din Constituție.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

prin sentința nr. 4102 din data de 12 martie 2009 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a

reținut că prin art. 5 din contract, părțile au inserat o clauză penală pentru

evaluarea anticipată a prejudiciului pe care pârâta l-ar fi suferit în cazul

desființării contractului, despăgubirile fiind stabilite la valoarea

cheltuielilor necesare recuperării creanței, prestabilite la 20% din valoarea

creanței cesionate. Tribunalul interpretând înțelesul clauzei penale în raport

de prevederile art. 969, 977, 978, 982, 983 C. civ., în raport de intenția

comună a părților, a constatat că aceasta nu este lovită de nulitate absolută,

care nu devine incidentă decât în cazul unei eventuale fapte culpabile din

partea cocontractantului ce ar determina încetarea anticipată a contractului.

Sentința instanței de fond a fost

apelată de către reclamanta SC F.Î.S.E.E.S. SA iar Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, prin Decizia nr. 480 din data de 23 noiembrie 2009, a anulat

ca netimbrat apelul declarat de reclamantă.

Instanța de apel a apreciat că apelul

trebuie timbrat la valoarea pretențiilor, motiv pentru care a pus în vedere

reclamantei timbrarea cererii de apel cu suma de 49.043 lei și timbrul judiciar

în sumă de 5 lei, obligație care nu a fost îndeplinită de către instanță, în

consecință făcând aplicarea dispozițiilor art. 11 și art. 20 din Legea nr. 146/1997

și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a

solicitat admiterea cererii, casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei

spre rejudecare.

Criticile formulate de către

reclamantă, subsumate motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. au vizat următoarele aspecte:

- acțiunea de fond este o acțiune în

constatarea nulității absolute, pentru care legea prevede timbrajul cu o taxă

fixă conform unei cereri neevaluabile în bani;

- cererea de chemare în judecată a

fost introdusă în luna octombrie a anului 2008, deci înainte de data intrării

în vigoare a O.U.G. nr. 212/2008, respectiv 12 decembrie 2008;

- în raport de aceste precizări taxa

judiciară de timbru aferentă cererii de apel era jumătate din taxa datorată

pentru prima instanță;

- susținerea instanței de apel în

sensul că reclamanta trebuia să achite o taxă judiciară de timbru în

conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1)

1

din Legea nr. 276/2009

este nelegală în sensul că încalcă dispozițiile art. II din lege, dar mai ales

principiul consacrat de art. 21 din Constituție, potrivit căruia legea dispune

numai pentru viitor;

Recursul nu este fondat.

În raport de motivele de nelegalitate

invocate, Înalta Curte constată că în mod corect a fost anulată ca netimbrată

cererea de apel declarată de către reclamantă în raport de caracterul

patrimonial și evaluabil în bani al acțiunii în constatarea nulității unui act

juridic în lumina Deciziei nr. 32/2008 a secțiilor unite, a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului se constată că reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute

a unui contract de cesiune de creanță, cerere care are caracter patrimonial

întrucât tinde la desființarea actului juridic ale cărui efecte au caracter

patrimonial, respectiv înlăturarea obligației de plată.

Înalta Curte de Casație și Justiție

prin Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 a decis că dispozițiile art. 1 pct. 1, art.

2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 282

1

alin. (1) C. proc. civ. se

interpretează în sensul că în vederea determinării competenței materiale de

soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani

litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței și

inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea,

rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale,

indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației

anterioare.

Potrivit dispozițiilor art. 329 alin.

(3) teza a II-a C. proc. civ. ,,Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este

obligatorie pentru instanțe”. Din interpretarea textului evocat, se constată că

dezlegarea dată problemelor de drept prin decizie este obligatorie pentru

instanțe, pe întreg teritoriul României, din momentul publicării în M. Of.,

scopul reglementării recursului în interesul legii fiind acela de a asigura

interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României.

Din acest punct de vedere, deși

prezenta cerere de chemare în judecată a fost introdusă pe rolul instanțelor

judecătorești la data de 30 octombrie 2008, iar anterior pronunțării sentinței

de fond, respectiv la data de 10 decembrie 2008, a fost publicată în M. Of. al

României Decizia nr. 32 a secțiilor unite a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, caracterul de obligativitate al acesteia nu poate fi ignorat, având

caracterul unui izvor secundar de drept care se aproprie de actele normative.

Pentru a răspunde criticilor

recurentei referitoare la încălcarea art. 2 din Legea nr. 276/2009, Înalta

Curte constată că prin considerentele Deciziei nr. 32 /2008 a secțiilor unite, a

Înaltei Curți de Casație și Justiție se menționează că Legea nr. 146/1997 este

o lege care cu caracter fiscal, care este de imediată aplicare.

Pe de altă parte, însăși Curtea

Constituțională s-a pronunțat asupra caracterului constituțional al deciziilor

instanței supreme date în interesul și aplicării unitare a legii de instanțele

judecătorești, statuând faptul că principiul egalității cetățenilor în fața

legii ar fi afectat dacă în aplicarea uneia și aceeași legi, soluțiile

instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii.

În raport de aceste considerente, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta SC F.Î.S.E.E.S. SA București împotriva Deciziei comerciale nr.

480 din 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel București - Secția a VI-a

Comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7

mai 2010.