ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2803/2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 956/D din 7 mai

2007 a Tribunalului Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a

fost respinsă excepția netimbrării corespunzătoare a acțiunii - invocată din

oficiu la termenul din 26 martie 2007 - iar pe fond, a fost respinsă ca

nefondată acțiunea reclamantei SC S.A SRL Fălticeni prin care a solicitat

anularea contractului de cesiune de creanță încheiat la 27 iunie 2005 între SC

T.L. SRL Bacău - în calitate de cedent - și SC R.T.L. SRL Bacău, în calitate de

cesionar.

În esență instanța de

fond a reținut că reclamanta este terț față de contractul de cesiune, așa încât

devin aplicabile dispozițiile art. 1391, 1398 și următoarele C. civ., potrivit

cărora consimțământul său nu era necesar pentru valabilitatea cesiunii.

Totodată, în temeiul art.

4 din contractul de cesiune, reclamantei i-a fost notificată cesiunea, în

calitate de debitor-cedat, și i s-a transmis un exemplar al contractului, așa

încât îi este opozabil.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr.

125 din 16 noiembrie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Instanța de apel a

reținut că deși reclamanta a invocat în acțiunea sa nulitatea contractului de

cesiune pentru lipsa consimțământului său, dispozițiile art. 948 C. civ. impun

consimțământul părților contractante, nu și al terțului, cum este reclamanta.

Împrejurarea că

reclamanta avea contract încheiat cu una dintre părți (creditorul cedent) un

contract ce conținea o clauză ce condiționa cesionarea creanței de acordul său,

nu produce efecte asupra contractului de cesiune, ci doar asupra părților din

contract, încălcarea clauzei contractuale pretind, eventual, da dreptul la

despăgubiri.

Cât privește

notificarea cesiunii s-a apreciat că ea produce efecte doar asupra

opozabilității ei nu și asupra validității acesteia.

De asemenea, lipsa

caracterului cert, lichid și exigibil al creanței cedate nu constituie cauză de

nulitate absolută a cesiunii, ci conferă posibilitatea pentru reclamantă,

debitor cedat, să poată invoca această împrejurare împotriva cesionarului.

Nemulțumită de

această decizie reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru

nelegalitate.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

recurenta critică încălcarea dispozițiilor art. 9/1 din contractul de prestări

servicii din 2005 încheiat cu una dintre părțile contractului de cesiune,

clauză în temeiul căreia ea devine parte în acest contract și nu terț cum au

reținut instanțele.

De asemenea, greșit

instanțele au reținut că i-a fost notificată cesiunea de creanță și că

respectivul contract îi este opozabil, deși nu există nici o dovadă în acest

sens în dosar, instanța de apel preluând motivarea instanței de fond fără nici

un suport probator.

Instanța de apel nu a

ținut cont de faptul că pârâtele au același administrator, că pârâta SC T.L.

SRL nu a prestat serviciile la care s-a angajat, emițând factură fictivă pe

care a cesionat-o celeilalte pârâte, creanța nefiind certă, lichidă și

exigibilă.

În consecință solicită

anularea contractului de cesiune, contract în care este și ea parte.

Recursul este

întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:

Din actele dosarului

rezultă că reclamanta a invocat nulitatea contractului de cesiune de creanță din

27 iunie 2005 încheiat între cele două pârâte întrucât, prin contractul de

prestări servicii din 27 februarie 2004 încheiat între ea și SC T.L. SRL, în art.

9.1 s-a stipulat că nici una dintre părți nu poate cesiona, total sau parțial,

drepturile și obligațiile ce decurg din acest contract.

Instanța de apel, ca

și cea de fond, au reținut, în temeiul dispozițiilor art. 1393 C. civ., că

cesiunea îi este opozabilă reclamantei, fiindu-i notificată cesiunea, că

reclamanta este terț față de cesiune și nu poate invoca nulitatea ei absolută,

nefiind parte în contract și nefiind necesar consimțământul său.

Soluția instanței de

apel este greșită deoarece, chiar dacă recurenta-reclamantă nu este parte în

contractul de cesiune, ea a invocat nulitatea absolută a acestuia, așa încât

instanța ar fi trebuit să analizeze temeinicia acțiunii prin prisma

dispozițiilor art. 948 C. civ., raportate și la cele convenite între reclamantă

și creditorul cedent în art. 9.2 din contractul din 27 februarie 2004, care

interziceau cesionarea fără acordul celeilalte părți.

Ori, în speță,

instanțele n-au fost preocupate în a verifica dacă sunt sau nu îndeplinite

condițiile nulității absolute invocate de reclamantă, dacă a fost sau nu

notificată cesiunea, conform art. 1393 C. civ., pentru a se putea stabili dacă

îi este sau nu opozabilă respectiva cesiune, în dosar neexistând dovezi în

acest sens.

În consecință, Curtea

apreciază că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 948

C. civ., art. 969 C. civ. și art. 1393 C. civ. motiv pentru care va admite

recursul în temeiul art. 312 C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și va casa decizia recurată, cauza urmând a fi trimisă spre

rejudecare aceleeași instanțe, în temeiul dispozițiilor art. 314 C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării

instanța urmează a verifica și stabili cadrul procesual, având în vedere

neconcordanța dintre părțile acționate în judecată și semnatarele contractului

de cesiune a cărei nulitate s-a invocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de

reclamanta SC S.A SRL Fălticeni, județul Suceava împotriva Deciziei nr. 125 din

16 noiembrie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 9 octombrie 2008.