ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2803/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 956/D din 7 mai 2007 a Tribunalului Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a fost respinsă excepția netimbrării corespunzătoare a acțiunii - invocată din oficiu la termenul din 26 martie 2007 - iar pe fond, a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei SC S.A SRL Fălticeni prin care a solicitat anularea contractului de cesiune de creanță încheiat la 27 iunie 2005 între SC T.L. SRL Bacău - în calitate de cedent - și SC R.T.L. SRL Bacău, în calitate de cesionar. În esență instanța de fond a reținut că reclamanta este terț față de contractul de cesiune, așa încât devin aplicabile dispozițiile art. 1391, 1398 și următoarele C. civ., potrivit cărora consimțământul său nu era necesar pentru valabilitatea cesiunii.

Totodată, în temeiul art. 4 din contractul de cesiune, reclamantei i-a fost notificată cesiunea, în calitate de debitor-cedat, și i s-a transmis un exemplar al contractului, așa încât îi este opozabil. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 125 din 16 noiembrie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Instanța de apel a reținut că deși reclamanta a invocat în acțiunea sa nulitatea contractului de cesiune pentru lipsa consimțământului său, dispozițiile art. 948 C. civ. impun consimțământul părților contractante, nu și al terțului, cum este reclamanta.

Împrejurarea că reclamanta avea contract încheiat cu una dintre părți (creditorul cedent) un contract ce conținea o clauză ce condiționa cesionarea creanței de acordul său, nu produce efecte asupra contractului de cesiune, ci doar asupra părților din contract, încălcarea clauzei contractuale pretind, eventual, da dreptul la despăgubiri. Cât privește notificarea cesiunii s-a apreciat că ea produce efecte doar asupra opozabilității ei nu și asupra validității acesteia. De asemenea, lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței cedate nu constituie cauză de nulitate absolută a cesiunii, ci conferă posibilitatea pentru reclamantă, debitor cedat, să poată invoca această împrejurare împotriva cesionarului.

Nemulțumită de această decizie reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta critică încălcarea dispozițiilor art. 9/1 din contractul de prestări servicii din 2005 încheiat cu una dintre părțile contractului de cesiune, clauză în temeiul căreia ea devine parte în acest contract și nu terț cum au reținut instanțele. De asemenea, greșit instanțele au reținut că i-a fost notificată cesiunea de creanță și că respectivul contract îi este opozabil, deși nu există nici o dovadă în acest sens în dosar, instanța de apel preluând motivarea instanței de fond fără nici un suport probator.

Instanța de apel nu a ținut cont de faptul că pârâtele au același administrator, că pârâta SC T.L. SRL nu a prestat serviciile la care s-a angajat, emițând factură fictivă pe care a cesionat-o celeilalte pârâte, creanța nefiind certă, lichidă și exigibilă. În consecință solicită anularea contractului de cesiune, contract în care este și ea parte. Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta: Din actele dosarului rezultă că reclamanta a invocat nulitatea contractului de cesiune de creanță din 27 iunie 2005 încheiat între cele două pârâte întrucât, prin contractul de prestări servicii din 27 februarie 2004 încheiat între ea și SC T.L. SRL, în art. 9.1 s-a stipulat că nici una dintre părți nu poate cesiona, total sau parțial, drepturile și obligațiile ce decurg din acest contract.

Instanța de apel, ca și cea de fond, au reținut, în temeiul dispozițiilor art. 1393 C. civ., că cesiunea îi este opozabilă reclamantei, fiindu-i notificată cesiunea, că reclamanta este terț față de cesiune și nu poate invoca nulitatea ei absolută, nefiind parte în contract și nefiind necesar consimțământul său. Soluția instanței de apel este greșită deoarece, chiar dacă recurenta-reclamantă nu este parte în contractul de cesiune, ea a invocat nulitatea absolută a acestuia, așa încât instanța ar fi trebuit să analizeze temeinicia acțiunii prin prisma dispozițiilor art. 948 C. civ., raportate și la cele convenite între reclamantă și creditorul cedent în art. 9.2 din contractul din 27 februarie 2004, care interziceau cesionarea fără acordul celeilalte părți.

Ori, în speță, instanțele n-au fost preocupate în a verifica dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile nulității absolute invocate de reclamantă, dacă a fost sau nu notificată cesiunea, conform art. 1393 C. civ., pentru a se putea stabili dacă îi este sau nu opozabilă respectiva cesiune, în dosar neexistând dovezi în acest sens. În consecință, Curtea apreciază că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 948 C. civ., art. 969 C. civ. și art. 1393 C. civ. motiv pentru care va admite recursul în temeiul art. 312 C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și va casa decizia recurată, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare aceleeași instanțe, în temeiul dispozițiilor art. 314 C. proc.

civ. Cu ocazia rejudecării instanța urmează a verifica și stabili cadrul procesual, având în vedere neconcordanța dintre părțile acționate în judecată și semnatarele contractului de cesiune a cărei nulitate s-a invocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC S.A SRL Fălticeni, județul Suceava împotriva Deciziei nr. 125 din 16 noiembrie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2008.