ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4749/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4749/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor
dosarului a constatat următoarele:
Reclamanta
SC T.C. SRL Baia Mare a solicitat, prin acțiunea introductivă înregistrată la
data de 16 ianuarie 2008 pe rolul Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu
pârâtele SC D.T.C. SRL și SC E.K. SRL Andrid Satu Mare următoarele:
- în principal, obligarea pârâtei SC D.T.C.
SRL la plata sumei de 97.050,91 lei reprezentând debit neachitat plus
penalități contractuale de întârziere și obligarea în solidar a celor două
pârâte la plata sumei de 260.656 lei debit plus dobânda legală începând cu data
de 18 iunie 2007;
- în subsidiar, obligarea pârâtei SC
D.T.C. SRL la plata întregului debit de 357.702,91 lei plus penalități
contractuale de 0,05% pe zi de întârziere.
În motivare reclamanta a arătat că
între cele două pârâte s-a încheiat la data de 21 iunie 2006 un contract de
executări de lucrări la obiectivul ferma de vaci Andrid, pârâta SC E.K. SRL
Andrid Satu Mare, având calitatea de beneficiar, iar pârâta SC D.T.C. SRL
executant, prețul convenit fiind de 972.430,30 lei plus TVA.
Că, la data de 15 octombrie 2006,
reclamanta, în calitate de executant a încheiat cu pârâta SC D.T.C. SRL,
beneficiar, contractul de prestări servicii nr. l, prin care se obliga să
execute o serie de lucrări la același obiectiv ferma de vaci Andrid - Satu
Mare, în valoare de 663.920,22 lei, beneficiarul având obligația să achite în
termen de 14 zile facturile emise conform situațiilor de lucrări executate.
Potrivit reclamantei, în vederea
achitării prețului lucrărilor, la data de 20 noiembrie 2006 a încheiat cu
pârâta SC D.T.C. SRL un contract de cesiune de creanță, pentru suma de
663.920,22 lei creanță ce urma să fie încasată de SC D.T.C. SRL de la SC E.K.
SRL, cesiunea fiind notificată debitorului cedat la data de 18 iunie 2007 prin
intermediul executorului judecătoresc.
Reclamanta a susținut că, ulterior
încheierii contractului de cesiune pârâta SC D.T.C. SRL a încasat de la pârâta
SC E.K. SRL suma de 192.261,32 lei până la data notificării cesiunii, iar după
notificare suma de 260.656 lei. Că, în condițiile în care toate lucrările au
fost recepționate de beneficiarul SC E.K. SRL și decontate pârâtei SC D.T.C.
SRL, obligarea pârâtelor la sumele solicitate prin acțiune este justificată.
În cauză, pârâta SC E.K. SRL a
formulat întâmpinare la data de 12 februarie 2008 prin care a arătat că a
achitat toate sumele datorate pentru lucrările executate la obiectivul ferma de
vaci Andrid pârâtei SC D.T.C. SRL cu care a avut raporturi contractuale potrivit
celor stipulate în contractul din 21 iunie 2006 încheiat cu aceasta.
Pârâta SC D.T.C. SRL, prin
întâmpinarea depusă la 12 noiembrie 2008, arată că a plătit reclamantei sumele
datorate în cuantum de 155.707,03 lei (pentru lucrările executate în baza
contractului de prestări servicii din 15 octombrie 2006) până la data la care
reclamanta a reziliat unilateral contractul și s-a retras de pe șantier,
finalizarea obiectivului și remedierile ce se impuneau fiind realizate pe
cheltuiala societății, beneficiara din contractul încheiat cu reclamanta.
Tribunalul Maramureș, secția comercială,
astfel învestit a încuviințat, la cererea părților, probe cu înscrisuri,
interogatoriul pârâtelor, o expertiză contabilă cu privire la existența unor
lucrări suplimentare executate de reclamanta în temeiul contractului de
prestări servicii și valoarea acestora și proba cu martori propuși de
reclamantă pe același aspect.
În cursul derulării cauzei în fața
primei instanțe împotriva pârâtei SC D.T.C. SRL s-a deschis procedura insolventei
la cererea SC T.C. SRL conform sentinței comerciale nr. 399/ F din 22 octombrie
2008 pentru o creanță de 431.020 lei datorată în baza contractului de prestări
servicii 1/2006, reclamanta menționând faptul că și-a înregistrat declarația de
creanță împotriva SC D.T.C. SRL în dosarul' de faliment al acestei debitoare.
Prin sentința civilă nr. 4094 din 16
noiembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 209/100/2008, Tribunalul Maramureș a
respins acțiunea precizată promovată de reclamanta SC T.C. SRL în
contradictoriu cu pârâta SC E.K. SRL, considerând că în situația în care
reclamanta a sistat lucrările în luna iunie 2007, lună în care a efectuat și
notificarea cesiunii, nu este îndreptățită la plata acestora înainte de această
dată, pentru că pârâta nu a avut cunoștință de existența cesiunii de creanță,
iar plățile au fost tăcute de beneficiar antreprenorului SC D.T.C. SRL. Mai
mult decât atât, după luna iunie 2007, lucrările au fost continuate de
antreprenor.
Prin Decizia civilă nr. 69 din 20 mai
2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a admis apelul declarat de reclamanta
SC T.C. SRL împotriva sentinței civile nr. 4094 din 16 noiembrie 2009
pronunțată în Dosarul civil nr. 209/100/2008 al Tribunalului Maramureș, care a
fost schimbată, în parte, în sensul că s-a admis în parte acțiunea formulată de
către SC T.C. SRL și pârâta SC E.K. SRL a fost obligată să plătească
reclamantei suma de 263.656 lei reprezentând plăți făcute după data de 18 iunie
2006 cu penalitățile contractuale prevăzute de art. 12 pct. 2 din contractul de
antrepriză.
Pârâta-intimată SC E.K. SRL a fost
obligată să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 7400 lei
reprezentând taxa de timbru și onorariu expert.
Pentru a dispune astfel instanța a
reținut că între SC D.T.C. SRL și SC E.K. SRL s-a încheiat la data de 21 iunie
2006 un contract de antrepriză denumit contractul de executări lucrări din 21
iunie 2006, având ca obiect executarea lucrărilor la obiectivul ferma de vaci
Andrid, pentru un preț contractat de 972.430,30 lei cu TVA în valoare de
184.761,76 lei. Deși părțile au prevăzut obligația de confidențialitate a
contractului nu s-a prevăzut interzicerea subantreprizei lucrărilor. Astfel, la
data de 15 octombrie 2006 prin contractul de prestări servicii nr. l încheiat
între SC T.C. SRL și SC D.T.C. SRL lucrările de la ferma Andrid Satu Mare au
fost subcontractate cu apelanta, valoarea contractului stabilindu-se la
663.920,22 lei, la care urma să se adauge TVA, stabilindu-se în art. 6 din
contract că pentru întârzierea executării obligațiilor contractuale partea în
culpă datorează celeilalte părți penalități de 0,05% pentru fiecare zi de
întârziere calculată la valoarea lucrărilor rămase neexecutate, respectiv din
valoarea facturilor neachitate la termen. De asemenea, s-a prevăzut
posibilitatea prestatorului respectiv subantreprenorului de a sista lucrările
dacă facturile nu sunt achitate în termen de 28 de zile de la scadență.
În baza acestor contracte, reclamanta
a efectuat lucrări la ferma de vaci Andrid pentru plata cărora antreprenorul SC
D.T.C. SRL a încheiat la data de 20 noiembrie 2006 un contract de cesiune de creanță.
Obiectul contractului l-a reprezentat cesionarea de către cedent în favoarea
cesionarului a creanței acestuia fată de debitorul cedat, respectiv SC E.K.
SRL, valoarea creanței cedate fiind de 663.920,22 lei plus TVA.
Deși cedentul s-a obligat să remită
cesionarului titlul constatator al creanței și anume contractul de execuție
lucrări din 21 iunie 2006 și să notifice debitorul cedat în cel mult 48 de ore,
cu privire la cesiune, nu și-a îndeplinit această obligație astfel că, potrivit
prevederilor stipulate la art. 4 pct. 1 lit. b) teza ultimă din contractul de
cesiune, cesiunea a fost notificată de către apelant prin Biroul executorului
judecătoresc M.M., în Dosarul execuțional nr. 85/82/2007 și a ajuns la
beneficiarul SC E.K. SRL, debitorul cedat, la data de 18 iunie 2007.
După data notificării cesiunii
debitorul cedat a achitat către SC D.T.C. SRL, prin ordinul de plată 45 din 20
iunie 2007 suma de 24.600 lei, prin ordinul de plată nr. 44 din 4 octombrie
2007 suma de 125.000 lei, prin ordinul de plată din 31 octombrie 2007 suma de
111.056 lei iar prin ordinul de plată din 18 decembrie 2007 suma de 3000 lei.
Prin urmare, sumele plătite după data
de 19 iunie 2007 de E.K. SRL către SC D.T. SRL se ridică la suma de 263.656
lei.
Astfel, susținerea pârâților, preluată
de instanța de fond, cum că sumele au fost achitate antreprenorului și nu
subantreprenorului în condițiile în care beneficiarul nu a cunoscut existența
contractului de cesiune, nu au acoperire, pentru că și după notificarea
cesiunii au fost făcute plăți în sumă de 263.656 lei cedentului.
Instanța de apel a apreciat că există
un raport obligațional între antreprenor și beneficiar și un alt raport
obligațional între antreprenor și subantreprenor în baza căruia apelanta a
efectuat lucrările la care s-a obligat, potrivit raportului de expertiză,
astfel că între apelantă și antreprenorul SC D.T.C. SRL s-a încheiat un
contract de cesiune de creanță pentru care nu era necesar consimțământul
debitorului cedat din momentul notificării cesiunii. Ca efect al cesiunii de
creanță, apelanta, în calitate de cesionar, a devenit creditor pentru valoarea
nominală a creanței respectiv pentru suma pe care debitorul cedat SC E.K. SRL o
mai datora în baza contractului de antrepriză către SC D.T.C. SRL.
Astfel, dacă până la notificare, SC E.K.
SRL a plătit în mod legal cedentului, potrivit art. 1395 C. civ., după
notificare debitorul cedat a devenit debitorul cesionarului și nu a mai putut
plăti în mod valabil cedentului. Prin urmare, după 18 iunie 2007 data notificării
cesiunii, suma de 263.656 lei trebuia achitată de către SC E.K. SRL către SC T.C.
SRL Baia Mare.
În ceea ce privește existența
lucrărilor suplimentare acestea au fost, fără îndoială, acceptate de
beneficiară, rezultând acest lucru din faptul prezentării acestora spre
decontare către finanțator precum și din afirmația că acestea au fost achitate
în urma sistării lucrărilor de către SC T.C. SRL Baia Mare către SC D.T.C. SRL,
care le-a continuat și finalizat.
Din expertiza tehnică nu reiese care
din societățile comerciale a efectuat aceste lucrări și care este întinderea și
prețul acestora iar din facturile și ordinele de plată nu reiese că după 18
iunie 2007 s-ar fi plătit aceste lucrări suplimentare către SC D.T.C. SRL. Prin
urmare, nu s-a dovedit, în conformitate cu art. 1169 C. civ., faptul că aceste
lucrări au fost făcute de către reclamanta-apelantă și că nu ar fi achitate de
către beneficiar, astfel că nu este întemeiată pretenția reclamantei cu privire
la acest aspect.
Așa fiind, datorită neidentificării
acestor lucrări în actele fiscale și bancare și datorită existenței
contractului de cesiune și a notificării acesteia, instanța de apel a apreciat
că nu se impune analizarea existenței și valorii acestor lucrări suplimentare
și că plățile au fost făcute în temeiul contractului de antrepriză către
antreprenor, că există o recunoaștere a creanței în virtutea contractului de
antrepriză și dat fiind notificarea cesiunii, aceste plăți puteau fi făcute doar
cesionarului.
În ceea ce privește faptul că reclamanta-apelantă
s-ar fi înscris cu aceste creanțe la masa credală a pârâtei SC D.T.C. SRL și că
în acest fel nu ar putea fi solicitate în prezentul dosar, instanța de apel l-a
considerat irelevant, deoarece la masa credală a societății pârâte aflate în
stare de insolvență, reclamanta a pretins sumele datorate potrivit contractului
de subantrepriză și că este dreptul reclamantei să încerce stingerea raportului
obligational în raport cu partea pe care o consideră solvabilă și de la care
justifică pretențiile în baza contractului de cesiune de creanță. în cazul în
care i s-ar achita pretențiile de către o parte a raportului obligational,
partea cealaltă ar putea să opună faptul plății și să refuze achitarea, din
nou, a aceleiași sume, potrivit prevederilor art. 1191 C. civ. De altfel, pe
lângă achitarea sumelor pârâta intimată, SC E.K. SRL, este datoare să achite și
penalitățile stabilite la art. 12.2 din contractul din 21 iunie 2006 de
antrepriză.
Împotriva deciziei au declarat recurs
reclamanta SC T.C. SRL Baia Mare și pârâta SC E.K. SRL Andrid.
Prin Decizia nr. 675 din 15 februarie
2011 pronunțată de I.C.CJ. în Dosar nr. 209/100/2008 s-au admis recursurile
declarate de reclamanta SC T.C. SRL Baia Mare și de pârâta SC E.K. SRL Andrid
împotriva Deciziei nr. 69 din 20 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, care a fost
casată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a dispune astfel instanța de
recurs a constatat următoarele:
Deși instanța de apel, din perspectiva
caracterului devolutiv al acestei căi de atac, de reformare, rejudecând cauza,
schimbă hotărârea fondului, o serie de circumstanțe de fapt care
particularizează cauza rămân nelămurite și pe cale de consecință, soluția
astfel pronunțată apare ca lipsite de fundament.
În cauză, reclamanta și-a întemeiat
acțiunea pe contractul de cesiune de creanță încheiat cu pârâta SC D.T.C. SRL
ceea ce impunea o analiză a clauzelor convenite de părți și a obiectului
acestui contract în vederea stabilirii voinței reale a părților la încheierea
lui.
În acest sens, Curtea constată că
potrivit art. 1 din contract, creanța cedată este suma de 663.920,22 lei + TVA,
derivând din contractul de execuție de lucrări din 21 iunie 2006 încheiat între
pârâtă, SC E.K. SRL în calitate de beneficiar și pârâta SC D.T.C. SRL executant
(antreprenor).
Creanța cedată este certă și lichidă,
dar nu și exigibilă, potrivit art. 1.2 din contract, exigibilitatea fiind
determinată de executarea lucrărilor în condițiile stabilite în contractul din
21 iunie 2006.
Pe de altă parte, executarea acestor
lucrări a fost asumată de reclamanta prin contractul de pretări servicii din 15
octombrie 2006.
Prin urmare, există o interdependență
și condiționate între contractele de antrepriză și subantrepriză și contractul
de cesiune de creanță sub aspectul determinării exigibilității creanței cedate,
chestiune neexaminată de instanța de apel, care în raționamentul său juridic
pornește de la o premisă greșită, în sensul că prin cele două contracte de
executare de lucrări s-au născut raporturi juridice distincte între părți, fără
nici o consecință asupra cesiunii de creanță.
În acest context, apărarea pârâtei
recurente SC E.K. SRL - debitorul cedat, potrivit căreia notificarea cesiunii
din data de 18 iunie 2007 este ulterioară rezilierii contractului de prestări,
prin care reclamanta s-a obligat să execute lucrările, se impunea a fi
examinată ca o chestiuni relevantă în soluționarea cauzei, în condițiile în
care însăși reclamanta invocă rezilierea unilaterală a contractului de prestări
servicii, urmare neplății de către beneficiar SC D.T.C. SRL a lucrărilor
executate.
Altfel spus, deși contractul de
cesiune este un contract consensual, valabil încheiat între cedent și cesionar
din momentul realizării acordului de voință, față de debitorul cedat cesiunea
este opozabilă după notificare sau acceptare, notificarea fiind prevăzută ca o
protecție a intereselor debitorului cedat.
Ca efect al cesiunii de creanță,
debitorul cedat, poate opune cesionarului, după notificare, toate apărările
opozabile cedentului, iar sistarea lucrărilor se încadrează în categoria
apărărilor pe care cedentul este în drept să le opună cesionarului.
Dezlegarea dată de instanța de apel în
sensul existenței unei solidarități, între cedent și debitorul cedat, pentru
suma ce a făcut obiectul cesiunii, astfel încât cesionarul este în drept să se
înscrie la masa credală a cedentului aflat în faliment și totodată să solicite
de la debitorul cedat aceiași sumă sau parte din ea, nu este argumentată în
drept.
Potrivit art. 1392 C. civ., în cazul
cesiunii cu titlu oneros cedentul are o obligație de garanție legală în
raporturile cu cesionarul de a răspunde de existența creanței și accesoriilor
ei la data cesiunii.
Prin contractul de cesiune părțile au
stipulat și o clauză de garanție convențională suplimentară în art. 3.3, în
sensul că cedentul garantează solvabilitatea actuală a debitorului cedat, cu
alte cuvinte solvabilitatea la data cesiunii, or, în cauză nu rezultă că
reclamanta a pus în discuție existenta creanței cedate sau solvabilitatea
debitorului cedat.
Prin urmare, aceste dispoziții legale
și convenționale operante în cauza de față nu impun concluzia unei solidarități
între cedent și debitor așa cum reține instanța de apel, acceptând punctul de
vedere al reclamantei care, atât prin acțiune a inițială, cât și după
precizarea ei, consideră că debitorul cedat și cedentul răspund în solidar fără
să invoce nici un temei legal în sprijinul acestei apărări.
Este adevărat că în împrejurările
concrete ale cauzei, determinate de examinarea celor trei contracte care
circumscriu raporturile dintre părți, cesionara se poate îndrepta împotriva
cedentului și debitorului cedat, dar pentru sume distincte, prin raportare la
data notificării și nu în virtutea unei solidarități care nu are temei legal.
Așa fiind, Înalta Curte constatând că
în cauză împrejurările de fapt în contextul cărora s-au derulat raporturile
dintre părți nu au fost pe deplin stabilite, a dispus, în temeiul art. 312 alin.
(1) și art. 315 lit. (c) C. proc. civ. admiterea recursurilor, casarea
hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță în vederea
administrării de probe suplimentare pe aspectele de fapt neelucidate, respectiv
înscrisuri și o nouă expertiză contabilă care să verifice în raport de clauzele
din contractele de executare de lucrări exigibilitatea creanței cedate, data
plăților făcute de debitorul cedat în contul lucrărilor recepționate, inclusiv
sumele plătite de cedent cesionarului după încheierea contractului de cesiune
precum și modul în care au fost evidențiate lucrările suplimentare pretinse de
reclamantă în documente contabile și în raport de clauza cuprinsă la art. 7 din
contractul de prestări servicii nr. l din 15 octombrie 2006.
Prin Decizia nr. 6/2012 din 17
ianuarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal a respins apelul declarat de reclamanta SC T.C. SRL
Baia Mare împotriva sentinței civile nr. 4094 din 16 noiembrie 2009, pronunțată
în Dosarul nr. 209/100/2008 al Tribunalului Maramureș pe care o menținut-o în
întregime. A obligat reclamanta să plătească intimatei SC E.K. SRL Andrid suma
de 11.406 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Prin urmare, rejudecând apelul, urmare
a casării cu trimitere spre rejudecare și având în vedere dezlegările în drept
date de instanța de recurs precum și prevederile art. 315 alin. (1) și (2) C.
proc. civ., instanța a reținut următoarele:
Între pârâta SC E.K. și SC D.T.C. SRL
s-a încheiat la data de 21 iunie 2006 un contract de antrepriză denumit
contract de executări lucrări nr. 1/21 iunie 2006 având ca obiect executarea
lucrărilor la obiectivul Ferma de vaci Andrid pentru un preț contractat de
972.430,30 lei cu TVA în valoare de 184.761,76 lei, lucrare finanțată parțial
din fonduri SAP ARD.
Totodată la data de 15 octombrie 2006
se încheie un contract de prestări servicii între reclamanta SC T.C. SRL și SC
D.T.C. SRL având același obiectiv de realizat lucrări de construcții la Ferma
de vaci Andrid, în valoare de 663.920,20 lei. Prin urmare, între aceste părți
s-a încheiat un contract de subantrepriză a lucrărilor, în care s-a stipulat la
art. 6 că pentru întârzierea executării obligațiilor contractuale partea în
culpă datorează celeilalte părți penalități de 0,05% pentru fiecare de
întârziere, calculată la valoarea lucrărilor rămase neexecutate, respectiv din
valoarea facturilor neachitate la termen. De asemenea, s-a prevăzut
posibilitatea prestatorului, respectiv subantreprenorului. de a sista lucrările
în situația în care facturile nu sunt achitate în termen de 28 de zile de la
scadență.
În data de 20 noiembrie 2006 între
apelanta SC T.C. SRL și SC D.T.C. SRL se semnează un contract de cesiune de
creanță cu aceeași valoare ca și contractul semnat la data de 15 octombrie 2006
și anume de 663.920,20 lei, cedentul SC D.T.C. SRL având obligația conform art.
4 pct. b să notifice debitorul cedat SC E.K. SRL despre semnarea acestui act,
în termen de 48 de ore de la semnare.
La data de 4 iunie 2007 SC T.C. SRL
părăsește șantierul - ferma de vaci Andrid - notificând în acest sens SC D.T.
SRL.
Debitorul cedat SC E.K. SRL a luat la
cunoștință despre contractul de cesiune de creanță la data de 18 iunie 2007
semnând procesul-verbal care certifică primirea acestui act. În vederea
înștiințării SC T.C. SRL a apelat la un executor judecătoresc întrucât SC D.T.C.
SRL nu și-a respectat obligația de a înștiința debitorul cedat despre
contractul de cesiune de creanță în termenul stipulat.
Așadar în cauză reclamanta și-a
întemeiat acțiunea pe contractul de cesiune de creanță încheiat cu pârâta SC D.T.C.
SRL ceea ce impune o analiză a clauzelor convenite de părți și a obiectului
acestui contract în vederea stabilirii voinței reale a părților la încheierea
lui.
În acest sens instanța de apel a
constatat că, potrivit art. 1 din contract, creanța cedată este suma de
663.920,22 lei + TVA derivând din contractul de execuție de lucrări din 21
iunie 2006 încheiat între pârâta SC E.K. SRL în calitate de beneficiar și
pârâta SC D.T. SRL în calitate de executant (antreprenor).
Așa cum a statuat și instanța de
recurs creanța cedată este certă și lichidă, nu însă și exigibilă, întrucât
potrivit art. 1.2 din contact, exigibilitatea este determinată de executarea
efectivă a lucrărilor în condițiile stabilite în contractul din 21 iunie 2006.
Pe de altă parte, executarea acestor lucrări a fost asumată de reclamanta SC T.C.
SRL prin contractul de prestări servicii din 15 octombrie 2006 încheiat cu
pârâta SC D.T.C. SRL (contract de subantrepriză).
Prin urmare, există o interdependență
și condiționalitate între contractul de antrepriză și subantrepriză, pe de o
parte și contractul de cesiune de creanță sub aspectul determinării
exigibilității creanței cedate, cele două fiind analizate împreună.
Astfel, apărarea pârâtei SC E.K. SRL -
debitorul cedat - potrivit căreia notificarea cesiunii s-a realizat la data de
18 iunie 2007 este ulterioară rezilierii contractului de prestări prin care
reclamanta s-a obligat să execute lucrările, se impune a fi examinată ca o
chestiune relevantă în soluționarea cauzei, în condițiile în care însăși
reclamanta invocă rezilierea unilaterală a contractului de prestări servicii,
urmare a neplății de către beneficiar SC D.T.C. SRL a lucrărilor executate.
Aceasta deoarece, deși contractul de cesiune este un contract consensual,
valabil încheiat între cedent și cesionar din momentul realizării acordului de
voință, față de debitorul cedat pârâta SC E.K. SRL cesiunea devine opozabilă
după notificare sau acceptare, aceasta fiind prevăzută ca o protecție a
intereselor debitorului cedat.
Ca efect al cesiunii de creanță,
debitorul cedat poate opune cesionarului după notificare toate apărările
opozabile cedentului, în speță o astfel de apărare s-a referit la sistarea
lucrărilor.
Așa fiind, s-a dispus în cauză
efectuarea unui raport de expertiză contabilă de către un expert contabil
alături de alți doi experți contabili asistenți nominalizați de către fiecare
din cele două părți, pentru a lămuri dacă creanța înscrisă în cuprinsul actului
de cesiune în sumă de 663.920,22 lei reprezintă prețul restant al întregii
lucrări contractate de către cedenta SC D.T.C. SRL cu beneficiara SC E.K. SRL Andrid
la data de 20 noiembrie 2006, ce valoare din prețul restant era exigibilă
(scadentă) pentru lucrările executate de apelantă până la momentul încheierii
actului de cesiune, modul de facturare și plata lor, stabilirea valorii
lucrărilor efectuate după încheierea actului de cesiune, și cuprinderea lor în
evidențele contabile ale apelantei, a beneficiarei și eventual a cedentei SC D.T.C.
SRL și modul de facturare și plată a lucrărilor respective, precum și
stabilirea și cuprinderea în contabilitatea părților a lucrărilor de
construcție suplimentare executate de către apelantă și identificate în
expertiza tehnică în construcții a ing. T.M.L. și în final să se stabilească
valoarea globală a lucrărilor scadente la plată, certe, lichide și exigibile
refuzate de către beneficiara debitoarea cedentă SC E.K. SRL la momentul
rezilierii unilaterale a contractului de executare lucrări.
Potrivit concluziilor raportului de
expertiză contabilă întocmit de doi dintre cei trei experți, respectiv expert
contabil C.M. și T.I., deoarece F.A. a prezentat o opinie separată, rezultă că
suma înscrisă în contractul de cesiune de creanță încheiat între apelanta SC T.C.
SRL și pârâta SC D.T.C. SRL la data încheierii lui este valoric aproximativ cea
rezultată ca diferența rămasă de facturat și în derularea contractului de
execuție lucrări, respectiv 663.920,22 lei, dar nu este la data de 20 noiembrie
2006 o creanță certă, lichidă și exigibilă înregistrată în evidența contabilă a
SC D.T.C. SRL ca și creanță de încasat de la pârâta SC E.K. SRL, deoarece la
acea dată nu erau emise facturi. Corelativ, la data de 20 noiembrie 2006, data
încheierii contractului de cesiune nu existau în evidențele contabile ale
apelantei SC T.C. SRL creanțe facturate și neîncasate de la SC D.T.C. SRL.
Așa fiind, din documentele financiar
contabile s-a constatat că valoarea scadenței exigibilă pentru lucrările
executate de către apelantă până în momentul actului de cesiune a fost în sumă
totală de 41.743,31 lei cu TVA inclus, achitată anterior acestei date în
totalitate, și prin urmare, la data de 20 noiembrie 2006 nu existau în
evidențele contabile ale SC T.C. SRL creanțe facturate și neîncasate de la SC D.T.C.
SRL.
În ceea ce privește lucrările
prezentate de către apelantă în devizul suplimentar ca lucrări suplimentare,
acestea nu au găsite nominalizate distinct în evidența SC E.K. SRL cu toate că
aceste lucrări au fost executate anterior părăsirii șantierului de către
apelantă 4 iunie 2007, ele au fost facturate de către aceasta abia în luna
noiembrie 2007. De asemenea, experții au concluzionat că nu pot cuantifica
stadiul efectiv al lucrărilor în momentul părăsirii șantierului de către
apelantă.
Concluzia care se desprinde este aceea
că pârâta E.K. SRL a achitat lucrările executate către SC D.T. SRL anterior
datei cesiunii, plățile fiind astfel valabil făcute, iar după data notificării
cesiunii, nu există în evidențele contabile înscrise sume de bani care să fie
exigibile și care să poată fi achitate valabil către reclamanta SC T.C. SRL.
Prin urmare, în mod întemeiat prima
instanță a apreciat că în speță pretențiile pe care reclamata și-a întemeiat
acțiunea sunt nefondate, întrucât o parte din plăți s-a făcut anterior
notificării, în mod valabil către SC D.T.C. SRL, iar celelalte realizate
ulterior notificării și sistării lucrărilor nu mai sunt opozabile pârâtei cu
atât mai mult cu cât aceasta a efectuat plata în favoarea SC D.T.C. SRL.
Nu este de ignorat faptul că
reclamanta și-a valorificat dreptul său în Dosarul de faliment nr. 3273/83/2008
aflat pe rolul Tribunalului Satu Mare, unde și-a înregistrat declarația de
creanță în același cuantum cu obiectul prezentului litigiu împotriva debitoarei
SC D.T.C. SRL.
Apelanta aflându-se în culpă
procesuală în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. a fost obligată să
plătească SC E.K. SRL Andrid cheltuieli de judecată în sumă de 11406 lei
reprezentând onorariu avocat, contravaloare expertiză și cheltuieli de
transport.
Împotriva Deciziei nr. 6/2012 din 17
ianuarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de
contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 209/10072008, a declarat
recurs reclamanta SC T.C. SRL Baia Mare,
Întemeiat în drept pe dispozițiile art.
304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate,
solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul
admiterii apelului și admiterii acțiunii sale astfel cum a fost formulată și
precizată.
În criticile formulate, recurenta
reclamantă a susținut în esență următoarele:
- Recurenta a arătat că decizia
pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în rejudecarea apelului, este nelegală,
întrucât nu au fost respectate îndrumările obligatorii stabilite prin Decizia de
casare nr. 675 din 15 februarie 2011 a Înaltei Curti de Casație și Justiție,
secția comercială, cu privire la stabilirea în cauză a voinței reale a părților
la încheierea contractului de cesiune de creanță, în raport de art. 977 și urm.
C. civ. și relevanța acesteia în stabilirea interdependenței dintre contractele
de antrepriză și subantrepriză și contractul de cesiune-art. 304 pct. 8 și 9 C.
proc. civ.
În acest sens instanța de apel a
interpretat greșit actul juridic dedus judecății cu privire la plata prețului
lucrărilor de construcție în raport de actul de cesiune de creanță, reținând
eronat că notificarea cesiunii s-ar fi făcut către debitorul cedat la data de
18 iunie 2007, după rezilierea contractului de subantrepriză încheiat cu
cedentul, reziliere datată greșit 4 iunie 2007, ce coincide momentului
părăsirii șantierului.
Caracterul cert, lichid și exigibil al
creanței cerute de către ea rezultă din expertiza tehnică în construcții
efectuată în cauză, în care figurează lucrările finalizate până la părăsirea șantierului,
din momentul facturării conform expertizelor contabile.
- De asemenea a susținut că problema
solidarității dintre debitori, a solidarității pasive, a fost greșit analizată
de instanța de apel, ignorându-se îndrumările date în acest sens prin decizia
de casare. Că prin actul de cesiune se garantează solvabilitatea debitorului
cedat în momentul cesiunii, dar s-a omis a se constata că această solvabilitate
nu a fost contestată niciodată, iar cererea de insolvență pe acest motiv a fost
respinsă.
- Invocând art. 304 pct. 7 C. proc.
civ., recurenta a susținut că, din eroare, instanța de apel a reținut că
debitorul cedat a executat plata integrală a lucrărilor efectuate de societatea
sa anterior notificării cesiunii, ceea ce nu corespunde realității, relevantă
fiind aplicarea disp.art. 1395 C. proc. civ., în condițiile în care întreaga
probațiune administrată în cauză, cu referire expresă la expertiza tehnică
efectuată demonstrează contrariul și lămurește valoarea lucrărilor executate,
structura lor și plățile făcute.
- Soluția pronunțată în apel este
nelegală și prin ignorarea probatoriilor suplimentare administrate în
rejudecare, cu referire la expertiza contabilă completată cu opinie separată,
completările la raportul de expertiză tehnică, declarațiile martorilor și
celelalte înscrisuri din dosar.
Intimata pârâtă SC E.K. SRL Andrid
prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului ca
nefondat pentru motivele formulate în scris.
Recursul declarat de reclamanta SC T.C.
SRL Baia Mare împotriva Deciziei nr. 6/2012 din 17 ianuarie 2012, pronunțată de
Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,
este nefondat.
Critica recurentei reclamante prin
care a susținut că decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în rejudecarea
apelului, este nelegală, întrucât nu au fost respectate îndrumările obligatorii
stabilite prin Decizia de casare nr. 675 din 15 februarie 2011 a Înaltei Curți
de Casație și Justiție, secția comercială, cu privire la stabilirea în cauză a
voinței reale a părților, la încheierea contractului de cesiune de creanță, în
raport de art. 977 și urm. C. civ., este nefondată, avându-se în vedere, pe de
o parte, stabilirea reală a situației de fapt și a adevăratelor raporturi
juridice dintre părți, iar pe de altă parte, că executarea lucrărilor, a căror
contravaloare se solicită de reclamantă, a fost asumată de aceasta prin
contractul de prestări servicii din 21 octombrie 2006.
Așa cum a statuat și instanța de apel,
în cauză, creanța cedată este certă și lichidă, nu însă și exigibilă, întrucât
potrivit art. 1.2 din contract, exigibilitatea este determinată de executarea
efectivă a lucrărilor, în condițiile stabilite în contractul din 21 iunie 2006.
Pe de altă parte, executarea acestor lucrări a fost asumată de reclamanta SC T.C.
SRL prin contractul de prestări servicii din 15 octombrie 2006 încheiat cu
pârâta SC D.T.C. SRL, contract de subantrepriză.
Prin urmare, există o interdependență
și condiționalitate între contractul de antrepriză și subantrepriză, pe de o
parte și contractul de cesiune de creanță, sub aspectul determinării
exigibilității creanței cedate, cele două fiind analizate împreună.
Astfel, apărarea
recurentei-reclamante, prin care a susținut că instanța de apel a reținut
greșit că reclamanta ar fi notificat cesiunea debitorului cedat la 18 iunie
2007, după rezilierea contractului de subantrepriză încheiat cu cedentul, la 4
iunie 2007, ce coincide cu momentul părăsirii șantierului, nu poate fi primită,
avându-se în vedere că, potrivit prevederilor stipulate la art. 4 pct. 1 lit.
b) teza ultimă din contractul de cesiune, cesiunea a fost notificată de către
recurentă prin Biroul executorului judecătoresc M.M. în Dosarul execuțional nr.
85/82/2007 și a ajuns la beneficiarul SC E.K. SRL, debitorul cedat, la data de
18 iunie 2007.
Art. 1391 C. civ., prevede expres că
strămutarea unei creanțe, a unui drept sau a unei acțiuni, predarea între
cedent și cesionar se face prin remiterea titlului, astfel încât contractul de
cesiune de creanță este valabil încheiat prin simplul acord de voință al
părților, iar art. 1396 C. civ., stipulează că vinderea sau cesiunea unei
creanțe cuprinde și accesoriile creanței.
În speța de față, prin contractul de
cesiune de creanță, care este un contract consensual, valabil încheiat între
cedent și cesionar din momentul realizării acordului de voință, față de
debitorul cedat, pârâta SC E.K. SRL, cesiunea devine opozabilă după notificare
sau acceptare, aceasta fiind prevăzută ca o protecție a intereselor debitorului
cedat.
Ca efect al cesiunii de creanță,
debitorul cedat poate opune cesionarului, după notificare, toate apărările
opozabile cedentului, în speță o astfel de apărare s-a referit la sistarea
lucrărilor.
În cauză, pârâta SC E.K. SRL,
debitorul cedat, a fost notificată la data de 18 iunie 2007, ulterior
rezilierii unilaterale a contractului de prestări servicii prin care reclamanta
s-a obligat să execute lucrările urmare a neplății de către beneficiarul SC D.T.C.
SRL Vama, județul Satu Mare, a lucrărilor executate, astfel că se constată
neîndeplinite dispozițiile art. 1393 C. civ. privind notificarea debitorului.
Față de această situație, în mod just
instanța de apel a apreciat că în speță pretențiile pe care reclamata și-a
întemeiat acțiunea sunt nefondate, întrucât o parte din plăți s-au făcut
anterior notificării, în mod valabil către SC D.T. SRL, iar celelalte,
realizate ulterior notificării și sistării lucrărilor, nu mai sunt opozabile
pârâtei, cu atât mai mult cu cât aceasta a efectuat plata în favoarea SC D. T.C.
SRL.
În ceea ce privește faptul că
recurenta s-a înscris cu aceste creanțe la masa credală a pârâtei SC D.T.C. SRL,
în Dosarul de faliment nr. 3273/83/2008 aflat pe rolul Tribunalului Satu Mare,
este dreptul reclamantei să încerce stingerea raportului obligational în raport
de partea pe care o consideră solvabilă și de la care justifică pretențiile în
baza contractului de cesiune de creanță.
Celelalte critici ale recurentei prin
care a susținut că, instanța de apel a ignorat probatoriile suplimentare administrate
în rejudecare, cu referire la expertiza contabilă completată cu opinie
separată, completările la raportul de expertiză tehnică, declarațiile
martorilor și celelalte înscrisuri din dosar, edificatoare în înțelegerea
situației de fapt, vizează aspecte de netemeinicie și exced prezentului recurs.
Abrogarea dispozițiilor art. 304 pct. 2
C. proc. civ., nu îngăduie ca în prezentul recurs să fie abordate și analizate
aspectele de netemeinicie, legate de administrarea și interpretarea probelor în
fazele procesuale anterioare.
Așa fiind, cum Decizia nr. 6/2012 din
17 ianuarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de
contencios administrativ și fiscal este legală, aceasta fiind dată cu aplicarea
întocmai a îndrumărilor date prin Decizia nr. 675 din 15 februarie 2011 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C.
proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC T.C. SRL
Baia Mare împotriva acesteia, în contradictoriu cu SC E.K. SRL Andrid.
Recursul declarat de reclamanta SC T.C.
SRL Baia Mare împotriva aceleiași decizii în contradictoriu cu intimata pârâtă
SC D.T.C. SRL urmează a fi respins ca fiind formulat împotriva unei persoane
fără capacitate de folosință.
După promovarea recursului, în urma
analizei înscrisurilor depuse la filele 30-34 la dosarul cauzei, a rezultat că
prin sentința comercială nr. 423/ F din 23 martie 2010 a Tribunalului Satu
Mare, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis cererea
lichidatorului judiciar C.I.Z. și în temeiul art. 132 alin. (2) din Legea nr. 85/2006
s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC D.T.C. SRL Vama,
județul Satu Mare, iar conform extrasului de pe site-ul Oficiului Registrului
Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare a rezultat că aceasta a fost
radiată la 7 mai 2010.
Conform dispozițiilor art. 137 C.
proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură
și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în
fond a pricinii, motiv pentru care Înalta Curte va lua în examinare excepția
lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei SC D.T.C. SRL Vama,
județul Satu Mare.
În acest sens, se constată că
prevederile art. 1 din Legea nr. 31/1990, stabilesc că societățile comerciale
cu sediul în România sunt investite cu personalitate juridică, iar unul dintre
efectele personalității juridice este dreptul societății de a sta în justiție
ca reclamantă sau pârâtă, drept care subzistă până la radierea societății din
registrul comerțului, acesta fiind în realitate și momentul încetării
existenței sale ca persoană juridică.
În speța de față, s-a dovedit că
pârâta SC D.T.C. SRL a fost radiată, la data de 7 mai 2010, din evidențele
Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, ca urmare a
închiderii procedurii falimentului și radierii debitoarei SC D.T.C. SRL,
lipsindu-i astfel capacitatea de a avea drepturi și obligații, în plan
procesual, motiv pentru care Înalta Curte, în raport de prevederile art. 41 C.
proc. civ., va admite excepția lipsei capacității de folosință a intimatei
pârâte SC D.T.C. SRL și în consecință, va respinge recursul reclamantei SC T.C.
SRL Baia Mare ca fiind formulat împotriva unei persoane fără capacitate de
folosință.
Înalta Curte, în temeiul art. 274 C.
proc. civ., urmează să oblige reclamanta la plata sumei de 2.648 lei cheltuieli
de judecată către intimata-pârâtă SC E.K. SRL Andrid.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta
SC T.C. SRL Baia Mare împotriva Deciziei nr. 6 din 17 ianuarie 2012, pronunțată
de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,
în contradictoriu cu SC E.K. SRL Andrid, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de reclamanta
SC T.C. SRL Baia Mare împotriva aceleiași decizii în contradictoriu cu SC D.T.C.
SRL prin lichidator judiciar Z.M. ca fiind formulat împotriva unei persoane
fără capacitate de folosință.
Obligă recurenta-reclamantă SC T.C.
SRL Baia Mare la plata sumei de 2.648 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată
către intimata-pârâtă SC E.K. SRL Andrid.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
29 noiembrie 2012.