ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4749/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului a constatat următoarele: Reclamanta SC T.C. SRL Baia Mare a solicitat, prin acțiunea introductivă înregistrată la data de 16 ianuarie 2008 pe rolul Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu pârâtele SC D.T.C. SRL și SC E.K. SRL Andrid Satu Mare următoarele: - în principal, obligarea pârâtei SC D.T.C. SRL la plata sumei de 97.050,91 lei reprezentând debit neachitat plus penalități contractuale de întârziere și obligarea în solidar a celor două pârâte la plata sumei de 260.656 lei debit plus dobânda legală începând cu data de 18 iunie 2007; - în subsidiar, obligarea pârâtei SC D.T.C. SRL la plata întregului debit de 357.702,91 lei plus penalități contractuale de 0,05% pe zi de întârziere.

În motivare reclamanta a arătat că între cele două pârâte s-a încheiat la data de 21 iunie 2006 un contract de executări de lucrări la obiectivul ferma de vaci Andrid, pârâta SC E.K. SRL Andrid Satu Mare, având calitatea de beneficiar, iar pârâta SC D.T.C. SRL executant, prețul convenit fiind de 972.430,30 lei plus TVA. Că, la data de 15 octombrie 2006, reclamanta, în calitate de executant a încheiat cu pârâta SC D.T.C. SRL, beneficiar, contractul de prestări servicii nr. l, prin care se obliga să execute o serie de lucrări la același obiectiv ferma de vaci Andrid - Satu Mare, în valoare de 663.920,22 lei, beneficiarul având obligația să achite în termen de 14 zile facturile emise conform situațiilor de lucrări executate.

Potrivit reclamantei, în vederea achitării prețului lucrărilor, la data de 20 noiembrie 2006 a încheiat cu pârâta SC D.T.C. SRL un contract de cesiune de creanță, pentru suma de 663.920,22 lei creanță ce urma să fie încasată de SC D.T.C. SRL de la SC E.K. SRL, cesiunea fiind notificată debitorului cedat la data de 18 iunie 2007 prin intermediul executorului judecătoresc. Reclamanta a susținut că, ulterior încheierii contractului de cesiune pârâta SC D.T.C. SRL a încasat de la pârâta SC E.K. SRL suma de 192.261,32 lei până la data notificării cesiunii, iar după notificare suma de 260.656 lei. Că, în condițiile în care toate lucrările au fost recepționate de beneficiarul SC E.K. SRL și decontate pârâtei SC D.T.C.

SRL, obligarea pârâtelor la sumele solicitate prin acțiune este justificată. În cauză, pârâta SC E.K. SRL a formulat întâmpinare la data de 12 februarie 2008 prin care a arătat că a achitat toate sumele datorate pentru lucrările executate la obiectivul ferma de vaci Andrid pârâtei SC D.T.C. SRL cu care a avut raporturi contractuale potrivit celor stipulate în contractul din 21 iunie 2006 încheiat cu aceasta. Pârâta SC D.T.C. SRL, prin întâmpinarea depusă la 12 noiembrie 2008, arată că a plătit reclamantei sumele datorate în cuantum de 155.707,03 lei (pentru lucrările executate în baza contractului de prestări servicii din 15 octombrie 2006) până la data la care reclamanta a reziliat unilateral contractul și s-a retras de pe șantier, finalizarea obiectivului și remedierile ce se impuneau fiind realizate pe cheltuiala societății, beneficiara din contractul încheiat cu reclamanta.

Tribunalul Maramureș, secția comercială, astfel învestit a încuviințat, la cererea părților, probe cu înscrisuri, interogatoriul pârâtelor, o expertiză contabilă cu privire la existența unor lucrări suplimentare executate de reclamanta în temeiul contractului de prestări servicii și valoarea acestora și proba cu martori propuși de reclamantă pe același aspect. În cursul derulării cauzei în fața primei instanțe împotriva pârâtei SC D.T.C. SRL s-a deschis procedura insolventei la cererea SC T.C. SRL conform sentinței comerciale nr. 399/ F din 22 octombrie 2008 pentru o creanță de 431.020 lei datorată în baza contractului de prestări servicii 1/2006, reclamanta menționând faptul că și-a înregistrat declarația de creanță împotriva SC D.T.C.

SRL în dosarul' de faliment al acestei debitoare. Prin sentința civilă nr. 4094 din 16 noiembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 209/100/2008, Tribunalul Maramureș a respins acțiunea precizată promovată de reclamanta SC T.C. SRL în contradictoriu cu pârâta SC E.K. SRL, considerând că în situația în care reclamanta a sistat lucrările în luna iunie 2007, lună în care a efectuat și notificarea cesiunii, nu este îndreptățită la plata acestora înainte de această dată, pentru că pârâta nu a avut cunoștință de existența cesiunii de creanță, iar plățile au fost tăcute de beneficiar antreprenorului SC D.T.C. SRL. Mai mult decât atât, după luna iunie 2007, lucrările au fost continuate de antreprenor. Prin Decizia civilă nr. 69 din 20 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a admis apelul declarat de reclamanta SC T.C.

SRL împotriva sentinței civile nr. 4094 din 16 noiembrie 2009 pronunțată în Dosarul civil nr. 209/100/2008 al Tribunalului Maramureș, care a fost schimbată, în parte, în sensul că s-a admis în parte acțiunea formulată de către SC T.C. SRL și pârâta SC E.K. SRL a fost obligată să plătească reclamantei suma de 263.656 lei reprezentând plăți făcute după data de 18 iunie 2006 cu penalitățile contractuale prevăzute de art. 12 pct. 2 din contractul de antrepriză. Pârâta-intimată SC E.K. SRL a fost obligată să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 7400 lei reprezentând taxa de timbru și onorariu expert. Pentru a dispune astfel instanța a reținut că între SC D.T.C. SRL și SC E.K. SRL s-a încheiat la data de 21 iunie 2006 un contract de antrepriză denumit contractul de executări lucrări din 21 iunie 2006, având ca obiect executarea lucrărilor la obiectivul ferma de vaci Andrid, pentru un preț contractat de 972.430,30 lei cu TVA în valoare de 184.761,76 lei.

Deși părțile au prevăzut obligația de confidențialitate a contractului nu s-a prevăzut interzicerea subantreprizei lucrărilor. Astfel, la data de 15 octombrie 2006 prin contractul de prestări servicii nr. l încheiat între SC T.C. SRL și SC D.T.C. SRL lucrările de la ferma Andrid Satu Mare au fost subcontractate cu apelanta, valoarea contractului stabilindu-se la 663.920,22 lei, la care urma să se adauge TVA, stabilindu-se în art. 6 din contract că pentru întârzierea executării obligațiilor contractuale partea în culpă datorează celeilalte părți penalități de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere calculată la valoarea lucrărilor rămase neexecutate, respectiv din valoarea facturilor neachitate la termen.

De asemenea, s-a prevăzut posibilitatea prestatorului respectiv subantreprenorului de a sista lucrările dacă facturile nu sunt achitate în termen de 28 de zile de la scadență. În baza acestor contracte, reclamanta a efectuat lucrări la ferma de vaci Andrid pentru plata cărora antreprenorul SC D.T.C. SRL a încheiat la data de 20 noiembrie 2006 un contract de cesiune de creanță. Obiectul contractului l-a reprezentat cesionarea de către cedent în favoarea cesionarului a creanței acestuia fată de debitorul cedat, respectiv SC E.K. SRL, valoarea creanței cedate fiind de 663.920,22 lei plus TVA.

Deși cedentul s-a obligat să remită cesionarului titlul constatator al creanței și anume contractul de execuție lucrări din 21 iunie 2006 și să notifice debitorul cedat în cel mult 48 de ore, cu privire la cesiune, nu și-a îndeplinit această obligație astfel că, potrivit prevederilor stipulate la art. 4 pct. 1 lit. b) teza ultimă din contractul de cesiune, cesiunea a fost notificată de către apelant prin Biroul executorului judecătoresc M.M., în Dosarul execuțional nr. 85/82/2007 și a ajuns la beneficiarul SC E.K. SRL, debitorul cedat, la data de 18 iunie 2007. După data notificării cesiunii debitorul cedat a achitat către SC D.T.C. SRL, prin ordinul de plată 45 din 20 iunie 2007 suma de 24.600 lei, prin ordinul de plată nr. 44 din 4 octombrie 2007 suma de 125.000 lei, prin ordinul de plată din 31 octombrie 2007 suma de 111.056 lei iar prin ordinul de plată din 18 decembrie 2007 suma de 3000 lei.

Prin urmare, sumele plătite după data de 19 iunie 2007 de E.K. SRL către SC D.T. SRL se ridică la suma de 263.656 lei. Astfel, susținerea pârâților, preluată de instanța de fond, cum că sumele au fost achitate antreprenorului și nu subantreprenorului în condițiile în care beneficiarul nu a cunoscut existența contractului de cesiune, nu au acoperire, pentru că și după notificarea cesiunii au fost făcute plăți în sumă de 263.656 lei cedentului. Instanța de apel a apreciat că există un raport obligațional între antreprenor și beneficiar și un alt raport obligațional între antreprenor și subantreprenor în baza căruia apelanta a efectuat lucrările la care s-a obligat, potrivit raportului de expertiză, astfel că între apelantă și antreprenorul SC D.T.C.

SRL s-a încheiat un contract de cesiune de creanță pentru care nu era necesar consimțământul debitorului cedat din momentul notificării cesiunii. Ca efect al cesiunii de creanță, apelanta, în calitate de cesionar, a devenit creditor pentru valoarea nominală a creanței respectiv pentru suma pe care debitorul cedat SC E.K. SRL o mai datora în baza contractului de antrepriză către SC D.T.C. SRL. Astfel, dacă până la notificare, SC E.K. SRL a plătit în mod legal cedentului, potrivit art. 1395 C. civ., după notificare debitorul cedat a devenit debitorul cesionarului și nu a mai putut plăti în mod valabil cedentului. Prin urmare, după 18 iunie 2007 data notificării cesiunii, suma de 263.656 lei trebuia achitată de către SC E.K.

SRL către SC T.C. SRL Baia Mare. În ceea ce privește existența lucrărilor suplimentare acestea au fost, fără îndoială, acceptate de beneficiară, rezultând acest lucru din faptul prezentării acestora spre decontare către finanțator precum și din afirmația că acestea au fost achitate în urma sistării lucrărilor de către SC T.C. SRL Baia Mare către SC D.T.C. SRL, care le-a continuat și finalizat. Din expertiza tehnică nu reiese care din societățile comerciale a efectuat aceste lucrări și care este întinderea și prețul acestora iar din facturile și ordinele de plată nu reiese că după 18 iunie 2007 s-ar fi plătit aceste lucrări suplimentare către SC D.T.C. SRL. Prin urmare, nu s-a dovedit, în conformitate cu art. 1169 C. civ., faptul că aceste lucrări au fost făcute de către reclamanta-apelantă și că nu ar fi achitate de către beneficiar, astfel că nu este întemeiată pretenția reclamantei cu privire la acest aspect.

Așa fiind, datorită neidentificării acestor lucrări în actele fiscale și bancare și datorită existenței contractului de cesiune și a notificării acesteia, instanța de apel a apreciat că nu se impune analizarea existenței și valorii acestor lucrări suplimentare și că plățile au fost făcute în temeiul contractului de antrepriză către antreprenor, că există o recunoaștere a creanței în virtutea contractului de antrepriză și dat fiind notificarea cesiunii, aceste plăți puteau fi făcute doar cesionarului. În ceea ce privește faptul că reclamanta-apelantă s-ar fi înscris cu aceste creanțe la masa credală a pârâtei SC D.T.C.

SRL și că în acest fel nu ar putea fi solicitate în prezentul dosar, instanța de apel l-a considerat irelevant, deoarece la masa credală a societății pârâte aflate în stare de insolvență, reclamanta a pretins sumele datorate potrivit contractului de subantrepriză și că este dreptul reclamantei să încerce stingerea raportului obligational în raport cu partea pe care o consideră solvabilă și de la care justifică pretențiile în baza contractului de cesiune de creanță. în cazul în care i s-ar achita pretențiile de către o parte a raportului obligational, partea cealaltă ar putea să opună faptul plății și să refuze achitarea, din nou, a aceleiași sume, potrivit prevederilor art. 1191 C. civ. De altfel, pe lângă achitarea sumelor pârâta intimată, SC E.K.

SRL, este datoare să achite și penalitățile stabilite la art. 12.2 din contractul din 21 iunie 2006 de antrepriză. Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanta SC T.C. SRL Baia Mare și pârâta SC E.K. SRL Andrid. Prin Decizia nr. 675 din 15 februarie 2011 pronunțată de I.C.CJ. în Dosar nr. 209/100/2008 s-au admis recursurile declarate de reclamanta SC T.C. SRL Baia Mare și de pârâta SC E.K. SRL Andrid împotriva Deciziei nr. 69 din 20 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, care a fost casată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a dispune astfel instanța de recurs a constatat următoarele: Deși instanța de apel, din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac, de reformare, rejudecând cauza, schimbă hotărârea fondului, o serie de circumstanțe de fapt care particularizează cauza rămân nelămurite și pe cale de consecință, soluția astfel pronunțată apare ca lipsite de fundament.

În cauză, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe contractul de cesiune de creanță încheiat cu pârâta SC D.T.C. SRL ceea ce impunea o analiză a clauzelor convenite de părți și a obiectului acestui contract în vederea stabilirii voinței reale a părților la încheierea lui. În acest sens, Curtea constată că potrivit art. 1 din contract, creanța cedată este suma de 663.920,22 lei + TVA, derivând din contractul de execuție de lucrări din 21 iunie 2006 încheiat între pârâtă, SC E.K. SRL în calitate de beneficiar și pârâta SC D.T.C. SRL executant (antreprenor).

Creanța cedată este certă și lichidă, dar nu și exigibilă, potrivit art. 1.2 din contract, exigibilitatea fiind determinată de executarea lucrărilor în condițiile stabilite în contractul din 21 iunie 2006. Pe de altă parte, executarea acestor lucrări a fost asumată de reclamanta prin contractul de pretări servicii din 15 octombrie 2006. Prin urmare, există o interdependență și condiționate între contractele de antrepriză și subantrepriză și contractul de cesiune de creanță sub aspectul determinării exigibilității creanței cedate, chestiune neexaminată de instanța de apel, care în raționamentul său juridic pornește de la o premisă greșită, în sensul că prin cele două contracte de executare de lucrări s-au născut raporturi juridice distincte între părți, fără nici o consecință asupra cesiunii de creanță.

În acest context, apărarea pârâtei recurente SC E.K. SRL - debitorul cedat, potrivit căreia notificarea cesiunii din data de 18 iunie 2007 este ulterioară rezilierii contractului de prestări, prin care reclamanta s-a obligat să execute lucrările, se impunea a fi examinată ca o chestiuni relevantă în soluționarea cauzei, în condițiile în care însăși reclamanta invocă rezilierea unilaterală a contractului de prestări servicii, urmare neplății de către beneficiar SC D.T.C. SRL a lucrărilor executate. Altfel spus, deși contractul de cesiune este un contract consensual, valabil încheiat între cedent și cesionar din momentul realizării acordului de voință, față de debitorul cedat cesiunea este opozabilă după notificare sau acceptare, notificarea fiind prevăzută ca o protecție a intereselor debitorului cedat.

Ca efect al cesiunii de creanță, debitorul cedat, poate opune cesionarului, după notificare, toate apărările opozabile cedentului, iar sistarea lucrărilor se încadrează în categoria apărărilor pe care cedentul este în drept să le opună cesionarului. Dezlegarea dată de instanța de apel în sensul existenței unei solidarități, între cedent și debitorul cedat, pentru suma ce a făcut obiectul cesiunii, astfel încât cesionarul este în drept să se înscrie la masa credală a cedentului aflat în faliment și totodată să solicite de la debitorul cedat aceiași sumă sau parte din ea, nu este argumentată în drept. Potrivit art. 1392 C. civ., în cazul cesiunii cu titlu oneros cedentul are o obligație de garanție legală în raporturile cu cesionarul de a răspunde de existența creanței și accesoriilor ei la data cesiunii.

Prin contractul de cesiune părțile au stipulat și o clauză de garanție convențională suplimentară în art. 3.3, în sensul că cedentul garantează solvabilitatea actuală a debitorului cedat, cu alte cuvinte solvabilitatea la data cesiunii, or, în cauză nu rezultă că reclamanta a pus în discuție existenta creanței cedate sau solvabilitatea debitorului cedat. Prin urmare, aceste dispoziții legale și convenționale operante în cauza de față nu impun concluzia unei solidarități între cedent și debitor așa cum reține instanța de apel, acceptând punctul de vedere al reclamantei care, atât prin acțiune a inițială, cât și după precizarea ei, consideră că debitorul cedat și cedentul răspund în solidar fără să invoce nici un temei legal în sprijinul acestei apărări.

Este adevărat că în împrejurările concrete ale cauzei, determinate de examinarea celor trei contracte care circumscriu raporturile dintre părți, cesionara se poate îndrepta împotriva cedentului și debitorului cedat, dar pentru sume distincte, prin raportare la data notificării și nu în virtutea unei solidarități care nu are temei legal. Așa fiind, Înalta Curte constatând că în cauză împrejurările de fapt în contextul cărora s-au derulat raporturile dintre părți nu au fost pe deplin stabilite, a dispus, în temeiul art. 312 alin. (1) și art. 315 lit. (c) C. proc. civ.

admiterea recursurilor, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță în vederea administrării de probe suplimentare pe aspectele de fapt neelucidate, respectiv înscrisuri și o nouă expertiză contabilă care să verifice în raport de clauzele din contractele de executare de lucrări exigibilitatea creanței cedate, data plăților făcute de debitorul cedat în contul lucrărilor recepționate, inclusiv sumele plătite de cedent cesionarului după încheierea contractului de cesiune precum și modul în care au fost evidențiate lucrările suplimentare pretinse de reclamantă în documente contabile și în raport de clauza cuprinsă la art. 7 din contractul de prestări servicii nr. l din 15 octombrie 2006. Prin Decizia nr. 6/2012 din 17 ianuarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins apelul declarat de reclamanta SC T.C.

SRL Baia Mare împotriva sentinței civile nr. 4094 din 16 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 209/100/2008 al Tribunalului Maramureș pe care o menținut-o în întregime. A obligat reclamanta să plătească intimatei SC E.K. SRL Andrid suma de 11.406 lei, cheltuieli de judecată în apel. Prin urmare, rejudecând apelul, urmare a casării cu trimitere spre rejudecare și având în vedere dezlegările în drept date de instanța de recurs precum și prevederile art. 315 alin. (1) și (2) C. proc. civ., instanța a reținut următoarele: Între pârâta SC E.K. și SC D.T.C. SRL s-a încheiat la data de 21 iunie 2006 un contract de antrepriză denumit contract de executări lucrări nr. 1/21 iunie 2006 având ca obiect executarea lucrărilor la obiectivul Ferma de vaci Andrid pentru un preț contractat de 972.430,30 lei cu TVA în valoare de 184.761,76 lei, lucrare finanțată parțial din fonduri SAP ARD.

Totodată la data de 15 octombrie 2006 se încheie un contract de prestări servicii între reclamanta SC T.C. SRL și SC D.T.C. SRL având același obiectiv de realizat lucrări de construcții la Ferma de vaci Andrid, în valoare de 663.920,20 lei. Prin urmare, între aceste părți s-a încheiat un contract de subantrepriză a lucrărilor, în care s-a stipulat la art. 6 că pentru întârzierea executării obligațiilor contractuale partea în culpă datorează celeilalte părți penalități de 0,05% pentru fiecare de întârziere, calculată la valoarea lucrărilor rămase neexecutate, respectiv din valoarea facturilor neachitate la termen. De asemenea, s-a prevăzut posibilitatea prestatorului, respectiv subantreprenorului.

de a sista lucrările în situația în care facturile nu sunt achitate în termen de 28 de zile de la scadență. În data de 20 noiembrie 2006 între apelanta SC T.C. SRL și SC D.T.C. SRL se semnează un contract de cesiune de creanță cu aceeași valoare ca și contractul semnat la data de 15 octombrie 2006 și anume de 663.920,20 lei, cedentul SC D.T.C. SRL având obligația conform art. 4 pct. b să notifice debitorul cedat SC E.K. SRL despre semnarea acestui act, în termen de 48 de ore de la semnare. La data de 4 iunie 2007 SC T.C. SRL părăsește șantierul - ferma de vaci Andrid - notificând în acest sens SC D.T. SRL. Debitorul cedat SC E.K. SRL a luat la cunoștință despre contractul de cesiune de creanță la data de 18 iunie 2007 semnând procesul-verbal care certifică primirea acestui act.

În vederea înștiințării SC T.C. SRL a apelat la un executor judecătoresc întrucât SC D.T.C. SRL nu și-a respectat obligația de a înștiința debitorul cedat despre contractul de cesiune de creanță în termenul stipulat. Așadar în cauză reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe contractul de cesiune de creanță încheiat cu pârâta SC D.T.C. SRL ceea ce impune o analiză a clauzelor convenite de părți și a obiectului acestui contract în vederea stabilirii voinței reale a părților la încheierea lui. În acest sens instanța de apel a constatat că, potrivit art. 1 din contract, creanța cedată este suma de 663.920,22 lei + TVA derivând din contractul de execuție de lucrări din 21 iunie 2006 încheiat între pârâta SC E.K.

SRL în calitate de beneficiar și pârâta SC D.T. SRL în calitate de executant (antreprenor). Așa cum a statuat și instanța de recurs creanța cedată este certă și lichidă, nu însă și exigibilă, întrucât potrivit art. 1.2 din contact, exigibilitatea este determinată de executarea efectivă a lucrărilor în condițiile stabilite în contractul din 21 iunie 2006. Pe de altă parte, executarea acestor lucrări a fost asumată de reclamanta SC T.C. SRL prin contractul de prestări servicii din 15 octombrie 2006 încheiat cu pârâta SC D.T.C. SRL (contract de subantrepriză). Prin urmare, există o interdependență și condiționalitate între contractul de antrepriză și subantrepriză, pe de o parte și contractul de cesiune de creanță sub aspectul determinării exigibilității creanței cedate, cele două fiind analizate împreună.

Astfel, apărarea pârâtei SC E.K. SRL - debitorul cedat - potrivit căreia notificarea cesiunii s-a realizat la data de 18 iunie 2007 este ulterioară rezilierii contractului de prestări prin care reclamanta s-a obligat să execute lucrările, se impune a fi examinată ca o chestiune relevantă în soluționarea cauzei, în condițiile în care însăși reclamanta invocă rezilierea unilaterală a contractului de prestări servicii, urmare a neplății de către beneficiar SC D.T.C. SRL a lucrărilor executate. Aceasta deoarece, deși contractul de cesiune este un contract consensual, valabil încheiat între cedent și cesionar din momentul realizării acordului de voință, față de debitorul cedat pârâta SC E.K. SRL cesiunea devine opozabilă după notificare sau acceptare, aceasta fiind prevăzută ca o protecție a intereselor debitorului cedat.

Ca efect al cesiunii de creanță, debitorul cedat poate opune cesionarului după notificare toate apărările opozabile cedentului, în speță o astfel de apărare s-a referit la sistarea lucrărilor. Așa fiind, s-a dispus în cauză efectuarea unui raport de expertiză contabilă de către un expert contabil alături de alți doi experți contabili asistenți nominalizați de către fiecare din cele două părți, pentru a lămuri dacă creanța înscrisă în cuprinsul actului de cesiune în sumă de 663.920,22 lei reprezintă prețul restant al întregii lucrări contractate de către cedenta SC D.T.C. SRL cu beneficiara SC E.K.

SRL Andrid la data de 20 noiembrie 2006, ce valoare din prețul restant era exigibilă (scadentă) pentru lucrările executate de apelantă până la momentul încheierii actului de cesiune, modul de facturare și plata lor, stabilirea valorii lucrărilor efectuate după încheierea actului de cesiune, și cuprinderea lor în evidențele contabile ale apelantei, a beneficiarei și eventual a cedentei SC D.T.C. SRL și modul de facturare și plată a lucrărilor respective, precum și stabilirea și cuprinderea în contabilitatea părților a lucrărilor de construcție suplimentare executate de către apelantă și identificate în expertiza tehnică în construcții a ing. T.M.L. și în final să se stabilească valoarea globală a lucrărilor scadente la plată, certe, lichide și exigibile refuzate de către beneficiara debitoarea cedentă SC E.K.

SRL la momentul rezilierii unilaterale a contractului de executare lucrări. Potrivit concluziilor raportului de expertiză contabilă întocmit de doi dintre cei trei experți, respectiv expert contabil C.M. și T.I., deoarece F.A. a prezentat o opinie separată, rezultă că suma înscrisă în contractul de cesiune de creanță încheiat între apelanta SC T.C. SRL și pârâta SC D.T.C. SRL la data încheierii lui este valoric aproximativ cea rezultată ca diferența rămasă de facturat și în derularea contractului de execuție lucrări, respectiv 663.920,22 lei, dar nu este la data de 20 noiembrie 2006 o creanță certă, lichidă și exigibilă înregistrată în evidența contabilă a SC D.T.C. SRL ca și creanță de încasat de la pârâta SC E.K.

SRL, deoarece la acea dată nu erau emise facturi. Corelativ, la data de 20 noiembrie 2006, data încheierii contractului de cesiune nu existau în evidențele contabile ale apelantei SC T.C. SRL creanțe facturate și neîncasate de la SC D.T.C. SRL. Așa fiind, din documentele financiar contabile s-a constatat că valoarea scadenței exigibilă pentru lucrările executate de către apelantă până în momentul actului de cesiune a fost în sumă totală de 41.743,31 lei cu TVA inclus, achitată anterior acestei date în totalitate, și prin urmare, la data de 20 noiembrie 2006 nu existau în evidențele contabile ale SC T.C. SRL creanțe facturate și neîncasate de la SC D.T.C. SRL. În ceea ce privește lucrările prezentate de către apelantă în devizul suplimentar ca lucrări suplimentare, acestea nu au găsite nominalizate distinct în evidența SC E.K.

SRL cu toate că aceste lucrări au fost executate anterior părăsirii șantierului de către apelantă 4 iunie 2007, ele au fost facturate de către aceasta abia în luna noiembrie 2007. De asemenea, experții au concluzionat că nu pot cuantifica stadiul efectiv al lucrărilor în momentul părăsirii șantierului de către apelantă. Concluzia care se desprinde este aceea că pârâta E.K. SRL a achitat lucrările executate către SC D.T. SRL anterior datei cesiunii, plățile fiind astfel valabil făcute, iar după data notificării cesiunii, nu există în evidențele contabile înscrise sume de bani care să fie exigibile și care să poată fi achitate valabil către reclamanta SC T.C. SRL. Prin urmare, în mod întemeiat prima instanță a apreciat că în speță pretențiile pe care reclamata și-a întemeiat acțiunea sunt nefondate, întrucât o parte din plăți s-a făcut anterior notificării, în mod valabil către SC D.T.C.

SRL, iar celelalte realizate ulterior notificării și sistării lucrărilor nu mai sunt opozabile pârâtei cu atât mai mult cu cât aceasta a efectuat plata în favoarea SC D.T.C. SRL. Nu este de ignorat faptul că reclamanta și-a valorificat dreptul său în Dosarul de faliment nr. 3273/83/2008 aflat pe rolul Tribunalului Satu Mare, unde și-a înregistrat declarația de creanță în același cuantum cu obiectul prezentului litigiu împotriva debitoarei SC D.T.C. SRL. Apelanta aflându-se în culpă procesuală în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. a fost obligată să plătească SC E.K. SRL Andrid cheltuieli de judecată în sumă de 11406 lei reprezentând onorariu avocat, contravaloare expertiză și cheltuieli de transport.

Împotriva Deciziei nr. 6/2012 din 17 ianuarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 209/10072008, a declarat recurs reclamanta SC T.C. SRL Baia Mare, Întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și admiterii acțiunii sale astfel cum a fost formulată și precizată.

În criticile formulate, recurenta reclamantă a susținut în esență următoarele: - Recurenta a arătat că decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în rejudecarea apelului, este nelegală, întrucât nu au fost respectate îndrumările obligatorii stabilite prin Decizia de casare nr. 675 din 15 februarie 2011 a Înaltei Curti de Casație și Justiție, secția comercială, cu privire la stabilirea în cauză a voinței reale a părților la încheierea contractului de cesiune de creanță, în raport de art. 977 și urm. C. civ. și relevanța acesteia în stabilirea interdependenței dintre contractele de antrepriză și subantrepriză și contractul de cesiune-art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În acest sens instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății cu privire la plata prețului lucrărilor de construcție în raport de actul de cesiune de creanță, reținând eronat că notificarea cesiunii s-ar fi făcut către debitorul cedat la data de 18 iunie 2007, după rezilierea contractului de subantrepriză încheiat cu cedentul, reziliere datată greșit 4 iunie 2007, ce coincide momentului părăsirii șantierului. Caracterul cert, lichid și exigibil al creanței cerute de către ea rezultă din expertiza tehnică în construcții efectuată în cauză, în care figurează lucrările finalizate până la părăsirea șantierului, din momentul facturării conform expertizelor contabile. - De asemenea a susținut că problema solidarității dintre debitori, a solidarității pasive, a fost greșit analizată de instanța de apel, ignorându-se îndrumările date în acest sens prin decizia de casare.

Că prin actul de cesiune se garantează solvabilitatea debitorului cedat în momentul cesiunii, dar s-a omis a se constata că această solvabilitate nu a fost contestată niciodată, iar cererea de insolvență pe acest motiv a fost respinsă. - Invocând art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susținut că, din eroare, instanța de apel a reținut că debitorul cedat a executat plata integrală a lucrărilor efectuate de societatea sa anterior notificării cesiunii, ceea ce nu corespunde realității, relevantă fiind aplicarea disp.art. 1395 C. proc. civ., în condițiile în care întreaga probațiune administrată în cauză, cu referire expresă la expertiza tehnică efectuată demonstrează contrariul și lămurește valoarea lucrărilor executate, structura lor și plățile făcute.

- Soluția pronunțată în apel este nelegală și prin ignorarea probatoriilor suplimentare administrate în rejudecare, cu referire la expertiza contabilă completată cu opinie separată, completările la raportul de expertiză tehnică, declarațiile martorilor și celelalte înscrisuri din dosar. Intimata pârâtă SC E.K. SRL Andrid prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru motivele formulate în scris. Recursul declarat de reclamanta SC T.C. SRL Baia Mare împotriva Deciziei nr. 6/2012 din 17 ianuarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, este nefondat.

Critica recurentei reclamante prin care a susținut că decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în rejudecarea apelului, este nelegală, întrucât nu au fost respectate îndrumările obligatorii stabilite prin Decizia de casare nr. 675 din 15 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, cu privire la stabilirea în cauză a voinței reale a părților, la încheierea contractului de cesiune de creanță, în raport de art. 977 și urm. C. civ., este nefondată, avându-se în vedere, pe de o parte, stabilirea reală a situației de fapt și a adevăratelor raporturi juridice dintre părți, iar pe de altă parte, că executarea lucrărilor, a căror contravaloare se solicită de reclamantă, a fost asumată de aceasta prin contractul de prestări servicii din 21 octombrie 2006. Așa cum a statuat și instanța de apel, în cauză, creanța cedată este certă și lichidă, nu însă și exigibilă, întrucât potrivit art. 1.2 din contract, exigibilitatea este determinată de executarea efectivă a lucrărilor, în condițiile stabilite în contractul din 21 iunie 2006. Pe de altă parte, executarea acestor lucrări a fost asumată de reclamanta SC T.C.

SRL prin contractul de prestări servicii din 15 octombrie 2006 încheiat cu pârâta SC D.T.C. SRL, contract de subantrepriză. Prin urmare, există o interdependență și condiționalitate între contractul de antrepriză și subantrepriză, pe de o parte și contractul de cesiune de creanță, sub aspectul determinării exigibilității creanței cedate, cele două fiind analizate împreună. Astfel, apărarea recurentei-reclamante, prin care a susținut că instanța de apel a reținut greșit că reclamanta ar fi notificat cesiunea debitorului cedat la 18 iunie 2007, după rezilierea contractului de subantrepriză încheiat cu cedentul, la 4 iunie 2007, ce coincide cu momentul părăsirii șantierului, nu poate fi primită, avându-se în vedere că, potrivit prevederilor stipulate la art. 4 pct. 1 lit. b) teza ultimă din contractul de cesiune, cesiunea a fost notificată de către recurentă prin Biroul executorului judecătoresc M.M.

în Dosarul execuțional nr. 85/82/2007 și a ajuns la beneficiarul SC E.K. SRL, debitorul cedat, la data de 18 iunie 2007. Art. 1391 C. civ., prevede expres că strămutarea unei creanțe, a unui drept sau a unei acțiuni, predarea între cedent și cesionar se face prin remiterea titlului, astfel încât contractul de cesiune de creanță este valabil încheiat prin simplul acord de voință al părților, iar art. 1396 C. civ., stipulează că vinderea sau cesiunea unei creanțe cuprinde și accesoriile creanței. În speța de față, prin contractul de cesiune de creanță, care este un contract consensual, valabil încheiat între cedent și cesionar din momentul realizării acordului de voință, față de debitorul cedat, pârâta SC E.K.

SRL, cesiunea devine opozabilă după notificare sau acceptare, aceasta fiind prevăzută ca o protecție a intereselor debitorului cedat. Ca efect al cesiunii de creanță, debitorul cedat poate opune cesionarului, după notificare, toate apărările opozabile cedentului, în speță o astfel de apărare s-a referit la sistarea lucrărilor. În cauză, pârâta SC E.K. SRL, debitorul cedat, a fost notificată la data de 18 iunie 2007, ulterior rezilierii unilaterale a contractului de prestări servicii prin care reclamanta s-a obligat să execute lucrările urmare a neplății de către beneficiarul SC D.T.C. SRL Vama, județul Satu Mare, a lucrărilor executate, astfel că se constată neîndeplinite dispozițiile art. 1393 C. civ.

privind notificarea debitorului. Față de această situație, în mod just instanța de apel a apreciat că în speță pretențiile pe care reclamata și-a întemeiat acțiunea sunt nefondate, întrucât o parte din plăți s-au făcut anterior notificării, în mod valabil către SC D.T. SRL, iar celelalte, realizate ulterior notificării și sistării lucrărilor, nu mai sunt opozabile pârâtei, cu atât mai mult cu cât aceasta a efectuat plata în favoarea SC D. T.C. SRL. În ceea ce privește faptul că recurenta s-a înscris cu aceste creanțe la masa credală a pârâtei SC D.T.C. SRL, în Dosarul de faliment nr. 3273/83/2008 aflat pe rolul Tribunalului Satu Mare, este dreptul reclamantei să încerce stingerea raportului obligational în raport de partea pe care o consideră solvabilă și de la care justifică pretențiile în baza contractului de cesiune de creanță.

Celelalte critici ale recurentei prin care a susținut că, instanța de apel a ignorat probatoriile suplimentare administrate în rejudecare, cu referire la expertiza contabilă completată cu opinie separată, completările la raportul de expertiză tehnică, declarațiile martorilor și celelalte înscrisuri din dosar, edificatoare în înțelegerea situației de fapt, vizează aspecte de netemeinicie și exced prezentului recurs. Abrogarea dispozițiilor art. 304 pct. 2 C. proc. civ., nu îngăduie ca în prezentul recurs să fie abordate și analizate aspectele de netemeinicie, legate de administrarea și interpretarea probelor în fazele procesuale anterioare.

Așa fiind, cum Decizia nr. 6/2012 din 17 ianuarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal este legală, aceasta fiind dată cu aplicarea întocmai a îndrumărilor date prin Decizia nr. 675 din 15 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC T.C. SRL Baia Mare împotriva acesteia, în contradictoriu cu SC E.K. SRL Andrid. Recursul declarat de reclamanta SC T.C. SRL Baia Mare împotriva aceleiași decizii în contradictoriu cu intimata pârâtă SC D.T.C. SRL urmează a fi respins ca fiind formulat împotriva unei persoane fără capacitate de folosință.

După promovarea recursului, în urma analizei înscrisurilor depuse la filele 30-34 la dosarul cauzei, a rezultat că prin sentința comercială nr. 423/ F din 23 martie 2010 a Tribunalului Satu Mare, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis cererea lichidatorului judiciar C.I.Z. și în temeiul art. 132 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC D.T.C. SRL Vama, județul Satu Mare, iar conform extrasului de pe site-ul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare a rezultat că aceasta a fost radiată la 7 mai 2010. Conform dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, motiv pentru care Înalta Curte va lua în examinare excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei SC D.T.C.

SRL Vama, județul Satu Mare. În acest sens, se constată că prevederile art. 1 din Legea nr. 31/1990, stabilesc că societățile comerciale cu sediul în România sunt investite cu personalitate juridică, iar unul dintre efectele personalității juridice este dreptul societății de a sta în justiție ca reclamantă sau pârâtă, drept care subzistă până la radierea societății din registrul comerțului, acesta fiind în realitate și momentul încetării existenței sale ca persoană juridică. În speța de față, s-a dovedit că pârâta SC D.T.C. SRL a fost radiată, la data de 7 mai 2010, din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, ca urmare a închiderii procedurii falimentului și radierii debitoarei SC D.T.C.

SRL, lipsindu-i astfel capacitatea de a avea drepturi și obligații, în plan procesual, motiv pentru care Înalta Curte, în raport de prevederile art. 41 C. proc. civ., va admite excepția lipsei capacității de folosință a intimatei pârâte SC D.T.C. SRL și în consecință, va respinge recursul reclamantei SC T.C. SRL Baia Mare ca fiind formulat împotriva unei persoane fără capacitate de folosință. Înalta Curte, în temeiul art. 274 C. proc. civ., urmează să oblige reclamanta la plata sumei de 2.648 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC E.K. SRL Andrid.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC T.C. SRL Baia Mare împotriva Deciziei nr. 6 din 17 ianuarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu SC E.K. SRL Andrid, ca nefondat. Respinge recursul declarat de reclamanta SC T.C. SRL Baia Mare împotriva aceleiași decizii în contradictoriu cu SC D.T.C. SRL prin lichidator judiciar Z.M. ca fiind formulat împotriva unei persoane fără capacitate de folosință. Obligă recurenta-reclamantă SC T.C. SRL Baia Mare la plata sumei de 2.648 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC E.K. SRL Andrid. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2012.