ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 675/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 675/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursurilor de față :

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :

I.

- Obiectul cauzei și hotărârea pronunțată de Tribunalul Maramureș ca primă

instanță:

prin acțiunea introductivă înregistrată la data de 16 ianuarie 2008 pe rolul

Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu pârâtele SC D.T.C. SRL și SC E.K. SRL

Andrid Satu Mare următoarele:

- obligarea pârâtei SC D.T.C. SRL la plata sumei de 97.050,91

lei reprezentând debit neachitat plus penalități contractuale de întârziere;

- obligarea în solidar a celor două pârâte la plata

sumei de 260.656 lei debit plus dobânda legală începând cu data de 18 iunie

2007;

- în subsidiar, obligarea pârâtei SC D.T.C. SRL la

plata întregului debit de 357.702,91 lei plus penalități contractuale de 0,05%

pe zi de întârziere.

În motivare reclamanta a arătat că între cele două

pârâte s-a încheiat la data de 21 iunie 2006 un contract de executări de

lucrări la obiectivul „F.V. Andrid”, pârâta SC E.K. SRL Andrid Satu Mare, având

calitatea de beneficiar, iar pârâta SC D.T.C. SRL executant, prețul convenit

fiind de 972.430,30 lei plus TVA.

Ca, la data de 15 octombrie 2006, reclamanta, în

calitate de executant a încheiat cu pârâta SC D.T.C. SRL - beneficiar,

contractul de prestări servicii nr. 1, prin care se obliga să execute o serie

de lucrări la același obiectiv „F.V. Andrid” – Satu Mare, în valoare de 663.920,22

lei, beneficiarul având obligația să achite în termen de 14 zile facturile

emise conform situațiilor de lucrări executate.

Potrivit reclamantei, în vederea achitării prețului

lucrărilor, la data de 20 noiembrie 2006 a încheiat cu pârâta SC D.T.C. SRL un

contract de cesiune de creanță, pentru suma de 663.920,22 lei creanță ce urma să

fie încasată de SC D.T.C. SRL de la SC E.K. SRL, cesiunea fiind notificată

debitorului cedat la data de 18 iunie 2007 prin intermediul executorului

judecătoresc.

Susține reclamanta că, ulterior încheierii contractului

de cesiune pârâta SC D.T.C. SRL a încasat de la pârâta SC E.K. SRL suma de

192.261,32 lei până la data notificării cesiunii, iar după notificare suma de

260.656 lei. Că, în condițiile în care toate lucrările au fost recepționate de beneficiarul

SC E.K. SRL și decontate pârâtei SC D.T.C. SRL, obligarea pârâtelor la sumele solicitate

prin acțiune este justificată.

întâmpinare la data de 12 februarie 2008 prin care a arătat că a achitat toate

sumele datorate pentru lucrările executate la obiectivul „F.V. Andrid” pârâtei

SC D.T.C. SRL cu care a avut raporturi contractuale potrivit celor stipulate în

contractul nr. 1 din 21 iunie 2006 încheiat cu aceasta.

12 noiembrie 2008 arată că a plătit reclamantei sumele datorate în cuantum de

155.707,03 lei (pentru lucrările executate în baza contractului de prestări servicii

nr. 1 din 15 octombrie 2006, până la data la care reclamanta a reziliat

unilateral contractul și s-a retras de pe șantier, finalizarea obiectivului și

remedierile ce se impuneau fiind realizate pe cheltuiala societății, beneficiara

din contractul încheiat cu reclamanta.

investit a încuviințat la cererea părților probe cu înscrisuri, interogatoriul

pârâtelor, o expertiză contabilă cu privire la existența unor lucrări

suplimentare executate de reclamanta în temeiul contractului de prestări

servicii nr. 1/2006 și valoarea acestora și proba cu martori propuși de

reclamantă pe același aspect.

împotriva pârâtei SC D.T.C. SRL s-a deschis procedura insolvenței la cererea SC

T.C. SRL conform sentinței comerciale nr. 399/F din 22 octombrie 2008 pentru o

creanță de 431.020 lei datorată în baza contractului de prestări servicii

1/2006.

data de 18 mai 2009 reclamanta a stabilit un nou cadru procesual în sensul că

înțelege să se judece numai în contradictoriu cu pârâta SC E.K. SRL în prezenta

cauză, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 336.474,33 lei plus

dobânda legală, menționând totodată că și-a înregistrat declarația de creanță

împotriva SC D.T.C. SRL în dosarul de faliment al acestei debitoare.

2009 Tribunalul Maramureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

a respins acțiunea precizată promovată de reclamanta împotriva pârâtei SC E.K. SRL

ca nefondată.

Examinând materialul probator administrat în cauză

tribunalul a statuat că reclamanta a executat lucrări în baza contractului

încheiat cu SC D.T.C. SRL până în luna iunie 2007, dată la care a părăsit șantierul,

lucrările fiind finalizate de SC D.T.C. SRL conform procesului verbal de recepție

din 29 octombrie 2007 încheiat cu beneficiarul obiectivului.

Luând ca reper data notificării cesiunii ce a făcut

obiectul contractului de cesiune, 18 iunie 2007, și facturile invocate de

reclamanta în sprijinul pretențiilor sale, tribunalul apreciază că factura nr. 8

din 4 iunie 2007 este anterioară notificării și prin urmare nu poate fi luată

în calcul, iar factura nr. 32 din 20 noiembrie 2007, deși este ulterioară

notificării cesiunii, este emisă ulterior sistării lucrărilor de către

reclamanta situație în care nu este opozabilă pârâtei.

Cu privire la factura nr. 32 din 20 noiembrie 2007,

tribunalul reține că a fost emisă pentru lucrările suplimentare pretins a fi

executate de reclamantă, lucrări care nu puteau fi executate decât până la data

rezilierii contractului de prestări servicii, respectiv până în iunie 2007 și,

prin urmare nu este opozabilă pârâtei. În sfârșit, prima instanță reține în

sprijinul soluției pronunțate și faptul că în dosarul de faliment al SC D.T.C. SRL

reclamanta și-a înregistrat creanța împotriva acesteia.

II - Apelul. Decizia instanței de control judiciar.

administrativ și fiscal, prin decizia nr. 69 pronunțată la 20 mai 2010 a admis

apelul declarat de reclamanta și în consecință a schimbat în parte sentința

fondului în sensul admiterii în parte a acțiunii formulată de reclamanta și

obligării pârâtei SC E.K. SRL la plata către reclamantă a sumei de 263.656 lei

reprezentând plăți făcute după data de 18 iunie 2007 cu penalitățile

contractuale prevăzute în art. 12 pct. 2 din contractul de antrepriză.

Instanța de control judiciar a apreciat că în baza

celor două contracte de execuție de lucrări s-au stabilit raporturi

obligaționale distincte, respectiv între antreprenor și beneficiar conform

contractului de antrepriză nr. 1 din 21 iunie 2006 și un alt raport între

antreprenor și subantreprenor, potrivit contractului de prestări servicii nr. 1

din 15 octombrie 2006, în baza căruia reclamanta a efectuat lucrările la care s-a

obligat , potrivit raportului de expertiză. Reține instanța că urmare

contractului de cesiune de creanță reclamanta a devenit creditor pentru valoarea

nominală a creanței, respectiv pentru suma pe care debitorul cedat o mai datora

antreprenorului SC D.T.C. SRL, astfel că după notificarea debitorului cedat (18

iunie 2007) acesta nu mai putea plăti în mod valabil cedentului, sumele plătite

după această dată însumând 263.656 lei.

Cu privire la existența lucrărilor suplimentare

pretinse de reclamantă Curtea reține că întinderea și prețul acestora precum și

faptul că au fost executate de reclamantă nu rezultă din facturile și ordinele

de plată prezentate de această parte și nici din conținutul raportului de

expertiză tehnică întocmit în cauză.

Apărarea pârâtei potrivit căreia reclamanta s-a

înscris la masa credală a falitei SC D.T.C. SRL cu sumele solicitate prin prezenta

acțiune, astfel că nu mai este îndreptățită la o nouă despăgubire, a fost

înlăturată ca irelevantă, instanța apreciind că sumele cu care s-a înscris

reclamanta la masa credală a societății pârâte aflate în insolvență sunt datorate

în baza contractului de subantrepriză și este dreptul reclamantei să încerce

stingerea raportului obligațional cu partea pe care o consideră solvabilă în

baza contractului de cesiune.

III. - Recursul. Motivele de recurs.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât

reclamanta SC T.C. SRL, prin cererea înregistrată la data de 01 iulie 2010, cât

și pârâta SC E.K. SRL prin cererea înregistrată la 07 iulie 2010.

în sensul obligării pârâtei și la plata sumei de 75.818,33 lei , reprezentând

lucrări suplimentare conform facturii nr.32/20 noiembrie 2007, precum și la

plata TVA aferent datoriei de 263.656 lei plus dobânda legală de la data

scadenței 18 iunie 2007 și până la plata integrală a sumei.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivele

prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea criticilor formulate recurenta a

susținut că toate lucrările suplimentare au fost executate și nu sunt contestate

de beneficiară.

Cu privire la plata de TVA recurenta arată că prin

contractul de cesiune, cedentul a transmis întregul beneficiu al contractului

de executare de lucrări încheiat cu pârâta, respectiv suma de 663.920,22 lei

plus TVA, sumă pe care instanța o omite , după cum omite să acorde în temeiul

art. 43 C. com. dobânda legală cerută.

deciziei instanței de control judiciar în sensul respingerii apelului promovat

de reclamantă și menținerii sentinței fondului.

Potrivit recurentei toate sumele datorate în baza

contractului de antrepriză încheiat cu antreprenorul SC D.T.C. SRL au fost

achitate acestuia, plățile fiind verificate sub toate aspectele, inclusiv în ce

privește beneficiarul, de Agenția SAPARD prin intermediul căreia a beneficiat de

ajutor financiar nerambursabil prin programul SAPARD.

Susține recurenta că în acest context contractul de

cesiune trebuia comunicat și Agenției SAPARD pentru verificarea legalității

plăților.

Sub un al doilea aspect recurenta arată că toate

sumele datorate în baza contractului de antrepriză au fost achitate antreprenorului

la scadență, iar obligarea sa și la penalități în baza acestui contract este

vădit nelegală.

Sub un ultim aspect, recurenta arată că neavând

niciun raport obligațional cu subantreprenorul, care de altfel a părăsit

șantierul lăsând lucrarea neterminată, soluția pronunțată în apel nu are suport

în materialul probator administrat impunându-se desființarea sa.

În drept recurenta și-a întemeiat recursul pe

motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, și 9 C. proc. civ.

Asupra recursurilor. Înalta Curte constată

următoarele:

Deși instanța de apel, din perspectiva caracterului devolutiv

al acestei căi de atac, de reformare, rejudecând cauza, schimbă hotărârea

fondului, o serie de circumstanțe de fapt care particularizează cauza rămân

nelămurite și pe cale de consecință, soluția astfel pronunțată apare ca lipsite

de fundament.

În cauză, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe

contractul de cesiune de creanță încheiat cu pârâta SC D.T.C. SRL ceea ce

impunea o analiză a clauzelor convenite de părți și a obiectului acestui

contract în vederea stabilirii voinței reale a părților la încheierea lui.

În acest sens, Curtea constată că potrivit art. 1 din

contract, creanța cedată este suma de 663.920,22 lei + TVA derivând din

contractul de execuție de lucrări nr. 1 din 21 iunie 2006 încheiat între

pârâtă, SC E.K. SRL în calitate de beneficiar și pârâta SC D.T.C. SRL executant

(antreprenor).

Creanța cedată este certă și lichidă, dar nu și

exigibilă, potrivit art. 1.2 din contract, exigibilitatea fiind determinată de

executarea lucrărilor în condițiile stabilite în contractul nr. 1 din 21 iunie

2006.

Pe de altă parte, executarea acestor lucrări a fost

asumată de reclamanta prin contractul de pretări servicii nr. 1 din 15

octombrie 2006.

Prin urmare, există o interdependență și condiționate

între contractele de antrepriză și subantrepriză și contractul de cesiune de

creanță sub aspectul determinării exigibilității creanței cedate, chestiune

neexaminată de instanța de apel care în raționamentul său juridic pornește de

la o premisă greșită în sensul că prin cele două contracte de executare de

lucrări s-au născut raporturi juridice distincte între părți, fără nici o

consecință asupra cesiunii de creanță.

În acest context, apărarea pârâtei recurente SC E.K. SRL

– debitorul cedat, potrivit căreia notificarea cesiunii din data de 18 iunie

2007 este ulterioară rezilierii contractului de prestări prin care reclamanta

s-a obligat să execute lucrările, se impunea a fi examinată ca o chestiuni relevantă

în soluționarea cauzei, în condițiile în care însăși reclamanta invocă

rezilierea unilaterală a contractului de prestări servicii urmare neplății de

către beneficiar SC D.T.C. SRL a lucrărilor executate.

Altfel spus, deși contractul de cesiune este un contract

consensual, valabil încheiat între cedent și cesionar din momentul realizării

acordului de voință, față de debitorul cedat cesiunea este opozabilă după

notificare sau acceptare, notificarea fiind prevăzută ca o protecție a

intereselor debitorului cedat.

Ca efect al cesiunii de creanță, debitorul cedat,

poate opune cesionarului după notificare toate apărările opozabile cedentului,

iar sistarea lucrărilor se încadrează în categoria apărărilor pe care cedentul

este în drept să le opună cesionarului.

În sfârșit și dezlegarea dată de instanța de apel în

sensul existenței unei solidarități, între cedent și debitorul cedat, pentru

suma ce a făcut obiectul cesiunii, astfel încât cesionarul este în drept să se

înscrie la masa credală a cedentului aflat în faliment și totodată să solicite

de la debitorul cedat aceiași sumă sau parte din ea, nu este argumentată în

drept.

După art. 1392 C. civ. în cazul cesiunii cu titlu

oneros cedentul are o obligație de garanție legală în raporturile cu cesionarul

de a răspunde de existența creanței și accesoriilor ei la data cesiunii.

Prin contractul de cesiune părțile au stipulat și o

clauză de garanție convențională suplimentară în art. 3.3, în sensul că

cedentul garantează solvabilitatea actuală a debitorului cedat, cu alte cuvinte

solvabilitate la data cesiunii, or, în cauză nu rezultă că reclamanta a pus în

discuție existența creanței cedate sau solvabilitatea debitorului cedat.

Prin urmare, aceste dispoziții legale și

convenționale operante în cauza de față nu impun concluzia unei solidarități

între cedent și debitor așa cum reține instanța de apel, acceptând punctul de

vedere al reclamantei care atât prin acțiunea inițială, cât și după precizarea

ei consideră că debitorul cedat și cedentul răspund în solidar fără să invoce nici

un temei legal în sprijinul acestei apărări.

Este adevărat că în împrejurările concrete ale

cauzei, determinate de examinarea celor trei contracte care circumscriu raporturile

dintre părți, cesionara se poate îndrepta împotriva cedentului și debitorului

cedat, dar pentru sume distincte prin raportare la data notificării și nu în

virtutea unei solidarități care nu au temei legal.

Așa fiind, Înalta Curte constatând că în cauză

împrejurările de fapt în contextul cărora s-au derulat raporturile dintre părți

nu au fost pe deplin stabilite, va dispune în temeiul art. 312 alin. (1) și

art. 315 (c) C. proc. civ. admiterea recursurilor, casarea hotărârii cu

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță în vederea administrării

de probe suplimentare pe aspectele de fapt neelucidate, respectiv înscrisuri și

o nouă expertiză contabilă care să verifice în raport de clauzele din

contractele de executare de lucrări exigibilitatea creanței cedate , data

plăților făcute de debitorul cedat în contul lucrărilor recepționate, inclusiv

sumele plătite de cedent cesionarului după încheierea contractului de cesiune

precum și modul în care au fost evidențiate lucrările suplimentare pretinse de reclamantă

în documentele contabile și în raport de clauza cuprinsă la art. 7 din

contractul de prestări servicii nr. 1 din 15 octombrie 2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta SC T.C. SRL

BAIA-MARE și de pârâta SC E.K. SRL ANDRID împotriva deciziei nr. 69 din 20 mai

2010

pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie

2011.