ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 675/2011

Asupra recursurilor de față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : I. - Obiectul cauzei și hotărârea pronunțată de Tribunalul Maramureș ca primă instanță: 1. - Reclamanta SC T.C. SRL Baia Mare a solicitat, prin acțiunea introductivă înregistrată la data de 16 ianuarie 2008 pe rolul Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu pârâtele SC D.T.C. SRL și SC E.K. SRL Andrid Satu Mare următoarele: - obligarea pârâtei SC D.T.C. SRL la plata sumei de 97.050,91 lei reprezentând debit neachitat plus penalități contractuale de întârziere; - obligarea în solidar a celor două pârâte la plata sumei de 260.656 lei debit plus dobânda legală începând cu data de 18 iunie 2007; - în subsidiar, obligarea pârâtei SC D.T.C.

SRL la plata întregului debit de 357.702,91 lei plus penalități contractuale de 0,05% pe zi de întârziere. În motivare reclamanta a arătat că între cele două pârâte s-a încheiat la data de 21 iunie 2006 un contract de executări de lucrări la obiectivul „F.V. Andrid”, pârâta SC E.K. SRL Andrid Satu Mare, având calitatea de beneficiar, iar pârâta SC D.T.C. SRL executant, prețul convenit fiind de 972.430,30 lei plus TVA. Ca, la data de 15 octombrie 2006, reclamanta, în calitate de executant a încheiat cu pârâta SC D.T.C. SRL - beneficiar, contractul de prestări servicii nr. 1, prin care se obliga să execute o serie de lucrări la același obiectiv „F.V. Andrid” – Satu Mare, în valoare de 663.920,22 lei, beneficiarul având obligația să achite în termen de 14 zile facturile emise conform situațiilor de lucrări executate.

Potrivit reclamantei, în vederea achitării prețului lucrărilor, la data de 20 noiembrie 2006 a încheiat cu pârâta SC D.T.C. SRL un contract de cesiune de creanță, pentru suma de 663.920,22 lei creanță ce urma să fie încasată de SC D.T.C. SRL de la SC E.K. SRL, cesiunea fiind notificată debitorului cedat la data de 18 iunie 2007 prin intermediul executorului judecătoresc. Susține reclamanta că, ulterior încheierii contractului de cesiune pârâta SC D.T.C. SRL a încasat de la pârâta SC E.K. SRL suma de 192.261,32 lei până la data notificării cesiunii, iar după notificare suma de 260.656 lei. Că, în condițiile în care toate lucrările au fost recepționate de beneficiarul SC E.K. SRL și decontate pârâtei SC D.T.C.

SRL, obligarea pârâtelor la sumele solicitate prin acțiune este justificată. 2. - În cauză, pârâta SC E.K. SRL a formulat întâmpinare la data de 12 februarie 2008 prin care a arătat că a achitat toate sumele datorate pentru lucrările executate la obiectivul „F.V. Andrid” pârâtei SC D.T.C. SRL cu care a avut raporturi contractuale potrivit celor stipulate în contractul nr. 1 din 21 iunie 2006 încheiat cu aceasta. 3. - Pârâta SC D.T.C. SRL prin întâmpinarea depusă la 12 noiembrie 2008 arată că a plătit reclamantei sumele datorate în cuantum de 155.707,03 lei (pentru lucrările executate în baza contractului de prestări servicii nr. 1 din 15 octombrie 2006, până la data la care reclamanta a reziliat unilateral contractul și s-a retras de pe șantier, finalizarea obiectivului și remedierile ce se impuneau fiind realizate pe cheltuiala societății, beneficiara din contractul încheiat cu reclamanta.

4. - Tribunalul Maramureș, secția comercială, astfel investit a încuviințat la cererea părților probe cu înscrisuri, interogatoriul pârâtelor, o expertiză contabilă cu privire la existența unor lucrări suplimentare executate de reclamanta în temeiul contractului de prestări servicii nr. 1/2006 și valoarea acestora și proba cu martori propuși de reclamantă pe același aspect. 5. - În cursul derulării cauzei în fața primei instanțe împotriva pârâtei SC D.T.C. SRL s-a deschis procedura insolvenței la cererea SC T.C. SRL conform sentinței comerciale nr. 399/F din 22 octombrie 2008 pentru o creanță de 431.020 lei datorată în baza contractului de prestări servicii 1/2006. 6. - În acest context, prin precizarea de acțiune din data de 18 mai 2009 reclamanta a stabilit un nou cadru procesual în sensul că înțelege să se judece numai în contradictoriu cu pârâta SC E.K.

SRL în prezenta cauză, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 336.474,33 lei plus dobânda legală, menționând totodată că și-a înregistrat declarația de creanță împotriva SC D.T.C. SRL în dosarul de faliment al acestei debitoare. 7. - Prin sentința civilă nr. 4094 din 16 noiembrie 2009 Tribunalul Maramureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea precizată promovată de reclamanta împotriva pârâtei SC E.K. SRL ca nefondată. Examinând materialul probator administrat în cauză tribunalul a statuat că reclamanta a executat lucrări în baza contractului încheiat cu SC D.T.C. SRL până în luna iunie 2007, dată la care a părăsit șantierul, lucrările fiind finalizate de SC D.T.C.

SRL conform procesului verbal de recepție din 29 octombrie 2007 încheiat cu beneficiarul obiectivului. Luând ca reper data notificării cesiunii ce a făcut obiectul contractului de cesiune, 18 iunie 2007, și facturile invocate de reclamanta în sprijinul pretențiilor sale, tribunalul apreciază că factura nr. 8 din 4 iunie 2007 este anterioară notificării și prin urmare nu poate fi luată în calcul, iar factura nr. 32 din 20 noiembrie 2007, deși este ulterioară notificării cesiunii, este emisă ulterior sistării lucrărilor de către reclamanta situație în care nu este opozabilă pârâtei. Cu privire la factura nr. 32 din 20 noiembrie 2007, tribunalul reține că a fost emisă pentru lucrările suplimentare pretins a fi executate de reclamantă, lucrări care nu puteau fi executate decât până la data rezilierii contractului de prestări servicii, respectiv până în iunie 2007 și, prin urmare nu este opozabilă pârâtei.

În sfârșit, prima instanță reține în sprijinul soluției pronunțate și faptul că în dosarul de faliment al SC D.T.C. SRL reclamanta și-a înregistrat creanța împotriva acesteia. II - Apelul. Decizia instanței de control judiciar. 8. - Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 69 pronunțată la 20 mai 2010 a admis apelul declarat de reclamanta și în consecință a schimbat în parte sentința fondului în sensul admiterii în parte a acțiunii formulată de reclamanta și obligării pârâtei SC E.K. SRL la plata către reclamantă a sumei de 263.656 lei reprezentând plăți făcute după data de 18 iunie 2007 cu penalitățile contractuale prevăzute în art. 12 pct. 2 din contractul de antrepriză.

Instanța de control judiciar a apreciat că în baza celor două contracte de execuție de lucrări s-au stabilit raporturi obligaționale distincte, respectiv între antreprenor și beneficiar conform contractului de antrepriză nr. 1 din 21 iunie 2006 și un alt raport între antreprenor și subantreprenor, potrivit contractului de prestări servicii nr. 1 din 15 octombrie 2006, în baza căruia reclamanta a efectuat lucrările la care s-a obligat , potrivit raportului de expertiză. Reține instanța că urmare contractului de cesiune de creanță reclamanta a devenit creditor pentru valoarea nominală a creanței, respectiv pentru suma pe care debitorul cedat o mai datora antreprenorului SC D.T.C. SRL, astfel că după notificarea debitorului cedat (18 iunie 2007) acesta nu mai putea plăti în mod valabil cedentului, sumele plătite după această dată însumând 263.656 lei.

Cu privire la existența lucrărilor suplimentare pretinse de reclamantă Curtea reține că întinderea și prețul acestora precum și faptul că au fost executate de reclamantă nu rezultă din facturile și ordinele de plată prezentate de această parte și nici din conținutul raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză. Apărarea pârâtei potrivit căreia reclamanta s-a înscris la masa credală a falitei SC D.T.C. SRL cu sumele solicitate prin prezenta acțiune, astfel că nu mai este îndreptățită la o nouă despăgubire, a fost înlăturată ca irelevantă, instanța apreciind că sumele cu care s-a înscris reclamanta la masa credală a societății pârâte aflate în insolvență sunt datorate în baza contractului de subantrepriză și este dreptul reclamantei să încerce stingerea raportului obligațional cu partea pe care o consideră solvabilă în baza contractului de cesiune.

III. - Recursul. Motivele de recurs. Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta SC T.C. SRL, prin cererea înregistrată la data de 01 iulie 2010, cât și pârâta SC E.K. SRL prin cererea înregistrată la 07 iulie 2010. 9. Recurenta-reclamantă solicită modificarea deciziei în sensul obligării pârâtei și la plata sumei de 75.818,33 lei , reprezentând lucrări suplimentare conform facturii nr.32/20 noiembrie 2007, precum și la plata TVA aferent datoriei de 263.656 lei plus dobânda legală de la data scadenței 18 iunie 2007 și până la plata integrală a sumei. Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În argumentarea criticilor formulate recurenta a susținut că toate lucrările suplimentare au fost executate și nu sunt contestate de beneficiară.

Cu privire la plata de TVA recurenta arată că prin contractul de cesiune, cedentul a transmis întregul beneficiu al contractului de executare de lucrări încheiat cu pârâta, respectiv suma de 663.920,22 lei plus TVA, sumă pe care instanța o omite , după cum omite să acorde în temeiul art. 43 C. com. dobânda legală cerută. 10. Recurenta-pârâtă SC E.K. SRL solicită modificarea deciziei instanței de control judiciar în sensul respingerii apelului promovat de reclamantă și menținerii sentinței fondului. Potrivit recurentei toate sumele datorate în baza contractului de antrepriză încheiat cu antreprenorul SC D.T.C. SRL au fost achitate acestuia, plățile fiind verificate sub toate aspectele, inclusiv în ce privește beneficiarul, de Agenția SAPARD prin intermediul căreia a beneficiat de ajutor financiar nerambursabil prin programul SAPARD.

Susține recurenta că în acest context contractul de cesiune trebuia comunicat și Agenției SAPARD pentru verificarea legalității plăților. Sub un al doilea aspect recurenta arată că toate sumele datorate în baza contractului de antrepriză au fost achitate antreprenorului la scadență, iar obligarea sa și la penalități în baza acestui contract este vădit nelegală. Sub un ultim aspect, recurenta arată că neavând niciun raport obligațional cu subantreprenorul, care de altfel a părăsit șantierul lăsând lucrarea neterminată, soluția pronunțată în apel nu are suport în materialul probator administrat impunându-se desființarea sa. În drept recurenta și-a întemeiat recursul pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, și 9 C. proc.

civ. Asupra recursurilor. Înalta Curte constată următoarele: Deși instanța de apel, din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac, de reformare, rejudecând cauza, schimbă hotărârea fondului, o serie de circumstanțe de fapt care particularizează cauza rămân nelămurite și pe cale de consecință, soluția astfel pronunțată apare ca lipsite de fundament. În cauză, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe contractul de cesiune de creanță încheiat cu pârâta SC D.T.C. SRL ceea ce impunea o analiză a clauzelor convenite de părți și a obiectului acestui contract în vederea stabilirii voinței reale a părților la încheierea lui. În acest sens, Curtea constată că potrivit art. 1 din contract, creanța cedată este suma de 663.920,22 lei + TVA derivând din contractul de execuție de lucrări nr. 1 din 21 iunie 2006 încheiat între pârâtă, SC E.K.

SRL în calitate de beneficiar și pârâta SC D.T.C. SRL executant (antreprenor). Creanța cedată este certă și lichidă, dar nu și exigibilă, potrivit art. 1.2 din contract, exigibilitatea fiind determinată de executarea lucrărilor în condițiile stabilite în contractul nr. 1 din 21 iunie 2006. Pe de altă parte, executarea acestor lucrări a fost asumată de reclamanta prin contractul de pretări servicii nr. 1 din 15 octombrie 2006. Prin urmare, există o interdependență și condiționate între contractele de antrepriză și subantrepriză și contractul de cesiune de creanță sub aspectul determinării exigibilității creanței cedate, chestiune neexaminată de instanța de apel care în raționamentul său juridic pornește de la o premisă greșită în sensul că prin cele două contracte de executare de lucrări s-au născut raporturi juridice distincte între părți, fără nici o consecință asupra cesiunii de creanță.

În acest context, apărarea pârâtei recurente SC E.K. SRL – debitorul cedat, potrivit căreia notificarea cesiunii din data de 18 iunie 2007 este ulterioară rezilierii contractului de prestări prin care reclamanta s-a obligat să execute lucrările, se impunea a fi examinată ca o chestiuni relevantă în soluționarea cauzei, în condițiile în care însăși reclamanta invocă rezilierea unilaterală a contractului de prestări servicii urmare neplății de către beneficiar SC D.T.C. SRL a lucrărilor executate. Altfel spus, deși contractul de cesiune este un contract consensual, valabil încheiat între cedent și cesionar din momentul realizării acordului de voință, față de debitorul cedat cesiunea este opozabilă după notificare sau acceptare, notificarea fiind prevăzută ca o protecție a intereselor debitorului cedat.

Ca efect al cesiunii de creanță, debitorul cedat, poate opune cesionarului după notificare toate apărările opozabile cedentului, iar sistarea lucrărilor se încadrează în categoria apărărilor pe care cedentul este în drept să le opună cesionarului. În sfârșit și dezlegarea dată de instanța de apel în sensul existenței unei solidarități, între cedent și debitorul cedat, pentru suma ce a făcut obiectul cesiunii, astfel încât cesionarul este în drept să se înscrie la masa credală a cedentului aflat în faliment și totodată să solicite de la debitorul cedat aceiași sumă sau parte din ea, nu este argumentată în drept. După art. 1392 C. civ. în cazul cesiunii cu titlu oneros cedentul are o obligație de garanție legală în raporturile cu cesionarul de a răspunde de existența creanței și accesoriilor ei la data cesiunii.

Prin contractul de cesiune părțile au stipulat și o clauză de garanție convențională suplimentară în art. 3.3, în sensul că cedentul garantează solvabilitatea actuală a debitorului cedat, cu alte cuvinte solvabilitate la data cesiunii, or, în cauză nu rezultă că reclamanta a pus în discuție existența creanței cedate sau solvabilitatea debitorului cedat. Prin urmare, aceste dispoziții legale și convenționale operante în cauza de față nu impun concluzia unei solidarități între cedent și debitor așa cum reține instanța de apel, acceptând punctul de vedere al reclamantei care atât prin acțiunea inițială, cât și după precizarea ei consideră că debitorul cedat și cedentul răspund în solidar fără să invoce nici un temei legal în sprijinul acestei apărări.

Este adevărat că în împrejurările concrete ale cauzei, determinate de examinarea celor trei contracte care circumscriu raporturile dintre părți, cesionara se poate îndrepta împotriva cedentului și debitorului cedat, dar pentru sume distincte prin raportare la data notificării și nu în virtutea unei solidarități care nu au temei legal. Așa fiind, Înalta Curte constatând că în cauză împrejurările de fapt în contextul cărora s-au derulat raporturile dintre părți nu au fost pe deplin stabilite, va dispune în temeiul art. 312 alin. (1) și art. 315 (c) C. proc. civ.

admiterea recursurilor, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță în vederea administrării de probe suplimentare pe aspectele de fapt neelucidate, respectiv înscrisuri și o nouă expertiză contabilă care să verifice în raport de clauzele din contractele de executare de lucrări exigibilitatea creanței cedate , data plăților făcute de debitorul cedat în contul lucrărilor recepționate, inclusiv sumele plătite de cedent cesionarului după încheierea contractului de cesiune precum și modul în care au fost evidențiate lucrările suplimentare pretinse de reclamantă în documentele contabile și în raport de clauza cuprinsă la art. 7 din contractul de prestări servicii nr. 1 din 15 octombrie 2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta SC T.C. SRL BAIA-MARE și de pârâta SC E.K. SRL ANDRID împotriva deciziei nr. 69 din 20 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2011.