ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1229/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1229/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a V-a comercială, contestatoarea SC D.B. SA în

contradictoriu cu intimata A.D.S. a solicitat anularea actelor de executare

intitulate comunicarea titlului executor din 13 mai 2007 și a somației cu

același număr.

În motivarea contestației

s-a arătat că prin actele de executare comunicate în 31 mai 2007 primite la 15

iunie 2007 intimata a invocat caracterul de titlu executor al contractului de

concesiune din 23 februarie 2004, încheiat între părți cu privire la o

suprafață de 7.753,48 ha teren cu destinația agricolă aflat în perimetrul

localităților Călărași, Modelu, Roșeți și Dichiseni din județul Călărași.

Contestatoarea a invocat

nulitatea absolută a tuturor actelor de executare menționate și a celor

subsecvente deoarece acestea se întemeiază pe prevederile O.U.G. nr. 64/2005

act normativ care nu retroactivează și care nu poate modifica un contract legal

încheiat între părți, au fost încălcate prevederile art. 969 C. civ. și

întocmirea actelor de executare de către un organ necompetent, respectiv

organele proprii ale intimatei este de asemeni motiv de nulitate absolută în

condițiile în care contractului de concesiune nu-i sunt aplicabile dispozițiile

ordonanței menționate.

În aceste condiții a mai

arătat contestatoarea singurele organe care ar fi putut proceda la executarea

silită ar fi fost executorii judecătorești, conform Codului de procedură

civilă.

Contestatoarea a mai invocat

și inexistența obligației principale ca efect al suspendării de drept a

executării contractului de concesiune, urmare directă a forței majore

notificată concedentului în conformitate cu prevederile art. 12.1 din contract,

la data de 18 aprilie 2006.

În drept s-au invocat

prevederile art. 44 – art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, O.U.G. nr. 64/2005, art. 969

– art. 970 C. civ., art. 399 și urm. C. proc. civ. și art. 15 din Constituția

României.

Prin întâmpinare, intimata a

solicitat respingerea contestației arătând că obligația de plată a debitului

potrivit contractului de concesiune din 2004 este certă, lichidă și exigibilă,

astfel că executarea poate fi pretinsă concesionarului imediat.

Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, prin sentința comercială nr. 165 pronunțată la 10 septembrie

2007 a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de

contestatoarea SC D.B. SA Vatra Dornei cu motivarea în esență că potrivit

dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 190/2004 contractele de concesiune

a terenurilor cu destinație agricolă încheiate cu A.D.S. constituție titluri

executorii pentru plata redevenței, la termenele și modalitățile stabilite în

contracte, că dispozițiile O.U.G. nr. 64/2005 sunt norme de procedură de

imediată aplicare, deci sunt aplicabile și în ceea ce privește executarea

contractului de concesiune din 2004 și că prevederile derogatorii ale O.U.G. nr.

51/1998 permit intimatei să își organizeze propriul corp de executori.

Cu privire la forța majoră

invocată, Curtea a reținut că potrivit art. 12 din contract, concesionarul care

a invocat forța majoră nu a depus documentele doveditoare avizate de

autoritatea competentă, din care să rezulte inundarea suprafețelor de teren pe

care le exploatează în locațiile indicate în contract.

Cu petiția înregistrată la

data de 16 decembrie 2007, în termen legal, reclamanta a declarat recurs

împotriva sentinței criticând-o pentru nelegalitate.

Printr-un prim motiv de

recurs, recurenta a arătat că potrivit art. 969 – art. 970 C. civ. concedentul

nu putea să solicite plata redevenței pentru perioada în care terenul

concesionat era impropriu folosinței pentru agricultură (art. 1423 C. civ.)

rezultând astfel inexistența obligației principale, ca efect a suspendării de

drept a executării contractului de concesiune, urmare directă a forței majore

notificată concedentului (pârâtei) în conformitate cu prevederile art. 12.1 din

contract, la data de 18 aprilie 2004.

Recurenta mai arată cu

privire la motivele de nulitate a actelor de executare constând în somația și

titlul executoriu reprezentat de contractul de concesiune din 2004 că acestui

contract nu i se aplică O.U.G. nr. 64/2005, această ordonanță nu

retroactivează, că au fost încălcate dispozițiile art. 969 C. civ., deoarece

actul normativ nu poate modifica unilateral un contract încheiat legal între

părți și că îndeplinirea actelor de executare de către un organ necompetent

respectiv organele proprii ale A.D.S. este de asemeni motiv de nulitate

absolută.

Pentru motivele invocate

contestatoarea a solicitat admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinței

în sensul admiterii contestației și anulării tuturor actelor de executare

silită efectuate.

În drept recurenta a invocat

dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., art. 969 – art. 970 C. civ.

Examinând în ansamblu

criticile invocate în raport de actele și lucrările cauzei și având în vedere

dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru considerentele ce se vor arăta.

Astfel, din actele și

lucrările cauzei rezultă că în mod corect a stabilit instanța de fond că sunt

aplicabile dispozițiile Legii nr. 190/2004 astfel că potrivit art. 3 din

această lege contractele de concesiune a terenurilor cu destinație agricolă

încheiate de A.D.S. constituie titluri executorii pentru plata redevenței la termenele

și modalitățile stabilite în contracte.

Este de reținut de asemeni

că prin art. 372 C. proc. civ., care constituie dreptul comun se prevede că

„executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești

ori a unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu”.

Rezultă deci că prevederile

legale care recunosc valoarea de titlu executoriu unor înscrisuri, fie că sunt

cuprinse în Codul de procedură civilă, fie în legi speciale, au caracter de

norme procedurale referitoare la executarea silită.

Motivul de recurs referitor

la nulitatea absolută a formelor de executare, este nefondat, întrucât la data

intrării în vigoare a Legii nr. 190/2004 contractul de concesiune din 2004

reprezenta un titlu valabil în baza căruia intimata A.D.S. putea obține

îndeplinirea obligației de plată a redevenței, iar dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998,

cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu dispozițiile O.U.G.

64/2005 permit intimatei să-și organizeze propriul corp de executori.

Cu privire la inexistența

obligației principale ca urmare a intervenției forței majore, Înalta Curte

constată că în mod legal a apreciat instanța fondului că din analiza

contractului de concesiune încheiat de părți și anume capitolele referitoare la

redevența datorată și plata acesteia, nu există nicio clauză contractuală care

să prevadă că plata redevenței depinde de producția obținută ca urmare a

exploatării terenului de către concesionar.

Pentru considerentele

arătate conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul

contestatoarei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de contestatoarea SC D.B. SA Vatra Dornei (în prezent SC D.A. SA) împotriva

sentinței comerciale nr. 165 din 10 septembrie 2007 a Curții de Apel București,

secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 martie 2008.