ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1229/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială, contestatoarea SC D.B. SA în contradictoriu cu intimata A.D.S. a solicitat anularea actelor de executare intitulate comunicarea titlului executor din 13 mai 2007 și a somației cu același număr. În motivarea contestației s-a arătat că prin actele de executare comunicate în 31 mai 2007 primite la 15 iunie 2007 intimata a invocat caracterul de titlu executor al contractului de concesiune din 23 februarie 2004, încheiat între părți cu privire la o suprafață de 7.753,48 ha teren cu destinația agricolă aflat în perimetrul localităților Călărași, Modelu, Roșeți și Dichiseni din județul Călărași.

Contestatoarea a invocat nulitatea absolută a tuturor actelor de executare menționate și a celor subsecvente deoarece acestea se întemeiază pe prevederile O.U.G. nr. 64/2005 act normativ care nu retroactivează și care nu poate modifica un contract legal încheiat între părți, au fost încălcate prevederile art. 969 C. civ. și întocmirea actelor de executare de către un organ necompetent, respectiv organele proprii ale intimatei este de asemeni motiv de nulitate absolută în condițiile în care contractului de concesiune nu-i sunt aplicabile dispozițiile ordonanței menționate. În aceste condiții a mai arătat contestatoarea singurele organe care ar fi putut proceda la executarea silită ar fi fost executorii judecătorești, conform Codului de procedură civilă.

Contestatoarea a mai invocat și inexistența obligației principale ca efect al suspendării de drept a executării contractului de concesiune, urmare directă a forței majore notificată concedentului în conformitate cu prevederile art. 12.1 din contract, la data de 18 aprilie 2006. În drept s-au invocat prevederile art. 44 – art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, O.U.G. nr. 64/2005, art. 969 – art. 970 C. civ., art. 399 și urm. C. proc. civ. și art. 15 din Constituția României. Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestației arătând că obligația de plată a debitului potrivit contractului de concesiune din 2004 este certă, lichidă și exigibilă, astfel că executarea poate fi pretinsă concesionarului imediat.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin sentința comercială nr. 165 pronunțată la 10 septembrie 2007 a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea SC D.B. SA Vatra Dornei cu motivarea în esență că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 190/2004 contractele de concesiune a terenurilor cu destinație agricolă încheiate cu A.D.S. constituție titluri executorii pentru plata redevenței, la termenele și modalitățile stabilite în contracte, că dispozițiile O.U.G. nr. 64/2005 sunt norme de procedură de imediată aplicare, deci sunt aplicabile și în ceea ce privește executarea contractului de concesiune din 2004 și că prevederile derogatorii ale O.U.G.

nr. 51/1998 permit intimatei să își organizeze propriul corp de executori. Cu privire la forța majoră invocată, Curtea a reținut că potrivit art. 12 din contract, concesionarul care a invocat forța majoră nu a depus documentele doveditoare avizate de autoritatea competentă, din care să rezulte inundarea suprafețelor de teren pe care le exploatează în locațiile indicate în contract. Cu petiția înregistrată la data de 16 decembrie 2007, în termen legal, reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței criticând-o pentru nelegalitate. Printr-un prim motiv de recurs, recurenta a arătat că potrivit art. 969 – art. 970 C. civ.

concedentul nu putea să solicite plata redevenței pentru perioada în care terenul concesionat era impropriu folosinței pentru agricultură (art. 1423 C. civ.) rezultând astfel inexistența obligației principale, ca efect a suspendării de drept a executării contractului de concesiune, urmare directă a forței majore notificată concedentului (pârâtei) în conformitate cu prevederile art. 12.1 din contract, la data de 18 aprilie 2004. Recurenta mai arată cu privire la motivele de nulitate a actelor de executare constând în somația și titlul executoriu reprezentat de contractul de concesiune din 2004 că acestui contract nu i se aplică O.U.G. nr. 64/2005, această ordonanță nu retroactivează, că au fost încălcate dispozițiile art. 969 C. civ., deoarece actul normativ nu poate modifica unilateral un contract încheiat legal între părți și că îndeplinirea actelor de executare de către un organ necompetent respectiv organele proprii ale A.D.S.

este de asemeni motiv de nulitate absolută. Pentru motivele invocate contestatoarea a solicitat admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii contestației și anulării tuturor actelor de executare silită efectuate. În drept recurenta a invocat dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., art. 969 – art. 970 C. civ. Examinând în ansamblu criticile invocate în raport de actele și lucrările cauzei și având în vedere dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Astfel, din actele și lucrările cauzei rezultă că în mod corect a stabilit instanța de fond că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 190/2004 astfel că potrivit art. 3 din această lege contractele de concesiune a terenurilor cu destinație agricolă încheiate de A.D.S.

constituie titluri executorii pentru plata redevenței la termenele și modalitățile stabilite în contracte. Este de reținut de asemeni că prin art. 372 C. proc. civ., care constituie dreptul comun se prevede că „executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori a unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu”. Rezultă deci că prevederile legale care recunosc valoarea de titlu executoriu unor înscrisuri, fie că sunt cuprinse în Codul de procedură civilă, fie în legi speciale, au caracter de norme procedurale referitoare la executarea silită. Motivul de recurs referitor la nulitatea absolută a formelor de executare, este nefondat, întrucât la data intrării în vigoare a Legii nr. 190/2004 contractul de concesiune din 2004 reprezenta un titlu valabil în baza căruia intimata A.D.S.

putea obține îndeplinirea obligației de plată a redevenței, iar dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu dispozițiile O.U.G. 64/2005 permit intimatei să-și organizeze propriul corp de executori. Cu privire la inexistența obligației principale ca urmare a intervenției forței majore, Înalta Curte constată că în mod legal a apreciat instanța fondului că din analiza contractului de concesiune încheiat de părți și anume capitolele referitoare la redevența datorată și plata acesteia, nu există nicio clauză contractuală care să prevadă că plata redevenței depinde de producția obținută ca urmare a exploatării terenului de către concesionar. Pentru considerentele arătate conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. se va respinge recursul contestatoarei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de contestatoarea SC D.B. SA Vatra Dornei (în prezent SC D.A. SA) împotriva sentinței comerciale nr. 165 din 10 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2008.