ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2909/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 28 februarie 2007, SC M.T. SRL Constanța a formulat contestație la executare împotriva executării silite începute împotriva sa de către A.D.S., prin somația înregistrată cu nr. 5213 din 21 februarie 2007 conform căreia urma să achite creanță în sumă de 297103,37 Ron reprezentând redevență și respectiv 31.392,2 Ron penalități întârziere, somația având la bază titlul executoriu reprezentat de contractul de concesiune nr. 16 din 21 noiembrie 2005. Prin aceeași cerere a solicitat suspendarea executării silite până la judecarea contestației la executare. A arătat în cererea sa că intimata a solicitat contestatoarei ca în termen de cinci zile de la primirea somație să achite suma menționată mai sus, considerând contractul de concesiune nr. 16 din 21 noiembrie 2005 titlu executoriu în temeiul art. 3 din Legea nr. 190/2004, că în conformitate cu art. 399 alin. (3) C. proc.

civ., înțelege să invoce în cererea sa apărări de fond urmând a se constata că este exonerată de la plata debitului pe motiv de forță majoră ca urmare a faptului că în anul 2006 terenul agricol concesionat s-a aflat sub ape, motiv pentru care Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Călărași a emis certificatul de forță majoră nr. 569 din 22 august 2006, intimata fiind notificată în acest sens prin adresa nr. 101194 din 4 august 2006. A invocat, de asemenea, prevederile art. 32 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor susținând principiul echilibrului financiar al contractelor de concesiune care se bazează pe realizarea unei posibile egalități între avantajele acordate concesionarului și sarcinile impuse acestuia.

Prin adresa nr. 52152 din 19 februarie 2007, A.D.S. i-a comunicat contestatoarei hotărârea consiliului de administrație privind aprobarea exonerării de la îndeplinirea obligațiilor investiționale aferente perioadei existenței forței majore, precizând în același timp asupra menținerii obligațiilor de plată a redevenței. A arătat în continuare că redevența pentru perioada 2006-2007 a fost achitată în avans cu ordinul de plată nr. 11 din 21 noiembrie 2008. În ședința de judecată din 2 aprilie 2007 contestatoarea a depus la dosar o cerere precizatoare prin care a solicitat anularea executării silite și în consecință, toate actele de executare, precum și întoarcerea executării și restabilirea situației anterioare executării ca urmare a anulării executării silite și a tuturor actelor de executare.

Prin cererea completatoare din 26 aprilie 2007 contestatoarea a solicitat și anularea somației nr. 54990 din 4 aprilie 2007 emisă de A.D.S. după termenul de judecată din 28 martie 2007, pentru suma de 11.030,64 Ron din care 6000,05 Ron reprezentând redevență și 5030,59 Ron reprezentând penalități de întârziere, arătând că a achitat în avans redevența pentru primul an de concesiune în valoare de 477.271,94 Ron și că în primul an de concesiune a fost imposibilă exploatarea terenului. Prin încheierile de ședință din 18 iulie 2007 și 5 septembrie 2007 instanța de fond a respins, ca nefondate, excepțiile inadmisibilității contestației la executare, tardivității cererii completatoare și inadmisibilității cererii de întoarcere a executării.

Prin sentința nr. 227 din 19 noiembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis contestația la executare, a dispus anularea titlului executoriu și a somației comunicate cu adresa nr. 52103 din 21 februarie 2007 a A.D.S., a dispus întoarcerea executării și restabilirea situației anterioare ca urmare a anulării executării silite și a tuturor actelor de executare și a respins cererea privind suspendarea executării silite ca urmare a renunțării contestatoarei la această cerere. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că forța majoră, definită ca fiind o împrejurare de fapt imprevizibilă și de neînlăturat, o exonerează pe contestatoare de răspundere invocând H.G.

nr. 828/2006 conform căreia județul Călărași a fost declarat zonă calamitată, precum și clauzele de la pct. 12.2 și 12.4 din contractul de concesiune, care prevăd că forța majoră exonerează de răspundere. A invocat de asemenea art. 978 C. civ., potrivit căruia clauzele se interpretează în sensul în care pot produce efecte și nu contrar. În conformitate cu art. 399 alin. (3) C. proc. civ., s-a restabilit situația anterioară executării fiind invocate dispozițiile art. 404 2 C. proc. civ. și art. 1092 C. civ., întrucât „ceea ce s-a plătit fără să fie debit, este supus repetițiunii” și având în vedere că SC M.T. SRL Constanța a renunțat la judecata cererii de suspendare, cererea privind suspendarea executării silite a fost respinsă.

Intimata A.D.S. a declarat recurs împotriva acestei sentințe, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii contestației la executare. Primul motiv de recurs formulat în temeiul art. 304 pct. 6 C. proc. civ., se referă la faptul că prin sentința atacată a fost anulat titlul executoriu care este contractul de concesiune, în condițiile în care contestatoarea nu a formulat o cerere în acest sens, iar anularea contractului de concesiune este inadmisibilă pe calea contestației la executare, contractul de concesiune având ca obiect dreptul de exploatare și obligația de întreținere a suprafeței de 3308,74 ha din care teren agricol 3045,93 ha și teren neagricol 262,81 ha teren de la SC A.U.

SA Mănăstirea, județul Călărași, pentru o perioadă de 20 ani, în schimbul unei redevențe, nulitatea contractului nefiind invocată și probată în cauză. Prin cel de-al doilea motiv a susținut că sentința atacată este netemeinică și nelegală fiind pronunțată cu interpretarea greșită și cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii și clauzelor contractuale deoarece contestatoarea de bună voie a achitat sumele datorate care au făcut obiectul somațiilor nr. 52103 din 21 februarie 2007 și 54990 din 4 aprilie 2007, astfel că în mod greșit instanța a reținut că cele două plăți voluntare nu constituie recunoaștere a datoriei, mai mult decât atât recurenta considerând contestația la executare ca rămasă fără obiect.

A insistat asupra deosebirii între modul de calcul al redevenței pe an calendaristic și nu pe an agricol, atacând astfel greșita interpretare dată de instanța de fond în legătură cu obligațiile SC M.T. SRL din contractul de concesiune aferente anului 2005 – 2006, achitate în anul 2005 care nu au legătură cu prezenta cauză, precum și dubla despăgubire a acesteia datorată faptului că a fost deja despăgubită o dată de către stat. Prin cel de-al treilea motiv recurenta a atacat nelegalitatea sentinței ca urmare a dispoziției instanței privind întoarcerea executării silite, susținând încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998 cu modificările și completările ulterioare, deoarece executarea silită a fost începută în temeiul O.U.G.

nr. 51/1998, O.U.G. nr. 64/2005 și Legea nr. 190/2004, astfel că instanța a încălcat principiul de drept potrivit căruia specialul derogă de la general, în condițiile în care greșit a dispus întoarcerea executării fără a exista o hotărâre judecătorească definitivă și executorie așa cum prevede art. 82 din O.U.G. nr. 51/1998 care este o normă specială, art. 404 1 C. proc. civ., fiind o normă comună în materie. Ultimul motiv de nelegalitate al hotărârii atacate îl constituie faptul că prin contestația formulată nu au fost îndeplinite condițiile de admitere a acesteia, deoarece executarea s-a întemeiat pe dispozițiile O.U.G. nr. 64/2005, O.U.G. nr. 51/1998 cu modificările și completările ulterioare iar conform art. 3 din Legea nr. 190/2004, contractele de concesiune a terenurilor cu destinație agricolă, încheiate de A.D.S.

constituie titluri executorii. În acest context a susținut recurenta, contestația nu se poate sprijini pe vicii de nelegalitate a actelor de executare ulterioare hotărârii ce se execută. Recursul este fondat pentru motivul invocat în temeiul art. 304 pct. 6 C. proc. civ., considerentele urmând a fi prezentate în continuare. Între părțile în litigiu a fost încheiat contractul de concesiune nr. 16 din 21 noiembrie 2005, având ca obiect exploatarea pe o perioadă de 20 de ani a terenului în suprafață de 3045,93 ha aflat în perimetrul localității Mânăstirea și Chiselet, jud. Călărași, precum și a suprafeței de 262,81 ha, teren neagricol către concesionara SC M.T. SRL Constanța. Prin cap.4 și 5 din acest contract s-a reglementat cuantumul redevenței pentru terenul agricol și pentru cel neagricol precum și modul de plată al redevenței, datorată pe ani calendaristici.

Pct. 5.9 și 5.10 din același contract sancționează executarea cu întârziere a obligației de plată a redevenței, cu plata unor penalități de întârziere de 0,1 % pe zi de întârziere și neplata redevenței la scadența cu rezilierea contractului ca o posibilitate a concedentului. Pct. 12.2 și 12.4 din contract prevede că dacă una din părți este împiedicată să-și îndeplinească obligațiile contractuale, ca urmare a unui eveniment de forță majoră, este obligată să comunice celeilalte părți despre aceasta în termen de 3 zile de la manifestarea evenimentului, iar prin respectarea întocmai a acestor îndatoriri partea afectată este exonerată de răspundere. Se mai reține că SC M.T.

SRL a notificat concedentul asupra evenimentului de forță majoră prin adresa nr. 100593 din 27 aprilie 2006, respectând astfel dispozițiile pct. 12.2 din contract și că anticipat contestatoarea achitase cu titlul de redevență suma de 425.055,94 lei și 50.216,00 lei cu ordinele de plată nr. 10 și 11 din 21 noiembrie 2005, în condițiile în care contractul a intrat în vigoare la data încheierii respectiv la 21 noiembrie 2005. Art. 304 pct. 6 C. proc. civ., invocat în primul motiv de recurs prevede că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut. În cauza care face obiectul prezentului dosar contestatoarea a cerut anularea executării silite și actelor de executare, respectiv somația nr. 52103 din 21 februarie 2007 și 54990 din 4 aprilie 2007, precum și întoarcerea executării și restabilirea situației anterioare ca urmare a anulării executării silite.

Cum contestația la executare este mijlocul procedural prin care părțile sau terțele persoane vătămate prin executare se pot plânge instanței în scopul desființării actelor ilegale de executare, chiar anularea întregii executări și cum în principiu, pe calea contestației la executare nu se poate cere anularea însăși a titlului executoriu, se constată că acest motiv este întemeiat, sub aspectul pronunțării instanței asupra anulării titlului executoriu. Titlul executoriu reprezentat de contractul de concesiune nr. 16 din 21 noiembrie 2005 nu a fost invocat decât ca bază de raportare a debitului menționat în somație, vizând doar capitolele 4 și 5 din acesta și nu contractul în întregul său. Instanța în baza principiului disponibilității nu poate depăși cadrul procesual pe care reclamantul îl stabilește, acesta fiind singurul care limitează obiectul cererii, astfel că judecătorul în conformitate cu art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., hotărăște numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Analizând contestația la executare se poate constata că nu s-a cerut de către contestatoare anularea titlului executoriu, iar pe tot parcursul judecății nu s-a pus nicio clipă în discuție valabilitatea titlului executoriu, ci doar stricta respectare a prevederilor legale cu privire la actele de executare, respectiv cu privire la cele două somații și la anularea întregii executări determinată de emiterea celor două somații.

În acest context se constată că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, (ultra petita) hotărârea fiind susceptibilă de modificare, situație față de care se va admite acest motiv urmând a fi modificată sentința în sensul admiterii contestației la executare, și în consecință anularea doar a somațiilor nr. 52103 din 21 februarie 2007 și 54990 din 4 aprilie 2007. De altfel și intimata contestatoare a pus concluzii de admitere a acestui motiv, precizând că nu a cerut anularea contractului de concesiune. Cel de-al doilea motiv al recursului referitor la nelegalitatea sentinței atacate ca urmare a interpretării greșite și încălcării dispozițiilor imperative ale legii și clauzelor contractuale, care este încadrat de instanță în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., urmează a fi respins întrucât redevența care se datorează pe ani calendaristici și care face obiectul somațiilor emise de intimată este definită în capitolul 4 și 5, fără a se face vreo distincție între anul agricol și anul calendaristic. Pe de altă parte dispozițiile la care a făcut trimitere recurenta prin invocarea H.G. nr. 828/2006 și dubla despăgubire, depășesc cadrul procesual, astfel că aceste susțineri nu vor fi analizate. Plata efectuată de contestatoare în baza somațiilor emise nu a fost o plată voluntară, intimata nerecunoscând datoria întrucât plata s-a executat în cadrul procedurii de executare silită, așa încât contestația la executare nu poate fi considerată ca rămasă fără obiect.

Aceluiași temei de drept a fost subsumat de către instanțe și motivul al treilea din recurs privind încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998 cu modificările și completările ulterioare, cu privire la care recurenta a susținut că executarea silită efectuată împotriva debitoarei SC M.T. SRL a fost demarată în baza dispozițiilor speciale reglementate de O.U.G. nr. 51/1998, a O.U.G. nr. 64/2005 și a Legii nr. 190/2004, astfel că în mod greșit instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998, pronunțându-se asupra întoarcerii executării silite considerând acest capăt de cerere inadmisibil. Excepția de inadmisibilitate a cererii de întoarcere a executării silite a fost soluționată corect în ședința publică din 5 septembrie 2007 de către Curtea de Apel București, instanța motivând că în conformitate cu art. 404 1 C. proc.

civ., în toate cazurile în care s-a desființat executarea, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare. Se poate constata că art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998 nu reglementează instituția întoarcerii executării silite, ci doar dreptul debitorului de întoarcere a executării silite în baza unei hotărâri judecătorești definitive sau irevocabile, astfel că în judecata cererii de întoarcere a executării silite corect au fost aplicate dispozițiile legii generale, art. 404 1 – art. 404 3 C. proc. civ., constituind reglementarea instituției întoarcerii executării silite, situație față de care și acest motiv va fi respins. Cât privește, cel de-al patrulea motiv referitor la neîndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru admisibilitatea contestației la executare, motiv pe care recurenta nu l-a încadrat în drept, dar pe care instanța îl raportează la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., urmează a fi respins întrucât în cauză nu se pune în discuție legalitatea unor dispoziții ale legii ci modul cum acestea au fost aplicate. Chiar dacă executarea s-a început în baza dispozițiilor legii speciale, actele de executare, respectiv somațiile au fost emise de recurentă cu încălcarea dispozițiilor legale și a contractului de concesiune, așa cum corect a reținut și instanța de fond. Ca urmare, în temeiul art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., se va admite recursul, se va modifica sentința recurată în sensul admiterii contestației la executare numai sub aspectul anulării somațiilor nr. 5213 din 21 februarie 2007 și 54990 din 4 aprilie 2007 emise de A.D.P.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței referitoare la întoarcerea executării silite și restabilirii situației anterioare ca urmare a anulării executării silite și a actelor de executare enunțate mai sus precum și la menținerea respingerii cererii de suspendare a executării silite ca urmare a renunțării contestatoarei la ea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenta A.D.S. București, împotriva sentinței nr. 227 din 19 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Modifică sentința recurată în sensul că admite contestația și dispune anularea somațiilor nr. 5213 din 21 februarie 2007 și nr. 54990/4 aprilie 2007 emise de A.D.S. Menține restul dispozițiilor sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 16 octombrie 2008.