ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3280/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3280/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 8748/2/2007,

reclamanta SC A.S. SRL a chemat în judecată pe pârâta A.D.S., solicitând

instanței să dispună anulare titlului executoriu și a

somației de plată comunicată cu adresa din 23 noiembrie 2007

pentru debitul total în sumă de 123.612,92 lei.

În motivarea contestației,

contestatoarea arată că sumele stabilite de pârâtă pentru anii

2003-2005, au fost achitate, iar din evidențele societății

„Situație rulaj curent/2006” a fost plătită suma de 10.457,12

lei, sumă ce a fost contestată, iar contestația a fost

admisă prin sentința comercială nr. 196 din 18 septembrie 2006 a

Curții de Apel București, irevocabilă prin decizia

comercială nr. 1841 din 16 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția comercială.

Pentru restul debitului pretins de

pârâtă pentru anul 2006, contestatoarea susține că a operat

exonerarea de răspundere determinată de cazul de forță

majoră constatat de organele abilitate, comunicat la A.D.S. și de

certificatul de forță majoră din 26 martie 2007 al C.C.I.A. a

Județului Călărași.

De asemenea, contestatoarea

arată că executarea silită pornită de A.D.S. nu a fost

făcută în temeiul unui titlu executoriu, contractul de concesiune din

17 noiembrie 2009 nefiind titlu în raport de dispozițiile Legii nr. 190/2004.

Prin urmare, cum executarea

silită nu a fost pornită în temeiul unui titlu executoriu valabil

și actele de executare trebuie anulate.

Prin sentința nr. 83 din 18

iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, a fost admisă în parte contestația la executare

formulată de contestatoarea SC A.S. SRL în contradictoriu cu intimata A.D.S.,

a fost anulată somația comunicată reclamantei la data de 29

noiembrie 2009 cu adresa din 23 noiembrie 2007, emisă de A.D.S. și a

fost respinsă cererea de anulare a titlului executoriu.

În motivarea sentinței

instanța a reținut în esență că petenta a respectat

dispozițiile art. 12.1 și 12.2 din contractul de concesiune

înștiințând-o pe intimată prin notificarea din 5 iunie 2006

despre apariția cazului de forță majoră, astfel că

potrivit art. 12.3 din contract, partea afectată de cazul de

forță majoră este exonerată cu orice răspundere.

Astfel, prin procesul-verbal

încheiat la data de 8 mai 2006 s-a constatat că din cauza ploilor

torențiale din perioada septembrie-noiembrie 2005, contestatoarea a fost

în imposibilitatea de a înființa culturi agricole pe toată

suprafața concesionată de 866,56 ha. La data de 11 decembrie 2006 s-a

întocmit procesul-verbal de constatare a pagubelor de către D.A.D.R.

Călărași, prin care s-a constatat că la data de 23 aprilie

2006 s-a rupt digul de apărare a zonei de fluviu și s-a inundat

întreaga suprafață de teren, apa menținându-se până în luna

octombrie 2006, drept pentru care comisia a constatat calamitatea ca factor de

forță majoră, cu consecința exonerării de

răspundere a contestatoarei.

În raport de actele de la dosar

și clauzele contractuale, instanța a constatat existența cazului

de forță majoră, contestatoarea fiind exonerată de plata

redevenței și a penalităților calculate de A.D.S. pentru

anul 2006, ceea ce a constituit temei pentru admiterea contestației la

executare și anularea somației comunicată cu adresa din 23

noiembrie 2007.

Apărarea contestatoarei în

sensul că executarea silită nu a avut la bază un titlu

executoriu a fost înlăturată, întrucât contractul de concesiune din 2003

constituie titlu executoriu, conform art. 3 din Legea nr. 190/2004 și art.

3 din O.U.G. nr. 64/2005, având în vedere că la momentul intrării în

vigoare a Legii nr. 190/2004, contractul era în curs de derulare.

Împotriva sentinței comerciale nr.

83 din 18 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București în

dosarul nr. 8748/2/2007, a formulat recurs pârâta A.D.S., solicitând admiterea recursului,

modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii

contestației la executare formulată de SC A.S. SRL, ca fiind

nefondată și menținerea somației comunicată la data de

29 noiembrie 2007 cu adresa din 23 noiembrie 2007.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

întemeiate în drept pe dispozițiile art. 3041 C. proc. civ. și art. 48

alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998, recurenta pârâtă arată că în

mod greșit instanța a dispus anularea actelor de executare, respectiv

somația comercială din 23 noiembrie 2007, privind suma de 123.612,96

lei întrucât prin contractul de concesiune au prevăzut la art. 5.10 o

clauză penală prin care părțile au stabilit că în

cazul executării cu întârziere a obligației de plată a

redevenței, concesionarul datorează penalități, conform

legislației în vigoare, pentru fiecare zi de întârziere, calculate la

valoarea redevenței restante, determinată conform art. 4.1, art. 4.2,

art. 5.8.

Concesionarul avea obligația în

schimbul exploatării terenului agricol, să achite redevența

și să realizeze investițiile angajate, la termenele scadente.

Creanța ce reprezintă obligația

de plată a debitului, este certă, lichidă și

exigibilă, astfel că executarea putea fi pretinsă

concesionarului.

Creanța în sumă de

123.612,92 lei din care 88.103,66 lei redevența și 35.509,25 lei

penalități, nu cuprinde redevența datorată de concesionar pentru

lunile aprilie, mai, iunie 2006, întrucât s-a ținut seama de sentința

comercială nr. 196/2006 a Curții de Apel București prin care

instanța a exonerat contestatoarea de plată, ca urmare a forței

majore.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 190/2004

„Contractele de concesiune constituie titlu executoriu pentru plata

redevenței, la termenele și modalitățile stabilite în

contract” iar potrivit art. 3741 C. proc. civ., înscrisurile cărora legea

le recunoaște caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare

fără investirea cu formulă executorie.

Astfel, în mod greșit,

instanța de fond a admis contestația la executare și a anulat

actele de executare, întrucât, contestatoarea nu a făcut dovada că

deține o hotărâre judecătorească care să înlăture

caracterul cert, lichid, exigibil al creanței A.D.S., caracterul

executoriu al titlului fiind dobândit în temeiul Legii nr. 190/2004, iar

executarea silită a fost demarată cu respectarea dispozițiilor

legale în vigoare.

Sentința instanței de fond

a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 969 C. civ.

și cu interpretarea greșită a probatoriului administrat în

cauză, întrucât instanța a reținut în mod greșit forța

majoră în cauză. Debitul ce face obiectul somației contestată

în cauză nu cuprinde redevența aferentă lunilor aprilie, mai,

iunie 2006, iar prin admiterea contestației, intimata a beneficiat de o

dublă despăgubire, fiind scutită de plata redevenței pentru

lunile aprilie, mai, iunie 2006 de două ori, o dată prin

sentința nr. 196/2006 și o dată prin sentința

recurată.

Actele avute în vedere de

instanța de fond au fost analizate în dosarul nr. 7098/2006 al Curții

de Apel București, iar prin scutire de la plata redevenței și

pentru celelalte luni ale anului 2006 a fost încălcat principiul

autorității de lucru judecat.

Față de clauzele

contractului de concesiune și de interpretarea sistematică a

contractului, rezultă că forța majoră nu exonerează de

răspunderea, în condițiile în care plata și cuantumul acesteia nu

sunt condiționate de mărirea ori realizarea unei recolte, ci aceasta

reprezintă obligația corelativă a dreptului pe care îl are

contestatoarea de a exploata terenul.

Ca urmare, în mod greșit

și cu încălcarea dispozițiilor legale, precum și cu

interpretarea greșită a probatoriului administrat în cauză,

instanța de fond a admis contestația la executare și a dispus

anularea actelor de executare.

Intimata SC A.S. SRL, a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât instanța

de fond a respectat dispozițiile legale aplicabile în cauză și a

interpretat corect clauzele contractuale dând eficiență și

evenimentului de forță majoră dovedit prin actele anexate la

dosar.

Analizând sentința

recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept

invocate, se constată că recursul este nefondat.

Recurenta susține că

instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale, respectiv

Legea nr. 190/2004, întrucât contractul de concesiune din 2003 încheiat de

părți este titlu executoriu dar instanța de fond nu a admis

contestația la executare reținând lipsa unui titlu executoriu ci a

înlăturat susținerea contestatoarei, arătând că la momentul

intrării în vigoare a Legii nr. 190/2004 modificat prin O.U.G. nr. 94/2004

contractul de concesiune din 14 noiembrie 2003 era în curs de derulare fiind

titlu executoriu conform art. 3 din Legea nr. 190/2004.

Este adevărat că

părțile au încheiat contractul de concesiune din 2003 în

condițiile art. 969 – art. 970 C. civ., dar instanța de fond a interpretat

corect clauzele contractuale în raport de dispozițiile art. 970, art. 977 –

art. 985 C. civ., interpretând coordonat clauzele, ținând cont de faptul

că acestea alcătuiesc un întreg.

La art. 7.15 din contract

părțile au prevăzut obligativitatea plății

redevenței de către concesionar la termenele scadente, dar la

capitolul 12 din contract se prevăd efectele cazului în care o parte este

împiedicată să-și îndeplinească obligațiile asumate ca

urmare a unui eveniment de forță majoră.

Intimata contestatoare a notificat,

conform art. 12.1 din contract recurenta pârâtă despre apariția

cazului de forță majoră, iar prin procesul-verbal încheiat la

data de 8 mai 2006, încheiat de părțile litigante, s-a constatat

că în perioada septembrie-noiembrie 2005, intimata contestatoare a fost în

imposibilitatea de a înființa culturi agricole pentru toată

suprafața de teren concesionat din cauza ploilor torențiale din

perioada septembrie, octombrie și noiembrie 2005.

În procesul-verbal menționat

aflat la dosar fond se concluzionează că SC A.S. SRL se afla

pusă în fața unei situații obiective de neînlăturat,

datorită unor evenimente de forță majoră ce face

imposibilă exploatarea agricolă pentru suprafața de 866,56 ha în

anul 2005-2006.

Și prin procesul-verbal de

constatare încheiat la data de 11 decembrie 2006 s-a reținut că

lucrările agricole de pregătire a terenului și

însămânțarea culturilor de toamnă în anul 2006-2007 nu s-au

putut executa din cauza inundațiilor. În același sens se reține

și în nota de constatare încheiată la data de 9 iunie 2005 și în

certificatul de forță majoră din 26 martie 2007.

Față de probatoriul

administrat în condițiile art. 1169 C. civ., instanța de fond în mod

corect a reținut exonerarea de răspundere a concesionarului în raport

de dispozițiile art. 12.3 din contractul de concesiune, contract ce

reprezintă legea părților, acestea stabilind atât

obligațiile cât și drepturile fiecărei părți

contractante cât și cauzele de exonerare de răspundere.

Conform art. 12.3 din contract „prin

respectarea îndatoririlor prevăzute la art. 12.1 și art. 12.2, partea

afectată de un eveniment de forță majoră este

exonerată de orice răspundere”, prevederi ce sunt în

concordanță cu dispozițiile art. 1083 C. civ., aspect

reținut corect de instanța de fond.

În cauză nu poate fi

reținută autoritatea de lucru judecat invocată de recurenta în

raport de sentința nr. 196/2006 întrucât în dosarul nr. 7098/2/2006 s-a

solicitat suspendarea executării titlului comunicat cu adresa din 26 iunie

2006 și anularea titlului executoriu, iar în speța de față

s-a solicitat anularea titlului executoriu și somația de plată

comunicată la data de 29 noiembrie 2007 cu adresa din 23 noiembrie 2007

pentru debite totale în sumă de 123.612,12 lei, în cauză nefiind

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ. privind

identitatea de părți, obiect și cauză.

În concluzie, instanța de fond

în mod corect a interpretat clauzele contractuale și probatoriul

administrat în condițiile art. 1169 C. civ., dând eficiență

clauzei de exonerare de răspundere prevăzută de art. 12.3 din

contractul de concesiune.

Față de considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. civ., respinge ca

nefondat recursul formulat de A.D.S. București împotriva sentinței

comerciale nr. 83 din 18 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția

a V-a comercială

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.D.S.

București împotriva sentinței comerciale nr. 83 din 18 iunie 2009 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 13 octombrie 2010.