ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3280/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 8748/2/2007, reclamanta SC A.S. SRL a chemat în judecată pe pârâta A.D.S., solicitând instanței să dispună anulare titlului executoriu și a somației de plată comunicată cu adresa din 23 noiembrie 2007 pentru debitul total în sumă de 123.612,92 lei. În motivarea contestației, contestatoarea arată că sumele stabilite de pârâtă pentru anii 2003-2005, au fost achitate, iar din evidențele societății „Situație rulaj curent/2006” a fost plătită suma de 10.457,12 lei, sumă ce a fost contestată, iar contestația a fost admisă prin sentința comercială nr. 196 din 18 septembrie 2006 a Curții de Apel București, irevocabilă prin decizia comercială nr. 1841 din 16 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Pentru restul debitului pretins de pârâtă pentru anul 2006, contestatoarea susține că a operat exonerarea de răspundere determinată de cazul de forță majoră constatat de organele abilitate, comunicat la A.D.S. și de certificatul de forță majoră din 26 martie 2007 al C.C.I.A. a Județului Călărași. De asemenea, contestatoarea arată că executarea silită pornită de A.D.S. nu a fost făcută în temeiul unui titlu executoriu, contractul de concesiune din 17 noiembrie 2009 nefiind titlu în raport de dispozițiile Legii nr. 190/2004. Prin urmare, cum executarea silită nu a fost pornită în temeiul unui titlu executoriu valabil și actele de executare trebuie anulate. Prin sentința nr. 83 din 18 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a fost admisă în parte contestația la executare formulată de contestatoarea SC A.S.

SRL în contradictoriu cu intimata A.D.S., a fost anulată somația comunicată reclamantei la data de 29 noiembrie 2009 cu adresa din 23 noiembrie 2007, emisă de A.D.S. și a fost respinsă cererea de anulare a titlului executoriu. În motivarea sentinței instanța a reținut în esență că petenta a respectat dispozițiile art. 12.1 și 12.2 din contractul de concesiune înștiințând-o pe intimată prin notificarea din 5 iunie 2006 despre apariția cazului de forță majoră, astfel că potrivit art. 12.3 din contract, partea afectată de cazul de forță majoră este exonerată cu orice răspundere. Astfel, prin procesul-verbal încheiat la data de 8 mai 2006 s-a constatat că din cauza ploilor torențiale din perioada septembrie-noiembrie 2005, contestatoarea a fost în imposibilitatea de a înființa culturi agricole pe toată suprafața concesionată de 866,56 ha.

La data de 11 decembrie 2006 s-a întocmit procesul-verbal de constatare a pagubelor de către D.A.D.R. Călărași, prin care s-a constatat că la data de 23 aprilie 2006 s-a rupt digul de apărare a zonei de fluviu și s-a inundat întreaga suprafață de teren, apa menținându-se până în luna octombrie 2006, drept pentru care comisia a constatat calamitatea ca factor de forță majoră, cu consecința exonerării de răspundere a contestatoarei. În raport de actele de la dosar și clauzele contractuale, instanța a constatat existența cazului de forță majoră, contestatoarea fiind exonerată de plata redevenței și a penalităților calculate de A.D.S.

pentru anul 2006, ceea ce a constituit temei pentru admiterea contestației la executare și anularea somației comunicată cu adresa din 23 noiembrie 2007. Apărarea contestatoarei în sensul că executarea silită nu a avut la bază un titlu executoriu a fost înlăturată, întrucât contractul de concesiune din 2003 constituie titlu executoriu, conform art. 3 din Legea nr. 190/2004 și art. 3 din O.U.G. nr. 64/2005, având în vedere că la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 190/2004, contractul era în curs de derulare. Împotriva sentinței comerciale nr. 83 din 18 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 8748/2/2007, a formulat recurs pârâta A.D.S., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii contestației la executare formulată de SC A.S.

SRL, ca fiind nefondată și menținerea somației comunicată la data de 29 noiembrie 2007 cu adresa din 23 noiembrie 2007. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 3041 C. proc. civ. și art. 48 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998, recurenta pârâtă arată că în mod greșit instanța a dispus anularea actelor de executare, respectiv somația comercială din 23 noiembrie 2007, privind suma de 123.612,96 lei întrucât prin contractul de concesiune au prevăzut la art. 5.10 o clauză penală prin care părțile au stabilit că în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a redevenței, concesionarul datorează penalități, conform legislației în vigoare, pentru fiecare zi de întârziere, calculate la valoarea redevenței restante, determinată conform art. 4.1, art. 4.2, art. 5.8.

Concesionarul avea obligația în schimbul exploatării terenului agricol, să achite redevența și să realizeze investițiile angajate, la termenele scadente. Creanța ce reprezintă obligația de plată a debitului, este certă, lichidă și exigibilă, astfel că executarea putea fi pretinsă concesionarului. Creanța în sumă de 123.612,92 lei din care 88.103,66 lei redevența și 35.509,25 lei penalități, nu cuprinde redevența datorată de concesionar pentru lunile aprilie, mai, iunie 2006, întrucât s-a ținut seama de sentința comercială nr. 196/2006 a Curții de Apel București prin care instanța a exonerat contestatoarea de plată, ca urmare a forței majore. Potrivit art. 3 din Legea nr. 190/2004 „Contractele de concesiune constituie titlu executoriu pentru plata redevenței, la termenele și modalitățile stabilite în contract” iar potrivit art. 3741 C. proc.

civ., înscrisurile cărora legea le recunoaște caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără investirea cu formulă executorie. Astfel, în mod greșit, instanța de fond a admis contestația la executare și a anulat actele de executare, întrucât, contestatoarea nu a făcut dovada că deține o hotărâre judecătorească care să înlăture caracterul cert, lichid, exigibil al creanței A.D.S., caracterul executoriu al titlului fiind dobândit în temeiul Legii nr. 190/2004, iar executarea silită a fost demarată cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare. Sentința instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 969 C. civ. și cu interpretarea greșită a probatoriului administrat în cauză, întrucât instanța a reținut în mod greșit forța majoră în cauză.

Debitul ce face obiectul somației contestată în cauză nu cuprinde redevența aferentă lunilor aprilie, mai, iunie 2006, iar prin admiterea contestației, intimata a beneficiat de o dublă despăgubire, fiind scutită de plata redevenței pentru lunile aprilie, mai, iunie 2006 de două ori, o dată prin sentința nr. 196/2006 și o dată prin sentința recurată. Actele avute în vedere de instanța de fond au fost analizate în dosarul nr. 7098/2006 al Curții de Apel București, iar prin scutire de la plata redevenței și pentru celelalte luni ale anului 2006 a fost încălcat principiul autorității de lucru judecat. Față de clauzele contractului de concesiune și de interpretarea sistematică a contractului, rezultă că forța majoră nu exonerează de răspunderea, în condițiile în care plata și cuantumul acesteia nu sunt condiționate de mărirea ori realizarea unei recolte, ci aceasta reprezintă obligația corelativă a dreptului pe care îl are contestatoarea de a exploata terenul.

Ca urmare, în mod greșit și cu încălcarea dispozițiilor legale, precum și cu interpretarea greșită a probatoriului administrat în cauză, instanța de fond a admis contestația la executare și a dispus anularea actelor de executare. Intimata SC A.S. SRL, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât instanța de fond a respectat dispozițiile legale aplicabile în cauză și a interpretat corect clauzele contractuale dând eficiență și evenimentului de forță majoră dovedit prin actele anexate la dosar. Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, se constată că recursul este nefondat.

Recurenta susține că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale, respectiv Legea nr. 190/2004, întrucât contractul de concesiune din 2003 încheiat de părți este titlu executoriu dar instanța de fond nu a admis contestația la executare reținând lipsa unui titlu executoriu ci a înlăturat susținerea contestatoarei, arătând că la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 190/2004 modificat prin O.U.G. nr. 94/2004 contractul de concesiune din 14 noiembrie 2003 era în curs de derulare fiind titlu executoriu conform art. 3 din Legea nr. 190/2004. Este adevărat că părțile au încheiat contractul de concesiune din 2003 în condițiile art. 969 – art. 970 C. civ., dar instanța de fond a interpretat corect clauzele contractuale în raport de dispozițiile art. 970, art. 977 – art. 985 C. civ., interpretând coordonat clauzele, ținând cont de faptul că acestea alcătuiesc un întreg.

La art. 7.15 din contract părțile au prevăzut obligativitatea plății redevenței de către concesionar la termenele scadente, dar la capitolul 12 din contract se prevăd efectele cazului în care o parte este împiedicată să-și îndeplinească obligațiile asumate ca urmare a unui eveniment de forță majoră. Intimata contestatoare a notificat, conform art. 12.1 din contract recurenta pârâtă despre apariția cazului de forță majoră, iar prin procesul-verbal încheiat la data de 8 mai 2006, încheiat de părțile litigante, s-a constatat că în perioada septembrie-noiembrie 2005, intimata contestatoare a fost în imposibilitatea de a înființa culturi agricole pentru toată suprafața de teren concesionat din cauza ploilor torențiale din perioada septembrie, octombrie și noiembrie 2005. În procesul-verbal menționat aflat la dosar fond se concluzionează că SC A.S.

SRL se afla pusă în fața unei situații obiective de neînlăturat, datorită unor evenimente de forță majoră ce face imposibilă exploatarea agricolă pentru suprafața de 866,56 ha în anul 2005-2006. Și prin procesul-verbal de constatare încheiat la data de 11 decembrie 2006 s-a reținut că lucrările agricole de pregătire a terenului și însămânțarea culturilor de toamnă în anul 2006-2007 nu s-au putut executa din cauza inundațiilor. În același sens se reține și în nota de constatare încheiată la data de 9 iunie 2005 și în certificatul de forță majoră din 26 martie 2007. Față de probatoriul administrat în condițiile art. 1169 C. civ., instanța de fond în mod corect a reținut exonerarea de răspundere a concesionarului în raport de dispozițiile art. 12.3 din contractul de concesiune, contract ce reprezintă legea părților, acestea stabilind atât obligațiile cât și drepturile fiecărei părți contractante cât și cauzele de exonerare de răspundere.

Conform art. 12.3 din contract „prin respectarea îndatoririlor prevăzute la art. 12.1 și art. 12.2, partea afectată de un eveniment de forță majoră este exonerată de orice răspundere”, prevederi ce sunt în concordanță cu dispozițiile art. 1083 C. civ., aspect reținut corect de instanța de fond. În cauză nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat invocată de recurenta în raport de sentința nr. 196/2006 întrucât în dosarul nr. 7098/2/2006 s-a solicitat suspendarea executării titlului comunicat cu adresa din 26 iunie 2006 și anularea titlului executoriu, iar în speța de față s-a solicitat anularea titlului executoriu și somația de plată comunicată la data de 29 noiembrie 2007 cu adresa din 23 noiembrie 2007 pentru debite totale în sumă de 123.612,12 lei, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ.

privind identitatea de părți, obiect și cauză. În concluzie, instanța de fond în mod corect a interpretat clauzele contractuale și probatoriul administrat în condițiile art. 1169 C. civ., dând eficiență clauzei de exonerare de răspundere prevăzută de art. 12.3 din contractul de concesiune. Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. civ., respinge ca nefondat recursul formulat de A.D.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 83 din 18 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.D.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 83 din 18 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2010.