ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 450/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. - Obiectul cauzei și hotărârile judecătorești pronunțate. 1. - Prin cererea înregistrată, la data de 10 februarie 2006, pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, contestatorul S.E. a solicitat, în contradictoriu cu intimata A.D.S., anularea executării silite pornită de intimata, urmare constatării nulității somației cuprinsă în adresa cu nr. 44615 din 20 decembrie 2005, întoarcerea executării silite, respectiv obligarea intimatei să restituie contestatorului suma de 30.961,71 lei executată în urma popririi la B.R.D. – Agenția Bucur Obor prin Ordinul nr. 531/2005.

2. - Potrivit susținerilor contestatorului, la data de 9 ianuarie 2001, a încheiat, în calitate de concesionar, cu A.D.S., în calitate de concedent, contractul de concesiune nr. 84 având ca obiect o exploatație agricolă aflată în patrimoniul intimatei, iar la data de 17 septembrie 2002, prin actul adițional la contract, părțile au convenit ca toate drepturile și obligațiile concesionarului să fie preluate de SC P.S.

SRL, care a dobândit astfel calitatea de concesionar; context în care, arată contestatorul, a încetat calitatea sa de debitor al creanței intimatei reprezentând redevența neachitată, penalități și TVA pentru anii 2001, 2002 și 2003. 3. - Într-un prim ciclu procesual derulat în cauză, Curtea de Apel București, ca instanță de prim grad, prin sentința civilă nr. 227 din 23 noiembrie 2007, a admis în parte contestația la executare, a anulat somația nr. 44615 din 20 decembrie 2005 și formele de executare pornită împotriva contestatorului constând în creanță, penalități și TVA calculate după data de 17 septembrie 2002 și a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind întoarcerea executării. 4. - Prin decizia nr. 2810 din 9 octombrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursurile declarate de contestatorul S.E.

și intimata A.D.S. împotriva sentinței nr. 227/2007, a casat hotărârea cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, statuând că prima instanță nu a stabilit cu claritate cuantumul corect al creanței și nu a examinat contestația în raport de toate capetele de cerere formulate și de apărările intimatei referitoare la titlul executoriu contestat. 5. - În rejudecare, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 89 pronunțată la data de 28 mai 2009, a admis în parte contestația la executare formulată de contestatorul S.E., a anulat în parte somația de plată nr. 44615 din 20 decembrie 2005, Ordinul nr. 531/2005 și celelalte acte de executare silită întreprinse de intimata A.D.S.

cu privire la suma de 98.728,01 lei reprezentând debit calculat după data de 17 septembrie 2002 când s-a încheiat actul adițional nr. 1 la contractul de concesiune nr. 84/2001; cererea de anulare a actelor de executare privind suma de 43.399,1 lei reprezentând debit calculat până la data de 17 septembrie 2002 a fost respinsă ca neîntemeiată; a fost respinsă ca neîntemeiată și cererea privind întoarcerea executării silite. 6. - Pentru a se pronunța astfel, curtea de apel a reținut din analiza actelor și lucrărilor dosarului următoarea situație de fapt și de drept. Titlul executoriu în baza căruia intimata A.D.S. a pornit executarea silită pentru plata redevenței restante este contractul de concesiune nr. 84 din 9 ianuarie 2001 încheiat cu contestatorul în calitate de concesionar.

Prin actul adițional nr. 1 din 17 septembrie 2002, contractul de concesiune a fost modificat cu privire la mai multe clauze inclusiv cea potrivit căreia în calitate de concesionar a dl. S.E. a fost înlocuit de SC P.S. SRL reprezentată de aceeași persoană fizică. Cu privire la plata redevenței datorate în condițiile stipulate la 5.1 din contract, instanța constată ca restanțe în achitarea redevenței au apărut încă din anul 2001, continuând în perioada în care calitatea de concesionar a avut-o contestatorul, cât și ulterior încheierii actului adițional când calitatea de concesionar a fost preluată de SC P.S. SRL. Susținerea contestatorului în sensul că SC P.S. SRL ar fi preluat și obligația de plată a redevenței restante, la data de 17 septembrie 2002, a fost înlăturată de instanța care opiniată că din formularea actului adițional nr. 1/2002 nu rezultă preluarea acesteia ci numai înlocuirea concesionarului inițial.

Din adresa nr. 112550 din 16 februarie 2009 depusă de intimată la cererea instanței în vederea determinării cuantumului debitului restant datorat de contestator, prima instanță reține că începând cu trimestru I 2001 până în trimestrul III 2002 contestatorul datora în calitate de concesionar suma de 143.169,15 lei (redevență TVA și penalități) din care 99.770,02 lei s-au achitat rezultând o diferență rămasă de achitat de 43.399,12 lei. Concluzionând instanța constată că în ce privește executarea silită contestată, actele de executare sunt valabile sub aspectul sumei de 43.399,12 lei debit în sarcina contestatorului, dar nu și sub aspectul de 98.728,01 lei din suma de 142.147,14 lei, care potrivit titlului executoriu constituit de contractul de concesiune revine în sarcina unei alte persoane decât debitorul vizat prin executarea silită, respectiv SC P.S.

SRL, suma, având în același timp și un caracter incert. II. Recursul declarat de intimata A.D.S. La data de 5 august 2009, intimata A.D.S. a declarat recurs împotriva sentinței comerciale nr. 89/2009 solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii contestației la executare, ca nefondată, și menținerii tuturor actelor de executare în ceea ce privește suma de 98.728,01 lei reprezentând debitul calculat după data de 17 septembrie 2002, dată la care s-a încheiat actul adițional nr. 1 la contractul de concesiune nr. 84/2001. În dezvoltarea recursului, întemeiat în drept în mod generic pe dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc.

civ., recurenta critică hotărârea atacată sub următoarele aspecte: - În mod greșit s-a reținut că pentru perioada începând cu 17 septembrie 2002, instituția publică nu deține un titlu executoriu împotriva contestatorului S.E., întrucât atât contractul de concesiune cât și actul adițional nr. 1 au fost semnate și însușite de acesta. - În măsura în care contestatoarea a fost și administratorul SC P.S. SRL, obligațiile de plată a redevenței au rămas și în sarcina sa, instituția putând alege calea procesuală de urmat pentru recuperarea cât mai rapidă a creanțelor în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 64/2005, iar în cauză titlul executoriu respectiv contractul de concesiune și actul adițional sunt pe deplin valabile.

Sub un alt aspect recurenta a susținut că la dosarul cauzei nu există nici o probă din care să rezulte că la data încheierii actului adițional nr. 1, contestatorul a predat către A.D.S. sau nou concesionar suprafața de teren agricol preluată prin procesul verbal din 3 aprilie 2001 astfel încât, având posesia și folosința terenului are în mod corelativ și obligația de a plăti redevența pentru toată perioada de derulare a contractului. Înalta Curte, examinând criticile formulate și în contextul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., incidente în cauză, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează. Prima chestiune ce se impune a fi analizată față de susținerile recurentei în sensul că obligația de plată a redevenței neachitată pentru perioada ulterioară încheierii actului adițional nr. 1 din 17 septembrie 2002 revine tot contestatorului câtă vreme acesta administra SC P.S.

SRL, constă în stabilirea efectelor pe care le-a produs actul adițional susmenționat între părțile semnatare sub aspectul obligațiilor asumate. Or potrivit art. 1 alin. (1) din actul adițional, calitatea de concesionar în contractul de concesiune nr. 84/2001 a fost modificată prin înlocuirea d-lui S.E. cu SC P.S. SRL reprezentată de aceeași persoană fizică. În lipsa altor mențiuni această modificare a titularului concesiunii semnifică preluarea de către noul concesionar a tuturor drepturilor și obligațiilor ce îi revin potrivit contractului de concesiune nr. 84/2002, începând cu data încheierii actului adițional. Din nici o clauză a actului adițional nu rezultă o solidaritate a celor doi concesionari succesivi ipoteză în care ea este exclusă de plano, deoarece în această materie nu există nici o dispoziție legală care să o impună.

În cauză, titlul executoriu, respectiv contractul de concesiune nr. 84/2001 astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1/2002 obligă la plata redevenței pe debitorul concesionar, respectiv pe fiecare din cei doi concesionari succesivi pentru perioadele de timp cât au avut această calitate. Altfel spus, titlu executoriu vizează pentru perioada începând cu data de 17 septembrie 2002 pe concesionarul SC P.S. SRL și nu pe administratorul societății chiar dacă este aceiași persoană fizică, respectiv primul concesionar. Împotriva reprezentantului legal al concesionarului SC P.S. SRL, recurenta nu a exhibat nici un titlu executoriu respectiv o hotărâre judecătorească care să antreneze răspunderea administratorului concesionarului în legătură cu executarea obligațiilor asumate de societate prin contractul de concesiune.

În sfârșit susținerea recurentei conform căreia contestatorul după încheierea actului adițional nr. 1/2002 nu a întocmit procesul verbal de predare a terenului agricol noului concesionar, continuând să posede și să folosească terenul pentru sine ceea ce justifică obligarea sa la plata redevenței, nu se poate converti într-o critică adusă sentinței atacate deoarece nu a fost invocată cu ocazia judecării fondului pentru a fi examinate, în baza unor probe administrate în acest sens. Distinct de acestea, obligația de predare a terenului obiect al concesiunii către noul concesionar, revenea recurentei A.D.S. ca parte concedentă din contract. Caracterul de circumstanță al acestei susțineri rezidă și din faptul că împotriva SC P.S.

SRL, recurenta a solicitat prin acțiune în justiție obligarea la plata redevenței restante și rezilierea contractului de concesiune nr. 84/2001 modificat prin actul adițional nr. 1/2002, cerere care i-a fost admisă prin sentința comercială nr. 294 din 27 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul București rămasă definitivă și irevocabilă, ceea ce demonstrează o cu totul altă poziție cu privire la folosirea terenului de către noul concesionar, decât cea invocată în prezentul recurs. Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta intimată A.D.S. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de

A.D.S. BUCUREȘTI

împotriva sentinței comerciale nr. 89 din 28 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2010.