ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 450/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

I. - Obiectul cauzei și hotărârile

judecătorești pronunțate.

februarie 2006, pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială,

contestatorul S.E. a solicitat, în contradictoriu cu intimata

A.D.S., anularea executării silite pornită de

intimata, urmare constatării nulității somației cuprinsă în adresa cu nr. 44615

din 20 decembrie 2005, întoarcerea executării silite, respectiv obligarea

intimatei să restituie contestatorului suma de 30.961,71 lei executată în urma popririi

la B.R.D. – Agenția Bucur Obor prin Ordinul nr. 531/2005.

la data de 9 ianuarie 2001, a încheiat, în calitate de concesionar, cu A.D.S.,

în calitate de concedent, contractul de concesiune nr. 84 având ca obiect o

exploatație agricolă aflată în patrimoniul intimatei, iar la data de 17

septembrie 2002, prin actul adițional la contract, părțile au convenit ca toate

drepturile și obligațiile concesionarului să fie preluate de SC P.S. SRL, care

a dobândit astfel calitatea de concesionar; context în care, arată

contestatorul, a încetat calitatea sa de debitor al creanței intimatei

reprezentând redevența neachitată, penalități și TVA pentru anii 2001, 2002 și

2003.

cauză, Curtea de Apel București, ca instanță de prim grad, prin sentința civilă

nr. 227 din 23 noiembrie 2007, a admis în parte contestația la executare, a

anulat somația nr. 44615 din 20 decembrie 2005 și formele de executare pornită

împotriva contestatorului constând în creanță, penalități și TVA calculate după

data de 17 septembrie 2002 și a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere

privind întoarcerea executării.

2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis

recursurile declarate de contestatorul S.E. și intimata A.D.S. împotriva

sentinței nr. 227/2007, a casat hotărârea cu trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe, statuând că prima instanță nu a stabilit cu claritate cuantumul

corect al creanței și nu a examinat contestația în raport de toate capetele de

cerere formulate și de apărările intimatei referitoare la titlul executoriu

contestat.

secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 89 pronunțată la data de

28 mai 2009, a admis în parte contestația la executare formulată de

contestatorul S.E., a anulat în parte somația de plată nr. 44615 din 20

decembrie 2005, Ordinul nr. 531/2005 și celelalte acte de executare silită

întreprinse de intimata A.D.S. cu privire la suma de 98.728,01 lei reprezentând

debit calculat după data de 17 septembrie 2002 când s-a încheiat actul

adițional nr. 1 la contractul de concesiune nr. 84/2001; cererea de anulare a

actelor de executare privind suma de 43.399,1 lei reprezentând debit calculat

până la data de 17 septembrie 2002 a fost respinsă ca neîntemeiată; a fost respinsă

ca neîntemeiată și cererea privind întoarcerea executării silite.

apel a reținut din analiza actelor și lucrărilor dosarului următoarea situație

de fapt și de drept.

Titlul executoriu în baza căruia intimata A.D.S.

a pornit executarea silită pentru plata redevenței restante este contractul de

concesiune nr. 84 din 9 ianuarie 2001 încheiat cu contestatorul în calitate de

concesionar.

Prin actul adițional nr. 1 din 17 septembrie

2002, contractul de concesiune a fost modificat cu privire la mai multe clauze

inclusiv cea potrivit căreia în calitate de concesionar a dl. S.E. a fost

înlocuit de SC P.S. SRL reprezentată de aceeași persoană fizică.

Cu privire la plata redevenței datorate în

condițiile stipulate la 5.1 din contract, instanța constată ca restanțe în

achitarea redevenței au apărut încă din anul 2001, continuând în perioada în

care calitatea de concesionar a avut-o contestatorul, cât și ulterior încheierii

actului adițional când calitatea de concesionar a fost preluată de SC P.S. SRL.

Susținerea contestatorului în sensul că SC P.S.

SRL ar fi preluat și obligația de plată a redevenței restante, la data de 17

septembrie 2002, a fost înlăturată de instanța care opiniată că din formularea

actului adițional nr. 1/2002 nu rezultă preluarea acesteia ci numai înlocuirea

concesionarului inițial.

Din adresa nr. 112550 din 16 februarie 2009

depusă de intimată la cererea instanței în vederea determinării cuantumului

debitului restant datorat de contestator, prima instanță reține că începând cu trimestru

I 2001 până în trimestrul III 2002 contestatorul datora în calitate de

concesionar suma de 143.169,15 lei (redevență TVA și penalități) din care

99.770,02 lei s-au achitat rezultând o diferență rămasă de achitat de 43.399,12

lei.

Concluzionând instanța constată că în ce

privește executarea silită contestată, actele de executare sunt valabile sub

aspectul sumei de 43.399,12 lei debit în sarcina contestatorului, dar nu și sub

aspectul de 98.728,01 lei din suma de 142.147,14 lei, care potrivit titlului

executoriu constituit de contractul de concesiune revine în sarcina unei alte

persoane decât debitorul vizat prin executarea silită, respectiv SC P.S. SRL,

suma, având în același timp și un caracter incert.

II. Recursul declarat de intimata A.D.S.

La data de 5 august 2009, intimata A.D.S. a

declarat recurs împotriva sentinței comerciale nr. 89/2009 solicitând

modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii contestației la

executare, ca nefondată, și menținerii tuturor actelor de executare în ceea ce

privește suma de 98.728,01 lei reprezentând debitul calculat după data de 17

septembrie 2002, dată la care s-a încheiat actul adițional nr. 1 la contractul

de concesiune nr. 84/2001.

În dezvoltarea recursului, întemeiat în drept

în mod generic pe dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ., recurenta critică hotărârea atacată sub următoarele aspecte:

- În mod greșit s-a reținut că pentru

perioada începând cu 17 septembrie 2002, instituția publică nu deține un titlu

executoriu împotriva contestatorului S.E., întrucât atât contractul de

concesiune cât și actul adițional nr. 1 au fost semnate și însușite de acesta.

- În măsura în care contestatoarea a fost și

administratorul SC P.S. SRL, obligațiile de plată a redevenței au rămas și în

sarcina sa, instituția putând alege calea procesuală de urmat pentru

recuperarea cât mai rapidă a creanțelor în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 64/2005,

iar în cauză titlul executoriu respectiv contractul de concesiune și actul

adițional sunt pe deplin valabile.

Sub un alt aspect recurenta a susținut că la

dosarul cauzei nu există nici o probă din care să rezulte că la data încheierii

actului adițional nr. 1, contestatorul a predat către A.D.S. sau nou

concesionar suprafața de teren agricol preluată prin procesul verbal din 3

aprilie 2001 astfel încât, având posesia și folosința terenului are în mod

corelativ și obligația de a plăti redevența pentru toată perioada de derulare a

contractului.

Înalta Curte, examinând criticile formulate

și în contextul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., incidente în

cauză, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Prima chestiune ce se impune a fi analizată

față de susținerile recurentei în sensul că obligația de plată a redevenței

neachitată pentru perioada ulterioară încheierii actului adițional nr. 1 din 17

septembrie 2002 revine tot contestatorului câtă vreme acesta administra SC P.S.

SRL, constă în stabilirea efectelor pe care le-a produs actul adițional

susmenționat între părțile semnatare sub aspectul obligațiilor asumate.

Or potrivit art. 1 alin. (1) din actul

adițional, calitatea de concesionar în contractul de concesiune nr. 84/2001 a

fost modificată prin înlocuirea d-lui S.E. cu SC P.S. SRL reprezentată de

aceeași persoană fizică. În lipsa altor mențiuni această modificare a

titularului concesiunii semnifică preluarea de către noul concesionar a tuturor

drepturilor și obligațiilor ce îi revin potrivit contractului de concesiune nr.

84/2002, începând cu data încheierii actului adițional.

Din nici o clauză a actului adițional nu

rezultă o solidaritate a celor doi concesionari succesivi ipoteză în care ea

este exclusă de plano, deoarece în această materie nu există nici o dispoziție

legală care să o impună.

În cauză, titlul executoriu, respectiv

contractul de concesiune nr. 84/2001 astfel cum a fost modificat prin actul

adițional nr. 1/2002 obligă la plata redevenței pe debitorul concesionar,

respectiv pe fiecare din cei doi concesionari succesivi pentru perioadele de

timp cât au avut această calitate.

Altfel spus, titlu executoriu vizează pentru

perioada începând cu data de 17 septembrie 2002 pe concesionarul SC P.S. SRL și

nu pe administratorul societății chiar dacă este aceiași persoană fizică,

respectiv primul concesionar.

Împotriva reprezentantului legal al

concesionarului SC P.S. SRL, recurenta nu a exhibat nici un titlu executoriu

respectiv o hotărâre judecătorească care să antreneze răspunderea

administratorului concesionarului în legătură cu executarea obligațiilor

asumate de societate prin contractul de concesiune.

În sfârșit susținerea recurentei conform

căreia contestatorul după încheierea actului adițional nr. 1/2002 nu a întocmit

procesul verbal de predare a terenului agricol noului concesionar, continuând

să posede și să folosească terenul pentru sine ceea ce justifică obligarea sa

la plata redevenței, nu se poate converti într-o critică adusă sentinței

atacate deoarece nu a fost invocată cu ocazia judecării fondului pentru a fi

examinate, în baza unor probe administrate în acest sens.

Distinct de acestea, obligația de predare a

terenului obiect al concesiunii către noul concesionar, revenea recurentei A.D.S.

ca parte concedentă din contract.

Caracterul de circumstanță al acestei

susțineri rezidă și din faptul că împotriva SC P.S. SRL, recurenta a solicitat prin

acțiune în justiție obligarea la plata redevenței restante și rezilierea

contractului de concesiune nr. 84/2001 modificat prin actul adițional nr. 1/2002,

cerere care i-a fost admisă prin sentința comercială nr. 294 din 27 ianuarie

2006 pronunțată de Tribunalul București rămasă definitivă și irevocabilă, ceea

ce demonstrează o cu totul altă poziție cu privire la folosirea terenului de

către noul concesionar, decât cea invocată în prezentul recurs.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat

de recurenta intimată A.D.S. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

A.D.S. BUCUREȘTI

împotriva sentinței comerciale nr. 89 din 28 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5

februarie 2010.