ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3648/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3648/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
SC A.F. SA a depus la data
de 4 august 2006 la Curtea de Apel București contestație la executarea somației
nr. 79133 emisă la 17 iulie 2006 de către A.D.S.
Contestatoarea a arătat, în
esență, că prin menționata somație a fost înștiințată despre existența unui
debit în valoare de 2.598.498,86 RON, reprezentând redevență și penalități de
întârziere, astfel cum rezultă din contractul de concesiune nr. 183 din 22
aprilie 2004.
Contestatoarea a mai arătat
că pentru aceeași sumă, Tribunalul Ialomița prin sentința nr. 468 din 11
noiembrie 2005 a constatat inexistența pretinsei creanțe, iar, prin sentința nr.
437 din 18 octombrie 2005, aceeași instanță a respins ca inadmisibilă acțiunea
în îmbogățire fără just temei promovată de către A.D.S.
Curtea de Apel București,
prin sentința nr. 48 din 22 februarie 2007, a respins cererea de suspendare
pentru neplata cauțiunii; a admis contestația la executare formulată de
contestatoarea SC A.F. SA, în contradictoriu cu intimata A.D.S., a anulat
formele de executare efectuate de intimată și a luat act că nu se solicită
cheltuieli de judecată.
Împotriva evocatei sentințe
a formulat recurs A.D.S.
Recurenta a solicitat
admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii
contestației la executare, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 304
1
C. proc. civ.
Recurenta a criticat, în
esență, sentința Curții de Apel București pentru greșita aplicare și încălcarea
legii, cu specială referire la dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 3 din
O.U.G. nr. 64/2005 și ale art. 3 din Legea nr. 190/2004, arătând în criticile
formulate că instanța ce a soluționat contestația la executare a apreciat în
mod eronat că executarea silită a început în baza contractului încheiat în anul
2000, deci, anterior intrării în vigoare a menționatelor acte normative.
În opinia recurentei,
prevederile Legii nr. 190/2004 „nu disting în raport de momentul în care a luat
naștere raportul juridic și nici nu aduc vreo atingere drepturilor și
obligațiilor părților stabilite sub imperiul altei legi”.
În acest sens, recurenta mai
arată că Legea nr. 190/2004 a conferit contractelor de concesiune încheiate de
A.D.S. caracter de titlu executoriu, nefăcând nici o distincție între
contractele de concesiune încheiate anterior și cele încheiate ulterior intrării
în vigoare a acestei legi”.
Recursul este nefondat
pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 372 C. proc.
civ., executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești
ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Ori, în cazul de față,
executarea silită a fost începută în baza contractului de concesiune nr. 183
din data de 24 aprilie 2000, neînvestit cu formulă executorie, contract a cărui
valabilitate a încetat la 15 noiembrie 2000, încât dispozițiile Legii nr. 190/2004
și ale O.U.G. nr. 64/2005 invocate de recurentă în recursul formulat nu pot
retroactiva, această „teză” susținută în argumentarea recursului încălcând art.
15 alin. (2) din Constituția României și art. 1 C. civ., ceea ce bine a reținut
și instanța de fond.
În consecință, constatând
corecta aplicare de către Curtea de Apel București și a dispozițiilor art. 399 alin.
(1) și (2) C. proc. civ., potrivit cărora persoanele vătămate prin executare
pot face contestație împotriva executării silite, nerespectarea dispozițiilor privitoare
la executarea silită atrăgând sancțiunea anulării actului de executare nelegal
efectuat, Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de A.D.S., ca
nefondat.
Așa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de A.D.S. București împotriva sentinței nr. 48 din 22 februarie 2007 a Curții
de Apel București, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 14 noiembrie 2007.