ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2038/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin contestație la executare, A.A.I.

a solicitat, în contradictoriu cu intimata A.D.S., anularea tuturor actelor de

executare efectuate de intimată, în baza somației nr. 52134 din 26 martie 2007,

pentru următoarele sume: 69673,42 Ron reprezentând redevență, 6057 Ron – TVA

aferent și 92.240,41 Ron reprezentând penalități de întârziere, calculate

conform contractului de concesiune nr. 22 din 11 august 2000. Contestatoarea a

invocat, ca motive de anulare a executării silite, lipsa unei creanțe certe și

nelegalitatea executării începute în temeiul unui contract de concesiune

încheiat în 2000, anterior apariției O.U.G. nr. 64/2005 și care nu a fost

investit cu formulă executorie.

Prin sentința civilă nr. 2840 din 17

mai 2007, Judecătoria Buzău și-a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel București, unde a fost înregistrată pe rolul secției a

V-a comercială, care a respins ca neîntemeiată contestația la executare, prin

sentința nr. 161 din 6 septembrie 2007.

Recursul declarat de contestatoare,

împotriva acestei sentințe, a fost admis de către Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin decizia nr. 1463 din 11 aprilie 2008, care a casat hotărârea de

fond și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea

stabilirii adevăratei situații de fapt prin completarea probatoriului și cu

mențiunea ca la rejudecare, instanța de fond să analizeze toate apărările

recurentei din motivarea recursului. O primă critică din motivarea recursului

se referă la lipsa caracterului de titlu executoriu al contractului de

concesiune încheiat în 2000 și căruia nu îi sunt aplicabile prevederile Legii

nr. 190/2004 și nici ale O.U.G. nr. 64/2005 decât cu încălcarea principiului

neretroactivității legii civile. De altfel, această critică a

recurentei-contestatoare este și motivul de nulitate, invocat în contestație.

Prin sentința comercială nr. 175 din

23 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis

contestația la executare formulată de contestatoarea A.A.I.P.C., în

contradictoriu cu intimata A.D.S. București și a dispus anularea actelor de

executare începute de intimata A.D.S., în baza somației nr. 2134 din 26 martie

2007.

Pentru a pronunța această soluție,

în conformitate cu dispozițiile art. 37 Cod proc. civ., instanța a analizat cu

prioritate acest motiv de nelegalitate a executării contestate și a reținut

următoarele:

Intimata A.D.S. a început împotriva

contestatoarei o executare silită, prin somația nr. 2314 din 26 martie 2007,

pentru o creanță în valoare totală de 167.971,67 lei, invocându-se în această

somație că titlul executoriu constatator al creanței este contractul de concesiune

nr. 2 din 11 august 2000, precum și prevederile O.U.G. nr. 4/2005 coroborate cu

dispozițiile Legii nr. 90/2004. Contractul de concesiune nr. 2, dintre cele

două părți litigante, a fost încheiat la data de 11 august 2000, iar la data de

18 martie 2004 a fost desființat de plin drept prin aplicarea pactului

comisoriu expres prevăzut la art. .5 din contract, fapt reținut prin decizia

comercială nr. 30 din 5 mai 2005 a Curții de Apel Ploiești, definitivă și

irevocabilă, care constată rezilierea de drept a contractului. Legea nr. 90/2004

a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 24 mai 2004, respectiv

ulterior încheierii contractului. Legea nr. 90/2004 prevede la art. 1 alin. (3)

că sunt titluri executorii contractele de concesiune.

Legea civilă dispune numai pentru

viitor, iar în speță, contractul de concesiune a fost încheiat anterior

apariției acestei legi. Contractele se supun legii în vigoare la data

încheierii lor, actele normative ulterioare nefiindu-le aplicabile.

Legea civilă nu poate retroactiva în

timp, acesta fiind un principiu fundamental al dreptului civil, consacrat de

Constituția României.

Prin urmare, contractul de

concesiune nr. 22/2000 nu are caracter de titlu executoriu potrivit Legii nr. 190/2004,

așa cum greșit se susține de către intimata A.D.S. și nici nu s-a făcut dovada

îndeplinirii condiției prevăzute de Codul de procedură civilă la art. 374,

respectiv contractul nu a fost investit cu formula executorie prevăzută la art.

269 alin. (1). Or, art. 372 C. proc. civ., dispune că în lipsa acestor cerințe

absolut obligatorii, executarea silită nu poate fi efectuată.

În concluzie, intimata A.D.S. a

început împotriva contestatoarei o executare silită cu încălcarea prevederilor

Codului de procedură civilă și anume, în lipsa unui titlu executoriu. Pentru

aceste argumente, instanța a admis contestația și a dispus anularea actelor de

executare începute de intimata A.D.S., în baza somației nr. 52314 din 26 martie

2007.

A.D.S. București a declarat recurs

împotriva sentinței comerciale nr. 175 din 23 octombrie 2008, pronunțate de

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, întemeindu-se pe

dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ., art. 304

1

C. proc. civ.

și art. 48 alin. (2) O.U.G. nr. 51/1998, republicată, art. 969 C. civ., art. 374

1

C. proc. civ., contractul de concesiune nr. 22 din 9 mai 2006, Legea nr. 190/2004,

O.U.G. nr. 64/2005, cu modificările și completările ulterioare, O.U.G. nr. 51/1998,

cu modificările și completările ulterioare și solicitând admiterea recursului,

modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii contestației la

executare formulate de A.A.I., ca fiind nefondată.

În susținerea recursului său,

recurenta arată, astfel, în esență, următoarele:

Prin decizia comercială nr. 130 din

5 mai 2005 a Curții de Apel Ploiești, definitivă și devenită irevocabilă,

potrivit deciziei nr. 5154 din 1 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, a fost admis apelul A.D.S., s-a

schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a fost admisă acțiunea formulată

de A.D.S. și obligată A.A.I. să plătească A.D.S. suma de 1082.272.758 lei

reprezentând redevență, TVA și penalități de întârziere calculate până la data

de 18 martie 2004, precum și la plata penalităților în continuare, până la

achitarea debitului. De asemenea, prin această hotărâre, instanța a constatat

rezilierea de drept a contractului nr. 22 din 11 august 2000.

Ținând seama de dispozițiile

deciziei mai sus menționate, de faptul că contractul de concesiune nr. 22/2000

constituie titlu executoriu pentru plata redevenței, la termenele și în modalitățile

stabilite în contract, A.D.S. era îndreptățită să înceapă executarea silită,

fără o altă formalitate.

Astfel fiind, în mod neîntemeiat

instanța de fond a reținut în cauză că A.D.S. ar fi trebuit să facă dovada

îndeplinirii condiției prevăzute de art. 374 C. proc. civ., întrucât prin

introducerea art. 374

1

C. proc. civ., contractul de concesiune nr. 22/2000,

căruia Legea nr. 190/2004 îi conferă caracter de titlu executoriu, putea fi pus

în executare fără investire cu formulă executorie, iar A.D.S. putea alege calea

procesuală de urmat în recuperarea cât mai rapidă a creanțelor sale, atâta timp

cât există dispoziții legale în acest sens.

Contestația la executare fiind o

cale de atac deschisă contra măsurilor de executare nelegale, urmează ca

părțile care au figurat într-o hotărâre pusă în executare să nu se poată

sprijini decât pe vicii și nelegalități ale actelor de executare ulterioare

hotărârii ce se atacă, or, în speță, ele se întemeiază legal pe prevederile O.U.G.

nr. 64/2005 și O.U.G. nr. 51/1998 cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, Legea nr. 190/2004 și O.U.G.

nr. 64/2005, nefăcând nicio distincție între contractele încheiate anterior și

cele încheiate ulterior apariției actelor normative invocate, nici noi nu putem

face o astfel de distincție și, având în vedere principiul aplicării imediate a

legii civile noi, dispozițiile Legii nr. 190/2004 coroborate cu O.U.G. nr. 64/2005

devin aplicabile tuturor contractelor de concesiune în baza cărora A.D.S.

deține o creanță ce urmează să fie recuperată.

Dat fiind cele arătate,

contestatoarea consideră că, în mod greșit și cu încălcarea dispozițiilor

legale, instanța de fond a admis prezenta contestație la executare și a anulat

executarea silită demarată de A.D.S. și solicită să se rețină că atât Legea nr.

190/2004, cât și O.U.G. nr. 64/2005, cu modificările și completările ulterioare

recunosc caracterul de titlu executoriu al contractului de concesiune, astfel

că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului se

constată următoarele:

Întemeindu-se pe dispozițiile art. 3

din Legea nr. 190/2004 potrivit cărora „contractele de concesiune a terenurilor

cu destinație agricolă, încheiate de A.D.S., constituie titlu executoriu pentru

plata redevenței, la termenele și în modalitățile stabilite în contracte”,

precum și pe dispozițiile art. 374

1

C. proc. civ., în

conformitate cu care „înscrisurile cărora legea le recunoaște caracterul de

titlu executoriu sunt puse în executare fără investirea cu formulă executorie”,

recurenta susține că prima instanță a apreciat greșit că, în speță,

contractului de concesiune nr. 22 din 11 august 2000 îi lipsește caracterul de

titlu executoriu.

Or, față de actele dosarului se

constată că acest contract a fost desființat de plin drept la data de 18 martie

2004, prin aplicarea pactului comisoriu expres prevăzut la art. 5.5 din

contract, această măsură fiindu-i comunicată și intimatei prin adresa nr. 21943

din 20 martie 2003 și fiind constatată ulterior și prin hotărâre

judecătorească, respectiv decizia comercială nr. 130 din 5 mai 2005 a Curții de Apel Ploiești, definitivă și irevocabilă.

Drept urmare, contrar susținerilor

recurentei, având în vedere că la data de 20 martie 2004 contractul părților

era reziliat, acestuia nu-i sunt aplicabile dispozițiile legale invocate de recurentă

Legea nr. 190/2004, O.U.G. nr. 64/2005, precum și dispozițiile art. 374

1

C. proc. civ. introduse prin Legea nr. 459/2006, deoarece contractele se supun

legilor aflate în vigoare la data încheierii lor, iar dispozițiile legale

menționate sunt ulterioare, ele neputând retroactiva, pentru a conferi

contractului caracterul de titlu executoriu, pe care nu l-a avut potrivit

dispozițiilor legale ce-i erau aplicabile.

Ca atare, prima instanță a reținut

corect că, în speță, contractul nr. 22/2000 nu are caracter de titlu

executoriu, nu s-a făcut nici dovada investirii cu formulă executorie conform

art. 374 C. proc. civ. și executarea silită a fost pornită de A.D.S. în lipsa

unui titlu executoriu, împrejurare în care în mod temeinic și legal s-a admis

contestația la executare formulată în cauză și s-au anulat actele de executare

începute de A.D.S., cu încălcarea dispozițiilor art. 372 C. proc. civ.

În fine, în ce privește susținerea

recurentei, în sensul că părțile care au figurat într-o hotărâre pusă în executare

nu se pot sprijini în contestația lor decât pe vicii și nelegalități ulterioare

hotărârii ce se execută, în speță, recurenta făcând referire la decizia nr. 5154

din 1 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială,

prin care A.A.I. a fost obligată la plata către A.D.S. a sumei de 1.082.272.758

lei reprezentând redevență, TVA și penalități de întârziere, se constată că nu

poate fi primită, întrucât, în speță, executarea ce face obiectul contestației

a început în baza titlului reprezentat de contractul de concesiune și nu în

baza hotărârii judecătorești menționate, așa încât sunt permise orice fel de

apărări pe fond, referitoare la titlul executoriu pretins, atât timp cât, în

acest caz, nu se încalcă puterea de lucru judecat a unei hotărâri ce ar

constitui titlu executoriu.

În consecință, reținându-se că nu

există nici un motiv de recurs întemeiat, care să justifice modificarea

deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută ca fiind legală și se va

respinge recursul pârâtei A.D.S., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta A.D.S.

București împotriva sentinței comerciale nr. 175 din 23 octombrie 2008

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 24

iunie 2009.