ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 932/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 20 septembrie 2005

pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamanta SC C. SA a chemat în judecată pe pârâta

Agenția Domeniilor Statului, solicitând suspendarea declanșării procedurii de executare

silită, anularea titlului executoriu din 29 august 2005, exonerarea de plata creanței

în sumă de 55.539,51 RON, obligarea pârâtei la recalcularea redevenței în concordanță

cu documentele care atestă diminuarea suprafețelor de teren concesionate.

În motivarea cererii,

s-a arătat că, prin contractul de concesiune din 16 mai 2002, suprafața de 1.476

ha. teren agricol a fost acordată reclamantei în regim de concesiune (1.300 ha.

aparținând domeniului public al statului și 176 ha. aparținând domeniului privat

al statului).

Din suprafața de 176 ha.,

40,70 ha. se află în proprietatea unor persoane fizice încă din anul 2000, însă

pârâta a insistat și pentru înscrierea acesteia în contract în scopul de a nu se

modifica H.G. nr. 517/1999.

Ulterior, datorită procesului

de aplicare a legilor fondului funciar, suprafața de teren din domeniul privat al

statului utilizată de reclamantă s-a restrâns la 1,74 ha.

Cu toate acestea, pârâta

a pretins întreaga redevență înscrisă în contractul de concesiune.

Pârâta a formulat întâmpinare

prin care a ridicat excepția de necompetență materială a tribunalului în raport

de prevederile O.U.G. nr. 51/1998 și declinarea cauzei în favoarea Curții de Apel

București, secția comercială.

Pe fond, pârâta consideră

că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 329 C. proc. civ. și solicită respingerea

acțiunii.

Prin sentința civilă

nr. 865 din 19 octombrie 2005, pronunțată în Dosar nr. 4989/2005, Tribunalul Sibiu,

secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența

de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel București, secția comercială.

Prin sentința comercială

nr. 59 din 17 aprilie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 37677/2/2005, Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, a admis în parte contestația la executare, a

anulat executarea silită pentru recuperarea creanței de 55.539,51 RON, a respins

cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect, a respins cererea de obligare

a intimatei la recalcularea redevenței ca nefondată și a obligat intimata la 183,30

RON cheltuieli de judecată către contestatoare.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea de Apel București a reținut că debitul pentru care s-a emis somația nu este

cert și lichid, conform art. 379 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 238 din

18 ianuarie 2007, pronunțată în Dosar nr. 37677/2/2005, Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția comercială, a admis excepția necompetenței instanței comerciale,

a admis recursul declarat de Agenția Domeniilor Statului împotriva sentinței

nr. 59/2006 a Curții de Apel București, secția comercială, a casat sentința și a

trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța comercială de recurs a reținut că, având în vedere natura contractului

de concesiune, ca act administrativ încheiat de o autoritate publică, pentru realizarea

unor obiective de interes public, conform art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004,

rezultă că soluționarea litigiilor legate de aplicarea și executarea contractului

administrativ revine în competența generală a instanței de contencios administrativ

potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ.

Prin sentința civilă

nr. 1704 din 18 iunie 2007, pronunțată în Dosar nr. 2582/2/2007, Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ, a respins contestația la executare

ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a reținut că, potrivit

dispozițiilor pct. 2.6 din contractul de concesiune, reducerea suprafeței de teren

prevăzută în contract nu antrenează răspunderea concedentului, iar reconstituirea

dreptului de proprietate asupra terenului agricol, în conformitate cu prevederile

pct. 2.5 va fi notificată de către partea în cunoștință, diminuarea suprafeței de

teren și a redevenței aferente urmând să facă obiectul unui act adițional la prezentul

contract.

Se consideră că pârâta

putea calcula redevența în funcție de suprafața de teren rămasă în exploatarea reclamantului,

doar în cazul în care era încheiat un asemenea act adițional.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs reclamantul Institutul de Cercetare–Dezvoltare pentru Montanologie

C. - Sibiu (fost SC C. SA C.) pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Recurentul arată că suprafața

de teren din domeniul privat al statului cuprinsă în contractul de concesiune s-a

redus la 1,74 ha., urmare a reconstituirii dreptului de proprietate către persoane

fizice.

Aceste suprafețe de teren

fie nu au fost în posesia recurentului, fie au fost predate prin protocol, către

Comisiile locale de fond funciar.

Recurentul consideră că

suma cuprinsă în titlul executor este nelegal stabilită în raport de cele menționate

aspecte asupra cărora instanța de fond a apreciat în mod greșit.

Intimata-pârâtă, prin

concluziile scrise depuse la dosar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

redevența putând fi recalculată numai în urma încheierii unor acte adiționale.

Recurentul-pârât a solicitat

probe cu expertiza contabilă prin care să se stabilească redevența datorată în raport

de protocoalele de predare a terenurilor către comisiile locale de fond funciar

întocmite de Agenția Domeniilor Statului.

Recursul este fondat.

Obiectul acțiunii îl reprezintă

contestația la executare silită formulată împotriva titlului executoriu din 29 august

2005.

Este știut că în ipoteza

titlurilor care nu provin de la organele judecătorești, debitorul are dreptul să

invoce pe calea contestației la executare toate apărările de fond referitoare la

existența, întinderea și valabilitatea creanței.

În speță, recurentul a

dovedit că suprafața de teren de 40,70 ha. din domeniul privat al statului nu a

intrat niciodată în posesia sa.

De asemenea, din suprafața

totală de 176 ha. teren proprietate privată a statului, în posesia recurentei a

rămas doar suprafața de 1,74 ha.

Terenul a intrat în proprietatea

persoanelor fizice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate urmare a legilor

fondului funciar.

Intimata avea cunoștință

de reducerea suprafeței de teren, fiind înștiințată de către Comisiile locale de

aplicare a Legii nr. 18/1991.

Intimata a emis titlul

executoriu în anul 2005, pentru perioada 2002–2005.

Apărarea intimatei nu

poate fi luată în considerare deoarece aceasta avea cunoștință de reducerea suprafețelor

de teren, neputând invoca propria culpă în neîncheierea unui act adițional la contractul

de concesiune din anul 2002.

Nu este echitabil ca recurenta

să achite redevența pentru suprafețe de teren pe care nu le-a avut niciodată în

posesie sau care au fost reduse în anii 2003–2004.

Instanța de fond în mod

greșit a apreciat că recurentul este culpabil de neîncheierea actelor adiționale

la contractul de concesiune, atâta timp cât intimata cunoștea această împrejurare

încă de la data încheierii contractului de concesiune sau din notificările comisiilor

locale de fond funciar.

Cerința unei notificări

exprese din partea recurentei deși s-a dovedit că intimata cunoaște situația exactă,

este excesivă.

Titlul executoriu a fost

emis cu încălcarea principiului echității.

Recurentul datorează redevența

numai pentru suprafețele de teren pe care le are în posesie și pentru perioada cât

a avut posesia asupra acestora

Este corectă solicitarea

recurentului de a se administra proba cu expertiza contabilă pentru a se stabili,

în raport de situația exactă a deținerii suprafețelor de teren din domeniul privat

al statului, redevența datorată.

Având în vedere dispozițiile

art. 305 C. proc. civ., este obligația instanței de fond să administreze proba cu

expertiză contabilă.

Ținând seama și că instanța

de fond nu a cercetat fondul cauzei sub acest aspect, urmează ca în temeiul

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (1) teza I C. proc.

civ. și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., să se admită recursul, să se dispună casarea

sentinței recurate.

Urmează a se trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe pentru lămuri aspectele arătate și a se pronunța

asupra cuantumului redevenței datorate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de contestatorul Institutul de Cercetare–Dezvoltare pentru Montanologie C. - Sibiu

împotriva sentinței civile nr. 1704 din 18 iunie 2007 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 6 martie 2008.