ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 238/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 865 din 19 octombrie 2005 pronunțată în dosar nr. 4989/2005 al Tribunalului Sibiu, secția civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale invocată de intimata A.D.S. și în consecință s-a dispus declinarea competenței de soluționare a contestației la executare formulată de contestatoarea SC C. SA Cristian în favoarea Curții de Apel București, în temeiul dispozițiilor art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 și art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 64/2005, cu motivarea că legiuitorul a stabilit o competență exclusivă în privința acestor litigii în favoarea curții de apel din raza teritorială a sediului pârâtului.

După declinarea competenței, dosarul a fost înregistrat sub nr. 376/97/2/2005 pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială, care prin sentința comercială nr. 59 din 17 aprilie 2006, a admis în parte contestația la executare și a anulat executarea silită pornită de A.D.S. pentru recuperarea creanței de 55.539,51 RON, a respins cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect, precum și cererea privind obligarea intimatei la recalcularea redevenței, ca nefondată și a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 183,30 RON. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență că, între părți s-a încheiat contractul de concesiune nr. 57 din 16 mai 2002 având ca obiect transmiterea către contestatoare a dreptului de exploatare a suprafeței de 1.195 ha.

teren cu destinație agricolă aparținând domeniului public al statului pentru care nu se datorează redevență, a suprafeței de 176 ha. teren cu destinație agricolă, din domeniul privat al statului în schimbul unei redevențe calculate conform capitolelor 4 și 5 din contract, a suprafeței de 106,85 ha. teren neagricol din domeniul public al statului și 3,18 ha. teren neagricol din domeniul privat al statului pentru care nu se datorează redevență. La data de 16 mai 2002 s-a încheiat și protocolul de predare-primire a terenurilor, însă ulterior, suprafețele de teren ce au format obiectul contractului au fost succesiv diminuate ca efect al aplicării Legii nr. 18/1991, însă fără o modificare corespunzătoare a contractului de concesiune.

În aceste condiții, deși intimata a încălcat dreptul concesionarului de a exploata în mod direct terenul agricol ce a făcut obiectul contractului, a calculat redevența având în vedere întreaga suprafață concesionată, dar care în realitate nu se mai afla în posesia contestatoarei. Prin urmare, deoarece debitul de 55.539,51 RON, pentru care A.D.S. a emis somația nr. 38577 din 29 august 2005, nu este cert și lichid, în sensul art. 379 C. proc. civ., contestația a fost admisă cu consecința anulării formelor de executare silită inițiate de intimată, fiind respinsă ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării. În privința cererii contestatoarei de obligare a intimatei la recalcularea retroactivă a redevenței în concordanță cu documentele ce atestă diminuarea suprafeței de teren concesionate, aceasta a fost respinsă ca nefondată, în considerarea faptului că este la latitudinea intimatei recalcularea debitului reclamantei.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs intimata A.D.S. criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. În mod concret, recurenta invocă faptul că instanța în mod greșit a reținut lipsa caracterului cert și lichid al creanței, în condițiile în care, conform clauzelor contractului, în cazul reducerii suprafeței de teren ce a făcut obiectul convenției, nu este antrenată răspunderea concedentului. Mai mult decât atât, într-o astfel de ipoteză, concesionarul are obligația notificării diminuării suprafeței acestor terenuri, ca urmare a aplicării Legii nr. 18/1991, în vederea încheierii unui act adițional. Contestatoarea, în calitate de concesionar, nu și-a îndeplinit această obligație, astfel încât redevența a fost calculată, în mod legal, în conformitate cu contractul de concesiune având în vedere întreaga suprafață de teren.

Din oficiu, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. și art. 159 alin. (3) C. proc. civ., Curtea a invocat motivul de ordine publică, privind necompetența instanței comerciale în soluționarea cauzei, în considerarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) și art. 3 din O.U.G. nr. 64/2005, art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, raportat la dispozițiile art. 2 lit. c), art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Analizând cu prioritate, conform art. 137 C. proc. civ., cauza din această perspectivă, Curtea reține că: Contractul de concesiune nr. 57 din 16 mai 2002 având ca obiect transmiterea dreptului de exploatare, în scopul realizării obiectivelor cercetării asupra terenurilor cu destinație agricolă aflate în domeniul public și privat al statului a fost încheiat între părți pentru „satisfacerea interesului național și asigurarea protecției mediului” conform clauzei inserate în capitolul 2 pct. 2.2 din contract.

Interesul național constând, potrivit termenilor convenției, în „realizarea obiectivelor de cercetare și producere a semințelor și materialului săditor și a furajelor pentru animale de rasă, conservarea și îmbunătățirea calității solului, apelor de suprafață și subterane, consemnarea patrimoniului natural, asigurarea necesarului de produse la rezerva de stat”. Prin urmare, având în vedere natura contractului de concesiune, ca act administrativ încheiat de o autoritate publică, în speță, A.D.S., definită ca atare prin dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 168/2001 pentru realizarea unor obiective de interes public, conform art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, rezultă că soluționarea litigiilor legate de aplicarea și executarea contractului administrativ revine în competența generală a instanței de contencios administrativ potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (2) din legea contenciosului administrativ.

Este real faptul că prevederile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 64/2005 privind accelerarea procedurilor de recuperare a sumelor de bani datorate A.D.S. de către partenerii contractuali stipulează că: „dispozițiile cap. VIII, IX și X din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, republicată cu modificările și completările ulterioare, se aplică și A.D.S. în calitate de instituție implicată în procesul de privatizare”, cu consecința că cererile privind drepturile și obligațiile derivate din executarea acestor contracte „sunt de competența curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului”. Din această perspectivă, rezultă că dispozițiile legale anterior citate, instituie o regulă specială, derogatorie atât în privința competenței materiale dar și teritoriale, de soluționare a acestor litigii în primă instanță de către curtea de apel de la sediul pârâtului.

Dar, în considerarea caracterului de act administrativ, atribuit prin lege contractului de concesiune, concluzia ce se impune este aceea că, în speță, competența soluționării cauzei aparține Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. Stabilirea competenței în favoarea acestei instanțe, este în acord cu prevederile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 care face o trimitere generică la curtea de apel, ca instanță competentă material și teritorial în soluționarea acestor litigii, fără precizarea secției curții, ce urmează a fi investită. Soluția este determinată însă, așa cum s-a menționat, de dispozițiile cuprinse în art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care atribuie instanței de contencios administrativ o competență generală în soluționarea litigiilor legate de aplicarea și executarea contractului administrativ, cu particularitatea că în cazul contractelor administrative încheiate de A.D.S.

competența aparține Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. În consecință, curtea va admite excepția necompetenței materiale a instanței comerciale, va admite recursul intimatei A.D.S. și casând hotărârea va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția necompetenței instanței comerciale. Admite recursul declarat de A.D.S. București împotriva sentinței nr. 59 din 17 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2007.