ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 238/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 865

din 19 octombrie 2005 pronunțată în dosar nr. 4989/2005 al Tribunalului Sibiu,

secția civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale invocată de intimata

A.D.S. și în consecință s-a dispus declinarea competenței de soluționare a

contestației la executare formulată de contestatoarea SC C. SA Cristian în

favoarea Curții de Apel București, în temeiul dispozițiilor art. 45 din O.U.G.

nr. 51/1998 și art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 64/2005, cu motivarea că

legiuitorul a stabilit o competență exclusivă în privința acestor litigii în

favoarea curții de apel din raza teritorială a sediului pârâtului.

După declinarea competenței,

dosarul a fost înregistrat sub nr. 376/97/2/2005 pe rolul Curții de Apel

București, secția a V-a comercială, care prin sentința comercială nr. 59 din 17

aprilie 2006, a admis în parte contestația la executare și a anulat executarea

silită pornită de A.D.S. pentru recuperarea creanței de 55.539,51 RON, a

respins cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect, precum și

cererea privind obligarea intimatei la recalcularea redevenței, ca nefondată și

a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 183,30 RON.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență că, între părți s-a încheiat

contractul de concesiune nr. 57 din 16 mai 2002 având ca obiect transmiterea

către contestatoare a dreptului de exploatare a suprafeței de 1.195 ha. teren

cu destinație agricolă aparținând domeniului public al statului pentru care nu

se datorează redevență, a suprafeței de 176 ha. teren cu destinație agricolă,

din domeniul privat al statului în schimbul unei redevențe calculate conform

capitolelor 4 și 5 din contract, a suprafeței de 106,85 ha. teren neagricol din

domeniul public al statului și 3,18 ha. teren neagricol din domeniul privat al

statului pentru care nu se datorează redevență. La data de 16 mai 2002 s-a

încheiat și protocolul de predare-primire a terenurilor, însă ulterior,

suprafețele de teren ce au format obiectul contractului au fost succesiv

diminuate ca efect al aplicării Legii nr. 18/1991, însă fără o modificare

corespunzătoare a contractului de concesiune.

În aceste condiții, deși

intimata a încălcat dreptul concesionarului de a exploata în mod direct terenul

agricol ce a făcut obiectul contractului, a calculat redevența având în vedere

întreaga suprafață concesionată, dar care în realitate nu se mai afla în

posesia contestatoarei.

Prin urmare, deoarece

debitul de 55.539,51 RON, pentru care A.D.S. a emis somația nr. 38577 din 29

august 2005, nu este cert și lichid, în sensul art. 379 C. proc. civ.,

contestația a fost admisă cu consecința anulării formelor de executare silită

inițiate de intimată, fiind respinsă ca rămasă fără obiect cererea de

suspendare a executării.

În privința cererii

contestatoarei de obligare a intimatei la recalcularea retroactivă a redevenței

în concordanță cu documentele ce atestă diminuarea suprafeței de teren

concesionate, aceasta a fost respinsă ca nefondată, în considerarea faptului că

este la latitudinea intimatei recalcularea debitului reclamantei.

Împotriva acestei soluții a

declarat recurs intimata A.D.S. criticând-o pentru motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ.

În mod concret, recurenta

invocă faptul că instanța în mod greșit a reținut lipsa caracterului cert și

lichid al creanței, în condițiile în care, conform clauzelor contractului, în

cazul reducerii suprafeței de teren ce a făcut obiectul convenției, nu este

antrenată răspunderea concedentului. Mai mult decât atât, într-o astfel de

ipoteză, concesionarul are obligația notificării diminuării suprafeței acestor

terenuri, ca urmare a aplicării Legii nr. 18/1991, în vederea încheierii unui

act adițional. Contestatoarea, în calitate de concesionar, nu și-a îndeplinit această

obligație, astfel încât redevența a fost calculată, în mod legal, în

conformitate cu contractul de concesiune având în vedere întreaga suprafață de

teren.

Din oficiu, în temeiul art. 306

alin. (2) C. proc. civ. și art. 159 alin. (3) C. proc. civ., Curtea a invocat

motivul de ordine publică, privind necompetența instanței comerciale în

soluționarea cauzei, în considerarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) și art. 3

din O.U.G. nr. 64/2005, art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, raportat la

dispozițiile art. 2 lit. c), art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Analizând cu prioritate,

conform art. 137 C. proc. civ., cauza din această perspectivă, Curtea reține

că:

Contractul de concesiune nr.

57 din 16 mai 2002 având ca obiect transmiterea dreptului de exploatare, în

scopul realizării obiectivelor cercetării asupra terenurilor cu destinație

agricolă aflate în domeniul public și privat al statului a fost încheiat între

părți pentru „satisfacerea interesului național și asigurarea protecției

mediului” conform clauzei inserate în capitolul 2 pct. 2.2 din contract.

Interesul național constând, potrivit termenilor convenției, în „realizarea

obiectivelor de cercetare și producere a semințelor și materialului săditor și

a furajelor pentru animale de rasă, conservarea și îmbunătățirea calității

solului, apelor de suprafață și subterane, consemnarea patrimoniului natural,

asigurarea necesarului de produse la rezerva de stat”.

Prin urmare, având în vedere

natura contractului de concesiune, ca act administrativ încheiat de o autoritate

publică, în speță, A.D.S., definită ca atare prin dispozițiile art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 168/2001 pentru realizarea unor obiective de interes public,

conform art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, rezultă că soluționarea

litigiilor legate de aplicarea și executarea contractului administrativ revine

în competența generală a instanței de contencios administrativ potrivit

dispozițiilor art. 8 alin. (2) din legea contenciosului administrativ.

Este real faptul că

prevederile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 64/2005 privind accelerarea

procedurilor de recuperare a sumelor de bani datorate A.D.S. de către

partenerii contractuali stipulează că: „dispozițiile cap. VIII, IX și X din O.U.G.

nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, republicată cu

modificările și completările ulterioare, se aplică și A.D.S. în calitate de

instituție implicată în procesul de privatizare”, cu consecința că cererile

privind drepturile și obligațiile derivate din executarea acestor contracte

„sunt de competența curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

sau, după caz, domiciliul pârâtului”.

Din această perspectivă,

rezultă că dispozițiile legale anterior citate, instituie o regulă specială,

derogatorie atât în privința competenței materiale dar și teritoriale, de

soluționare a acestor litigii în primă instanță de către curtea de apel de la

sediul pârâtului.

Dar, în considerarea caracterului

de act administrativ, atribuit prin lege contractului de concesiune, concluzia

ce se impune este aceea că, în speță, competența soluționării cauzei aparține

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Stabilirea competenței în

favoarea acestei instanțe, este în acord cu prevederile art. 45 din O.U.G. nr.

51/1998 care face o trimitere generică la curtea de apel, ca instanță

competentă material și teritorial în soluționarea acestor litigii, fără

precizarea secției curții, ce urmează a fi investită.

Soluția este determinată

însă, așa cum s-a menționat, de dispozițiile cuprinse în art. 8 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004 care atribuie instanței de contencios administrativ o

competență generală în soluționarea litigiilor legate de aplicarea și

executarea contractului administrativ, cu particularitatea că în cazul

contractelor administrative încheiate de A.D.S. competența aparține Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

În consecință, curtea va

admite excepția necompetenței materiale a instanței comerciale, va admite

recursul intimatei A.D.S. și casând hotărârea va trimite cauza spre rejudecare

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția

necompetenței instanței comerciale.

Admite recursul declarat de A.D.S.

București împotriva sentinței nr. 59 din 17 aprilie 2006 a Curții de Apel

București, secția a V-a comercială, pe care o casează și trimite cauza spre

rejudecare Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 ianuarie 2007.